Cuprins

PARTEA I

REALITATEA NATURALĂ

Prin simțuri, nevoi, acțiuni și consecințe suntem legați de ceva ce numim ‘lume externă, realitate, sau univers’.

Ce este omul, cum percepe, reprezintă, se mișcă, gândește, schimbă lumea, se schimbă pe sine?

Există o lume independentă de individ, ce relații sunt între această ipotetică lume externa-autonoma de individ și lumea subiectivă construită mental?

Putem să ne întrebăm, putem să sugerăm răspunsuri, le putem verifica, corectă și utiliza, iar răspunsurile verificabile-utilizabile indică capacitatea mintii omului de construi modele lingvistice de realitate sau de individ.

1.1 Universul, sistem informațional

Putem privi lumea ca un ansamblu de părți, relații și energii activante independente de subiect, având un suport material din a cărui micro structura și micro interactivitate derivă toate macro formele și macro-schimbarile realității.

Putem concepe lumea noastră și ca un spectacol informațional desfășurat numai în agentul care îl asamblează. Aprecierea lumii ca existență autonom de subiect este cea mai simplă și mai acceptată ipoteză, ea duce la considerarea individului ca parte specială a realității care prin trăsăturile interactive își poate construi o variantă proprie a realității și un model de sine plasat în acest model de realitate.

Dacă tratăm lumea ca efectul unei modelari informaționale avem mai multe alternative, anume să ne considerăm pe noi sistemul informațional care primește mesajul purtător al stărilor realității de undeva dar îl interpretează și particularizează prin funcțiile proprii, să ne alocăm creativitatea completă a naturii, să fim autori ai mesajelor realitate și interpretori ai acestora, sau să acceptăm că și noi și universul pe care îl percepem și reprezentăm, suntem simulați în alt sistem informațional a cărui prezența și caracteristici interactiv creative încă nu le identificăm ca distincte de lumea în care ne situăm.

În ipoteza de primitori și interpretori ai mesajelor realitate apar mai multe întrebări vizând sursa mesajului fenomenal, apariția și calitățile noastre procesante ca percepători, exploratori și utilizatori ai reprezentării extrase din mesaj.

Nu ne putem aloca rolul de autori ai mesajului realitate, pentru că dacă am știi să îl facem nu am mai fi ceea ce suntem, nu am mai avea atâta dependență de lumea pe care noi am produce-o și nu am fi atât de ignoranți cu privire la alcătuirea și mecanismul ei funcțional cauzal.

Dacă facem ipoteza că mai există un sistem informațional distinct de cele ale biosistemelor, unde se creează și desfășoară spectacolul subiectului cuplat la univers, neputând dovedi prin nici un experiment existența acestui supersistem, rămânem numai la stadiul de presupunere în nici un fel argumentabilă și testabilă.

Așadar presupunerea ca natura și omul sunt stări informaționale dezvoltate într-un supersistem modelant de subiect și real în subiect, rămâne o ficțiune, dar una plauzibilă, pe care viitorul o poate demonstra ca valabilă sau falsă.

Din primirea și procesarea mesajelor de realitate de către modelul de subiect, rezultă lumea noastră fizică, ‘externă și crezută independentă de noi’, iar din primirea și interpretarea mesajelor obscure purtătoare de individualitate aparentă, substanțială și funcțională, eul nostru modelat își extrage suportul corporal, interactiv și intelectiv și îl proiectează în realitatea externă, extrasă din mesajul informațional purtător.

Dacă ne considerăm pe noi acel sistem informațional în care realitatea și corpul nostru, capătă structura, funcții și performanțe cognitive, întâmpinăm obstacole de neînvins în a ne defini propriul statut existențial, și a explica cum de suntem capabili să facem o întreaga lume, să ne construim un eu, să o populam cu indivizi asemeni celui care suntem, dar să nu știm nimic despre felul în care am creată și adus în manifestare lumea și persoana noastră.

Dacă preferăm să ne tratăm ca efectul funcționării altui sistem informațional, simulant de persoana și de lume în persoana, dificultățile explicante se mențin, numai ca se transfera acelui ipotetic ‘supersistem creativ absolut’ care poate face o asemenea individualitate informațională, ea însăși capabilă să primească în mesaj și modalizeze distinct o realitate și o individualitate situată în realitate.

Într-o realitate informațională ‘substanță, energia, forma și mișcarea’, sunt efectele unor proceduri interpretante de mesaj cu anume conținut, iar subiectul însuși este efectul unei suprainterpretari de mesaj purtător de subiect. Lumea modelată ‘nu există’ în felul în care există lumea real fenomenală, existența informațională fiind o existență ‘dependență’, o existență creată de subiect și particularizată prin subiect, spre deosebire de ipotetica existență autentică, acea existență presupusă autonomă structural, interactiv și cauzal de individ.

1.2 Medii informaționale genetice

Natura posedă o metodă foarte ingenioasă și performantă de creație, realizând proiectul biosistemic. Fiecare individ își poartă structura și caracteristică comportamentală într-un lanț macromolecular, astfel aranjat încât să stocheze informația alcătuirii sale morfologice și funcționale.

Creația prin ordonare moleculară, a trăsăturilor individualizante ale unui obiect dotat cu interactivitate, este deosebit de eficientă, ea permite o enormă variabilitate structurală și interactivă.

Când vom afla cum să construim proiecte genetice pentru tot felul de morfologii și funcții specializate vom învinge cea mai complicată și subtilă barieră în a ne înțelege și recrea în acea variantă de individualitate pe care o dorim, dar am putea produce o gamă cu totul nouă de unelte, create genetic.

Sistemele informaționale actuale ar putea probabil fi înlocuite în viitor cu sisteme create genetic, fie ca unități procesante independente cu care am putea să ne conectăm lingvistic sau direct intențional, fie ca părți adăugate organismului nostru sau adăugate altor ființe, cărora le sporesc anumite performanțe și le fac utile într-un mod determinat.

Cumva în proiectul genetic natura a găsit o cale să experimenteze reflectarea de sine la diferite niveluri de detaliere și auto corelare fenomenală, să se reconstituie cauzal structural și dinamic, dezvoltând biosistemele care o pot percepe, modaliza cumva prin reprezentări, schimbă prin condiționarea lor funcțională de acțiuni în ambient și ‘constientiza-cunoaste’ prin construcția intențională de modele informaționale ale realității.

Într-un biosistem realitatea se reconstruiește parțial pe sine, își atribuie o variantă modală și evolutivă, prin intermediul unui agregat interpretor care îi poate detecta mesajele purtătoare de aspecte fenomenale , le poate traduce în sensuri reprezentări și poate acționa asupra acestor sensuri-realități prin alte sensuri acțiuni ale operanzilor gestuali și lingvistici, astfel universul experimentează asupra sa modificându-se nu prin declanșare am zice pur cauzală de energii fenomenal transformante ci prin ordonare a unor secvențe de micro energii devenite stări informationale-fenomenale tratabile ca modele de realitate experimentabile numai informațional.

Simularea informațională a variantelor de sine prin intermediul ființelor dăruie naturii substantiale și radiante o latura existențială nouă și extrem de interesantă, realitatea părând capabilă să se auto exprime efectiv ca macro-fenomenalitate, dar să își construiască variante de sine prin simulari de fenomenalitate, să se organizeze ca super-sistem informațional creativ global unde se modelează variante de univers nu se eliberează efectiv.

În această perspectivă o teorie științifică creată de om ar putea fi comparată cu o anume viețuitoare posedând o informație genetic creativă de realitate distinctă. Această informație scufundată într-un mediu conceptual interpretant adecvat creează o realitate obiectual interactivă numai simulată în reprezentare, în limbaj și în conceptualitatea cauzalizantă.

Mediul interpretant constructiv în care ființă teorie, privită ca informație genetică poate deveni o ființă realitate simulată, desfășurabilă modal și interactiv numai informațional, cauzal este subiectul uman posedând aptitudini perceptual reprezentante și performanțe dinamice, lingvistice și rațional investigante capabile să preia teoria ca informație de bază și să îi atribuie realitate, să îi transpună în fenomenalitate modelată personalitatea creativă de realitate.

Pe această cale am putea cândva crea și noi modele de ființe-realități informaționale, cu individualitate teoretic-creativa predeterminată, pe care să le introducem ca semințe de univers, în supersisteme informaționale, unde ar putea încolți ca superexplozii radiante, așa cum credem că a intrat în manifestare universul nostru, sau alegând alte începuturi, apoi a le dezvoltă progresiv, parcurgând stadiile de geneza a stelelor, macro-formatiilor galactice, sintezei planetelor, apariției diferitelor ființe vii pe aceste modele de planete și a evoluției acestora până la stadiul în care vor putea construi și ele conceptual acea teorie care ca model genetic informațional inițial, purtător de realitate, le-a dat naștere.

Când vom dispune de o teorie genetică suficient de divers și coerent modelantă cauzal de aspecte realitate, ar fi posibil să realizăm într-un sistem informațional un întreg univers cu alcătuirea și dinamica celui în care ne situăm, să obținem modele de sisteme planetare pe care să apara viață în variantă cunoscută de noi, să trecem viață simulată prin toate etapele evolutive până în stadiul apariției de indivizi conștienți asemeni corporal, morfologic și comportamental oamenilor autentici, indivizi capabili de percepție, reprezentare, cunoaștere și relație valorizantă și afectivă în lumea lor numai informațională.

Dacă inițierea și expansiunea lumilor informaționale ar fi realizabilă, atunci cândva am putea deveni creatori a tot felul de realități ireale, susținătoare a unor persoane fără personalitate dar personalizate, care percep mesaje de realitate și le reprezintă ca modele proprii de realitate, dar cred ca percep forme și calități substantiale, aparținând unor lumi obiective, externe și independente de prezența și însușirile lor mental fenomenalizante.

Asamblarea unor algoritmi capabili să genereze o individualitate perceptuală, lingvistică și interactiv cognitivă, să extragă dintr-un mesaj purtător de ‘modalitate’, (spre exemplu mesaj purtător de informație interpretabilă video), o reprezentare de lume, apoi să o descrie lingvistic și să o considere exterioară și independentă de percepția și gândirea lor, ar oferi o înțelegere funcțională proceselor mentale care ne definesc individualitatea, oferind un model informațional al felului cum percepem, reprezentăm, vorbim, înțelegem vorbirea și o utilizăm ca instrument de investigare și descriere cauzală a lumii noastre.

PARTEA A II-A

REALITATEA INFORMAȚIONALĂ

2.1 Predicatele realității

Omul este capabil de multe relații și raportari la lumea sa, gestuale, lingvistice, intelective și afective și e verosimil să presupunem că ele au aparut într-o anume ordine determinată de conditiile cerute pentru alcătuirea, functionarea și conștientizarea particularității lor modale.

Gestul cu toate ca pare omogen, ca procedura transformantă de realitate este ierarhizabil în gest spontan și gest intențional, gestul intențional poate fi și el diferențiat în gest autonom, motivat de intenția autorului și gest condiționat, gestul condiționat poate fi și el scindat în condiționare internă, prin autor sau externă, determinată de ambient.

Conditionarile externe pot și ele fi diferite, anume condiționări naturale sau condiționări prin alte individualitati, iar posibilitatea diferentierii gesturilor prin tipurile de condiționării care le particularizează, declanșează, inhiba sau modifică, se poate nuanta aproape nelimitat.

În spațiul limbajului avem încă mai multe ierarhii și condiționări micro, mediu sau macro semnificante, descriptive și interpretante, începând de la dependentele uni sua bilaterale în construcția și raportarea sensurilor, până la dependente între descrierile și interpretările lingvistice, sau ierarhii operante care produc anumite tehnici, discursuri și performanțe cognitive.

Începând de la sensurile cuvintelor există o prioritate în apariția diferitelor cuvintelor în limbaj, conditionate de mecanismele lor generative.

Astfel cuvintele de tip ‘substantiv’, care denumesc și izoleaza forme, ar trebui să apara înaintea cuvintelor ‘predicat’, care identifică și cuantifica modal semnifica schimbări de stare a formelor, din câteva motive. Algoritmul recunoasterii unui obiect, care participa la construcția unui sens substantiv, este mai simplu și usor de alcatuit, ca înlănțuire de operanzi, decat algoritmul identificării unei mișcări. Recunoașterea miscarii presupune identificarea agentului-substantiv, care preia-genereaza mișcarea, deci include algoritmul identificării formei.

Recunoașterea corectă și stabilă pe anume intervale de timp a unei mișcări mai cere capacitatea algoritmului de a conserva recunoașterea miscarii și atunci când apar inevitabile modificari ale formei suport, ale trasiectoriei, sau schimbări relaționale corelate cu alte mișcări pe care le influenteaza sau de care este influentata.

În realitate există o variabilitate a formelor și mișcărilor care fie determină diferente nete și permanente în ambele clase, sau permit identificarea unor nuclee comune de similitudine modală, fie statică sau dinamică, pe bază cărora și formele și mișcările pot fi grupate în familii de similitudine sai invarianță, construite pe bază unor parametrii caracterizanti comuni.

Lumea externă posedă o extremă diversitate care poate fi analizata și organizata prin algoritmi de identificare a nucleelor de invarianță, astfel operează mintea noastră când recunoaște obiecte sau mișcări, aplicând sistematic strategii comparante, evaluante, clasificante și unificante de modalități, care permit construcția de familii de similitudine pentru majoritatea formelor și schimbarilor micșorând numarul de cuvinte sensuri, dar acoperind întreaga diversitate structurală, relațională și dinamică a realității.

Algoritmii de identificare ai formelor și mișcărilor naturii trebuie să distinga între deosebirile modale care diferențiază și individualizeaza și deosebirile care unifică, posedând proceduri comparante și clasificante suficient de performanțe pentru a construi grupuri de similitudini, cu ajutorul cărora va pune împreună formele sau mișcările cu nuclee de invarianță comune, sau va realiza recunoașteri unicat, acolo unde este cazul.

Mișcarea recunoscuta pentru a fi separabilă ca aceiasi, trebuie sau să I se conserve caracteristică modală pe intervalul de recunoaștere, algoritmul identificant putand trata ca echivalente, variatii predeterminate în anumiti parametrii ai schimbarii. Pot apare situații când o anume mișcare schimbându-și unele caracteristici poate fi identificata ca mișcare distinctă, pentru un algoritm mai ineficient, asta se intampla la oamenii cu diferite abilitati identificante, existând mișcări complicate care cer o competență analizanta deosebită pentru a fi tratabile ca similare, desi unui ochi și intelect nepregatit par deosebite.

Situația este posibilă și invers, adică unele mișcări par asemănătoare unui ochi și intelect neantrenat, dar devin distincte pentru un individ capabil de o observatie și analiza dinamică și relațională mai eficientă.

Omul poate recunoaște ca similare sau diferite, mișcări complicate, care contin și conservari dar și variatii limitate de modalitate, în intervalul de percepție și reprezentare, dar asemenea recunoașteri de modalitate dinamic fluctuanta, subtil unificabile sau diferentiabile modal, implica prezența unui limbaj evoluat, posedând o diversitate de nuante semantice, prin care subiectul poate aloca nume-sensuri distincte la diferite nuante modale ale formei, relatiei, miscarii sau corelarii între acestea.

Numai prin semnificare credem că este realizabilă corect, rapid și stabil orice recunoaștere a invarianței sau deosebirii modale statice sau dinamice.

Presupunem că mișcarea într-o larga diversitate modală, traductibila în ‘sens predicat’, este constituentul esențial al oricărui limbaj, complexitatea să spunem structurală dar mai ales condiționată și conditionanta a mișcărilor stabil semnificabile, fiind un indice al gradului de performanță interactivă și lingvistică a utilizatorului unui limbaj.

Vom separa convențional mai multe predicate generice și le vom ordona ierarhic, făcând ipoteza că aceste predicate acopera întreaga gamă de actiuni-schimbari sau configuratii create intențional, pe care omul le poate identifica, realiza, descoperii, analiza, comunică sau primi la cerere de la semeni.

Aceste predicate numite generice sau generalizante, cuprind inteaga diversitate dinamică a realității, a corpului și a mintii subiectului, prin intermediul lor individul separa realitatea în familii de invarianță, actioneazaand asupra realității, acționează lingvistic asupra sa și asupra semenilor, ca agent intențional creativ.

Am ales șase predicate generalizate, șase tipuri de acțiune, fiecare caracterizând un comportament uman distinct.

A ‘percepe și reprezenta’ realitatea, ‘a acționa’ asupra realității, ‘a vorbi’ adică alcatui lingvistic realitatea și acțiunea în realitate, ‘a înțelege’ descrierile vorbite, ‘a știi’ despre ce, când și cum vorbim sau înțelegem, și ‘a știi ca știi’, în ce stare te afli în fiecare moment, iată predicatele care apreciem că acopera mulțimea acțiunilor în real sau în intelect, definind omul normal funcțional.

Aceste predicate apreciem că acopera întreaga amplitudine umană de identificare și descriere-comunicare, dar și generare a schimbarilor de stare fenomenale sau conceptuale, prin intermediul lor construind variante de natura sau individualitate cu trăsături structurale și comportamentale individualizate.

Fiecare nou predicat instalat și utilizat aduce un salt de personalizare, determină o crestere a capacitatii autosituante, interactive și evaluante de realitate și de sine a individului.

Toate predicatele enumerate cer diferite amplitudini de conștientă a utilizatorului.

Conștientă este cea mai transparenta și cea mai obscură calitate umană, dar și a altor ființe.

Suntem meru conștienți de ceva, suntem conștienți ca suntem conștienți de ceva, suntem conștienți ca putem fi conștienți de o diversitate de situații, sau numai de propria conștientă, dar niciodată nu suntem conștienți de felul în care devenim sau suntem constientizati, la modul generativ, particular sau generalizat.

Conștientă noastră conștientizează dar nu se conștientizează conștientizându-se, ea ne permite să introducem în campul identificării și caracterizarii modale o diversitate de forme, mișcări, calități și condiționări, dar nu ne da voie să intram conștient în propriul algoritm conștientizant și să observăm și înțelegem, în ce fel devenim conștienți cu diferite extensii și ierarhizari între constiente, prin ce micro acțiuni și combinatii de micro acțiuni mentale, ne alocăm sau ni se alocă conștientă specifică, nespecifica, sau ierarhizant specificanta.

De fapt această obscuritate operantă, această interdictie de intrare în ipoteticii algoritmi constientizanti și personalizanti, se aplica totalitatii stărilor procesante desfășurate în mintea noastră.

Putem percepe prin fiecare simt, dar nu putem percepe și explicita funcțional percepția, putem reprezenta adică modaliza realitatea depozitata în fiecare mesaj senzorial, dar nu știm cum construim stările modale, nu știm cum generam formele video, audio, etc și mișcările corespunzatoare.

Putem alocă sensuri și vorbi, dar nu știm în ce fel atribuim sensuri când vorbim sau alocăm sensuri proprii, la diferite mesaje primite, când înțelegem vorbirea, neintelegand felul în care înțelegem.

Putem ‘cunoaște’, adică posedă sau crea o anume informație, parțial conștient, dar nu știm cum realizăm acele acțiuni mentale prin care evocam ceva, apeland la memorie, nu știm cum combinam ingenios informații descoperind o descriere de stare nouă cu potențial utilizant.

Aceste interdictii de pătrundere și înțelegere a ceea ce se intampla în mintea noastră când percepem, reprezentăm, actionam, vorbim, înțelegem sau cunoaștem, sunt până la urma firesti și necesare, dacă ne gândim ca omul oarecare dar și omul cu cea mai înaltă specializare științifică actuala, nu posedă încă suficiente informații pentru a înțelege corect funcțional ce se intampla până la ultimul detaliu nici în percepție, iar în reprezentare, în vorbire, înțelegere și cunoaștere, informatiile explicante de proces, disponibile, sunt insuficiente și încă confuze.

Dacă am fi martorii evenimentului ‘percepție’, identificarea și înțelegerea fenomenal cauzală a interactiei radiatiei electromagnetice cu celulele sensibile din ochi, sau a oscilatilor aerului în receptorii auditivi, sau a diferitelor molecule cu analizorii olfactivi sau gustativi, ar cere o cunoaștere științifică deosebia pe care prea putini din semenii nostri o posedă.

Dacă am putea intra supraperceptual în tehnologiile generării sensurilor și limbajului, posedând cunostiintele actuale, cu siguranta am asista la un spectacol atractiv dar straniu, în care nu am înțelege mai nimic din ce se intampla când producem sau înțelegem un mesaj lingvistic.

Și participarea la geneza reprezentării adică la construcția modalității prin prelucrarea mesajele senzoriale ar fi un spectacol fascinant dar greu de înțeles, admitand ca am fi cumva capabili să urmarim supraperceptual circulatia mesajelor senzoriale până la creier și să observăm și înțelegem informațional, strategiile mentale care asamblează realitatea.

Despre analiza și înțelegerea în detaliu a procedurilor cognitive, nici nu poate fi vorba folosind informația accesibilă omului oarecare, cât timp cei mai ingeniosi lingvisti, psihologi, filozofi, informaticieni, dar nu numai, încearcă să descopere sau să își imagineze și verifice ce evenimente se desfășoară în mintea noastră când utilizând limbajul punem și răspundem la o întrebare sau formulam și rezolvam o problemă.

Relativ la conștientă, toți ne identificăm această calitate, toți sau majoritatea, o atribuim și semenilor nostri, și asta e cam tot ce putem face, ne stiind ceva despre cum apare conștientă și cum se focalizeaza pe intervale de realitate sau trepte de personalitate, daruindu-ne mereu individualitatea, conștientă, intentionalitatea și acțiunea potrivită, care ne exprima în acord cu noi insine, în fiecare moment.

Nu e deloc sigur că atunci când am constientiza generarea constientei, dacă așa ceva este posibil, am mai rămâne conștienți în felul uman, sau am primi o stare auto-reflectanta total diferita de toate felurile de conștientizare la care avem acces.

Nu știm ce este conștientă, cum acționează conștientizant, procedura algoritmic atribuitoare de conștientă, dacă există un algoritm conștientizant sau mai multi, putem doar să o descriem calitativ și să avem impresia ca am înțeles, ceva ce este încă de neînțeles.

Calitiativ conștientizarea este posibilitatea sistematică a subiectului de a se localiza specific sau unitar, de a se desprinde de orice localizare individualizanta și a trata identitatea de sine ca parte a unei noi identitati de sine extinsa, sau modificata individualizant și autoevaluant.

Conștientă pare a fi abilitatea de a ne fragmenta mereu întregul subiect în părți subiect și maniplua aceste părți din persoana noastră să cum manipulam obiecte și mișcări reale, construind din descompunerile constientizate ale fiecărui eu, un nou întreg subiect, care la randul lui este scindabil în componente subiect, manipulabile și reconfigurabile în alt întreg subiect.

Prin conștientă omul se localizează și manipulează pe sine ca și cum ar fi ceva diferit de sine. Conștientă ‘de-subiectualiza sistematic’, translatand subiectul în obiect, aducând eul conștientizant în poziția de conținut conștientizat, identificabil, manipulabil și modificabil intențional.

Prin conștientă ne reindividualizam continuu folosind părți din variantele de individualitate mai recente sau mai vechi, care parti-constiente, în diferite combinatii produc o nouă conștientizare unitară care satisface numai cererea unei subiectivizari momentane, dar care își pierde necesitatea și valoarea, imediat ce un nou prezent schimbă conditionarile și cere asamblarea unui alt subiect, compatibil cu altă realitate.

Prin conștientă ‘metaforic’, individul se distruge și reconstruiește continuu pe sine și prin sine își demoleaza și reconstruiește propria lume, nici o variantă de individualitate și de realitate în individualitate, neputând rezista fără a bloca fluxul corespondentelor între individualizarile și realitățile momentane.

Construirea, conștientizarea, consumarea, asumarea și metabolizarea permanentă a unei noi variante de personalitate, prin refacerea conștientizării intretin subiectivitatea mereu prezența, mereu conștientă de sinele în existență, desprinsa de variantă depozitata în trecut și disponibila primirii oricărui eu viitor.

Fără sistematică prasire de sine prin ‘conștientizarea distrugatoare de ante-constientizare și alcătuirea unui nou ‘sine, prin re-constientizare, ne-am desprinde ireversibil de lumea și de individul care ne conține și exprima.

Prin conștientă subiectul poate acționa asupra unei variante de sine ca asupra unei forme-entitati distincte de sinele nou creat, orice sine asumat și conștientizat, devine obiect impersonal, controlabil conștient dar lipsit de proprie conștientă, decazut de la statutul de sine egal siesi, la starea de parte a sinelui, preluabila sau inlaturalbila, fără distrugerea de sine egal siesi.

Evident prin cele de mai sus nu am spus ceva deosebit, vom incerca să detaliem pe cât putem o ipotetică procedura constientizanta, când vom discuta extensia conștientizată necesară fiecărui tip de predicat.

Seia predicatelor care apreciem că localizează individualitatea, în diversitatea ei comportamentală, gestuală și lingvistică este:

-A vedea, reprezenta, subintelegand totalitatea reprezentărilor,

-A face, acționa,

-A vorbi, comunică,

-A înțelege, interpreta,

-A știi, a configura,

-A știi ca știi, a identifica cunoașterea.

Am ales predicatul ‘a vedea’ care de fapt localizează numai o parte, a detectarii și reprezentării lumii noastre, ca predicat ingloband al totalitatii modurilor realității, pentru că vazul și imaginea oferă constientei cea mai ampla, completă și detaliată ‘lume externă’, lumea imaginilor fiind realitatea am spune de bază, a majoritatii oamenilor. În imagine primim cea mai mare diversitate și complexitate modală, care ne determină majoritatea opțiunilor, acțiunilor și consecințelor.

Evident omul normal funcționează continuu pe toate canalele percepției și reprezentării iar realul efectiv este un agregat unitar cu cinci dimensiuni modale, unde imaginea, sunetul, gustul, mirosul și tactilitatea, ca specificitati realitate, se impletesc, se conditioneaza, se completeaza, se expliciteaza reciproc, iar lipsa unei perceptii este frustranta, interzicand individului accesul la o parte a naturii sau a individualitatii, care poate oferi și satisfactii și deceptii, dar care poate fi o sursa de întrebări, probleme și încercări de răspuns.

Înainte a descrie evident numai calitativ ceea ce credem că particularizează informațional fiecare predicat, facem o caracterizare compactă a lor pentru a oferi de la început un proiect de intenție investiganta, realizarea priectului depinzand de abilitatea noastră de a spune ceva relevant.

1. A vedea, este acțiunea informațională care atribuie modalitate video, mesajului radiant purtător de realitate. Imaginea este efectul interpretării și am spune modalizarii mesajului radiant.

2. A face, este acțiunea intențională asupra părților realității, dar o acțiune nespecifica, sistematic specificabila prin punerea unui predicat interactiv efectiv configurant în locul predicatului generic care îl înglobează.

Omul poate dezvolta gesturi și combinatii de gesturi particulare cu efecte distincte, dar toate acțiunile gestuale intra în familia de invarianță a miscarii atot absorbante și metacalificante, proprii predicatului ‘fac’, motiv pentru care am ales acest predicat, ca sens definitoriu și unificant al mulțimii acțiunilor gestuale.

3. A vorbi este primul predicat superior care separa și individualizeaza lingvistic subiectul atribuindu-i ‘facerea de realitate, deosebită de extragerea de realitatea produsă prin predicatul ‘vad’, sau de schimbarea de realitate realizata prin ‘fac.

A vorbi este o acțiune creativă de realitate extrem de complicată, realitatea generata lingvistic numai aparent seamana sau cumva recompune în alti termeni reaslitatea percepției. În lumea limbajului nu este și nu poate fi fragmentarea, solitudinea și haosul structural și dinamic al reprezentării, limbajul este un agent organizant de componente realitate stabile dar mai ales el creează o retea ampla de condiționări între toate părțile realității fie ele forme sau mișcări. Realitatea lingvistică este un mecanism, este un comportament unitar, a cărui detaliere și coerentă depinde de subiectul lingvistic, dar intotdeauna lumea lingvistică posedă o cauzalitate internă, exprimată prin totalitatea conditionarilor între toate părțile ei, pe care le poete discerne, stabiliza și aplica realității utilizatirul limbjului.

De fapt realitatea lingvistică este o formulare incorecta, există realități individualizate lingvistic, există numai lumi lingvistice personale, acestea fiind construcții ale subectului, evident fiecare realitate lingvistiva personalizată împrumută prin comunicare părți din lumile lingvistice ale altor subiecți.

Realitatea lingvistică este modalizata non-reprezentant, prin sensuri, iar sensurile sunt operanzi care pot manipula și conecta după reguli sintactice și semantice conținutul diferitelor familii de invarianți structurali, cinetici, relationali și interactivi. Orice sens preia, echivalează și comunică amplitudinea similitudinii modale a acelei familii de invarianță conținând stările modale pe care individul le poate pune împreună, utilizând criterii identificante, comparante și clasificante specifice.

Calitativ ‘a vorbi’ atribuie ‘vedere și facere, individualizand subiectul prin două predicate generice cuplate interactiv, creatoare și comunicante de modalitate și acțiune.

4. Predicatul generalizat ‘a înțelege’. Predicatul înțelegerii are o importanta deosebită, el extrage și reconstitue o variantă de realitate din mesajele vorbite.

A înțelege înseamnă a semnifica, a alocă modalitate vorbirii, iar această alocare de realitate discursivitatii este un fel de ‘vedere-reprezentare’ în spațiul formelor limbajului.

A vedea seamana cu a înțelege, ca extragere-alocare de realitate unui mesaj purtător, iar a vorbi este comprarabil cu a face, ambele fiind predicate asamblante de modalitate, a face utilizează componete ale reprezentări, a vorbi conecteaza sensurile, forme semnificante ale reprezentării.

A face și a vorbi sunt proceduri creative de realitate iar ‘a vedea și a înțelege’ sunt consecințe ale unor proceduri interpretante de mesaj purtător de realitate.

5-Predicatul ‘a stii’. Acest predicat superior caracterizează capacitatea subiectului de a crea intențional realitatea dorita utilizând gestul pur și gestul lingvistic. A știi, alocă subiectului o conștientă multiplă și flexibilă, controlabilă, ierarhizabilă și parțial alocabilă altor subiecți. În spațiul operant al predicatului ‘știu’ subiectul poate modela lingvistic subiecți capabili de înțelegere, vorbire, facere și vedere-reprezentare de realitate.

6. Predicatul ‘a sti ca știi’, închide seria procedurilor individualizante, el dezvoltă un subiect capabil să își atribuie și să atribuie celorlalti indivizi toate predicatele, alocand siesi și semenilor aceiasi amplitudine a conștientizării și aceiasi capacitate lingvistică și cognitivă.

7. Mai există un predicat numai parțial accesibil omului , anume predicatul ’a știi cum știi’, A știi cum indică posibilitatea subiectului de a construi o cunoaștere a unei cunoasteri particulare, să arate prin ce etape operante trece când realizează o anume acțiune cu efect determinat.

A știi cum are limite investigante, dependent de obiectul cunoașterii.

Putem reprezenta dar încă nu putem știi cum reprezentăm.

Putem face ceva dar numai în parte putem știi cum facem, spre exemplu putem descrie toate stările gest prin cre realizăm o configuratie dar nu putem intra în mecanismele informaționale care ne declanșează gesturile și le adecveraza la formele și mișcările manipulate.

Putem vorbi și explica ce fel de sensuri alocăm fiecărui cuvânt folosind alte sensuri, dar nu știm cum anume funcționează algoritmii mentali care efectiv alocă sensuri sau extrag sensuri din mesajele primite.

Putem “știi” să punem o întrebare și “știm” să răspundem la ea, dar “nu putem știi încă, ce se intampla în detaliu în mintea noastră, ca succesiune de stări operante când formulam o întrebare sau când îi cautam și eventual gasim raspunsul.

La limita acest predicat ar caracteriza capacitatea ipotetică a subiectului de a pătrunde și înțelege informațional procedurile reprezentării, alocarii sensurilor, construcției discursului, înțelegerii lui, dar și cunoașterea alcătuirii tuturor presupusilor algoritmi umanizanti, care ne alocă intentionalitate, conștientă, interactivitate, creativitate specifică și afectivitate-emotivitate.

Întrebarea asupra semnificatiei cuvantului ‘a stii-cunoaste’, a fost pusa acum câteva milenii și a primit diferite răspunsuri, dar în nici unul nu se oferă mecanisme cognitive explicite care să duca la o anume capabilitate și particularitate cognitivă, fapt firesc din moment ce nu putem intra în spațiul proceselor cognitive mentale și observa denumi-semnifica diferitele schimbări de stare care se desfășoară acolo împreună cu efectele lor traduse în acte cognitive, exprimabile gestual sau lingvistic.

Creierul nostru pare a fi cumva multi personalizant, o parte din el acționează ca generator de individualitate dependență, altă ca asamblor de personalitate rezolvantă de dependență, iar o altă ca entitate valorizantă de dependență și de solutie. Asta înseamnă că există în noi un mecanism care poate modela un individ care are nevoi, care își identifică senzorial și traduce lingvistic, dependente de realitate, formuland aceste dependente ca întrebări, ca cereri de acțiune către sine, sau către altii, pentru satisfacerea nevoii.

Mai există un mecanism modelant de subiect cunoscător care poate identifica tipul de acțiune satisfianta a unei anumite nevoi sau cereri de modalitate din parte subiectului dependent.

Cel de al treilea procedeu modelant construiește un subiect capabil de evaluare și alocare de “valori’ atât dependentelor cât și acțiunilor rezolvant satisfiante.

Dacă am știi cum este asamblat și cum acționează individualizant, fiecare mecanism modelant de varietate subiect: dependent-problematizant, cunoscator-rezolvant și evaluator-valorizant, am putea spune ca “știm cum știm”, ca suntem capabili să ne identificăm și explicitam informațional corect și complet, toate procesele care ne alocă reprezentabilitate, construcție de sensuri și descrieri de realitate în limbaj, utilizarea limbajului ca unealta cunoscătoare, formulanta de situații probleme și de acțiuni solutii ale acestora.

Dacă am putea construi un individ fizic sau informațional dotat cu funcții perceptive, reprezentante de mesaj fenomenal, posesor de limbaj natural, capabil de construcție și înțelegere a discursurilor lingvistice, dotat cu performanță problematizarii-cunoasterii, a identificării de dependente și rezolvarii lor, dacă am mai reusi să alocăm acestei individualitati în totalitate construite acei meta-algoritmi care să îi permita să își identifice și înțeleagă operant și ierarhic corelat, toate mecanismele personalizante, fiecare oferindu-i un interval comportamental și conștientizant, am realiza poate o variantă simplificata a cunoașterii de sine.

Odată cu realizarea sistemelor informaționale omul a înțeles ca este în posesia acelui mediu tehnologic unde își va putea reconstitui efectiv nu doar discursiv toate calitățile perceptuale, reprezentante, conceptuale și poate și afective, dar numai dacă se va putea înțelege funcțional la modul informațional, dacă va descoperii în ce fel să alcatuiasca semantic și proceseze-interpreteze informația pentru a obține în sistemul modelant toate stările senzoriale, dinamice, lingvistice, intelective și cogntive care definesc subiectul real.

Deosebirea omului de propriile sisteme informaționale este inițiativă, este ‘auto-situabilitatea’, este insusirea de a se autopozitiona și autoactiva specific funcție de stările proprii și de stările ambientului, de a declansa acțiuni transformante în real sau societal, pentru a își conserva toate caracteristicile personalizante, metabolice, senzoriale, dinamice, intelective și emotive.

Cu milenii în urma omul si-a identificat calitatea inițiativei și a meta-initiativei, adică a inițiativei asupra inițiativei, această meta-activare de sine, fiind oferita de conștientă și de extensia nelimitată a conștientizării stărilor constientizate.

Dependent de realitate dar capabil să se desprinda temporar de această legatura, pentru a fi el însuși, omul a început să se intrebe și răspundă la întrebările:

-Cum este lumea?

-Cum este el, în ce fel este asemănător și deosebit de lume?

-Din ce ‘cauza’ este lumea corelabila cauzal?

-Prin ce, prin cine, în ce fel, este el astfel creat, capabil de atâtea acțiuni diferite și atâtea consecințe?

Răspunsurile au fost numeroase și din ce în ce mai bune, mai cuprinzătoare de explicatii verificabile, mai ales atunci când ele propuneau descrierea și cauzalizarea angrenajului fenomenal, dar au fost destul de ingenioase și multumitoare și când îi analizau, descompuneau în factori primi și explicau ființă, dandu-I impresia ca ‘știe ca este, știe ce sau cine este și ar putea știi și cum este, știi și prin ce sau prin cine’, așa cum se constata a fi.

Întreaga cunoașterea umană din fiecare moment istoric a incercat și încă încearcă să rapunda la aceste vechi întrebări fundamentale, iar în prezent această cunoaștere are o asemenea diversitate și complexitate explicanta, teoretica, experientiala și interpretantă, încât nici un om oricate ar fi talentele lui, nu poate cerceta și înțelege tot ce știu toți semenii sai, depre universul real și despre universul om.

În foarte multe directii a călătorit mintea căutând să cuprindă și înțeleagă lumea și în chiar mai multe, dorind să se înțeleagă pe sine, iar traseele parcurse au dezvăluit forme, conexiuni, energii și posibilități, mereu mai stranii, mai departate de premizele sau asteptarile care au declanșat căutările.

Pentru cercetarea realității se pare că omul a găsit unealta exploranta potrivită, alcătuită din gest și cuvânt într-o stransa cooperare. Gestul experimentează, modificând realitatea, cuvantul reconstituie structural și relațional și explica efectele gesturilor, dar și cuvantul poate experimenta, poate construi conceptual experimente și analiza consecințele probabile.

Ciudat este ca mintea care își arata abilitatea uluitoare în a imagina, cerceta și explica cauzal în atâtea feluri, refuza din cauze obscure, să fie la fel de eficientă cognitiv când își propune să se observe și înțeleagă pe sine, să își ofere alcătuirea, mecanismele creatoare ale performantelor sale.

Faptul că mintea este atât de putin capabilă să își ofere un model funcțional coerent, nu se ‘explica’ printr-o voita sau obligata ignorare de sine, ne existând un obstacol auto-cognitiv intern sau extern, natural sau suprauman, pus mintii de o putere incontrolabilă.

Dificultatea procesului modelării funcționale a mintii de către minte, provine din conditiile informaționale cerute pentru a face posibilă această autocunoastere, de inevaluabilele schimbări de personalitate rezultate din construcția unei personalități care se poate autopersonaliza informațional.

Sunt multe și justificate cauzele prin care ne cunoaștem atât de lent și parțial propria ființă, dar nu trebuie să concludem nici un moment ca ar există interdictii cauzale de vre-un fel în calea oricărei cunoasteri a naturii sau a ființei noastre.

Principalul obstacol al cunoașterii eului este ‘eul’ nostru momentan, care nu își poate depasi condiția, adică nu poate primi mai mult decat poate vrea și nici vrea maimult decat poate prelua și duce, fără să se prabuseasca.

2.2 Raportul subiectului cu realitatea

lume virtuală poate simula toate caracteristicile microcorpusculare și radiante și toate alcatuirile macroscopice ale realității naturale, cu condiția să îi putem descrie componentele fundamentale și legile interactive, și să construim mediul informațional preluant și interpretor al modelului formal de realitate, unde să se desfășoare modal și interactiv lumea continuta în model.

Posibilitatea realizării independentei realității de subiect, dar cu conservarea modalității, adică particularizarea formelor, proprietăților și evenimentelor, în lipsa subiectului, nu este deloc așa simplă cum pare, și ar putea fi o cerinta contradictorie, la o analiza atentă.

Cercetatorul filozof al mileniilor sau secolelor trecute a identificat relația obligatorie între modalitate și agentul modalizant, adică între să spunem ‘forma lumii’ și ‘atribuitorul de forma a lumii’, care este subiectul.

Incontestabil ceva intra în simțuri pentru a rezultă o reprezentare, iar acest ceva trebuie să provina de undeva, să aiba o existență desprinsa și neconditionata prin subiect, în caz contrar subiectul ar trebui să produca și mesajul purtător de fenomenal și fenomenalitatea, iar în această dublă ipostaza realitatea ar fi cum o doreste el, nu atât de imprevizibila și uneori opusa opțiunilor sale, cum este lumea reală în raport cu asteptarile individului.

Dar presupunerea ca ceave reprezentăm cumva are un corespondent similar dar independent de noi în realitate este evident falsă.

Dacă spre exemplu privin de la distanta un peisaj observăm elementele constituente fără detalii, iar pe măsură ce ne apropiem ochiul primește tot mai multe informații iar reprezentarea se detaliaza și imbogateste.

Făcând o corespondenta între tot ce percepem-reprezentam și ceea ce ar trebui să fie în afara noastră, în fiecare din reprezentări, ar rezultă că realitatea este într-o mulțime de variante inutile și contradictorii. Există miliarde de subiecți care vad fiecare distinct și diferit lumea, dar ciudat fiecare are acces la propria realitate, asta rezultând din faptul că par mereu controverse atât asupra conținutului re[rezentarilor dar mai ales asupra legaturilor pe care fiecare din noi le alocă acestora.

Dacă toate variantele de reprezentare ale tuturor indivizilor ar există simultan, ar trebui să vedem fiecare în toate variantele în care vad ceilalti, admitand ca ce vcede fiecare are o existență distinctă și autonomă, principial accesibilă oricărei perceptii și reprezentati.

Dar fiecare om vede fiecare din formele și mișcările momentan discriminate, într-o singura variantă, ca și cum mulțimea de alternative ale fiecărei modalității, așa cum o separa fiecare și ipotetic existență autonom de el, nu ar există decat pentru un singur subiect, sau ar fi interzisa percepției celorlalti.

În nici un caz nu putem pretinde că fiecare reprezentare proprie de realitate are un corespondent modal independent de subiect, pentru că o asemenea realitate ar fi extrem de redundantă, iar perceperea și reprezentarea ei distinctă ar fi practic imposibilă.

Un alt argument al inexistentei realității modalizate, indpendent de subiect provine din diversitatea și opozabilitatea unora din cunoasterile noastre asupra realității, presupunand o corespondenta între realitatea derivabila dintr-o teorie fenomenală și fenomenalitatea autonomă.

Având la dipozitie unele observatii, experiențe și un anume potențial explicant, noi putem construi o anume teorie cauzală a fenomenalitatii naturale care ne poate satisface milenii, secole sau decenii, în lipsa a ceva mai precis.

Dar când schimbam conținutul observatiei, modificam experimentele și mai ales când propunem alte relații interactive și formalizante, între noile componente fundamentale ale realității, noi obținem o lume nouă cu altă alcătuire și altă procesualitate.

Este oare verosimil să credem că atât timp cât a fost acceptată o anume teorie cauzalizantă, a existat și o realitate autonomă corespunzatoare, iar când am inventat o nouă teorie structurant evolutivă, vechea realitate a dispărut și a aparut cea nouă, posesoare să altor modalități micro și macroscopice, căreia I se aplica noile ipoteze structural interactive?

Putem oare să presupuneam ca pe intervalul de timp în care am construit și acceptat o anume ipoteză generanta de realitate, realitatea autonomă a fost efectiv așa cum am presupus-o, adică a conținut independent de noi toate formele și interacțiunile ipotetic alocate, iar acestea au dispărut ireversibil și au fost înlocuite cu altele, când am schimbat paradigma?

Asemenea raționamente ne fac să ne îndoim ca realitatea personala și realitatea autonomă sunt acelasi lucru, dar nu ne permit nici să clarificam cumva ce ar putea fi lumea autonomă, ce fel de corespondente ar putea fi între părțile și și părțile realității reprezentabile sau conceptibile.

Acest impas în analiza și caracterizarea lumii autonome a fost constatat cu milenii în urma de filozof, care a declarat că lumea autonomă, numita de Kant, ‘lume în sine’, este inexporabila senzorial și intangibilă intelectiv fiind în principiu, de nereprezentat și de necunocut.

Ajuns aici metafizicianu pune punct cercetării și sperantei noastre de înțelegere structural cauzală a posibilei lumi independente, a ‘lumii în sine’, declarand că tot ce putem spune despre ea, este ca ar putea există, ‘ca ar trebui să existe’, pentru a justifica lumea fenomenală, dar cum anume ar fi lumea autonomă, rămâne o taina de nedezlegat.

În creația de lume și subiect fenomenal, pe cale informațională, problemă realității autonome de individ, capătă o rezolvare precisă și completă, adică subiectul virtual poate afla unde și cum sunt create mesajele de realitate, și mai poate afla și în ce fel este construit el ca mediu interpretant, cât de complicată simulare de individualitate este la bază personalității sale.

Dar atingerea acestui stadiu al cunoașterii de sine al virtualului, implica ca noi insine să fi ajuns la acea cunoaștere a celui care suntem care să ne ofere mijloacele de asimulta o personalitate, cu o asemenea precizie și amplitudine procesant cunoscătoare, încât să cuprindem în acest model de individ, toate calitățile noastre umanizante.

2.3 Realitatea internă

Lumea și persoana simulată a celor șase predicate, nu este o sinteza video proiectabila pe un ecran, unde niște eroi asemeni celor din jocurile video trec prin diferite aventuri, controlati parțial de instructiunile de atribuire a capabilitatii dinamice, dar orientati interactiv de jucatorii umani.

Dacă vrem să construim o lume virtuală și subiecți virtuali care să o populeze, ea trebuie să aiba modalitate numai pentru aceștia, iar pentru creatorul ei va fi numai un ansamblu de programe de construcție a unei personalități capabile de pseudo-perceptie, reprezentare și interactie lingvistică.

În prezent se pot construi informațional orice fel de forme și mișcări cu o detaliere și coerentă structurală și cinetica am spune naturală, se pot și recunoaște o mare varietate de forme și mișcări, dar încercările de personalizare a unui program de sinteza, recunoaștere sau interactie video, sunt încă la început.

Nu știm dacă algoritmii de recunoaștere creati separa cumva modal formele și mișcările identificate, dar este indoielnic să apara ‘reprezentabilitatea’ în procedurile identificării realizabile actual.

Lumea noastră conține forme materiale tridimensionale, acestea sunt iradiate cu fluxuri de oscilatii electromagnetică având o anume banda de frecvențe, radiatia e împrăștiată selectiv dependent de poziția, dimensiunea, culoarea, directia și intensitatea de iluminare a fiecărei suprafețe.

Analizorul video uman culege o parte din mesajul radiant, iar zonele specializate îl interpretează ca modalitate, ca forma, culoare, poziție sau mișcare distinctă, pe bază unor strategii obiectualizant dinamizante, care pot diferi de la un subiect la altul.

Dacă am putea să ne concepem în afara, (în sens de cuplaj senzorial cu lumea noastră, căreia spontan îi alocăm structura și mișcare, dar dacă am fi capabili să identificăm cum apar fenomenal, sau prin ce fel de proceduri operante sunt construite mesajele radiante, cum este alcătuită și introdusa în ele informația purtătoare de realitate, dacă am mai știi în ce fel se poate simula informațional un organ și mecanism perceptual și o acțiune reprezentanta de mesaj senzorial virtual, dacă am putea atribui subiecților virtuali performanță lingvistic semnificantă, descriptivă, comunicantă și interpretantă de discurs, și dacă am mai putea darui subiecților modelati autonomie interactivă dinamică și lingvistică, prin conștientizare și intenționalizare, am fi în raport cu lumea noastră să cum am fi cu o lume virtuală și personalitate ipotetic modelate într-un calculator.

Respectând condiția ca fără subiect nu există și nu poate există realitate modală, fie ea reală sau virtuală, pentru a se desasura o lume de sinteza într-o personalitate de sinteza, această trebuie să aiba cel putin o parte din însușirile umane, să perceapa, reprezinte, constientizeze și actioneze intențional asupra ofertei de realitate la care are acces.

Dar dacă un ipotetic programator ar putea scrie algoritmii care să asambleze mesaje purtătoare de relitate video, să simuleze percepția, reprezentarea, conștientizarea și cuplajul interactiv subiect realitate, interesant ar fi ca acest programator uman nu ar putea știi în ce fel primesc și experimentează subiecții creati de el , lumea pe care o primesc și modalizeaza.

Subiecții umani vad, reprezintă și își comunică realitate, dar nici un om nu poate experimenta percepția și reprezentările altuiia, probabil această incapacitate de a împrumută mecanismul reprezentant și modaliza impresiile semenului, a determinat apariția limbajului, acest uimitor instrument creativ care ne permite să compunem și difuzam realitate, dar o realitate semnificata, mult diferita de cea primită prin simțuri și obiectivizată în reprezentare.

Să faci ceva care iti este inaccesibil modal așa cum îi este cuiva creat de tine, pare o imposibilitate și o contradictie realizanta, dar nu este așa dacă analizam mai atent situația.

Omul produce o mulțime de unelte dar nu este niciodată capabil să li se substituie structural și mai ales funcțional, în sensul ca unealta are o morfologie și uneori un potențial energetic și transformant de ambient diferit și de regula inaccesibil individului.

Ceea ce lipsește uneltei clasice, dar aparține din ce în ce mai divers uneltei informaționale, este un grad de autonomie operantă, evident atribuibil de programator, dar care da uneltei posibilitatea să desfășoare lanțuri operante oricat de luni fără intervenție umană, și uneori să foloseasca rezultatele procesării, pentru a realiza alte stări procesante, de nivel ierarhic superior.

Omul percepe și reprezintă mesajele naturale ca realitate, el atribuie realității o cauzalitate dependență de performanța sa observantă, gestuală și cognitivă, el acționează inconștient sau conștient asupra lumii respectând cauzalitatea pe care o poate discerne și aplica fie prin intermediul învățării din experiență, sau a construcției unui model formal, cantitatv al stărilor naturale.

Pentru a se comporta similar ipoteticul ‘ subiect virtual’ ar trebui să posede toate însușirile umane, fapt greu realizabil cât timp nu știm să modelam morfologiile și funcțiile care de personalizează.

Admitem totuși ca nu peste mult timp vom crea programe operante pseudo constiente și intenționale, dar încă nu îndrăznim să credem că am putea alcatui prea curand un subiect posesor de afectivitate similară celei umane, dar cândva modelele noastre de indivizi el vor avea și acesta calitate, fiind ființe autonome dotate cu tot ce este omenesc, dar fiind asemeni gandurilor omenești, nu formelor materiale creatoare și purtătoare de omenesc.

CAPITOLUL 3

PREDICATUL 1 — ‘A VEDEA’

Predicatul generării și identificării reprezentării

Transformarea semnalelor fenomenale detectate de simțuri în ‘lume obiectual și procesual externă’, alcătuită din forme, mișcări, proprietăți și particularități interactive, iată o însușire umană firească și stranie, încă neînțeleasă ca proces informațional modalizant.

Ochii culeg iar mintea prelucrează și “imaginalizează” informația radiantă, rezultatul mulțimea de suprafețe, volume și culori care ne înconjoară, dar fiecare simt ne oferă o lume distinctă, cu forme și evenimentele specifice.

Înconjurați de imagini, de sunete, de tot felul de alte impresii, credem că toate cele distinct percepute și reprezentate sunt niște prezente efective, niște forme și calități ‘existente independent’ de noi, în afara corpului și gândirii noastre, sunt stări modale autonome de individ, alcătuind ceea ce numim ‘realitate obiectivă’.

În ipoteza existenței lumii obiective, autonome de orice individ, mesajele senzoriale și interpretările lor reconstituie în subiect parțial sau complet realitatea, adică ne furnizează forme asemănătoare sau echivalente celor naturale, nu le inventează, existând un univers absolut, diferit de universurile relative, reprezentate și conceptualizate de subiecți.

Acest univers absolut, independent de toți subiecții posedă o caracteristică structurală și dinamică intrinsecă, distinctă “existențial”, de existența lumilor subiective, desfășurate modal în mințile umane.

La ipoteza realității autonome, distincte existența , eventual și modal, de reprezentările umane i se pot aduce diferite obiecții.

Omul matur perceptual și conceptual, capabil să discearnă în jurul său o diversitate de frontiere și evenimente și să le creadă pe toate existente independent de acțiunea perceptuală și particularizanta structural și dinamic a mintii sale , ignoră ca orice construcție de forma sau schimbare naturală rezultă dintr-un proces informațional de interpretare a unui mesaj distinct. Fără sistemul procesant, fără informația de intrare, dar mai ales fără procedeul interpretant, nu apar în sistemul-subiect stările forma, mișcare, relație, etc, fiecare particularitate a reprezentării fiind consecința unui mod de tratare-interpretare a unor anume informații.

Dacă lumea fenomenală așa cum o exteriorizam, este efectul unei stări procesante, desfășurată într-un sistem interpretor, utilizarea ei ca model pentru a concepe o lume autonomă este ilegitimă.

Forma și schimbarea , în orice interval senzorial și interpretant ar fi asamblata, este o funcție procesantă a sistemului, este un efect al unei performanțe operante proprii unui sistem informațional.

Desprinderea realității definita ca mulțime de forme și evenimente, de subiect și tratarea ca realitate autonomă de subiect, este echivalentă cu afirmația ca stările funcționale ale subiectului care creează variante de realitate, există ca realități, autonom de subiect, afirmație evident imposibilă.

Forma în orice variantă modală este o creație a individului, un efect al unui procedeu interpretant de mesaj fenomenal, ea nu poate fi desprinsa de subiectul creator și existentializata autonom.

În consecina afirmația ca ceva similar cu efectele acțiunilor procesant reprezentante ale mintii există independent de minte este echivalentă cu afirmația ca există acțiuni interpretante dar nu este necesar să existe și un sistem interpretor, există reprezentări dar nu există procedeu și sistem reprezentant.

Se mai poate afirma că lumea așa cum o reprezentăm și gândim derivă dintr-o “lume autonomă incaracterizabila modal, o “lume în sine”, cum o denumeste metafizicianul.

Conform filozofului această ‘lume în sine’, diferita de lumea din subiect, nu se reflectă și nu se poate reflectă modal așa cum este ea, în simțurile și mințile nici unui fel de subiect, indiferent de performanța sa senzorială și interpretant modalizanta ar posedă.

Dar și această afirmație are slabiciuni.

Dacă simțurile și mintea ne oferă oi anume realitate, dar noi presupunem că lumea construită de minte este incomparabilă cu lumea sursa, rezultă că simțurile și mintea de fapt nu folosesc în nici un fel informația primită și inventează o forma a realității, fără nici o legatura cu realitatea care se comunică simtului prin mesaje naturale. Dacă noi construim forma realității, fie ea video, audio, sau în alt fel, fără a tine cont de mesajul senzorial corespunzator, ar însemna ca putem modaliza continuu realitatea așa cum o facem, dar blocand functionarea tuturor simturilor, astfel putem genera imagini, cu ochii inchisi, putem auzi fără a folosi urechile, putem sinti senzatii de gust sau miros, fără a primi din ambient mesajele chimice corespunzatoare și fără a le procesa senzorial și mental.

Evident asamblari de tablouri realitate nu se intampla decat în stările de vis, dar nimeni nu considera visele acțiuni mentale formatoare de realitate autonomă, concluzia fiind ca ar trebui să existe o legatura între ceea ce percepem și sursa care ne oferă mesajele purtătoare de realitate.

Iata-ne astfel în impas de alocare a modalității, pentru că nu putem presupune nici existența unei realități modale distincte de orice subiect, dar nici nu putem admite fără a intra în contradictii, ca există o lume externă și independentă de individ, dar ea este incomparabilă cu lumile subiective, este complet diferita de toate lumile reprezentate sau conceptualizate.

Problemă caracterizarii modale, adică specific structurale și dinamice a realității, dar a realității obiective, deosebite de mulțimea lumilor reprezentate, a fost și încă a rămas dificila, pentru că imediat ce atribuim ‘forma’ realității, intra în acțiune capabilitatea operantă creativă de modalitate, a subiectului, forma fiind o consecință a functiilor procesante ale mintii subiectului, pe care nu o putem desprinde de subiect și considera autonomă.

Iar dacă inlaturam forma reprezentată, din repertoriul procedurilor particularizante de ‘realitate autonomă’, dar mai inlaturam și orice construcție lingvistică, intelectiva, utilizata pentru a agrega o realitate să spunem abstract autonomă, trebuie să gasim altceva, ceva diferit de tot ce poate construi modal, concret obiectual sau lingvistic formal subiectul, condiție evident contradictorie, subiectul neputând propune variante de realitate diferite de cele extrase din reprezentări sau descrise în limbaj.

Există oameni care pot vedea sunetele, sau gusta și culorile și sunetele, după cum există și oameni care vad sau aud mirosurile, vad cromatic stările tactile, de gust ori miros și reciproc. Această calitate sugereaza ca există mai multe strategii interpretant modalizante de mesaje senzoriale, proprii omului dar poate și altor viețuitoare, fiecare potențial aplicabila oricărui fel de mesaj senzorial, dar functionand efectiv selectiv la subiecții normali, adică fiecare procedura modalizanta interpretează și obiectualizeaza distinct numai oferta unui singur simt, astfel strategia generatoare de imagini se aplica numai mesajului video creat în ochi, cea a diferentierii sunetelor proceseaza mesajele audio și tot astfel.

Aceste strategii interpretant modalizante specializate, generatoare de reprezentări distincte, principial se pot aplica principial la orice fel de mesaje senzoriale, rezultatul fiind ca putem vedea cumva mesajele tuturor simturilor, dar le putem și auzi, gusta sau mirosi, fiecare procedeu interpretant devenind un fel de analizor și creator de realitate universal care poate aloca modalitate la toate variantele de intrare senzorială.

Când o anume strategie își largeste aria de operare și se aplica altor intrari senzoriale se intampla ceva ciudat și nefiresc dar nu anormal din punct de vedere informațional, atunci subiectul începe să vada ca distributii cromatice fie sunetele file alte intrari senzoriale, să auda imaginile, sau să le guste ori miroase, să traduca toate mesajele senzoriale prin aceiasi procedura modalizanta.

În bază acestor extensii de extragere a modalității din orice fel de mesaj, nu doar din anume mesaje, realizata de indivizii care posedă funcția multiplicitatii interpretante, pentru fiecare mesaj senzorial, putem conclude ca nu există o realitate unică și independentă de subiect, procesabila și modalizabila distinct numai printr-o unică strategie reprezentanta.

Putem presupune că există numai o varietate de mesaje purtătoare de anume informație pe care le putem procesa în diferite feluri și extrage tot felul de modalități distincte.

Felul în care vede omul în diferite momente ale dezvoltării sale perceptale și intelective realitatea sprijina această ipoteză, separea unei anume variante video, audio, etc, generând o variantă momentană, modificabila în timp.

Procedurile modalizante au o vechime de sute de milenii, dar ele se modifică continuu, atât în cursul evoluției istorice a oamenilor cât și în timpul vieții subiectului, într-un fel reprezentând natura în diferite faze ale copilariei și diferit în adolescenta sau maturitate. Putem concepe o mulțime de proceduri de învățare a construcției reprezentării, din care pot rezultă variante modale diferite, toate compatibile cu acelasi mesaj fenomenal.

Să nu uitam ca omul ca orice altă ființă, este specific dependent de natura, având nevoie de anumite părți și calități ale ambientului pentru a supravietui, iar ceea ce îi este util omului îi și construiste particularitatea modalizanta, adică îi oferă o bază de obiectualizare și procesualizare, care să diferentieze și optimizeze procesant acele strategii modalizante care extrag sau intensifica trăsăturile modale care asigură supravietuirea.

Simțurile au rolul să culeaga informații asupra structurii, și proprietăților formelor, a temperaturii și altor paramteri ai mediului, iar mintea sa le interpreteze-reprezinte și să ne ofere tablouri fenomenale, cărora le alocăm niveluri de acceptabilitate, utilitate, neutralitate sau periculozitate, prin strategiile obiectualizante, calificante și evaluante.

Cum diferitele ființe își păstrează funcțiile metabolice și interactive folosind diferite componente ale naturii, este firesc ca fiecare individ să posede o anume caracteristică modalizant-reprezentanta, adaptata la separarea rapida și precisă a celor necesare, dar și la identificarea și evitarea celor nocive.

Pentru a mari viteza și randamentul discriminarii de utilitate fiecare individ particularizează cât mai precis, cu multe detalii ceea ce îl intereseaza, alocand restului de mesaj ambiental o obiectualizare și evolutivitate mai vagă, dar suficientă pentru a putea identifica apariția unei situtii noi conținând utilitate sau agresivitate.

Omul are cea mai mare arie perceptual exploranta și cele mai diverse și eficiente strategii de învățare a construtiei și folosirii reprezentărilor, fiind capabil să discearnă pe masaura ce se maturizeaza perceptual și lingvistic, o mare varietate de forme, relații, calități și condiționări între acestea.

În intervalul de modalizare și obiectualizare distinctă al omului, intra întreaga natura, dar mai intra și ceea ce am putea numi ‘realitatea socializata’, alcătuită din mulțimea uneltelor și modurilor de construcție și folosire a acestora.

Pentru un animal unealta este un act operant dificil, cu toate ca unele specii pot construi și folosi unelte rudimentare, dar pentru om unealta a ajuns o parte a morfologiei și dinamicii ființei sale, a atins la un nivel de detaliere structurală și funcțională, atât de ridicat și specific, încât practic nici un om nu poate acționa fără unelte, dar nici nu poate acoperi operant, întreaga gamă a uneltelor disponibile.

Dacă spațiul morfologiilor și modurilor funcționale ale uneltelor este atât de vast încât nu poate fi controlat de un singur om, este firesc ca reprezentările, mai ales cele cinetice să difere, funcție de capabilitatea subiectului de a le descompune și înțelege structural și funcțional.

Se poate accepta ca fiecare om vede distinct modal realitatea naturală dar mai ales realitatea culturala, științifică și tehnologica, sociala, funcție de pregatirea să, de tipurile de asamblare și manipulare a diferitelor configuratii particularizante sau transformante de realitate.

Putem conclude pe bază a numeroase observatii și experimente investigante de recunoaștere și manipulare a formelor ca fiecare ființă posedă algoritmii proprii de construcție și manipulare a modalității, de aici rezultând ca o ipotetică unică informație ambientala, se modalizeaza diferit în diferite individualizari.

Dacă un om observând ambientul poate discerne ca invariant modal un copac, o casa, o masina, o unealta, sau orice forma care pentru el are un program stabil modalizant, pentru un animal aceleasi mesaje naturale sunt interpretate diferit, dependent de capabilitatea utilizanta, care amplifică sau estompeaza trăsături modalizante, personalizand cu necesitate realitatea.

Din cele spuse putem conclude ca felul în care separam frontiere și mișcări, este individual și temporar, dependent de o anume perspectiva utilizanta, satisfianta și evaluantă, iar realitatea naturală unică este mai degraba o iluzie decar o existența autentică și autonomă.

Paradoxurile realității

Privind în toate directiile identificăm diferite obiecte, unele în repaos altele în mișcare, toate pozitionate în ceea ce numim spatiu-timp, spațiul fiind un fel de suport tridimensional fără margini, care ipotetic poate prelua oricat de multe forme, iar timpul este multiplicarea nelimitată a spațiilor pentru a gazdui cariante de configuratii ale formelor și aduce în manifestare ‘mișcarea’. Spațiul conține forma iat timpul conține schimbările de stare ale formei, el face posibilă apariția și transformarea oricărei oricărei configuratii situabile în spațiu.

Identificandu-ne corpul fizic ca forma substanțială având o suprafață tridimensionala și o morfologie internă, tratăm acest corp drept creatorul și purtatorul personalității noastre, el este sursa a percepției, modalizarii fenomenale, acțiunii gestuale și lingvistice, al strategiilor operante și valorizante prin care ne satisfacem nevoile și ne particularizam afectiv.

În prezent se accepta ca aspectul structural și dinamic al realității externe este rezultatul culegerii de către simțuri a unui mesaj fenomenal și al prelucrarii lui mentale, rezultatul fiind lumea care ne înconjoară și înglobează. Realitatea externă ca și persoana fizică se construiesc informațional în ceea ce am putea numi mediul interpretant-reprezentant al mintii umane.

Ca mediu procesant interpretant mintea umană este un sistem informațional care poate primi informație, prelucra și extrage di ea aspecte ale realității. Aceste modele de realitate create mental sunt luate de omul fără pregatire de specialitate sau de să spunem ne-filozof, drept realitatea însăși, adică drept lume externă, diferita de individ, nelegata în nici un fel de el, adică autonomă.

Dacă ‘realitatea externă’ este o simulare mentală, ea nu se poate face fără prezența a cel putin două stări funcționale distincte, una ar fi starea funcțională proprie simturilor, care culeg informația purtătoare de realitate, a două ar fi mecanismul interpretant modalizant, înțeles ca ipotetic algoritm sau ansamblu de algoritmi specific asamblanti de reprezentări ale realității.

Dacă acest punct de vedere asupra mintii noastre ca mediu interpretant- simulant de forma, spatialitate, temporalitate și eveniment, este corect, întreaga exterioritate naturală compusă din obiecte evenimente este de fapt o realitate numai aparent externă, ea desfasurandu-se de fapt numai în mintea noastră. În această perspectiva formele, mișcările, exterioritatea, spatialitatea și temporalitatea, sunt niște ingenioase simulari modale obiectuale, relaționale și evolutive, realizate de algoritmii mentali, iar realitatea externă, este tot ce putem noi accesa modal prin simțuri și instrumentele mentale.

Dar dacă formele reprezentate sunt construcții mentale, avem de ales așa cum am mai spus să decidem dacă ele provin din mesajele difuzante de formele autentic reale, autonome de noi, ipoteză creatoare de probleme dificile, sau să admitem numai existența autonomă a mesajelor purtătoare de realitate, lasand sursa acestora ne elucidata, până nu vom dobandi o cunoaștere mai precisă a provenientei informatiei purtătoare de aspecte realitate.

Oamenii au propus și perspectiva idealista asupra provenientei realității, după care lumea naturală este creată intern, adică mental, fiind unică realitate. Idealistii nu se preocupa să asigure o sursa mesajului purtător de realitate, sau simplifică schema creativă de mesaj realitate prin atribuirea acestora unui creator absolut, atoate capabil despre ale cărui acțiuni generative de realitate sau subiect, nu se poate afirma ceva, afara de declaratia ca el există și acționează, efectele acțiunii lui fiind individul și realitatea din individ.

Dacă admitem că tot ce reprezentăm este o construcție mentală rezultata din primirea și procesarea unui mesaj purtător de modalitate, fie ea obiectuala sau subiectual obiectuala, rezultă câteva concluzii paradoxale, anume.

Corpul nostru cu alcătuirea și funcțiile pe care I le atribuim, fiind un produs al mintii, nu poate fi el însuși autorul mintii și personalității, dacă ar fi astfel el ar capătă un caracter dual și contradictoriu, ar fi și producator de personalitate și stări ale personalității, dar ar fi și un produs al unei personalități anterioare, preexistente, care ar trebui să primească un anume mesaj de corp fizic și să îl particularizeze modal dand naștere corpului pe care îl percepem-reprezentam cu morfolgia și mulțimea comportamentelor lui.

Prima concluzie neverosimila ar fi ca forma fizică a corpului așa cum o reprezentăm, fiind produsă mental prin interpretarea unui mesaj purtător de informație forma, nu ne generează nici una din funcțiile prin care ne manifestam, din moment ce tot ce reprezentăm și conceptualizam asupra reprezentărilor, sunt efecte ale unei functiilor unei minți care trebuie să preexiste reprezentărilor de corporalitate și de realitate externă.

Dacă nu corpul din reprezentare este autorul autentic al pesonalitatii pe care o asumam, concluzia ar fi sau ca există un corp distinct de corpul fizic reprezentat, care ar fi autorul efectiv al corporalitatii și personalității pe care ni le atribuim, sau în altă variantă explicanta, noi provenim dintr-un act creativ obscur, de neinvestigat și incognoscibil.

În presupunerea ca persoana noastră este creată în altă persoana, cel care ne identificăm nu are nici o funcție intelectiva prin sine, la fel cum nici corpul nostru fizic reprezentat, de fapt corp pseudo fizic, construit mental, nu are nici o performanță funcțională, nu se mișcă prin sine, nu acționează și nu se raporteaza în nici un fel prin sine, la simulacrul de lume pe care îl crede lume obiectivă și autonomă.

Dacă corpul accesibil și persoana asumabila nu sunt efectiv active, nu creează prin ele propriile stări lumea în care ne situăm și care ne individualizeaza și motiveaza existențial, este inevitabilă introducerea unei alte personalități, difeite de personalitatea pe care o identificăm și asumam.

Această să spunem metapersonalitate poate fi tratata în două variante , anume:

Putem trata ipoteticul subiect din care provenim așa cum ne tratăm și pe noi, adică drept produs al unei alte personalități, care la randul ei derivă din altă, desfasuram un lanț fără sfarsit de individualitati care nu se pot crea și au nevoie de altele, lanț imposibil, dacă nu îi gasim undeva o prima veriga din care să apara urmatoarele.

Sau tratăm subiectul sursa ca o personalitate diferita de cea pe care o asumam și situată într-o lume diferita.

Omul care suntem este poziționat prin percepție și reprezentare într-o lume a formelor reale, asupra cărora putem acționa transformant, dar pe care nu le putem crea doar gandind o variantă modală și nici schimbă modal inchipuindu-ne ca am vrea să fie altfel.

Neputând crea sau distruge cum vrem formele reale concludem ca lumea noastră pătrunde în noi nu emerge din noi, pătrunderea realității în subiect, indiferent cum, îi alocă calitatea de lume autonomă, independentă existențial de toate funcțiile noastre creative.

Dar omul are și capacitate creativă, el poate imagina lumi fenomenale numai mentale, evident folosind ca material fenomenalitatea externă și autonomă.

Să presupunem că am fi capabili să imaginam o realitate naturală cu asemenea detalii structurale și interactive încât combinandu-le adecvat am construi morfologii și funcții în fenomenalitatea imaginata, adsemanatoare celor din lumea crezută reală și autonomă, car de fapt este și ea o lume construită mental, dar pe bază unor operatii și reguli la care nu avem acces, adică noi facem lumea dar nu știm cum, dar am mai pute fce lumea în deplina și completă cunoaștere procedurala, adică am posedă regulile crerative pentru fiecare micro-detaliu și fiecare combinare între micro detalii din care să rezulte proresiv mni și macro detalii cu morfologii și moduri operante distincte.

Dacă am posedă regulile generative de componente fundamentale și cele de combinare a acestora pentru a obține diferite configuratii și interacțiuni, și dacă unele din configuratiile construite mental ar posedă acele stări funcționale din care ar rezultă percepție, reprezentare, conceptualizare lingvistică și afectivitate, noi am fi autorii unor realități și unor individualitati construite numai intelectiv, mai bine spuns numai informațional.

În această variantă, pentru acel tip de supra individualitate în a cărui minte se construiește mesajul realității și se trimite către o persoana creată în aceiasi minte, unde se reprezintă ca lume efectivă, nu ar mai există lumi externe și autonome, dar nu ar mai există nici persoana de tip uman, persoana care se identifică, se situeaza într-o lume externă și asuma, dar care își este siesi necunoscuta generativ.

Dacă am putea construi mental acea serie de micro stări și acele reguli de conectare specifică a micro stărilor din care ar rezultă tot felul de pseudo macro morfologii și pseudo macro funcții, precum morfologia corpului subiectului, percepția să, procedurile reprezentante, aspectul fenomenal al realității în subiect, descrierea lui lingvistică , analiza lui cauzală, toate reflectate conștient într-un subiect simulat, am deveni o individualitatea diferita de cel care suntem, am fi un subiect generator de mesaje realitate și creator de subiecți care pot primi și reprezenta aceste mesaje.

În nouă variantă nu ar mai există un singur ‘eu asumat’ dar necunoscut generativ, nu ar mai există nici o singura realitate externă și autonomă de unicul eu, nu ar mai fi nici o unică conștientă capabilă să diferentieze stările realității și să le raporteze la eul unic

În cazul generării de euri și de mesaje de realități într-un subiect, acesta ar fi alcatuit din mulțimea eurilor pe care le poate modela și întreține active simultan, iar fiecare din aceste euri ar posedă propria lume provenita din mesajul purtător pe care îl primește.

Dar ce am putea spune despre supra eul care posedă asemenea capacitati modelante.

El nu mai este persoana în sens uman, nu mai posedă o conștientă care conștientizează ceva dar nu se conștientizează, el nu mai este situat într-o realitate cu care să interactioneze direct, factual, sau indirect, prin intermediul limbajului. Ceea ce are cu totul nou eul creator de euri este multiconstienta să, adică performanță unei conștientizări distribiuibile, astfel încât să existe o supraconstienta creatoare a oricate variante de numai conștientă. Supraconstienta ar atribui constiente la eurile simulate, iar constientele acestora ar oferi subiecților lumile externe și ar permite indivizilor simulați să se discearnă de acele realități și să se implice în anumite sectoare ale acestora, să își aleaga tintele de acțiune și strategiile configurante.

supraconstientizeaza care atribuie conștientizări, dar nu conștientizează ceva distinct, este acum doar un nume fără un sens distinct, dar ar putea deveni proprietate umană sistematică când am știi ce înseamnă să atribui o conștientă și să umpli acea conștientizare cu diferite conținuturi, producand un subiect și o lume în subiect, la care acesta se raporteaza ca la o realitate externă și în care se implica intențional operant.

Dacă presupunem că subiectivitatea umană emerge dintr-o suprasubiectivitate capabilă să se autosubiectiveze, adică să își produca, activeze și întrețină mecanismele autoconstientizante și programele multi modelante de individ și realitate în individ, dar mai admitem că suntem astfel facuti încât să putem primi și înțelege constructiv și funcțional procedeul creativ din care rezultam, trebuie să fim capabili să acceptăm că lumea și omul care ne credem pot fi în totalitate stări operante ale unor super minți și super individualizari, cu care progresiv ne putem identifica.

În această schema creativă mental de personalitate și realitate, individualitatea autodeterminata, ar construi mental un algoritm generator de mesaje fenomenale, un altul de de interpretare și reprezentare și un algoritm conștientizant, din care ar rezultă subiectul modelat, care exteriorizeaza forme și evenimente, își atribuie tot felul de relații cu acestea, dar nu știe cum apar și prin câte stadii interpretante trec informatiile din a căror prelucrare se alcatuieste și pune în functiune persoana sa și lumea în care se crede.

Cel care suntem numai o stare mentală, în această ipoteză fictiva, este doar o simulare de subiect realizata de un ipotetic supra subiect autodeterminat, iar lumea noastră autonomă este la origine un program generativ, este în continuare un mesaj de lume și în final printr-o procedura interpretantă devine o lume obiectual evolutivă în conștientă care ne-a fost alocată de supersubiect.

În această ipoteză nici o reflectare umană de obiect, proces natural sau subiect, nu posedă caracteristică autodeterminanta și auto activantă pe care o atribuim părților lumii noastre, tot astfel cum un individ dintr-un film nu simte, gândește și are sentimente, cu toate ca pare a avea toate aceste calități, iar o masina dintr-un film nu are motor autentic, nu dezvoltă energie, nu consuma combustibil și nu emite noxe, cu toate ca noi îi identificăm în imagine toate aceste calități.

Dacă am putea construi un subiect virtual corporal și intelectiv, corpul și morfologia lui, dar și toate stările lui informaționale ar fi pentru el stări funcționale dar pentru creator ar fi numai niște stări pseudo funcționale, asta insemand ca ar fi numai interpretari de mesaje purtătoare de asemenea modalități, dar ca aceste stări numai reprezentate nu sunt ele insele capabile să se autoasambleze, ele inceteaza a mai fi stări modale reflectate, atunci când algoritmul care le asamblează sau procedeul interpretant-modalizant ar inceta să functioneze.

În prezent nu putem admite, nici respinge, nici nu putem demonstra cumva, ca suntem sau nu suntem, numai o impresie de corporalitate și personalitate atribuită prin procese simulante de individualitate, dar nu avem altă cale de a construi o subiectualitate corporala virtuală, sau asta pare cea mai accesibilă.

Trebuie subliniate unele diferente între realitatea naturală, autentic fenomenală, unde ne aflam noi și lumea ipotetic simulată.

În lumea naturală toate corpurile sunt tridimensionale, volumic substantiale, adică posedă materie în tot volumul marginit de suprafață percepută și reprezentată, char dacă micro-structura internă a acestor corpuri este de regula inaccesibilă simturilor și reprezentării.

Primind perceptual numai o parte din aspectul suprafeței unui corp și nimic din interioritatea să opaca, valorificam în reprezentare extrem de putin din informația fenomenalizanta potențial disponibila.

În cazul generării unei realități virtuale construim video și trimitem senzorilor virtuali și algoritmilor reprezentanti numai acea parte de frontiera a formei accesibilă optic din poziția de observare, restul o ignoram, odată ce nu este legic accesibilă sistemului percepator-interpretor.

În această alternativă creativă virtula formele detectate și reprezentate nu au volum, cât timp sunt percepute numai ca suprafețe, dar ele pot capătă imediat modalitate internă, dacă algoritmul investigant este cuplat cu părți din interiorul formei.

Iar când o anume forma ‘virtuală’ iese din orizontul perceptual modalizant al proramului reporezentant, ar trebui să inceteze să functioneze și algoritmul generativ de mesaj forma, pentru că fără receptorul interpretor mesajul modal nu mai are sens, nu devine realitate într-un pseudo subiect.

Astfel formele virtuale există numai când sunt primite și procesate mesajele care le poartă și inceteaza să mai ‘existe’ când subiectul își intrerupe acțiunea modalizanta.

Ar fi interesant dacă și lumea noastră ar fi la fel, adică toate formele și evenimentele ar ‘există’ numai cât timp cineva percepe și reprezintă cumva mesajul care le poartă, dar diferite apri de natura sau natura inteaga, tratata ca mulțime finita de forme și mișcări, inceteaza a mai fi, când dispar toți interpretorii diferitelor mesaje purtător de ‘realitate’.

Realitate pentru subiect și realitate autonomă.

Discutand simularea reprezentării și pozitionarii unui subiect intențional operant în această realitate mesaj apar întrebări metafizice, vechi de milenii.

Din din cele mai vechi timpuri omul a înțeles ca realitatea vine prin simțuri, iar simțurile pot functiona sau nu, în detectarea unui anume obiect. Când obiectul ‘intra într-un anume simt’ omul are o ‘reprezentare specifică’, când canalul senzorial conținând o anume stare obiectuala se închide din lipsa de semnal sau prin reorientarea percepției, obiectul dispare, dar dispare numai ca reprezentare, continuand ‘să existe’ ca forma autonomă în realitatea independentă existențial de individ.

Pentru a caracteriza prezența continuă a obiectului în lumea sa, fie ca este perceput sau nu a fost creat predicatul ‘există’ semnificand continuitatea situarii formelor în spațiul fenomenal.

Din punct de vedere uman ‘a există’ are mai multe nuante.

1. Avem ‘existență nemijlocită’ comunicată de percepție și explicitata în tablou specific de reprezentare.

2. Avem existență din propria memorie, unde un anume obiect a fost inregistrat și păstrat, memoria fiind suportul construcției unei biografii a dinamicii obiectului.

3. Generam existente factuale schimbând structura reprezentării.

4. Realizam ‘existență dedusa’, prin aplicarea unei anume analize relațional cauzale, într-un anume spațiu de realitate, care demonstreaza necesitatea unei existente încă neobservate, sau indică modul existențial probabil al unui viitor eveniment.

5. Am putea adaugă existență imaginata, rezultat al capabilitatii subiectului uman de a inventa și descrie în limbaj realități naturale sau socio interactive, alcatuite din subiecți și comportamente ale acestora plasate în diferite tablouri de realitate, de asemenea create.

6-Avem transferul de existente asamblate în limbaj între subiecți care își comunică diferite experiențe personale sau primite de la altii și care pot deveni sau sunt obiect de interes pentru cei cărora le sunt comunicate. Transferul de realități acopera întreaga gamă existențială, directă, memorată, configurata, conceptual dedusa, sau creată mental.

După ce prin extensie de atribuire a prezentei în fără percepției obiectele au primit calitatea ‘există’ și între stările de percepere, apare o întrebare firească, anume cum anume sunt, (dacă admitem că sunt) obiectele, când nu le observăm- reprezentăm.

Această întrebare asupra modalității ‘existenței în afara reprezentării’ ar putea fi considerata una din samintele dezvoltării gândirii metafizice, orientand intelectul către definirea unei modalități existentiale generalizate a realității, atât în observare reprezentare cât și în afara ei.

A extinde caracteristică existenței dincolo de observare înseamnă a atribui modalitate, ( indiferent de specificitatea de modalitate), la ceva fără modalitate, dat fiind că fără a avea o reprezentare ‘a ceva’, acel ‘ceva’ nu are discriminare existențială efectivă, pentru a primi calitatea de ‘existent determinat’.

Atribuirea de modalitate existențială la obiectul autonom de subiect, a fost una din dificultățile filozofiece clasice.

Filozoful german Kant este cel care a introdus clar statutul de existență duală, anume ‘existenta efectivă, percepută și reprezentată’, definta ca ‘existenta a obiectului pentru subiect’, sau ‘existenta fenomenală’ și acea modalitate existențială a realității autonome de subiect, numita ‘existență în sine’.

Existență în sine a realității, nefiind rezultat al percepției și reprezentării, este presupusă incognoscibila.

Alti filozofi mai transanti, nedorind să complice discursul cu analiza consecințelor unor ipoteze de realitate incognoscibila, dar cumva manifestabila ‘în sine și pentru sine’, independent de individ, au propus teza realității lumii doar în subiect, doar ca o impresie de realitate, care nu există în afara și autonom de acesta.

Data fiind lipsa de rezonabilitate pentru omul comun, a solutiei metafizice de ‘aneantizare a lumii’, de transformare a ceea ce părea evident, necesar și autentic real, în ceva dependent de simțurile și imaginatie subiectului, (punind existena subiectului însuși în pericol, ipoteza realității numai în și pentru subiect, a fost respinsa ca extremă și inacceptabila.

Discutii asupra ‘existenței a ceva’ cer o precizare a semnificatiei predicatului ‘există’.

Ceva există dintr-un anume punct de vedere, ca reprezentare într-un subiect, dar ce statut de mod existetial trebuie să alocăm reprezentării, bază a caracterizarii existenței.

Reprezentarea există și ea dar evident ea nu există independent de subiect, iar dacă folosim reprezentarea ca argument al existenței autonome a obiectului intram într-o confuzie de existentiere, dat fiind că utilizăm o existență dependență de subiect pentru a presupune și argumenta o existența autonomă de subiect. Dar dacă reprezentarea, ca stare a subiectului, dependență de individ, nu poate fi utilizata pentru fundamentarea eistentei autonome, a realității, ce alt canal de statuare ‘a existei independentă de subiect’ ne mai rămâne?

Întrebarea este dificila și nu are încă răspuns unanim acceptat. Putem folosi caracteristică conceptuală a mintii, creatoare de modele și predictii fenomenale, pentru a argumenta existență universului în afara și independent de observator, dar nici un raționament nu demonstreaza ca lumea este autonomă în variantă ‘obiectivizarii din reprezentare sau din conceptualizare’.

Cuvântul ‘există’ este o stare informațională a subiectului uman, un operator predicat cu una anume potențial descriptiv, o descriptie fără atribuire de modalitate, dacă puntem accepta așa ceva.

Întrebarea este dacă putem atribui ‘existență la modul general, fără o precizare de modalitate, spunand ca ‘ceva există’, fără a ne mai preocupa de modul în care există.

Privit informațional predicatul ‘există’ ca orice alt sens cuvânt este o stare funcțională a unui algoritm de identificare a prezentei unui invariant forma, de orice fel. ‘Există’ ar putea fi un operator generalizat, careconfirma prezența unui obiect în campul observant al sistemului creator de reprezentare.

Existență fără existent nu are sens, a există înseamnă a fi prezent ca invariant specific în reprezentare, în memorie, în concept, în acțiune, în comunicare, etc.

‘Există’ este efectul funcționării unui agregat algoritmic capabil de recunoaștere forma, reprezentare de mod forma și descriere-comunicare în limbaj a prezentei de stări obiectuale cu orice caracteristică de invarianță într-un segment de reprezentare.

Extensia atribuirii de existență fără primire de mesaj și detectare efectivă de prezența a unei invariante obiectuale sau conceptuale în tabloul reprezentării, sau intrun anume segment operant lingvistic este incorecta.

Fără subiect nu există reprezentare, fără reprezentare nu există un referential fenomenal descriptibil în care să se situeze subiectul și să își activeze funcția recunoasterii de moduri invariante specifice, generalizabile ca prezente printr-un unic operator de confirmare anume predicatul ‘există’

Existență ca acțiune are două aspecte: fizică și conceptuală

Acțiunea conceptuală se divide în:

-Procedura identificant-comunicant-interpretanta de modalitate,

-Procedura descriptiv transformantă de modalitate.

Predicatul există descrie-comunica acțiunea identificării de modalitate, iar a atribui ‘existență’ fără existent discriminat, la ceva presupus existent, este o extensie de posibilitate ‘ o existență potențială’, care devine ‘existență efectivă’ când este demonstrata.

Dacă atribuirea ‘există’ defineste o stare perceptual-descriptiv-lingvistica, o interpretare de mesaj realitate, indiferent de conținutul identificat și ‘existentiat’, a atribui ‘existență’ fără acțiunea localizarii-reprezentarii unui invariant obiect generalizabil, situabil într-un spațiu dintr-un grup de spații de invarianță, este o afirmație fără suport, irelevanta.

Starea informațional caracterizanta ‘există’ este o condiție a prezentei funcționale perceptual și intelectiv, a subiectului, o realitate existență, dar în care subiectul ‘nu există’, este o imposibilitate.

Întrebarea este asupra mecanismului generării atribuirii de existență, anume ce mod funcțional al unui sistem informațional poate atribui relevant caracteristică existență. Se pot construi mai multe nivele de atribuire ‘existență, dar probabil nici unul nu acopera algoritmul existentierii umane.

Dacă asamblam o procedura de recunoaștere a formelor și mișcărilor, putem crea un algoritm care să atribuie cuvantul ‘există’ la orice recunoaștere specifică de obiect.

Dacă sistemul posedă un generator de limbaj, se poate extinde atribuirea de existență în spațiul lingvistic, prin declararea ‘există’, generata automat sau la cerere, pentru orice identificare, sau identificare-interpretare, de cuvânt sau sir de cuvinte, într-o descriere de mod realitate.

Omul nu atribuie existență atât de simplu, el conștientizează recunoașterea de modalitate, conștientizează ‘atribuirea de existență’, modului identificat, conștientizează interpretarea de descriere de modalitate cu orice conținut și se conștientizează pe sine ca ‘existent de rang superior’, atribuitor și interpretor de moduri existență.

Pentru că formele virtuale identificate și interpretate să ‘existe și să fie descriptibile și comunicabile’ din punctul de vedere al subiectului virtual, este necesar să fie modelate toate conditiile de manifestare a existenței din spațiul fenomenal lingvistic uman. Virtualul trebuie să aiba un corp video dotat cu senzori de realitate, să aiba o morfologie internă generatoare a pseudo functiilor care asigură percepția, mișcarea și performanță intelectiva a subiectului, să posede capabilitatea de a utiliza limbajul natural uman și limbaje specializate.

Universul nostru este o totalitate morfo funcțională cuprinzând miliarde de stele, planete și alte obiecte.

Dar mesajul unei lumi modelate nu poate conține mai multa informație decat pot programele interpreetant reprezentante să proceseze la un moment dat. Există atâtea realități câți subiecți sunt activi, adică percep și reprezintă video, fiecare primind un mesaj parțial de realitate și de acțiune în realitate.

Dacă lumea virtuală este ca substrat un mesaj, iar ca fenomenalitate o interpretare de mesaj, în această lume este posibilă o acțiune imposibilă în realitatea naturală, adică creația de realitate de către subiectul virtual.

Când individului simulat I se ingaduie accesul la algoritmii creatori de mesaj realitate, el ar putea să își ofere lumea pe care o doreste, dar odată ajuns la un asemenea stadiu de cunoaștere și creație, individul poate intra în conflict cu sine, cu lumea sa și cu semenii sai virtuali dacă utilizeza accesul sau la generatorii de mesaje realitate pentru a manipula forma și dinamică lumii sale conform dorintelor lui, eventual împotriva dorintelor semenilor.

Câteva particularități virtuale:

În lumea virtuală nu ‘există obiecte și procese independente de percepatorul interpretor, aici sunt construite atâtea variante de realitate câți subiecți percep-reprezinta, acționează și comunică la un moment dat.

2. In lumea naturală există ceea ce numim continuitate existențială, înțeleasă ca existență continuă, ca prezența a obiectului atit în timpul unei observatii cât și în lipsa acesteia.

Obiectul virtual fluctueaza existențial, el există ca mesaj numai când funcționează un algoritm perceptual și reprezentant, dar dispare că mesaj, în momentul incetarii detectarii și procesării mesajului.

3. In lumea virtuală chiar individul are o prezența și amplitudine personalizanta variabilă, el poate functiona în mai multe intervale individualizante și anume:

Cât timp numai percepe și reprezintă mesaje modalizante, virtualul posedă o personalitate minimală, explicitata prin predicatul reprezentării, ‘a vedea’.

-Cand virtualul devinte activ gestual, adică primește capabilitatea de a interactiona prin gest, cu formele reprezentate, I se extinde personalitatea, primind și predicatul ‘a face’.

-Cand virtualul are acces la mesajele lingvistice, putand descrie și comunică realitate, el începe să semene cu omul, iar când I se alocă funcția înțelegerii mesajelor lingvistice și capabilitatea combinarii lor după reguli raționale, intra progresiv în asemanare cu subiectul uman.

CAPITOLUL 4

PREDICATUL 2 — ‘A FACE’

Notare convențională: S–G–R, semnificind : subiectul ‘construiește real’ prin intermediul operatorului ‘gest’.

Toate fiintele sunt “obiecte active”, sunt un fel de matrite dinamice care modifică într-o diversitate de feluri ambientul pentru a se susține structural și comportamental.

Principlalul instrument de interactie a subiectului cu lumea sa este gestul, este acea mișcare dirijata intențional aplicata unui obiect determinat, orientată către o anume schimbare de stare a acestuia.

Gestul uman nu este mișcare naturală, este acțiune modelată informațional, declansata într-un ambint modelat, finalizata și evaluata prin anumite criterii.

Mișcarea naturală implica un obiect, o forta aplicata acestuia și o progresivă modificare pozitionala rezultata. Gestul presupune un sistem informațional care poate culege informații și construi o reprezentare de ambient, poate popula acest ambient cu diferite forme și schimbări, le poate diferentia modal, poate construi alternative modale, pozitionante, relaționale sau dinamice, pentru toate sau pentru majoritatea componentelor reprezentării, apoi poate declansa acțiuni realizante a diferitelor alternative de stare, alocabile componentelor realității reprezentate.

Pentru om mișcarea și controlul miscarii corpului sunt cele mai spontane sau premeditate exprimari de sine, sunt cauza schimbarilor în real, condiții ale primelor conștientizări de sine.

A dezvoltă gest eficient, creator de schimbare de stare predeterminată asupra unei forme implica învățarea corelarii interactive a partii corpului dotat cu potențial de manipulare și pozitia-miscarea obiectului manipulat.

Dar virtualul nu posedă corp substanțial, iar lumea lui nu posedă forme materiale care pot fi miscate, situație în care gestul virtual difera ca geneza și aplicare de gestul real. Corpul virtual este un efectul procesării unui mesaj de sinteza video a unei forme dotata cu mai multe grade de libertate, el devine reprezentare corp în algoritmul interpretor, iar a mișcă acest corp înseamnă a controla functionarea programului generator de corp video, a activa acele schimbări de forma, poziție și mișcare care simuleaza diversitatea gestului uman.

Controlul unui algoritm generator de corp video dinamic înseamnă activarea în diferite momente și pe diferite durate de timp a acelor segmente de sinteza video care asamblează diferite părți și diferite mișcări ale corpului, sau controlul unei forme corp unitare dotata cu o plasticitate și diversitate cinetica situată între anumite limite.

Cu alte cuvinte virtualul nu mișcă o forma fizică dotata cu o anume energie de acțiune prin control intențional gestual, precum omul, el pune în functiune specifică un algoritm generator de forma corp realizan o anume stare forma și mișcare în raport cu formele virtuale, de asemenea sintetizate de acelasi sau alt program creator de mesaj imagine.

Omul învață să se miste ca forma substanțială, virtualul învață să controleze un spectru de construcții forme mișcări prestabilit, am puntea spune ca a realiza gestul virtual seamana cu a canta la un istrument muzical, acesta poate genera tot felul de suntele și depinde de interpret ce sunet sau combinatii de suntete vor fi emise pe un anume interval de timp.

Omul învață relativ lent să își utilizeze specific potențialul gestual de care dispune, unele performanțe gestuale par inaccesibile majoritatii umane, iar cei care le posedă și dezvoltă sunt tratati drept creatori și pretuiti pentru spectacolul gestual pe care îl desfășoară.

Gestul uman schimbă realitatea efectivă, cel virtual schimbă realitatea interpretată, și e greu de spus dacă a învață controlul corpului uman și realiza gest în lumea materială este mai dificil de realizat decat controlul funcționării algoritmului sintezei unui corp video virtual, sau de fapt amble variante forma gest sunt echivalente.

Ne putem inteba cum am reactiona dacă am afla ca suntem ‘ființe virtuale’ inchise într-un supra sistem creator și interpretor de realitate, care ne oferă reprezentări și acțiuni în spațiul obiectual aparent al acestora, desemeni ne atribuie toate calitățile interactiv cognitive și toate stările valorizante și afective care ne definesc personalitatea.

E greu de spus ce transformari s-ar petrece în fiecare individ dacă ar primi argumente convingătoare ca nu posedă un corp fizic, iar în lumea lui de fapt nu există obiecte, realitatea, corpul și gesturile lui împreună cu toate efectele aparente, consecințe ale acțiunii gestuale, derivă din geneza și procesarea unui dublu mesaj. Individul autoidentificat și manipulat intențional, capabil de control de sine și prin sine de realitate, provine din interpretarea unui mesaj subtil care conține persoana obiectual dinamică și conceptuală, iar realitatea ca reprezentare și gamă acțiunilor efective accesibile subiectului extras din mesajul subtil, provin din interpretarea mesajelor de realitate și acțiune gestuală și lingvistică, alocate subiectului.

Gestul firesc și metafizic

Gestul uman aparține realității, o mișcare între altele, o schimbare de forma sau poziție, dar spre deosebire de mișcarea obiectelor, el este o acțiune intențională, este o energie premeditat orientată, este un proiect de distrugere și refacere de realitate.

Legatura între două stări de repaos diferite este mișcarea, în intervalul desfășurării miscarii realitatea obiectuala egală siesi dispare, mișcarea este o stare tranzitorie între două existente obiectuale, dar ea însăși este o inexistenta activa. Dacă repaosul este localizat relațional într-un singur sistem referential, mișcarea creează mai multe realități și mai multe sisteme de referinta, fiecare oferind o perspectiva diferita asupra celorlalte.

Mișcarea pura schimbă starea formelor dar gestul are o dimensiune în plus, el schimbă orientarea cauzei schimbarii formelor, el manipulează forma pura și forma creatoare de gest, se manipulează pe sine ca forma cinetica creatoare de forme-miscari.

Gestul poate activa și manipula obiectul, poate construi cu forme și cu mișcări, dar poate construi gesturi cu gesturi, se poate declansa și coordona pe sine însuși ca gest obiect, sau ca gest acțiune asupra unui obiect, sau ca meta gest manipulator de gest, el are o dimensiune transformantă nelimitată, putand activa și întreține o ierarhie de moduri dinamice. Gestul creează istorie, el leaga mișcările într-un sir super dinamic, el operează și pe realități statice, obiectuale și pe stări tranzitorii, el modifică și modifică modificarea, introducand schimbarea predeterminată, ierarhizată, asamblata prin proiect. Gestul uman introduce în realitate finalitatea modelată, creatoare de finalitati fenomenale. Gestul ca realitate duală, cauza și efect, este dublu condiționat, odată de cauza proiectanta, de dimensiunea informațională care îl determină și în al doilea rand de efectul produs, efect care reorienteaza cauza proiectanta fie către o reconstructie de gest care sau anihileaza-corecteaza efectul gestului anterior, incorect asamblat sau incorect aplicat, ori îl intareste, continuand construcția de mod realitate.

Gestul rezultă din suprapunerea continuă a două realității dinamice, cea din subiect , model finalizat al realității externe și realitatea fluida, imprevizibila, reprezentată, el continuă să actioneze asupra acesteia până la realizarea unei anume similitudini sau identitati cu realitatea interiorizata.

Dacă reprezentarea desfășoară forma și schimbarea corpului lumii, gestul creează serii de reprezentări, el transformă natura primită, natura spontană, momentană, în natura previzibila, dublu finalizata, odată prefinalizata predictiv în model informațional și a două oara finalizata efectiv, ca realitate transformata și valorificata. Prin valorificarea efectelor gestului apare a treia finalizare anticipata, anume anticipata finalizare valorica, senzorială sau afectivă, a finalizarii senzorial emotive efective, consecință a satisfacerii unei nevoi. Modelarea anticipata în subiect a caracteristicii placerii care insosteste satisfacereai nevoii, este condiția care duce la geneza și întreținerea de gest până la atingerea starii scop și realizarea placerii efective.

Gestul are dublu aspect, gest interior, modelat aplicat modelului de realitate și gest extern eliberat în imprevizibilitatea fenomenală pecare o previzibilizeaza progresiv prin efectele sale.

Gestul în dublă să funcție de proiect informațional de schimbare și schimbare de proiect realitate creează isorie în realitate și istorie în gestualitate, în subiect, punand bazele dublei predictibilitati, predictibilitatea naturii prin consecință analizata relațional a actulul gest în real, și previzibilitate de acțiune gestuală a producatorului de gest, previzibilitatea comportamentală, condiție care duce la dublă cunoaștere, cunoașterea realității schimbate progresiv și cunoașterea creatorului de gtest schimbat de propriile acțiune configurante de real.

Spre deosebire de gestul uman, mod dinamic efectiv al unei forme substantiale într-o realitate obiectual interactivă, gestul virtual este efectul interpretării unui mesaj de acțiune aplicat efectului interpretării unui mesaj de realitate, desfășurat în reprezentare. În această dublă modelare de real, a crea gest virtual înseamnă a sintetiza video coroborerea continuă între mișcarea gest și mișcarea efect, pentru a aduce la o anume asemanare structura reprezentării virtuale efective, extrasă din mesajul fenomenal virtual cu alcătuirea modelului de reprezentare asamblat de virtual, reprezentare dublu interiorizata, generata intențional.

Vectorul fenomenal gestual

Gestul uman este simultan acțiune în modelul interiorizat de realitate și interacțiune în spațiul obiectual dinamic natural, el încearcă să transporte în real toate schimbările de stare pe care le generează în modelul fenomenal interiorizat.

Puterm trata gestul virtual asemeni celui uman ca set de operatori configuranti distincti, fiecare cu un potențial transformant specific, aplicabili diferențiat, izolat sau în combinatii, schimbând în proportii variabile parametrii caracterizanti ai segmentelor de realitate.

Declansarea operatorului gestual implica dar și dezvoltă ‘starea problemă’ el activează în subiect geneza unei alternative de realitate și căutarea traseelor de construcție prin gest a acestei realități.

Intenția controlului naturii prin gest este cu siguranta cea mai veche și mai complicată problemă umană, ea a parcurs nenumarate stadii de dezvoltare- rezolvare dar cu toata amplitudinea, complexitatea și eficientă incredibilă a gestului actual, amplificat de unealta informațională, întrebarea asupra amplitudinii și limitelor configurante ale gestului, este încă fără răspuns.

Acțiunea gest privită generalizat este căutarea unui set finit de moduri operante distincte, aplicabile formelor și mișcărilor realității, operanzi care în diferite combinatii pot genera diferite agregate obiectuale statice sau dinamice cu o anume utilitate pentru individ.

Gestul uman își valorifică optim amplitudinnea configurantă asistat de limbaj, limbajul natural demonteaza reprezentarea în invarianți obiectual dinamici și separa semnificant operant gesturile după efect, aplicandu-le zonal sau punctual în locul și momentul oportun, o singura data sau repetat, în diferite combinatii, cerute de specificitatea starii problemă.

Dacă în modalitatea video-dinamica a predicatului ‘vad’ realitatea este doar observabila, noninteractiva cu subiectul, în spațiul operant al predicatului ‘fac’, ea devine accesibilă acțiunii prin intermediul intenției, transformabila pozitional, relațional și structural de subiect.

Asta înseamnă că subiectul primului predicat activ poate comandă mai multe mesaje de realitate prin intermediul intenției, fiecare intentie-gest fiind de fapt o comandă de variantă mesaj care cuprinde schimbări în reprezentare, anticipate sau imprevizibile, funcție de performanță operantă a subiectului.

Dar în interiorul predicatului gestual intenția are o dimensiune operantă limitata, ea declanșează numai gest dar nu se poate controla pe sine ca act intenție, independent de relația ei cu gestul. Intenția gestuală activează dinamică corpului subiectului, ea nu se controlează pe sine, astfel subiectul este incapabil să se autositueze intențional, să se identifice ca generator de intenții nu de gesturi activate prin intenții. A controla intenția prin intenție înseamnă a avea sub control nu gestul ca segment operant local și specializat ci întregul subiect intențional gestual alcatuit din proceduri intenționale și creatoare de gest, în oricare din intențiile de acțiuni pe care le poseda-dezvolta. Gestul acționează asupra realului iar intenția gestuală asupra gestului, ea generează primul spațiu gestual tratat ca obiect activabil prin gestul intenție, așa cum gestul pur acționează asupra reprezentării. Mulțimea stărilor intențional gestuale generează primul spațiu intențional specializat. A acționa asupra intenției specializate înseamnă a intra în spațiul intențional atribuit unui subiect prin mesaj, a identifica și lua sub comandă reteaua de corelari intentie-actiune și a dirija subiectul ca invariant interactiv unificat, ca pachet de moduri operante corelate. Prin controlul intenției de altă intenție subiectul se autopozitioneaza pe sine în reprezentare ca agent intentie-actiune, el identifică simultan realitatea căreia îi aplica o procedura transformantă de stare și se identifică și pe sine ca mulțime intențional gestuală unitară, activabila prin altă serie intențională. Prin dublă intenție proprie primului predicat lingvistic, ‘vorbesc’ subiectulul se separa ca întreg ‘intențional operant pozitionabil în oriece reprezentare, nu ca operator gestual local activat într-un segment distinct de reprezentare.

Gestul virtual trebuie înțeles ca un mesaj situant interactiv individualizat , conținând starea problemă, intenția rezolvantă, algoritmul gestual operant și intenția operantă, susținătoare de acțiune până la atingerea efectului dorit sau eventual la renuntare, dacă problemă nu e rezolvabila cu algoritmul disponibil.

În lumea virtuală ca și în cea umană au loc și eficientă și lipsa de performanță, virtualii primesc mesaje de configuratii finalizabile sau nerealizabile cu competență operantă alocată, numai prin reusite și esecuri se poate simula un proces plauzibil de acțiune cu învățare.

Gestul virtual ca și cel real dezvoltă primele stări problemă, dar spre deosebire de problematizarea umană creată de funcțiile senzoriale și mentale ale individului, problematica și rezolubilitatea virtuală se atribuie prin mesaj, după cum se atribuie și caracteristică intențional operantă care generează prima variantă de subiect orientat interactiv, capabil să se pozitioneze și actioneze specific într-un segment fenomenal virtual.

În lumea naturală corpul, intenția și gestul sunt forme funcții ale subiectului uman, create și optimizate progresiv în evolutia să, în lumea virtuală corpul, gestul și intenția gestuală sunt părți de mesaj video și intențional, primit de pachetul de interpretari cre generează personalitatea interactivă a subiectului, dotat cu toate funcțiile de procesare pentru a primi-procesa mesaje realitate și a se orienta configurant în spațiile reprezentării.

Ceea ce conditioneaza, activează și întreține gestul uman și va trebui să caracterizeze și gestul virtual este intenția, stare polarizanta care orienteaza subiectul către căutarea și rezolvarea de stări scop sau stări problemă.

Evident orice mesaj de corp virtual va conține o morfologie și specificitate funcțională, care să justifice din interior, din perspectiva investigant cognitivă a subiectului urmatoarelor predicate, cauzele propeietatilor sale perceptuale, gestual și lingvistic operante și conceptual cognitive.

Dar pentru a face plauzibil procesul situant interactiv al fiecărui subiect poziționat în reprezentarea, orientat către numite acțiuni, toate continute într-un pachet de mesaje, virtualul trebuie să dispuna de o posibilitate de control între anume limite, a conținutului unor mesaje, să dispuna de o ‘comandă de realitate și acțiune’. Această comandă virtuală de conținut al mesajelor este intenția, vector de comunicare între subiect ca agregat interpretor și sursa de mesaje.

4.1 Construcția subiectului gestual virtual

Construcția subiectului gestual virtual presupune câteva funcții operante , anume:

1. Un algoritm de sinteza a mesajului video, conținând forme, mișcări și proprietăți interactive cât mai asemenatoare celor fenomenale.

2. Un algoritm de recunoastere- reprezentare a mesajului video, creatorul lumii virtual fenomenale din perspectiva programului interpretor.

3. Geneza unui mesaj de corp virtual controlabil dinamic de subiect.

4. Asamblarea unei intenții virtuale în rol de activator de gest, simulind intenția umană declanșatoare de gest intențional.

5. Un algoritm problematizant care să atribuie subiectului intențional gestual stări configurante în reprezentare și să îl activeze în asamblarea acestora.

6. O procedura de interpretare a mesajului problemă care va orienta, activa și întreține acțiunea gestuală până la eventuala construcție de configuratie sau inhibarea acțiunii după un numar de încercări.

7. Un algoritm rezolutiv configurant, formator de gesturi și lanțuri gestuale care va activa corpul virtual pentru a apuca și manipula specific diferite forme și mișcări din reprezentare.

Corpul uman este o unitate material informațională care își conține toate modurile funcționale printre care formarea și eliberarea intetionala de gesturi corelate cu structura obiectuala a ambientului, corpul, intenția și acțiunea virtuală sunt modelari de realitate și acțiune în realitate.

Prin ‘intentie’ virtualul se cupleaza cu sursa de mesaje realitate, coordonand intențional în limite prestabilite alcătuirea reprezentării și relațiile dinamice între corpul sau și formele pe care le va manipula gestual.

Intenția virtuală gestuală sau lingvistică, aparținând viitoarelor predicate, sunt canale de conexiune între subiect și mediul virtual desfășurat în reprezentare, sau de cuplare observational operantă între diferiți subiecți situati în predicatele lingvistice și socializati prin comunicare.

În predicatul ‘ a vedea’ există numai mesaj și interpretare reprezentare, în predicatul ‘fac’ apare prima intenție și se atribuie acces la transformarea reprezentării, în primul predicat lingvistic, ‘a vorbi’ se alocă în premiera subiectului acces la descrierea și manipularea de sine, în variantă de individ intentional-gestual, în urmatorul predicat lingvistic, ‘a înțelege’, se alocă subiectului mai multe nivele de intenții și posibilitatea de a modela subiecți care ‘vorbesc și fac’, și așa mai departe.

În etapa virtual operantă a predicatului ‘fac’ subiectul nu se localizează pe sine ca purtător de intenție, numai corpul sau video ca forma distinctă îi este accesibil, prin intermediul acestuia delansand acțiune configurantă.

În spațiul de acțiune gestual-lingvistica omul desfășoară reprezentările video cu toate detaliile se structura și mișcare, de asemenea se discrimineaza pe sine obiectual și dinamic, dar numai parțial, cu mai putina acuratete, dar fiind ca nu avem posibilitatea să ne privim din exterior acționând.

Intenția personalizează subiectul uman, ea este suportul orientării percepției, identificării de stări scop și declanșării acțiunii gestuale și lingvistice, acest rol activ al intenției va trebui modelat cât mai bine în subiectul virtual, pentru a crea o pseudo personalitate cu o aparentă de autonomie sitiational interactivă.

Este evident că autorul acțiunii și intenției gestuale, al intregii personalizări virtuale, este omul, acesta realizează concordanta operantă gest-obiect, el decide când și cum apare o stare problemă în virtualitate, cărui subiect îi este atribuită și pe ce cale interactiv operantă se va trece la rezolvarea ei.

Gestul uma dar și cel virtual începe să puna în evidenta caracteristică ‘cauzalitate’ în lumile subiecților, în sensul ca prin acțiune și efect și omul și virtualul incep progresiv să identifice ce este permis și ce este interzis să faca, fiecare învață să aleaga gest din ce în ce mai corect în funcție de efectele fiecărui gest declanșat.

Numai gestul intențional, controlat lingvistic, distinct separat de mișcările formelor, oferă subiecților posibilitatea interactiei ierarhizate cu realul, cu sine și cu semenii. În predicatele superioare posedând mai multe niveluri intențional operante se preasambleaza în limbaj un model de actiun, gestuală sau lingvistică, propunerea de acțiune se analizeaza-pretesteaza lingivstic și numai după eventuale pre corectii se eliberează în realitate.

În predicatele lingvistice superioare apar ierarhii lingvistic operante care simuleaza comportamentul uman:

1. Descrierea în limbaj a ambientului și explicitarea starii problemă,

2. Asamblarea lingvistică a tehnicilor operant rezolvante.

3. Constructia spațiului de căutare a solutiei, spațiu generat de memorarea identificarilor, formularilor și rezolvarilor altor probleme.

4. Obtinerea solutiei, analiza alcătuirii și utilizarea ei ca instrument configurant al unui spațiu obiectual cauzal dat.

5. Evaluarea consecințelor utilizării solutiei și eventuala extindere a spațiului problematizant, cu identificarea de probleme similare sau diferite acoperind alte spații de corelari fenomenale.

Comportamentul virtual, fie el numai gestual sau asamblat și controlat lingvistic se poate perfectiona introducind bucle de reacție pozitivă și negativă, susținătoare sau inhibante de mod specific de acțiune. Acțiunea corectabila se poate asambla prin evaluarea continuă a consecințelor actelor operante, prin compararea între efectele modelate, intentionate, asamblate în modelul intern de realitate video și efectele reale, ‘exterioare’. Corectiile interactive cer o suprapunere și analiza comparanta continuă între cele două clase de efecte, cele create de gestul real și cele modelate video de subiectul gestual și reorientare sistematică a caracteristicii operante a proceduriii formatoare de gest, pentru a realiza o similitudine între efectul real și cel intern.

În modelul de realitate virtuală discutat gestul intențional nu aparține subiectului, el este efectul unui dialog între subiect și programul de sinteza a realității virtuale externe și interne, dialog declanșat și susținut prin mesajul distinct al intenției de acțiune.

Sugerăm câteva trepte operant gestuale cu grade diferite de dificultate:

1. Interactie gestuală minimă în care corpul virtual are acces dintr-un punct fix la întregul câmp obiectual de manipulat.

Acțiune la distanta, cerand deplasare și schimbarea pozitiei și relatiei operante a corpului virtual cu ambientul, pentru acces la obiectele manipulate.

3. Actiune configurantă numai cu schimbare de poziție sau mișcare a formelor.

4. Gesturi transformante de frontiere ale formelor, cerand metode operante capabile să schimbe forme cu anumite proprietăți fizice virtuale.

5. Gesturi generatoare de structuri obiectuale funcționale, unde părțile constituente ale agregatlui multiobiectual, de tip unealta, posedă anumite relații statice și dinamice pentru a realiza anumite schimbări de stare.

6. Lanturi de gesturi distincte, conectabile, orientate către geneza de morfologii multiobiectuale cu nivele funcționale, implicând schimbări corelate de poziții, relații, mișcări și proprietăți.

7. Socializarea intențională a gestului cu diviziunea acțiunii între subiecți sau grupuri de subiecți, fiecare preluand și executand un anume segment operant din pachetul multigestual global.

La acest nivel interactiv se creează morfologiil multiobiectual funcționale de tip unalta, conectate în tehnologii specializate.

Intenția virtuală este bază declanșării tuturor tipurilor de acțiuni caracteristice tuturor predicatelor prezentate. Pentru cele cinci predicate interactive propuse, ‘fac, vorbesc, înțeleg, știu și știu ca stiu’, sunt necesare cinci tipuri de mesaje intenționale ierarhizate și mai multe mesaje de realitate și acțiune gestuală și lingvistică în fiecare realitate.

Intenția în spațiul interactiv virtual al fiecărui predicat are rolul de declanșatoare de mesaje realitate și acțiune în realitate, compatibile cu performanță interpretant configurantă a fiecărui subiect. Capacitatea de comandă de acțiuni complexe, ‘constientizate’, crește în predicatele lingvistice, unde subiecții primesc calitatea de atribui intenții sau controla intenții ale altor subiecți, făcând combinatii între intenții și coordonand grupuri de subiecți ierarhizati operant.

Spre exemplu în primul predicat lingvistic ‘vorbesc’ apare prima intenție lingvistică care manipulează intenția gestuală ‘fac’ și prin intermediul ei comandă în limbaj geneza de lanțuri gestuale cu o anume compozitie și specificitate configurantă.

În spațiul operant al predicatului gestual ‘înțeleg’ isasi intenția lingvistică a vorbirii este luata sub dublu control ‘din interior’, de către subiectul care ‘se înțelege’ și din ‘exterior’ de subiecții care ‘il înțeleg, iar în predicatele ‘stiu și știu ca stiu’ se dezvoltă o conștientizare multiplă, ierarhizată a distributiei intenționale proprii și apartinad altor subiecți, ducând la inițierea de moduri comportamentale socializate lingvistic.

Gestul virtual trebuie să simuleze pe cel uman, indeplinind funcția de generator și rezolvator de problemă, de vector comunicant între subiect și realitate și suport al primei comunicari între subiecți.

4.2 Subiectul gestual — agregat intențional interactiv interpretant

Cum am mai spus gestul virtual spre deosebire de cel uman nu aparține subiectului, nu este creat de acesta, de fapt el se desfășoară numai într-o procedura interpretantă de mesaj gest, virtualul neavand un corp material dotat cu toate funcțiile fiziologice, dinamice și informaționale care să asigure producerea unui gest autonom, substanțial dinamic, creat personal, declanșat într-o realitate materială, autonomă de subiect.

Gestul virtual este o interpretare de mesaj video gest, inclus într-un mesaj de video realitate, dar spre deosebire de mesajul realității incontrolabil intențional de subiect, mesajul dinamicii gestuale este activabil intențional, este modelat și introdus în mesajul de realitate ca parte distinctă, controlabilă și asumabila intențional. Gestul virtual este o sugestie de act video primită și asumată de subiect, el seamana cu actul gestul visat de om, comportament generat de funcția sintetizanta de realitate și acțiune a creierului și trimis personalizării nosatre de asemenea sintetizate, (sau poate primite de undeva), personalitate ce trebuie tratata ca o variantă incompletă a personalizării umane efective, din starea de trezie.

Personalizarea creată și eliberata în vis nu discerne visul ca lume construită de subiect, nu identifică toate discrepantele și imposibilitatile fenomenale ale visului, care ca realitate construite de minte nu posedă și nu poate posedă mulțimea de proprietăți interactive, condiționări și conexiuni cauzale cantitativ corelate, proprii realității naturale. Lumea visului este o un model de fenomenalitate vag cauzal, incoerent, conținând evenimente imposibile în realul natural, dar intraga ei desfasurare este primită și asumată complet, fără analiza și refuz rațional de posibilitate. Persoana noastră din vis nu posedă discernabilitate cauzală și criterii de evaluare a plauzibilitatii realității visate și posibilității acțiunilor parcurse.

Pentru coerentă gestul virtual conține pe langa structura video a corpului virtual activat dinamic și alte criterii de asamblare și și intretinere operantă, cum ar fi sistematică re poziționare a subiectului în realul video și în desfasurarea gestului, evaluarea continuă a efectelor gesturilor și asamblarea de eventuale corectii operante când seria gestuală nu creează transformarile asteptate, incluse în mesajul problemă.

Starea intențional gestuală virtuală extinsa prin conștientizare și ierarhizare, poate avea mai multe trepte operante simulând acțiunea umană:

1-Intentii interactiv obiectuale nemijlocite, direct orientate către manipularea formelor, declansate în spațiul reprezentării video. Acest tip de intenții au un mic randament configurant, acționând mai mult la întâmplare, fără corelare sau cu o ambiguă conexiune între gest-obiect și efect, ele ignoră structura cauzală a spațiului de operare, și nu asigură o corectie gestuală, funcție de particularitatea efectului.

2. Intentii autosituante care poziționează și deplasează subiectul în anumite spații ale reprezentării cu un anume conținut obiectual dinamic și îl orienteaza polar operant în raport cu unele obiecte și proprietăți,

3-Intentii aplicate altor de intenții, ierarhizate, selectante și activante de intenție gest și prin gest manipulante de obiect. Acest tip de intenții formatoare de intenții selecteaza intenții direct operante și le păstrează în asteptare sau le eliberează imediat, cumva la modul ‘a intentiona să intentionezi’ o anume cuplare operantă cu un anume obiect, acționând imediat sau fără a trece la acțiune momentan. Ele activează intenții specializate cuplate cu gesturi sau serii de gesturi având potențialul de să elibera moduri intențional configurante specializate.

4. Intentii de tip socializant, prin care subiectul identifică existența unui spațiu intențional la alti subiecți și învață să îl activeze diferențiat prin propriile intenții.

Intenția are mau multe trepte operante, putand acționa direct asupra formelor prin gest spontan, asupra gesturilor obiectuale prin alegere intențională a unui anume gest, asupra intențiilor formatoare de gest, asupra subiecților unificati ca agregate intenționale ierarhizate și asupra altor subiecți intenționali, prin lanțuri intenționale multisubiectuale conexate. Intenia poate fi privită ca o comandă virtuală subtilă, prin care subiectul se cupleaza cu algoritmii formatori de mesaj reprezentare, cu cei care generează spațiul gestual și cu cei care asamblează și atribuie intenții, realizând personalizări interactive cu anumite particularități intențional operante.

Dezvoltarea unui mod operant intențional ierarhizat creează conștientizarea, adică posibilitatea subiectului de a se controla intențional, activând serii de intenții cu alte intenții care pot fi și ele controlate de alte intenții.

Prin ierarhia intențională orice intenție devine intentionabila adică separabilă operant și coordonabila de altă intenție.

Conștientizarea intențională dezvoltă moduri problemă ierarhizate, diferit priorizate, iar pentru fiecare problemă subiectul creează un indice momentan de necesitate-valoare și caută variante rezolvante funcție de valorizarea problemelor.

În lumea virtuală se pot construi moduri intenționale ierarhizate, dar intenția virtuală se atribuiie, ea nu aparține subiectului virtual, nu este creată de acesta, așa cum omul își creează propriile intenții, independent de semenii sai.

Conexiunea între intenții ierarhizate și mesajele virtuale conținând reprezentării și moduri operante în interiorul acestora implica modelarea unei realități virtuale la fel de complexă relațional cauzal ca lumea fenomenală umană, unde funcționează nivele interactive distincte.

Vectorii intenționali ierarhizati sunt un fel de ‘operatori abstracti’ care nu manipulea efectiv realitatea, intențiile activează serii de operatori transformanti de real sau activează intenții aplicate altor intenții, intenții manipulante de subiect. Intențiile coordonează la primul nivel operant gesturile iar în urmatoarele predicate lingvistice ele declanșează formarea descrierilor de stare în limbaj prin care sunt manipulabili subiecții creatori de gest sau de limbaj.

În luma virtuală toate intențiile și toate gesturile pure sau lingvistice activate de acestea sunt efecte ale interpretării unor mesaje specifice, mesajele intenționale, trimise unor etaje interpretante specializate cu care este dotat subiectul care își primește realitatea și personalitatea interactivă numai prin mesaj. În interiorul personalității virtuale derivate din interpretarea unui mesaj generator de subiect se expliciteaza treptele intenției și prin intermediul acestora modurile acțiunii în realitate.

Realitatea virtuală problematizata, condiție a activării ierarhiei intenționale, este un mesaj de realitate distinct, suprapus celei virtual fenomenale, el activează intenția specifică și poziționează subiectul în spațiile acțiunii.

În interiorul predicatului ‘fac’ subiectul este cuplat interactiv gestual cu realitatea video a predicatului ‘vad’, edl acționează asupra formelor dar nu asupra sa, nu identifică propriile intenții, nu controlează capabilitatea să intențională. în predicatul ‘fac’ se trimit numai intenții gestuale de manipulare a formelor reprezentate, iar caracteristică interpretant intențională a subiectului este ignorata în sensul ca subiectul nu își identifică funcția intențională, el se recunoaște ca obiect dinamic manipulator de obiect.

În spațiul operant al predicatului ‘fac’ subiectul caracterizat prin atribuirea unei singure intenții, cea manipulanta de forme, poate declansa gestul dar nu poate controla intenția activantă de gest, nu se discrimineaza ca obiect video distinct de formele video, posesor al capabilitatii de a își comandă mișcările prin intermediul intenției.

Predicatul fac conține mai multe mesaje și proceduri interpretante, anume:

1. Primirea și interpretarea-reprezentarea mesajului video aparținând predicatului ‘vad’

2. Primirea și interpretarea reprezentarea mesajului video interior, posesorul de stări problemă

3. Mesajul intențional activant al operanzilor gestuali disponibili,

5. Mesajul controlului intențional al programului formator de gest în spațiul realității video interioare conținând configuratia problemă.

6. Mesajul controlului intențional al strategiei formatoare de gest în realitatea video virtuală,

7. Mesajul diferentelor între efectele asteptate și cele generate de lanțul gestual în realul virtual,

8. Mesajul acțiuni corective în lanțul gestual intern.

9. Mesajul corectiv aplicat lanțului gestual extern, până la rezolvarea problemei.Toate corectiile de act gestual intern și extern modelează procedurile de învățare ale virtualului.

Pentru coerentă cauzală mesajul corpului virtal al subiectului trebuie să fie dotat cu ‘pseudo senzori video pentru a identifica și localiza obiectele, a aprecia distantele și aplica corect gesturile, să mai posede ‘peudo senzori tactili’, necesari la dimensionarea intensitatii și specificitatii cuplajului corpului cu formele, de asemenea să posede și ‘senzori de efort’ pentru a evalua gradul de dificultate cerut de manipularea diferitelor forme și a elibera volumul de ‘efort virtual’ necesar în fiecare caz, efort derivat din simularea cauzală a lumii virtuale, unde corpurile posedă pseudo masa și pseudo proprietăți fizice și interactive.

Dar în lumea informațională cum am mai spus și vom mai repeta, nu există realitate material energetica, nu există obiecte cu caracteristici substanțial interactive, nu există nici subiect autentic, capabil să își determine prin resurse funcționale proprii toți parametrii observationali și operanti care definesc individul uman.

În spațiul predicatului gestual acționează o singura intenție activantă de gest dar orientată spre obiect, însăși intenția nefiind identificata ca operator declansant de acțiune, iar fără identificarea și controlul intenției subiectul nu se poate discerne pe sine ca invariant informațional interactiv, deosebit de formele și mișcările video pure.

Gestul virtual creează prima varietate de ‘obiect informational’, cum vom denumi pachetul de strategii primitoare și interpretare de mesaje realitate , mesaje intenționale și mesaje gestuale în realitate.

Obiectul informațional gestual, pe scurt OIG, pe linga mesajul predicatului percepției ‘vad’ primește mesajul predicatului factual care îi atribuie acțiunea intențională și gestuală explicita, de asemenea primește mesajele de realitate problemă.

Un OIG își percepe și interpretează corpul video numai ca obiect, dar dispunand de mesajul intențional poate controla mișcările corpului video, de fapt poate comandă în limite date programul de sinteza video a realității și mișcărilor corpului.

Putem personaliza subiecții virtuali prin pachete de intenții specifice și ducând la acțiuni și performanțe gestuale diferite.

Variabilitatea gestuală determinată de particularitatea intentieie formeaza individualizari operante și diversifica spațiul acțiunii.

Individualizarea prin mesaje intenționale distincte, creează subiecți diferiți dezvoltând acțiuni diferite prin problematizari și evaluari diferite ale acelorasi reprezentări.

Lanțurile gestuale recompun realitatea virtuală în ‘familii de invarianță structural dinamică’ și deschid calea introducerii primului predicat lingvistic formator de subiect intențional gestual, predicat care identifică și asamblează comportamentul gestual.

Operatorul lingvistic detecteaza sau formeaza lanțuri de regularitati dinamic interactive în spațiul gestului și îl aduce în sfera controlului intențional prin operatorul cuvânt, transformind invariantul informațional definit ca OIG, alcatuit din familii de operanzi gestuali, în obiect informațional lingvistic OIL, alcatuit din lanțuri de operatori cuvânt configuranti de lanțuri gest.

Cauzalitatea fenomenal gestuală virtuală determină raspunsul formelor virtuale la anumite manipulari și permite învățarea prin identificarea unor regularitati interactive și relații între gest și efect.

Limite gestuale ale predicatului ‘fac’

1. Lipsa de corelare logic analizanta între gest și efect

2. Non diferențierea completă a diferentei între diferite mișcări induse de gest și cele proprii obiectelor din spațiul de acțiune.

3. Nondelimitarea precisă în reprezentare a invarianței dinamice a miscarii formelor și a relatiilor statice și dinamice din spațiul de operare.

Non separarea corectă a efectelor fiecărui gest sau a diferitelor combinatii gestuale utilizate sistematic, aparținând spectrului gestual accesibil subiectului.

5. Neutilizarea sistematică a combinatiilor gestuale crezolvante ale unei anume configuratii problemă.

În rezumat, reprezentarea incompletă, analiza ineficienta a consecințelor, nesepararea corectă a invariantilor dinamici, nediscriminarea continuă a diferentei între gesturi și alte mișcări, slaba corelare între gesturi și efecte sunt câteva limitari operante simulate, ale acțiunii gestuale pure, neasistate de limbaj.

În predicatul ‘fac’ cauzalitatea virtuală adică mulțimea de criterii generatoare de obiect și mișcare în mesaj realitate au o capabilitate creativ fenomenală minimală corelată cu simplitatea performantelor interactive ale subiectului. Cu alte cuvinte mesajele personalizate ale formelor video nu posedă o structura internă și caracteristici interactive independente de percepția și acțiunile obsevatorului, ele contin numai imaginea suprafeței, alcătuită funcție de distanta și directia de observare a unui anume subiect, iar mesajul aspectului intern al unei noi forme sau mulțimi de forme rezultate dintr-o acțiune transformantă se asamblează local și momentan funcție de specificitatea gestului, oferind numai imaginea noii forme sau formelor rezultate din descompunerea formei inițiale.

Astfel gesturile care distrug o forma ativeaza mesaje de alcătuire a noilor suprafețe rezultate, dar în nici o situatuie mesajul nu conține mai multa informație decat percepe și proceseaza subiectul.

În predicat este simulată gravitația pentru a crea acele traiectorii și interacțiuni între forme care apar în realitatea naturală, generând plauzibilitatea statico dinamică a tablourilor reprezentării virtuale și a permite subiectului să își calibreze energo operant fiecare gest, funcție de ‘masa aparentă’ a obiectului manipulat.

Limbajul gestual

Gestul este un operator lingvistic prin care se poate deschide un dialog interactiv între subiect și reprezentarea video. Gestul autentic, de tip uman este dual, el operează atât în realitatea externă direct asupra obiectelor materiale dar și în spațiul reprezentării modelate pe bază secventelor video emorate, realitate video lingvistică unde subiectul uman își construiește intențiile proiect, iar pe unele le transporta în real.

Caracteristică lingvistică, comunicantă de mod realitate a gestului se pune în evidenta prin potențialul sau configurant, manipulant de forme, fiecare gest fiind o propunere de schimbare de stare adresata realității care răspunde conform asteptarilor subiectului sau complet diferit funcție de adecvarea la cauzalitate a gestului. Adecvarea la cauzal este calitatea gestului de a identifica și indeplini conditiile de greutate, echilibru static sau dinamic și potențial interactiv al obiectelor, printr-o manipulare individualizată, compatibilă cu fiecare din ele, pentru a genera în real relațiile, mișcările, formele, proprietățile și funcțiile dorite. Fiecare schimbare de poziție, mișcare, aspect sau morfologie internă a formelor trebuie tratata ca un act de comunicare, realității i se transmite prin gest o propunere de nouă modalitate obiectual interactivă iar această răspunde pozitiv eliberand configuratia dorita dacă gestul are semnificație, adică respecta conditiile de cauzalitate ale spațiului fenomenal în care operează, în caz contrar raspunsul poartă către subiect diferite consecințe ale incorectitudinii gestului.

Limbajul gestual activează dialogul transformant de stare cu realitatea obiectual fenomenală, comunicând diferite propuneri de schimbări, iar limbajele naturale deschid comunicarea între subiecți, fiecare cuvânt al limbajului uman acționând asupra stărilor interpretant interactive ale subiectului, cuvantul fiind un operator comunicant de comportament specific, fie el gestual sau semantic, conceptual. Limbajul gestual alcatuit din operatori transformanti de stare distincti, funcționează configurant specific în diferite spații obiectual cauzale, fiecare operator sau sir de operatori gest inducand o variantă reprezentare.

Dacă mulțimea gesturilor este tratata ca vocabularul unui limbaj, pentru utilizarea corectă a cuvintelor gest trebuie construită o gramatica gestuală care să indice criterii de corectitudine a ordinii cuplarii lor, desemeni trebuie propuse semantici gestuale care să genereze lanțuri de gesturi compatibile, creatoare de continuitate configurantă, semantică analizând coerentă invecinarii unor gesturi, pentru a nu invecina sau cupla la o anume distanta operantă gesturi cu potențial configurant opus, sau gesturi reciproc neutre, ineficiente într-un anume context obiectual cauzal. Omul învață relativ lent să își utilizeze potențialul gestual, să îl organizeze asemeni unui limbaj, dotat cu reguli operante, pentru a crea lanțuri gestuale productive, capabile să construiască obiecte cu forme, morfologii și funcții date. Ingeniozitatea și creativitatea gestuală sunt calități dificil de insusit, ele cer talent în manipularea formelor și perseverenta.

Limbajul gestual are un potențial descriptiv constructiv limitat, operatorul gest manipulad invariantii obiectuali și dinamici ai reprezentării video, de asemenea gestul nu se aplica siesi, nu se descrie și organizează pe sine, astfel corectabilitatea și performanță gestului video sunt dificil de realizat în lipsa unui supra limbaj peste limbajul gestual.

Limbajul natural uman este auto semnificant, posedă proceduri corective de asamblari sau interpretari de descrieri, dezvoltă tehnici implicit și explicit interpretante de sensuri cuvânt, sensuri propozitionale sau multi propozitionale contextuale, permite asamblarea de sensuri specializate și generalizate, asigură transferul de proceduri interpretante, corective, asista învățarea în spațiile gestuale și lingvistice și permite transferul învățării.

Limbajele virtuale atit cel gestual cât și lingvistice funcționează în alt mediu obiectual cauzal decit ambientul fenomenal și socio interactiv uman, ele sunt atribuite subiectului nu create de el, de asemenea toate procedurile semnificante și corective sunt primite individualizat și controlate intențional, în așa fel încât virtualul să aiba impresia ca este autorul descrierilor și interpretărilor descrierilor primite, de asemenea posedă controlul utilizării limbajului.

CAPITOLUL 5

PREDICATUL 3 — ‘A VORBI’

Reconstructia realității

Schema operațională S–L–G–R.

Semnificație: Subiectul manipulează realul mediat, prin intermediul acțiunii lingvistice care asamblează, activează și comunică operatorii gestuali.

Apariția limbajului este condiționată de un salt în conștientizarea subiectului care trebuie să fie capabil să reconstituie unitar perosna să intewntional operantă și să o atribuie, adică să își faca un model de persoana și să îl atribuie altor subiecți, să se scindeze în subiect și subiect pentru subiect. A vorbi nu mai înseamnă a ctiona asupra formelor realității, spre deosebire de gest care manipulează forma, gestul lingvistic manipulează forma informațională capabilă să identifice și controleze intențional întregul subiect agregat de intenții și acțiuni constientizate.

Separarea prin forma ‘nume’ a ininvariantilor obiectuali, relationali și dinamici, interactivi, ai realității video sau a oricărei mulțimi de forme și schimbări cu altă specificitate structurală, funcție de caracteristică sintetizabila, identificabila și manipulabila informațional.

Atribuirea de nume permite reconstituirea și comunicarea între subiecți a oricărui tablou de realitate organizat lingvistic.

2-Identificarea, diferențierea stabilă și controlul prin operatori cuvânt a proprietăților gestuale și informaționale ale subiectului, care în spațiul lingvistic se stabilizează morfologic și comportamental și se manipulează ca obiect distinct de alte forme, cu o nouă specificitate de invarianță, anume invarianță operațională, informațională, calitatea de a construi și schimbă intențional realitatea video în care este scufundat.

Predicatele ‘ vad și fac’ au o limitare operantă, ele acționează situant și interactiv numai în interiorul obiectual procesual al interpretării mesajului realității, lasand subiectul ca agent interpretor unitar funcțional, nu ca forma și mișcare momentană și specifică, în afara identificării și controlului intențional.

Subiectul predicatelor ‘vad și fac’, nu se poate recunoaște, în consecință nu poate interactiona cu sine ca invariant intențional gestual, constructor de realitate, deosebit de obiectele și mișcările pe care le distinge.și activează.

În predicatul ‘vad’ subiectul posedă proceduri interpretante de mesaj video prin intermediul cărora poate diferentia forme și o varietate de mișcări, iar predicatul ‘fac’ modifică structura reprezentării prin proiectarea corpului video al subiectului în spațiul obiectual și activarea potentialului sau de mișcare, gestual, cu ajutorul intenției interactive.

Gestul controlează alcătuirea mesajului video, schimbând configuratia tablourilor de realitate, ca un fel de comandă virtuală care acționând aparent în interiorul reprezentării, asupra formelor, de fapt controlează sinteza mesajului video, acționând asupra algoritmilor creatori de imagine, dar ca operator specializat în manipularea stărilor formei nu se aplica siesi, nu se discerne, asamblează și comunică în dublă să dimensione intențională și configurantă de realitate. Dat fiind ca gestul valorifică potențialul cinetic al părților corpului video al subiectului, el nu poate pătrunde într-o realitate diferita de cea pentru care este construit, anume în spațiul informațional al subiectului unde se generează interpretările și schimbările de mesaj realitate și se primesc-interpreteaza mesajele intenționale.

Se știe ca performanță gestului uman provine din inventia colectiva, din socializarea să, din comunicare și utilizare de multi subiecți, fiecare punandu-si amprenta de utilizare personala a gestului preluat. Pare ciudat dar numai observatia video nu comunică întreaga subtilitate a învățării unui act gestual, este nevoie de limbaj pentru a se dirija diferențiat membrele și a se explica intensitatea și directia aplicării diferitelor forte și mișcări pentru a da randament maximal fiecărui gest sau lanț gestual.

Numai descrierea și comunicarea lingvistică a modului precis de asamblare a gestului, cu diferențierea tuturor nivelurilor de control al energiei subiectului în aplicarea fiecărui gest și surprinderea specificitatii și eficientei operante, permit transferul tuturor nuantelor de intenție și acțiune care îi cuprind și transfera performanță configurantă. A învață să actionezi gestual corect este mai mult decat a imita o mișcare, înseamnă a învață cum să o creezi și optimizezi o acțiune, cum să îi conferi întreaga potențialitate transformantă de realitate specifică.

În predicatul ‘fac’ intenția gestuală poate selecta și cupla gesturi în diferite combinatii, dar intenția nefiind o forma video, aparținând prin structura reprezentării, nu este activabila prin gest,. Nefiind forma video sau de alt tip, intenția gestuală este în afara potentialului sau de acțiune, ea se manifesta ca o funcție spontan eliberanta de comportament, dar nonidentificabila de către subiectul gestual. În spațiul gestual pur nu sunt necesare ierarhii intenționale în care unele intenții să se activeze prin altele, această complicare și ierarhizare operantă este obligatorie numai în spațiul lingvistic, unde este introdus un nou operator, anume cuvantul, pentru a organiza și acționa mediat asupra realității prin controlul lingvistic al performantelor dinamice și intenționale ale subiectului.

Intenția de orice specificitate activantă de acțiune este un operator ‘abstract’ cu o specificitate operantă ingusta, ea eliberează agregate operante nu operanzi specifici prin intenții specifice. Nu pot există atâtea intenții diferite câte moduri interactiv gestuale, sau descriptiv lingvistice posedă un subiect, data fiind ca neavand o forma individualizanta ele nu sunt memorabile ca părți de realitate, iar diferențierea aplicanta a fiecărui gest sau sir de gesturi în relație cu contextul obiectual relațional local și momentan ar cere o varietate intențională cerand criterii discernante, aplicante și comunicante care ar depasi posibilitatile interpretante ale subiectului gestual.

În spațiul lingvistic este posibilă nuantarea acțiunii intenției prin construirea de operanzi descriptori de caracteristică intențională, dar și aici spectrul stărilor intenționale rămâne redus. Spre exemplu omul posedă cuvinte-predicat care îi descriu stările intențional interactive de tipul ‘vreau’, pot, incerc’, sper, doresc, pretind’, dar aceste predicate să le spunem ‘intenționale’ capătă o particularitate implicant comportamentală funcție de situație, fără a posedă o mare diversitate lingvistic descriptivă.

Manipularea intenției prin intenție nu se poate face cât timp subiectul primește numai mesajul și modul interpretant al realității video gestuale. Pentru detectarea și controlul intențional al intenției este necesar ca subiectul să aiba acces la realități diferite, să se desprinda intențional de reprezentarea în desfasurare și să se pozitioneze intențional interactiv în realități distincte, între care trebuie să faca o discriminare și alegere autosituanta. Această necesitate de situare în realități deosebite, ca motiv de ierarhizare al intenției, selectanta de opțiuni operante, este realizabilă prin pătrunderea în spațiul memoriei unde sunt pastrate tablouri de real și acțiunii trecute. Alocarea unei memorii și unui program de acces selectiv la conținutul ei dezvoltă în subiect ceea ce am putea numi funcția temporalizanta de reprezentare. Temporalizarea calitativa, să spunem ‘ senzorială’, mod de discriminare a ‘vitezei parcurgerii stărilor succesive ale reprezentării’, rezultă din introducere unor proceduri de comparare calitativa, a dimensiunii dinamice a seriilor de reprezentări sau lanțuri operante, cu stabilirea relativa a inceputurilor și terminarilor unor evenimente în raport cu altele. Accesul la memorie da subiectului posibilitatea să suprapuna mai multe realități și să aleaga intențional între între diferite intenții de acțiuni. Situarea în realități distincte cere ierarhizarea intențională, distibuirea intențională de intenții diferite, compatibile fiecare cu o anume realitate.

Numai prin intermediul introducerii unui nou mesaj sau unei mulțimi de mesaje de realitate, a căror interpretare să puna în evidenta existență și adresa activată a unei intenții specializate, devine detectabila și controlabilă intențional capabilitatea intențională a subiecților, ca o procedura generalizată, autosituanta în diferite spații de realitate și acțiune în realitate.

Doar prin asamblarea unui nou mesaj intențional sau al unei ierarhii de mesaje intenționale, explorarea fiecărui plan obiectual dinamic devine accesibilă.

Ierarhia intențională aduce subiectul în identificarea și controlul de sine ca invariant informațional, generator de alegeri de intenție și prin intermediul acestora creator de variante comportamentale.

Pătrunderea în și manipularea realității memorate cere o nouă varietate de operatori care să diferentieze, stabilizeze, și descrie diferite tablouri de real și acțiuni gestuale. Accesand și combinând reprezentări memorate subiectul se poate poziționa intențional gestual printr-o intenție ‘abstractă, generalizanta’, exprimabila lingvistic.

Poziționarea intențională în spațiul memoriei amplifică enorm performantele operante ale subiectului, el valorificand în paralel potențialul configurant eliberat în realități deosebite, prin lanțuri gestuale similare sau diferite. Prin accesul intențional la conținutul memoriei și combinarea tablourilor mai multor realități, se pot introduce noi proceduri interpretante, aplicabile unor mesaje mai complicate care să includa prezența și desfasurarea functiilor informaționale ale subiectului, precum capabilitatea interpretantă de realitate explicitand predicatul vad și acțiunea transformata de reprezentare aparținând predicatului ‘fac’.

Necesitatea acesului diferențiat la alcătuirea memoriei și controlul intenției activante de gest prin altă intenție, cere introducerea unui nou spațiu operatorial care să diferentieze și stabilizeze structura obiectual dinamică a realității, să stabilizeze, combine și descrie în limbaj orice parte de realitate sau acțiune în realitate.

Separarea în obiecte și acțiuni a corpului video al realității

Din moment ce în predicatul ‘vad’ am pretins ca se poate recunoaște forma video, relațiile între forme și mișcările pare contradictoriu să afirmam că este necesar limbajul pentru a realiza o asemenea diferențiere structural interactivă.

Reprezentarea video este intradevar consecință primirii și procesării mesajului video, dar reprezentarea nu trebuie confundata cu o descompunere stabilă, relațional cauzală a părților realului video. Dacă reprezentarea este considerata efectul înțelegerii personalizate a unui discurs video conținând ceea ce am putea numi ‘sensuri imagine’, este firesc să admitem că se pot construi diverse separari de forme și conexiuni între ele în aceleasi pozitionari de realitate, descompurerile în forme și dependente statico dinamice derivand din caracteristică interpretantă individualizată a subiectului. Se pot realiza experiențe care să arate ca subiecți aparținând aceleiasi specii ‘vad diferit’, în sensul separării de forme și mișcări, diferentierile fiind dependente structural și interactiv de experiență operantă personala a subiecților.

Putem face ipoteza că există atâtea variante de construcții de reprezentări video câte ființe dotate cu vaz și potențial interpretant în imagine există în realitatea umană. Diferentele de trasare a anvelopelor de invarianță obiectual procesuala video se pot constata la oameni, diferiți indivizi separand personalizat obiectele și mai ales dependentele dinamice între forme, adică ceea ce am putea numi propunerile de atribuiri de mod funcțional ale agregatelor multiobiectuale.

Deasemenei oamenii înțeleg diferit sensurile cuvintelor, propozitiilor și descrierilor diferitelor evenimente sau dependente cauzale și uneori nu se pot realiza acorduri între atribuirile de sensuri ale unui mesaj.

Ne putem intreba dacă fiecare subiect uman își construiește în premiera proceduri semnificante personalizate, atributoare de sensuri distincte, dacă intelegerile se formeaza ca unicate interpretante în fiecare individ, evident ajutat de altii, posedând o competență lingvistică de asemenea personalizată, sau subiecții preiau în diferite proportii o unică strategie de învățare a limbajului și atribuire a sensurilor, socializata, funcție de potențialul conceptualizant individual.

Dar problemă interpretării mesajului fenomenal video este incomparabil mai complicată datorita enormei diversitati de trasare a frontierei care capteaza o anume invarianță obiectuala, interactivă sau cinetica. Ca indivizi posedând o metodă spontană, inconstienta, a recunoasterii formelor video avem impresia ca obiectele nu pot fi vazute altfel decat le vedem. Doar atunci când suntem pusi în situația de a separa și stabiliza forme sau mișcări noi, nefamiliare, intampinam alternative de a atribui variante obiectuale, dinamice sau funcționale și începem să înțelegem ca a construi realitatea este ceva extrem de complicat, irealizabil printr-o unică procedura reprezentanta.

De fapt pentru construcția fiecărei reprezentări video este obligatoria prezența unui limbaj, numai limbajul permițând sistemului saisi discrimineze propria capabilitate interpretantă de mesaj video, și să comunice recunoasterile de invariante video pe care le generează. Primirea unui mesaj și interpretarea lui cere anume proceduri dee extragwere a anumitor invariante forma în mesaj, iar tehnicile procesante sunt de fapt elemente de limbaj, sunt moduri procesante distincte care extrag dintr-o anume informație anumite segmente de invarianță, tratabile ca forme video, audio sau de altă specificitate.

Limbajele indiferent de particularitatea descriptiv-semnificanta sunt alcatuite din operatori-formatori de sensuri, fiecare operand lingvistic proceseaza distinct și stabil un anume mesaj. Fără operatorii de prelucrare distinci aplicabili anumitor semnale -date, fără limbajele de programare compatibile cu un anume mediu informațional nu sunt posibile anumite procesari de mesaje, nu sunt realizabile construcții de reprezentări, reprezentarea fiind de fapt efectul acțiunii oricărui algorim activat dintr-un sistem informațional.

Fără îndoială pentru procesarea imaginii sunt necesare limbaje interne, adică moduri procesante care identifică anumite regularitati în distributia anumitor secvențe de mesaj video și le reconstituie ca imagini pe un terminal, dar limbajul natural uman, are un rol mai subtil decat cel de procesare internă a imaginii, de asamblare a unei anume forme video, limbajul natural permite subiectului să proceseze și diferentieze stabil procesarile video, să traseze contururile de stabilitate video procesantă internă care diferențiază formele din realitatea reprezentată. Limbajul uman da subiectului calitatea de a identifica-stabiliza anvelopele părților reprezentării video, el decide ce anume trabuie considerata o anume forma sau mișcare, el determină și conserva prin propria invarianță sintactică ‘semantică interpretării video, el diferențiază și conserva invariantele structurale ale imaginii. Limbajul demonteaza intențional reprezentarea video sau aparținând altor simțuri, în diferite module cu roluri diferite în tablourile reprezentării, fără limbaj nu poate functiona simultană separare-descriere de realitate și discriminare-descriere de sine, ca asamblor de realitate. Nu putem ‘vedea ceva’ dacă nu ne ‘vedem vazand’, dacă nu ne deosebim ca generatori de forme, de formele generate, dacă nu ne atribuim o modalitate de invarianță distinctă de invarianță alocată formelor reprezentate.

Cu siguranta nici o viețuitoare nu poate valorifică simțul sau simțurile de care dispune și nu poate crea reprezentări explicite, idiferent de complexitatea formelor identificabile, fără posesia unui limbaj explicit, intențional aplicat, care să sparga la un anume nivel de invarianță continuitatea video, să o descompuna în fragmente cu o anume caracteristică structurală și dinamică, iar caracteristică relațional cauzală a fragementarii realității depinde de experiență interactivă a subiectului, de tipul de forma și schimbare de forma la care are acces prin operatorul sau gestual.

Calitatea limbajului rezida în capacitatea subiectului de a crea și utiliza cu o anume precizie și ingeniozitate un set de gesturi specifice, formele lingvistice, pentru a trasa diferente în reprezentare și identifică descrie diferente de invarianță globală, între subiect ca unitate distinctă și unitatea reprezentării asamblate lingvistic.

Mesajul realității video nu are și nu poate avea o singura interpretare, data fiiind enormă diversitate a posibilității trasarii contururulor, suprafetelor și schimbarilor realității video. Este evident că de performanță lingvistică, de cunoașterea asamblata în limbaj depinde felul în care descompunem și înțelegem dinamic, funcțional, un obiect și nu invers. Înțelegerea realității depinde de capabilitatea descrierii și intrpretarii lingvistice a mesajelor realității. Există oameni dotati cu potențiale de discriminare video sau audio superioare, care par independente de limbaj, dar acești indivizi posedă și o capacitate descriptiv lingvistică superioară. Nu putem nega ca există performanțe creative video sau audio aparent independente de limbaj, în sensul ca unii indivizi pot reda pictural sculptural au sonor realitatea cu o precizie și ingeniozitate depășind cu mult media, dar talentul creativ uman indiferent de zona de manifestare depinde de o mulțime de performanțe lingvistie ascunse, depinde de prezența și functionarea unor limbaje scufundate, noncontrolabile explicit, conștient, dar care participa la reconstructia intențională a construtiei reprezentării.

Pentru a construi reprezentarea video subiectul virtual și probabil și cel uman posedă un limbaj intern de procesare prin intermediul căruia se interpretează mesajul video și se extrag sensuri forme, sensuri mișcări și alte sensuri proprietăți care definesc caracteristică fenomenală a realității, dar evident subiectul virtual și uman nu au acces la structura și funcțiile acestui limbaj creator de realitate. pentru controlul reprezentării și separării ei în blocuri de invarianță obiectuala dinamică este necesat un al doilea limbaj, un limbaj extern, la dispozitia intenției operante a subiectului, care să permita acestuia să separe și controleze reprezentaream să o diferentieze în forme, relații și mișcări și să asambleze orice tablou de realitate utilizând operatorii specializati semnificand echivaland forma, mișcarea și orice proprietate separabilă prin limbajul interpretant interior, creator al reprezentării. Reprezentarea este un fel de materie prima la dispozitia subiectului generata de primul limbaj interpretant și controlată descriptiv configurant de limbajul extern. Reprezentarea pimara creată de limbajul intern capătă o prima structura de invarianță obiectuala și cinetica în spațiul operatorilor gestuali, dar se diferențiază net și stabil în module de invarianță forma, mișcare și dependență statico dinamică, numai cu ajutorul operatorilor lingvistici specializati care separa, conserva și combina în diferite moduri forma și mișcarea.

Numele cuvinte specializate ale limbajului extern, fenomenal, capabile de descrieri-constructii ale părților realității video, traseaza frontiere, discern invariante dinamice, descopera proprietăți interactive, ele asigură explorarea și descoperirea potentialitatii configurante nelimitate a reprezentării cuantificate structural.

Acest rol de constructor al realități îl are limbajul natural uman, limbaj extern, la dispozitia subiectului și va trebui să îl acopere și limbajul virtual, să permita orice identificare de stare forma și interacțiune ascunse în potentialitatea reprezentării și să le combine în orice fel, separand sistematic acele combinatii de forme și relații permise de ceea ce am putea numi cauzalitatea reprezentării.

Reprezentarea video este un joc obiectual procesual cu potențial interactiv enorm, el oferă prin intermediul interpretării limbajului intern o potențialitate nelimitată de a separa sau inventa noi forme și acțiuni, dar această inventie de realitate se face numai cu ajutorul limbajului natural, extern, controlabil cu ajuorul intenției lingvistice. Dar valorificarea potentialitatii configurante a limbajului natural se realizează prin sepaarea și controlul multiplei invariante informaționale a subiectului însuși.

Invariantizarea structurală și operațională a subiectului și controlul comportamentului prin intermediul limbajului.

Identificarea de sine a subiectului ca obiect deosebit, caracterizat prin proprietăți informaționale, exprimate în acțiuni orientate, diferit de restul formelor și manipularea tuturor caracteristicilor lui intențional autosituante și interactive se realizează numai prin introducerea operatorilor lingvistici care organizează intențional alcătuirea reprezentării.

Prin predicatele ‘vad și fac’ subiectul se manifesta ca o ierarhie localizant interactivă într-o realitate obiectual cauzală, partea situanta revenind predicatului ‘vad’ care oferă materia prima a reprezentării realității, iar partea operantă, interactivă, transformantă de reprezentare revenind predicatului ‘fac’.

dar subiectul însuși caracterizat prin funcțiile asamblării realității și acțiunii intenționale rămâne în afara propriei identificari în cele două predicate, astfel el nu se poate intalni cu sine ca mod obiectual distinct capabil să preprezinte și schimbe lumea pe care o creează prin interpretarea video a mesajului realității.

Pentru identificarea și controlul de sine această ierarhie rigidă conținând în primul nivel geneza realității și în al doilea schimbarea ei prin gest, trebuie flexibilizata în așa fel încât fiecare nivel al ierarhiei să devină controlabil dar fără introducerea unui numar nelimitat de nivele, fapt care ar conserva rigiditatea ierarhiei. Trebuie asamblata o ierarhie ciclica, unde fiecare operator transformant de realitate să devină el însuși un obiect asamblabil, manipulabil și transformabil intențional de subiect, trebuie ca acțiunea să devină subordonata siesi, trebuie inventata o metodă autooperanta prin care fiecare poziționare și acțiune în realitate să devină spații obiectuale unde sunt posibile noi moduri de poziționare și acțiune, realizandu-se – nelimitată poziționare în altă poziționare și acțiune asupra altei acțiuni. Limbajul natural, numit astfel pentruca poate crea variante de realitate noi, diferite de cele primite prin mesajul video, transformă subiectul într-o ierarhie ciclica, îi permite să se identifice și aduca pe sine sub control, de asemenea să identifice și ia sub control intențional orice identificare și manipulare de sine. Prin operatorii lingvistici orice secvență comportamentală, fie ea gestuală sau lingvistică devine realitate obiectual dinamică, intențional autosituanta, descriptivă și controlabilă prin alt comportament lingvistic. Prin limbaj subiectul se proiectează pe sine în orice proiectie de sine, generând ceea ce am putea numi conștientizarea de sine, adică scindarea să nelimitată în subiect identificator de obiect și subiect-obiect identificat, iar nouă secvență ‘identificare-descriere de subiect’ prin alt subiect-subiect devine la randul ei un ‘obiect subiect-subiect’, separabil, descriptibil și controlabil printr-un nou ‘subiect -subiect-subiect’ procesul prelungindu-se nelimitat.

Dar în fiecare desprindere de sine treptele intermediare ale scindarii dispar, iar identificarea este silentioasa și accesibilă, fără a conține explicit seria de proiectii de realitate în altă realitate, necesare desprinderii și cuprinderii de sine.

AAAAAAA

Dacă în predicatele ‘a vedea și a face’, situarea în spațiul video obiectual și modificarea reprezentării sunt singurele interpretari de mesaje accesibile subiectului, în predicatul a vorbi apare acțiunea lingvistică, a carei caracteristică situant transformantă implica dublă conștientizare de sine în ambient și de sine ca sine creator de ambient, apare de asemenea prima atribuire de conștientizare către alt subiect care este asamblat ca obiect informațional unificat, capabil de percepere și interpretare a mesajelor reprezentării și acțiunii gestuale în reprezentare.

Limbajul natural este privit ca instrument de comunicare, ca sistem de semne convențional alese, cuplate stabil cu forme, proprietăți și acțiuni ale individului, fiecare cuvânt echivaland și activând în memoria subiectului părți de reprezentare. Dar a vorbi în sens uman este mai mult decat o reconstructie de realitate în potențialul interpretant de mesaj al individului, vorbirea este prima acțiune de construcție efectivă a reprezentării și acțiunii, cuvintele separa tipuri de invarianță obiectuala, dinamică, gestual operantă și lingvistic operantă, toate selectate și controlate de specificitatea intenției lingvistice.

Ceea ce aduce nou primul predicat lingvistic ‘vorbesc’ este unificarea și manipularea subiectului ca unitate perceptuală și intențional gestuală, conținând programele primirii și interpretării mesajului de realitate video, programele alegerii, activării și conexiunii intenționale a gesturilor.

Dacă în predicatul ‘fac’ există un singur plan intențional care declanșează, întreține și orienteaza gesturile, în predicatul ‘vorbesc’ apare prima ierarhizare intențională alcătuită din intențiile lingvistice care aleg și activează intenții gestuale, intenția lingvistică aplicandu-se numai subiectului gestual tratat ca întreg intențional dinamic, capabil să primească și interpreteze mesajele realității video și mesajele acțiunii gestuale.

Cuvantul nu este un semnal-cod, cu funcție de denominare-echivalare, a unei forme sau acțiuni preexistente video, operandul lingvistic de fapt creează forma, mișcarea sau dependență statico-dinamica, el stabilește frontiera de invarianță pentru obiect sau mișcare și pentru alte moduri fenomenale sau subiectuale, el determină modalitatea structural procesuala a lumii video. Cuvantul cuantifica reprezentarea, o diferențiază în tipuri de invariante obiectuale, tot el identifică și separa intențiile, le atribuie și controlează aplicarea lor. Cuvantul este un gest specific creator de realitate video, formator de gest, descriptor și atribuitor de intenție interactivă, el asamblează ‘reprezentarea reprezentării’ adică construiește lumea video în spațiul de invarianță semnificantă al lumii lingvistice.

Cuvantul cuantifica realitatea video și gestualitatea, o descompune în invarianți forma, relație, mișcare , proprietate statică și proprietate dinamică , interactivă, tot el individualizeaza acțiunea gestuală și intelectiva, de asemenea el identifică dependente relaționale spatio-temporale și cauzale în tablourile reprezentării.

Comunicarea umană implica capabilitatea subiectului de a se asambla pe sine și a construi și minimă personalizare interpretantă a partenerului, numai astfel mesajul lingvistic poate fi plauzibil generat, continuu analizat pentru a avea corectitudine asamblanta, de asemenea pentru a fi adaptat descriptiv posibilitatilor interpretante ale celui sau celor care îl primesc.

Această condiție a modelării de sine și a partenerului ne determină să dezvoltam în comunicare o personalitate multiplă, în care se diferențiază și interactioneaza simultan mai multe ‘euri-individualitati’, anume, eul nostru personalizat momentan cu interesele operante și intenționale care îl definesc, mai construim în limitele parametrilor intențional comportamentali disponibili, ‘eul partenerului de dialog, de asemenea ne definim personalitatea din punctul de vedere al partenerului și uneori încercăm să îl asamblam pe acesta dintr-o dublă perspectiva evaluantă, din a nostra și din punctul lui de vedere despre sine, în măsură în care credem că îl identificăm. Această dublă modelare de sine și de celalalt ne ajuta să comparam continuu personalizările crete din două perspective diferite și să să acordam sistematic propriul discurs la punctul de vedere despre sine al celui cu care schimbsam mesaje, deasmeni ne oferă mai multe variante de interpretare a mesajului partenerului. Când în dialog intervin descrieri ale altor subiecți acțiunea simplu , dublu sau multiplu modelantă a fiecăruia în fiecare, se extinde și asupra acestora.

De asemenea o comunicare de calitate implica capacitatea subiecților de a își construi anticipat discursul și de a face presupuneri de conținut în avans, asupra discursului partenerilor, putand astfel să își asamble cât mai corect și complet mesajele, prevazand eventuale obiecții sau respingeri de mesaj, din poartea acestora, încercând să introduca dovezi sau argumentari suplimentare pentru a conferi consistentă și valabilitate mesajelor proprii.

Această preconstructie a mesajului propriu și anticiparea mesajelor celorlalti caracterizează ‘dimensiunea constizarii acțiunii lingvistice’, capacitatea subiectului de a se modela pe sine ca modelator de subiecți și creator de mesaj.

Evident toate aceste performanțe reconstitutive lingvistic de sine și de parteneri, ale subiecților umani, sunt greu de realizat într-un mediu informațional, cât timp nu știm să construim modele de personalizări capabile să vorbeasca și să interpretaze vorbirea, fiecare individualizare având propria sa caracteristică gestual și lingvistic interactivă, comunicant-interpretanta. În lumea umană mesajul se formeaza în subiectul presupus autonom observational, dinamic, conceptual și lingvistic, a cărui personalitate izvoraste din interior, chiar dacă sufera și influenta mediului social în care este plasata, dar într-o lume simulată mesajul este creat de un generator de individualizari și atribuit acestora funcție de caracteristicile intențional operante care li se confera în modelare.

Am putea spune ca subiectul virtual ‘vorbește pentru că i se dăruie personalitatea primitoare și interpretantă de mesaj lingvistic, el comunică pentru că i se comunică intenția de a comunica mesaj și de asemenea pentru că i se trimite personalizat acel mesaj lingvistic pe care îl va comunică el. În concluzie virtualul nu este un vorbitor autonom asemeni omului, el declanșează un act lingvistic numai când i se atribuie intenția starii de ‘vorbitor’, în continuare i se expliciteaza progresiv și conținutul mesajului de comunicat, dar pentru plauzibilitate subiectul nu are acces la geneza mesajelor intenționale și lingvistice, astfel pentru el ca și pentru om vorbirea este o proprietate proprie, controlabilă cu resuse intenționale personale.

Actul comunicării în primul predicat lingvistic ‘vorbesc’, se bazeaza pe primirea intenției lingvistice, condiția construcției mesajelor, fără capacitatea de a discrimina nouă intenție, nu există vorbire virtuală personalizată, aparent autonomă, similară celei umane. Am putea spune ca predicatul ‘vorbesc’ realizează numai jumatate de comunicare, un transfer de informație către partener, fără posibilitatea urmaririi particularității interpretari mesajului lingvistic și fără anticiparea starii intențional descriptive a partenerului.

În interiorul predicatului ‘vorbesc’ subiectul construiește numai variante de personalitate gestuală unitară, generând pentru prima data un model de individualitate intențional gestuală. Această prima pre personalizare gestuală asamblata ca ‘obiect informational’, permite atribuirea de intenții și acțiuni gestuale individualizante și pe bază acestora determină conținutul mesajelor lingvistice.

În dimensiunea descriptivă a predicatului vorbesc se expliciteaza prin cuvinte distincte forme, mișcări, operanzi gestuali și unele din efectele lor, se definesc și atribuie intenții de acțiuni gestuale, se face schimb de lanțuri configurante între subiecți, se fac unele corectii de opeare.

Limbajul operator universal

Subiect sursa și subiect efect

Folosim sistematic cuvantul subiect virtual, înțelegând prin asta un model de subiect având unele din însușirile umane, construit pe un sistem informațional. Apare însă o prima ambiguitate semnificantă a semnificatiei cuvantului subiect, a specificitatii reconstructiei individualitatii care să genereze caracteristicile interactive umane. Cu ce anume trebuie să începem procesul modelării pentru a obține o individualitate plauzibilă morfologic și funcțional. Trebuie oare ca subiectul modelat să posede un model de corp fizic, alcatuit di modele de atomi și molecule, atomii având proprietăți interactive din care să rezulte combinativitatea chimică, emisia de energie și mulțimea de morfologii și moduri funcționale care alcatuiesc realitatea subsyantiala în care ne situăm. Este necesar să ne modelam cumva material și energetic pentru a obține toate calitățile noastre senzoriale, dinamice, lingvistice și rațional operante care ne definesc ca ființă generatoare de reprezentare a realității și cunoscătoare de sine și de realitate. Este obligatoriu să ne reconstituim fizic pentru a posedă calitățile informaționale care ne definesc, sau există o cale diferita prin care obținem o individualitate cvasi umană din punctul ei de vedere, dar cu totul diferita structural și funcțional de ceea ce credem că suntem.

Este oare necesară complexitatea noastră micro și macroscopica pentru a apare ființă umană cu toata gamă de comportamenmte definitorii sau omul ca realitate substanțială scufundată într-un univers material și radiant sunt numai aparente care să dea o anume justificare calitatilor noastre funcționale, realitatea fiind numi o aplicatie care pune în valoare potențialul interactiv al unui model informațional de subiect.

Omul este din punct de vedere științific o entitate materială a carei morfologie determină mulțimea proprietăților dinamice și informaționale care îl caracterizează. Alcătuirea din organe, fiecare cu funcția proprie da omului capacitatea de a consuma și extrage din unele substante energia necesară activării tuturor functiilor sale, iar structura fizică, chimică și modurile funcționale ale părților corpului determină toata gamă comportamentelor sale, întreaga gamă de proprietăți perceptuale, gestuale, lingvistice și intelective care definesc individul.

Gestul este un invariant dinamic aparținând prin structura și performanță configurantă spațiului reprezentării video, în această ipostaza de agent transformant de stare, creator de forme și mișcări, el nu poate opera decit direct, nemijlocit, în spațiul obictual dinamic.

Dar subiectul însuși aparține reprezentatii video prin corpul și mișcările sale și mai aparține și realității informațional funcționale, non modelabile și caracterizabile video, prin capacitatea să de a primi și interpreta mesajele video gestuale aparținând predicatelor vad și fac. Pentru a pătrunde și realiza schimbări de stare în spațiul informațional interpretant de mesaje care în individualizeaza interactiv, subiectul are nevoie de un operator distinct, capabil să identifice, diferentieze și manipuleze într-un spațiu gestual distinct, stările sale interpretante care separa forme, mișcări și dependente, să poata asambla și orienta sistematic potențialul sau configurant, să discearnă, proiecteze și realizeze acțiuni, să diferentieze ‘ce vede și face momentan’ de ‘ceace a vazut, facut și memorat’, să poata combina orice segment sau sir de tablouri de reprezentare memorate cu fragmentul de realitate efectivă în care se găsește poziționat.

Prin gest subiectul acționează asupra realității dar gestul video nu este capabil să actioneze asupra subiectului, să schimbe stările sale funcționale, să construiască configuratii de intenții și acțiuni în propria memorie și să le elibereze într-un anume interval de realitate viitoare sau să le transfere altui subiect devenit realitate manipulata.

Pentru a organiza relațional spațial și temporal memoria video gestuală și controla capabilitatea construcției, orientării și eliberarii acțiunii în orice reprezentare este necesară inventia unui operator care să actioneze în spațiul interpretant de mesaje, să detecteze funcțiile sale de primitor de mesaj fenomenal și asamblor de reprezentări, să ‘diferentieze semnificant’ și orienteze operant potențialul gestual, să își construiască o reprezentare de sine ca generator de reprezentări.

Limbajul natural are toate aceste funcții și multe altele, el dăruie subiectului controlul construcției realității, controlul utilizării propriului potențial gestual și tot limbajul extinde controlul subiectului asupra stărilor interpretante de realitate și acțiune în realitate a altor subiecți, în limbaj fiind asamblabile și comunicabile tablouri de reprezentare, intenții de acțiune și acțiuni explicite cu diferite efecte.

Pentru a valorifică realitatea memorată, a o suprapune continuu peste prezentul în desfasurare și a prelungi lanțuri de evenimente din trecut către prezent și în continuare către intervale de presupus viitor, fiecare om descrie și combina în limbaj serii de realități, se decupleaza de prezent și se situeaza intențional în oricve realtate disponibila în care își defineste intențiile și construiește stările scop pe care le doreste.

Limbajul are toate calitățile care lipsesc gestului, limbajul poate crea orice realitate în lumea internă a omului și va trebui să aiba aceiasi funcție și în lumea modelată, operatorul lingvistic este principial desprins de orice moment și eveniment, este temporalizabil adică transportabil în orice realitate care realitate poate fi schimbata oricum prin interediul operatorului lingvistic. Limbajul nu are doar calitatea de a comunica informație, cum am spus mai înainte, limbajul creează realitate, orice realitate în măsură în care oricărui fragment de realitate fie forma, mișcare sau orice altă proprietate i se alocă un corespondent și echivalent semnificant în spațiul limbajului.

Putem compara realitatea cu o colectie de forme și mișcări tratate ca obiecte video generalizate, ca părțile unui fel de suprajoc unde pe linga forme există și mișcările formelor și toate proprietățile lor interactive. Dacă generam o asemenea cuantificare a realității pe invarianți forma și invarianți dinamici, incluzând forma video și invarianță dinamică a gesturilor subiectului, am putea construi orice tablou static și dinamic de realitate și orice acțiune gestuală în orice realitate, ‘apucind’ cu un fel de operator specializat fiecare forma, fiecare mișcare și fiecare din gesturile disponibile, aranjindu-le în configuratia statico dinamică dorita.

Acel operator ‘universal’ capabil să prinda și manipuleze forma și mișcarea din reprezentare și din orice realitate trecuta și memorată, de asemenea să controleze gestul momenta sau memorat prin controlul intenției gestuale, este operatorul lingvistic a cărui prima etapa de formare și aplicare aparține predicatului ‘vorbesc’.

-Predicatul ‘vorbesc’ nu comunică el creează realitate, cuantificind fluxul percepției dublind și absorbind în ‘semnificatie’ invarianță morfo dinamică a formelor, transformind entitatile video în ‘entitati lingvistice, în nume obiect, sau obiecte lingvistice, obiectul lingvistic fiind un operator generalizant, care reconstituie în interpretorul lingvistic oricee mesaj de realitate video pe care îl echivalează numeste.

Limbajul este un creator de mesaje conținând moduri realitate și moduri acțiune gestuală la început, apoi lingvistică, în modurile realitate construite, el are capacitatea de a se aplica siesi ca metaoperator. Operatorul lingvistic nefiind supus cauzalității lumii fenomenale, neactionind numai sincron cu obiectul denominat creat, el se poate desprinde de orice context și descrie asambla realitatea momentană, dar poate acționa configurant și în reprezentările memorate, pentru că are capacitatea cum am spus de a apuca manipula orice forma ori mișcare tratate ca module-componente de realitate existente în memoria subiectului și activabile în orice conexiune prin mișcarea lingvistică, mișcare creatoare de obiect nu aplicata direct obiectului, cum este cazul gestului.

Operatorul lingvistic spre deosebire de gest își creează obiectul sau mișcarea și apoi le schimbă, pe când gestul se aplica formei ori miscarii preexistente, gestul are nevoie de realitatea efectivă care să îl conțină, are nevoie de obiectul real pentru a îl contacta și controla, pe când gestul lingvistic își creează orice realitate și în interiorul ei acționează în orice mod transformant de stare.

Primul lingvistic ‘vorbesc’, echivalează reconstituie prin ‘nume’ formele, mișcările și toate relațiile și proprietățile lor din reprezentare.

Numele ca operator lingvistic este un mesaj creator de realitate video, este un vector transportind realitate sau acțiune cuantificata invariant, ca forma, relație, mișcare sau gest aplicat formelor și mișcărilor. Prin limbaj realitatea virtuală se multiplica nelimitat, prin mesajul lingvistic fiecare subiect devine generator de realitate personalizată, cuvântul poartă orice realitate și orice acțiune gestuală în realitatea video descrisa-creata.

Dar așa cum gestul pentru a fi activat are nevoie de intenția gestuală, mesajul lingvistic este activat de prima intenție lingvistică a predicatului ‘vorbesc’, prima intenție lingvistică comandă intenția gestuală și prin intermediul ei simuleaza orice acțiune gestuală în orice modelare de realitate.

Prin intenția lingvistică a predicatului ‘vorbesc’ este identificat ca întreg invariant video operant, obiectul informațional gestual și luat sub control metaintentional, în spațiul limbajului.

Dimensiunea interpretantă reconstitutiv structurală și interactivă a unei realități, este data de tipul de limbaj care o asamblează comunică, de capabilitatea operatorului lingvistic de a recrea și manipula un anume tip de obiect, relație sau transformare de stare în acea realitate. Limbajul creează mesaje conținând în primul rind variante de subiecți interpretori, iar în subiecți proiectează prin interpretare particulară invariantii obiectuali, mișcările și gesturile, sau acțiunile conceptuale pe care operatorii lingvistici îi pot asambla în câmpul operant lingvistic al subiecților.

În predicatele ‘vad și fac’ subiectul primește sau comandă numai mesaje video obiectuale și gestuale, limitate ca alcătuire și evoluție, fără desprinderea gestului de obiect, pe când în predicatul ‘vorbesc’ apare posibilitatea controlului subiectului ca vector gestual unificat și a construcției prin mesaj lingvistic a oricărui segment video gesatual în nouă lume internă a limbajului unde obiectele, mișcările și gesturile sunt construite în totalitate de subiectul lingvistic prin intermediul intenției lingvistice, acesta alege și conecteaza operatorii cuvânt într-o anume ordine descriptiv configurantă de act gestual.

În lumea predicatului ‘fac’ invariantul obiectual maximal manipulat este forma și mișcarea, iar cauza acțiunii gestuale este intenția gestuală criteriu de formare a gestului specific, în predicatul vorbesc intra în acțiune intenția lingvistică capabilă să creeze descrieri de realități video oricât de elaborate structural și interactiv, unde se proiectează și acționează diferențiat serii de gesturi aparținând mai multor subiecți care pot acționa simultan și diferit.

În spațiul lingvistic al predicatului ‘vorbesc’ se unifică întreaga invarianță dinamică a subiectului gestual, adică se atribuie unui unic subiect mulțimea acțiunilor gestuale realizate pe o anume durata de operare, această unificare de acțiune este descrisă global prin primul predicat generalizat ‘fac’. Rezultă că ori de câte ori este format predicatul ‘ a face’ acordat contextual, se identifică un subiect gestual unificat căruia i se comandă o anume acțiune gestuală în cuvinte.

Dar nouă personalizare informațional a subiectului lingvistic unificatoare și manipulatoare de OIG ca invariant gestual, este exterioară spațiului gestual, este un obiect cu o caracteristică proprie de invarianță nereprezentabila video.

Dacă operatorul gestual este momentan și local în sensul ca acționează configurant ‘acum, aici și astfel’, operatorul lingvistic aparține unei realități am putea spune atemporale, el își poartă semnificația într-o mulțime nelimitată de interpretari, el are un potențial descriptiv multi contextual din care se proiectează configurant temporalizat local, acordat cu un anume timp și loc, construind în mesaj orice variantă de lume și orice eveniment în acea lume alocată unui subiect.

Pentru a localiza subiectul gestual ca totalitate de stări video și de lanțuri gestuale trebuie segmentata și cuantificata distinct prin operatorul nume atit dinamică gestuală cât și cea intențional gestuală, trebuie cumva diferentiate ca invarianți distincti prin denominare, formele gest și comenzile intenționale declanșatoare de gest. Dar cum intenția gestuală este un operator peste gest, fără forma video proprie, intenția lingvistică trebuie să surprinda această invarianță informațională subtilă creatoare de realitate dar diferita de această realitate, prin intermediul unor predicate ‘abstracte’, fără invarianță video, dar creatoare de invarianță video În urmatoarele predicate vom discuta introducerea predicatelor intenționale abstracte de tipul ‘a vrea’, care defineste invarianță gestuală și chiar lingvistică generalizată, particularizabila prin descrierea conținutului gestual sau lingvistic al unei anume intenții.

Prin denominarea variantelor intenției în limbaj apar cuvinte sensuri fără conținut video, predicate descriptoate de stare intențională, care unifică toate varietetile intenționale omogene sub nume predicat generalizante de tipul ‘fac sau vorbesc’.

Putem spune ca întreaga anvelopa operantă a intenției gestuale este absorbita reconstituita de predicatul ‘fac’, iar dimensiunea intențională globală a intenției lingvistice creatoare și coordonatoare de intenție gestuală, este exprimată descrisă de predicatul ‘vorbesc’.

De câte ori subiectul lingvistic declară numele predicatului ‘fac’, el cuprinde unificat toata intenția gestuală, iar prin asamblarea în cuvânt a numelor operatorilor gest specifici precedati de operatorul generalizat ‘fac’, el activează intenții gestuale distincte și prin intermediul lor dezvoltă comportament gestual specializat cu ajutorul limbajului.

Mulțimea operatorilor nume, devenite cuvinte din vocabularul predicatului ‘vorbesc’ creează o nouă realitate internă, realitatea lingvistică, conținând proprii ei invarianți obiectuali și relationali, fiecărui invariant din realitatea lingvistică corespunzindu-i un anume invariantdin spațiul video al formelor, mișcărilor, proprietăților și gesturilor.

Trecerea prin predicatul ‘vorbesc’ de la spațiul formelor și gesturilor la realitatea extinsa a ‘obiectelor informationale’ care ‘vad, intentioneaza gestual și fac’, este un salt de complexitate obiectual interactivă a mesajului primit de subiect, noile mesaje de realitate globală contin mesajul lingvistic al subiecților formatori de realitate, adăugate la mesajul clasic al invarianței video gestuale, tratat ca mesaj fenomenal cauzal virtual.

Predicatul ‘vorbesc’ are proprietăți operante specifice anume:

Construcția unei lumi interne lingvistice unde se pot crea orice variante de realitate în limbaj și se pot modifica intențional lingvistic toate mesajele de realitate video, cu sau fără acțiune gestuală, memorate de subiect.

Introducerea primei intenții lingvistice care detecteaza și controlează intenția gestuală și prin intermediul acesteia asamblează lingvistic și coordonează gestul. Intenția lingvistică are dublul rol de a activa acțiunile lingvistice explicitate prin formari de descrieri de realitate sau construcții de gest. Luarea sub control a intenției gestuale prin nouă intenție oferă posibilitatea subiectului lingvistic să identifice ca unitate funcțională, nu doar prin părți de act gestual, subiectul intențional formator de gest și să îl descrie controleze prin predicatul generalizant ‘ a face’.

3-In predicatul vorbesc se extinde dimensiunea și spacificitatea mesajelor trimise interpretorilor virtuali prin introducerea mesajului lingvistic. Spre deosebire de lumea noastră în care limbajul este o funcție operant interpretantă a individului, generata de creier, organul actului intelectiv, formator de operatori lingvistic-conceptuali, în lumea virtuală orice acțiune este trimisa distinct unui agregat de moduri interpretante care defineste un subiect virtual distinct. Prin alocare și interpretare personalizată de mesaje nici un mod intențional sau operant specific nu sunt creatii ale virtualului, subiectul lingvistic ca și cel gestual dealtfel sunt în totalitate efectul interpretării diferentiate a unor mesaje de realitate video, de mod intențional și comportament gestual, de intenție lingvistică și de acțiune în limbaj exprimată prin descrieri de realitate cu diverse adrese și conținuturi.

4. Transmiterea mesajului lingvistic cere adaugarea unui nou vector de difuzare a mesajelor anume ‘sunetul virtual’, vehicul care transporta către percepția virtuală și de acolo către interpretorul specializat mesajul lingvistic.

Transferul de mesaje în lumea virtuală se poate direct către agregatele interpretoare, dar pentru că această lume să fie asemenatoare celei umane trebuie cumva simulată radiatia vector aparent sau al purtarii mesajului video și mai trebuie simulată și oscilatia sonoră care propaga aparent informația lingvistică în spațiul virtual.

Spunem că și radiatia virtuală, perceptibilă video și cea sonoră virtuală, sunt proprietăți aparente ale fenomenalitatii virtuale pentru că subiectul însuși cu întreaga morfologie și varietate funcțională așa cum și le percepe și reprezintă, sunt efecte ale interpretării unui mesaj de corp și funcție de către un program interpretor subtil, creator al personalizării fizice și informaționale virtuale, în consecință orice aparentă de obiect real, autonom de subiect și de interactie a subiectului cu acesta, este consecință primirii și interpretării unui mesaj specializat de un interpretor specializat care creează o aparentă de realitate, o aparentă de corp și calități subiect de structura substanțială, de funcție fiziologica și funcție informațională alocate acestui corp de interpretorul subtil al mesajului subtil.

Realitatea virtuală, subiectul virtual cu toate performantele sale perceptuale reprezentante de lume și caracteristicile lingvistice trebuie să pară similară celei naturale, individului care o primește ca mesaj, dar prin modalitatea să generativa este diferita de universul în care suntem.

Identificarea suportului fenomenal al unui mesaj virtual perceput și reprezentat ca mod de realitate, independent de informația purtata de acesta, generează ‘proprietatea de existența autonomă a mesajului și a obiectului purtat de acel mesaj’, astfel se ceraza și în lumea virtuală impresia ca această lume este din punctul de vedere acelui care o primeste-interpreteaza, o realitate la fel de obiectivă și independentă de subiect, pe cât de independentă și obiectiv-autonoma de om este realitatea univerului.

Introducind mesajul audio pe linga cel video aparent, realitatea virtuală capătă o mai mare autenticitate și ‘obiectivitate fenomenală’ pentru subiect, mai ales ca virtualul asemeni omului, nu poate identifica forma mesajului radiant distinct de mesajul video purtat, adică de imagine, pe când sunetul este separabil de om și trebuie să fie separabil și de virtual ca obiect distinct de informația și semnificația pe care o transporta.

Prin adaugarea de mesaje și moduri lingvistic interpretante, comenzile operatori ale predicatului ‘vorbesc’ extind performanță interactivă a subiectului introducind interacțiunea cu sine însuși, acțiunea subiectului asupra sa, prin intermediul descrierii lingvistice adresata numai invariantului informațional lingvistic; pe când gestul ca operator aplicat numai formei fenomenale este un invariant lingvistic incomparabil inferior ca structura și caracteristică operantă în raport cu operatorul lingvistic care asamblează și controlează procedurile formatoare de acțiune în limbaj și gest a subiectului.

Introducerea predicatului ‘a vorbi’ înlătură limitarile limbajului gestual pe care le-am enumerat și încă altele dar introduce dificultati informaționale de ordin superior, centrate pe modul de formare dar mai ales de interpretare și semnificare a mesajului lingvistic, dificultati care sporesc odată cu introducerea de ierarhizari de descrieri și interpretari în limbaj.

Dacă gestul acționează direct asupra obiectului și miscarii obiectuale pure, gestul lingvistic ‘vorbesc’ acționează numai asupra subiectului tratat ca invariant informațional compus din toate funcțiile interpretante și toate mesajele primite, în a cărui lume lingvistică interioară se formeaza și memoreaza mulțimea tuturor lanturilor gestuale descrise în limbaj, eliberate în realitatea video și controlate prin intenții lingvistice care comandă declansarea de intenții gerstuale.

Apariția intenției lingvistice controland intenția gestuală este saltul calitativ creator al personalității lingvistic virtuale, noul subiect primește acces la un nou operator, aplicat numai siesi, anume cuvântul , supergest de de luare sub control funcțional a strategiei gestuale formatoare de lanț gestual, în directii configurante și pe durate operante determinate intențional lingvistic. Prima intenție lingvistică desprinde subiectul de gest și prin desprinderea de gest îl desprinde de realitatea video, această lumea video, unică până la predicatul ‘fac’, devine o modalitate echivalentă existențial, uneori inferioară realității limbajului, spațiu fenomenal lingvistic unde subiectul își construiește și rezolva toate problemele pe care le primește numai în mesaj lingvistic.

Gestul pur instalează acțiuni în lumile percepției, gestul lingvistic asamblează indivizi dotati cu stări scop și acțiuni gestuale, atit în lumile interioare cât și în realitatea video fenomenală, el asamblează variante de subiecți dotati cu intenții și caracteristici gestuale diferentiate, create în limbaj.

Prin unificarea cu ajutorul operatorilor generalizanti de tip cuvânt, a familiilor de invariante obiectuale, dinamice și gestuale, limbajul comprima și ordoneaza realitatea video, o inventariaza, clasifică, simplifică chiar și modularizează operant.

Din unificarea diferitelor invariante dinamice, obiectuale și gestuale, compararea lor și separarea efectelor interactiei gestuale asupra obiectului pur și a intenției lingvistice asupra formei gestului corelată cu efectele gestului, subiectul desprinde treptat caracteristică cauzală a lumii virtuale și incep să actioneze ‘cognitiv’, acumulind și valorificind experiență gestuală transpusa și comunicată în limbaj.

Limbajul este orientat către manipularea obiectelor informaționale, obiectele reale pure și gesturile devenind componente intermediare, părți ale obiectelor informaționale, părți de invarianță fenomenală și operantă ale invariantului informațional.

Prin apariția limbajului nu realitatea video ci subiectul gestual devine stare problemă cautindu-se acea variantă operantă din toate cele disponibile în memoria lumii interne lingvistice, capabilă să rezolve o anume configuratie de realitate.

Când starii interactiv gestuale i se adaugă starea lingvistică, realitatea video se desprinde de subiectul care utilizează simultan în ierarhie intențional operantă și operatorul gestual și pe cel lingvistic, formând gestul interior în limbaj interior și gestul extern, efectiv în limbaj sonor, ‘exterior’, adresat de subiect altui subiect. Limbajul deschide calea cooperarii gestuale între subiecți prin comandă lingvistică, el transformă gestul singularizat în act colectiv și amplifică inevaluabil performanță și viteza de rezolvare a problemelor.

Dar cum nici un predicat informațional nu se identifică și autoexpliciteaza funcțional, prima intenție lingvistică identifică numai intenția gestuală, nu se auto identifică și dirijeaza intențional, subiectul lingvistic al predicatului ‘vorbesc’ nu poate unifica și manipula unitar prin predicatul ‘vorbesc’ propria invarianță lingvistică. În consecință subiectul care doar ‘vorbește’ nu se identifică pe sine ca vorbitor ci numai ca generator de gest în limbaj. A se detecta ca vorbitor înseamnă a identifica starea proprie de ‘intelegere’ a mesajului vorbit, acțiune meta lingvistică realizata în urmatorul predicat ‘ a înțelege’.

Identificarea intenției gestuale aduce în premiera subiectul în sfera de parțială auto-configurare și asamblare a altor personalizări, fiecare subiect devenind un invariant informațional lingvistic OIL, creator de OIG.

În predicatul ‘vorbesc’ subiectul își extinde unicitatea personalizării gestuale provenita din primirea mesajelor intențional gestuale și devine super subiect primitor de mesaj lingvistic, interpretor de mesaje conținând variante de personalizări gestuale momentane, pe care le coordonează gestual la comandă lingvistică.

Gestul lingvistic pune la dispozitia fiecărui individ, la modul potențial, întreaga dimensiune spațiului gestual aparținând tuturor subiecților în comunicare lingvistică, aceștia devin activabili și în interior și în exterior prin limbaj, iar diversitatea și coerentă dinamicii gestuale crește enorm. Prin primul predicat lingvistic apare ceea ce am putea numi primul ‘corp gestual global, dinamic unificat’, compus din totalitatea seriilor de lanțuri gestuale generate de subiect sau primite în mesaj lingvistic și pastrate în memoria să, corp gestual global devine utilizabil la rezolvarea de stări problemă noi.

Identificarea propriului invariantului gestual global de către fiecărui subiect și în continuare identificarea și formarea corpului gestual global al partenerilor de acțiune dezvoltă exploziv performanță gestuală, prin împrumut sistematic de acțiune de fiecare subiect din experiență altui subiect.

Identificarea personalității gestuale asigură transfer intențional de gest de la fiecare către fiecare, generind un spațiu interactiv comun de ‘operare în cooperare’, punind bazele unificarii subiecților gestuali izolati într-un superinvariant dinamic lingvistic și gestual global comunizat, forma de presocietate, controlabilă lingvistic de mai multe personalizări intenționale.

În predicatul ‘vorbesc’ subiecții învață să se imprumute și sincronizeze gestual în acțiuni de gup, ducând la procese de învățare în grup și la transferul inter individual al strategiilor de învățare și al conținuturilor invatate.

Limbajul predicatului ‘vorbesc’ și celor superioare nu manipulează obiecte video pure, ele manipulează obiecte informaționale, cel mai simplu obiect informațional controlat de primul nivel lingvistic este obiectul informațional gestual controlat de cel lingvistic, subiect compus din cele patru mesaje de realitate interioară și exterioară, anume ‘vad, intentionez să fac și vorbesc’.

Introducerea limbajului este motivata de incapacitatea subiecților de a controla intenția gestuală, de a forma și transfera gest către alti subiecți la modul intențional.

Predicatul ‘vorbesc’ expliciteaza o nouă caracteristică a personalității virtuale, anume ‘intentia de comunicare’ care intersecteaza sistematic lumile interne și extrene ale subiectului și generează un rmixaj de mesae aparținând realității memorate și nemijlocite, direct observate, unde numai operatorul lingvistic poate separa frontiere obiectuale, relaționale și dinamice, dependentele între ele, aplicatiile gestuale asupra lor și toate ierarhizarile de intenții, acțiuni, relații și condiționări observate sau construite.

Cel care ‘vorbește ‘ manipulează unitar o nouă varietate de invariant obiectual, anume obiectul informațional gestual, OIG, cum putem denumi diferentia subiectul gestual, recunoscut că entitate interactivă, posedând intervalul operant al predicatului ‘fac’. Obiectul informațional gestual, OIG, este o ampla conexiune de recunoașteri de forme aparținând predicatului ‘vad’ și de transformari prin gest a acestora desfășurate în predicatul ‘fac’, fiecare gest sau lanț gestual fiind construit și activat de o intenție sau un set intențional.

Odată cu apariția limbajului trebuie asamblat primul nivel de conștientizare de sine și de reprezentare al subiectului lingvistic, prin conștientizare înțelegând capacitatea acestuia de a alege pozitionari preferentiale în reprtezentare, intenții și acțiuni gestuale distincte și dezvoltarea de relații intențional gestuale cu alti subiecți, toate controlate de nouă intenție lingvistică, ea însăși în afara conștientizării.

5.1 Aria descriptiv operantă a predicatului ‘a vorbi’

Dacă spațiul video modelat conține obiecte, proprietăți și interacțiuni controlate de o cauzalitate cvasi naturală operatorii cuvânt trebuie să izoleze-echivaleze prin ‘nume semnificatii’ formele video identificabile distinct, relațiile spațiale și varietatea mișcărilor separabile stabil aparținând fiecărei forme sau grup de forme.

Dacă ne marginim să descriem reconstruim numai intervalul denominant descriptiv al reprezentării predicatului ‘vad’ sunt necesare cuvinte echivalind obiecte, poziții, conexiuni spațiale și mișcări, dar dacă limbajul discrimineaza structura dinamică a predicatului ‘fac’, el va conține operatori descriptivi ai gesturilor distincte și reguli de cuplare a acestora pentru a asambla lingvistic un lanț gestual.

Dacă introducem în lumea virtuală aceiasi diversitate de obiecte și variante momentane de relație pozitionala și mișcare, nu toate formele, vecinatatile între frontiere și mișcările momentane au nume , nu sunt descriptibile, data fiind e,xtrama lor diversitate și uneori unicitate a manifestării. În realitatea umană formele și evenimentele au o mare diversitate dar pot fi unificate pe familii de invarianță statică și dinamică, numai astfel vocabularul limbajului natural are o dimensiune rezonabilă și posibilitatea de a numi-descrie relevant acea gamă obiectual dinamică având relevantă pentru subiect.

Alegerea variantei de separare a lumii video virtuale în blocuri de invarianță obiectuala și dinamică specifică conținutul descriptiv al fiecărui cuvânt și determină fiecare lanț de cuvinte care descriu un anume eveniment.

Mai complicată este introducerea cuvintelor desciind gesturi dat find că fiecare gest are o gamă larga obiecte sau mișcări pe care le poate schimbă și pentru a aloca acelasi cuvânt unui gest cu o specificitate contextuala dar având un anume nucleu de invarianță, el trebuie recunoscut că acelasi în toate situatiile în care este aplicat.

Pentru a descrie corect și diferențiat o mulțime de variante structurale, dinamice și gestual interactive limbajul predicatului ‘vorbesc’ trebuie să construiască sensusi simultan precise și elastice, capabile să descrie un eveniment momentan dar să sse extinda semnificant pentru a acoperi descriptiv orice mod forma sau eveniment perceput la un moment dat, incluzând orice lanț gestual format într-un anume tablou de realitate.

Prin predicatul ‘vorbesc’ fiecare subiect are acces la lumile interioare video gestuale ale celorlalti subiecți, pe care le poate primi prin mesaj lingvistic, le poate reconstitui video în propria sa lume video internă, primul mediu interpretant al mesajelor lingvistice.

Predicatul ‘vorbesc’ deplasează procesul de asamblare intențională a lanțului gestual din lumea video externă în lumea internă lingvistică, aici se formeaza alegeri lingvistice de gest și descrieri de lanțuri operante gestuale, tot aici se atribuie acțiuni gestuale specifice anumitor subiect distinct personalizati.

În vocabularul predicatului ‘vorbesc’ există un singur metacuvint cu sens generalizant, anume predicatul ‘fac’ el caracterizează unitar subiectul gestual cu intraga să structura video operantă de obiect informațional.

Prin predicatul ‘fac’ subiectul gestual este diferențiat dinamic de alte forme și mișcări, el se expliciteaza ca o unitate de invarianță personalizată gestual.

Activarea starii intenționale gestuale, fără specificare, se face prin comandă generică ‘fac’, iar o intenție specifice se activează prin formarea cuvintului care descrie operatorul gest specific sau lanțul de operatori corespunzatori intenției sau lanțului intențional dorit.

Predicatul ‘fac’ unifica-descrie extensia intențional gestuală care poate fi individualizată prin formarea predicatului gestual particular element de activare al unui anume gest sau lanț de gesturi. ‘Fac’ este o comandă generică de acțiune virtuală, el alerteaza intenția generalizată și activează comandă unui meaj de acțiune gestuală, activează creatorul și interpretorul de mesaj lingvistic. De asemenea predicatul ‘fac’ activează creatorul și interpretorul de mesaj gestual, iar trecerea de la descrierea de acțiune la acțiunea efectivă se face prin decodarea cuvintelor semnificind predicate particulare și cuvintelor descriind-semnificind obiecte și mișcări controlabile prin cuvintele gest, toate asamblate descriptiv în mesajul lingvistic, camanda a formării mesajului și intenției acțiunii gestuale.

5.2 Caracteristica gestului lingvistic

Ceea ce deosebeste predicatul ‘vorbesc’ de ‘fac’, este apariția și controlul intențional al subiectului în spațiul realitatiapakki și în spațiul lumii intpredicaterioare, generind o dublare a personalizării și punind bază conștientizării minimale a subiectului.

Pentru cel care ‘vorbește’ subiectul gestual are o dublă modalitate existențială, odată este localizat și descris lingvistic în lumea video cauzală și o data este contruit în limbaj ca personalizare gestuală în lumea lingvistică internă. Această proiectie-reconstructie a subiectului în mai multe realități și activarea să diferențiată în fiecare din ele dezvoltă posibilitata manipulării unui obiect informațional gestual de subiectul lingvistic, iar controlul unui obiect informațional de către altuil îl vom considera o varietate de ‘constientizare’, prin conștientizare înțelegând acțiunea de identificare a unei variante de restrinse de personalizare de către aceiasi personalizarea extinsa, maximală, sau identificarea și controlul intențional al altei personalizări inferioare dimensional ca mod intențional și operant, de o altă personalizare.

În momentul în care nu obiectele și mișcările ci subiectul ca obiect informațional gestual compus dintr-o mulțime de intenii și lanțuri operante, devine stare problemă, acțiunea de reprezentare se deplasează către modelarea caracteristicii de invarianță a peronalizarii manipulate, iar obiectul informațional manipulat poate fi parte din personalitatea proprie sau parte din altă personalizare gestuală luata sub control intențional p.

Pentru virtualul lingvistic gestul și lanțul gestual nu sunt tratate separat, ele apartin unei superinvariante informațional gestuale OIG și de câte ori este activat un anume comportament gestual particular el este atribuit unei personalizări, unui invariant OIG, această acțiune de atribuire a oricărei intenții și acțiuni unei personalizări gestuale este minimă conștientizare a unui subiect de către altul.

Caracterul învățării în limbaj difera și este superior învățării gestuale.

Învățarea în primul predicat lingvistic se bazeaza pe geneza de variante interactive ale întregului OIG cu spațiul obiectual, astfel cel care caută o solutie la o problemă dispune de întreaga experiență operantă a invariantului informațional gestual reconstituita în limbaj, iar formarea solutiei gestuale se face în limbaj, cu o enormă economie de reprezentare video și o mai mare precizie și corectitudine în alegera gestului compatibil cu situația în care este aplicat.

Practic se face ipoteza că structura gestuală completă a OIG posedă solutia, și se fac alegeri sistematice de lanțuri configurante, sau combinatii între, aparținând OIG, până la eventualul succes. Evident și aici sunt limite de performanță lingvistică a descrierii lanțului gestual rezolvant, pentru că alegerile intențional lingvistice de intenție gest, nu sunt evaluate și testate ele insele ca intenții și acțiuni lingvistice de alte intenții acțiuni formate tot în limbaj, nu se creează și un ‘subiect lingvistic intențional testant’ de oportunitate a intenției lingvistice formatoare de intenție și acțiune gestuală.

Problemă construcției directe a configuratiei obiectual gestuale se transformă în problemă unei selecții în limbaj a unui lanț gestual din cele aparținând OIG, conștientizat prin intenția lingvistică ‘vorbesc’ și reconstituit-manipulat prin cuvinte.

Nouă variantă problemă a primului predicat lingvistic ‘ a vorbi’ nu mai este o construcție obiectuala pura reprezentabila direct video gestual ci o descriere în limbaj de ipostaza obiectual operantă și o transpunere a acesteia din spațiul lingvistic în spațiul video gestual prin conversia descrieii de acțiune în acțiune nemijlocit gestuală.

În predicatul ‘vorbesc’ subiectul gestual se identifică și manipulează ca întreg, ca un pachet de proceduri gestual rezolvante organizate, cuplate cu familii de stări problemă, iar rezolvarea lingvistică este o extragere în limbaj de cuplaj lanț gestual-familie de stări problemă, cu eventuale corectii și reconstructii ale lanțului preselectat până la obținerea unei solutii specifice într-un agregat ambient problemă, distinct.

Subiectul lingvistic al predicatelor viitoare operează în spațiul gestual problematizant rezolvant, reuniune între variante de real problemă și variante configurant rezolvante, căutând acele combinatii între acțiuni gest descrise în limbaj care ar putea realiza efectele dorite, transformind descrierile de gest în gest efectiv, aplicind variantele de gest efectiv în spațiul video obiectual, evaluind consecințele și reluind alegerile de gest în cuvânt, traducind asamblarile lingvistice de gest în gest efectiv și testând efectele până la eventuala solutionare a starii problemă.

Lumea interioară a celui care ‘vorbește’ înglobează mai multe lumi ‘externe și interioare și le suprapune intențional, unificind realitatea video cauzală cu realitatea video operantă internă, unificind lumea intențiilor și operanzilor gestuali, lumea efectelor video ale aplicării operatorilor gestuali și formând un spațiu de formare a rezolvarilor în limbaj și apoi în gest.

Dam o succinta diferențiere a mesajelor predicatului ‘vorbesc’:

1. Mesajul realității video pure interpretat-reprezentat ca fenomenalitate virtual cauzală.

2. Mesajul realității video gestuale interne cuprinzând dinamică obiectului informațional gestual.

3. Mesajul intenției interne și externe gestuale

4. Mesajul intențiilor lingvistice interne și efective.

5. Mesajul lingvistic al lumii interioare lingvistice.

6. Mesajul lingvistic sonor dezvoltind lumea lingvistică proiectată în realitatea video cauzală unde se construiesc și comunică lanțurile lingvistice de acțiuni și se transpun în gesturi efective.

5.3 Varietatea semnificantă a operatorilor lingvistici

Predicatul ‘vorbesc’ posedă un spectru de operatori cuvânt cu semnificație distinctă:

1. Substantivele sunt mesaje cuvânt specializate care diferențiază în subiect prin interpretare invarianță familiilor de forme video.

Cuvântul din limbajul natural nu comunică un obiect sau tablou video explicit, nu dezvoltă în subiectul uman o stare imagine sau a altei reprezentări senzoriale, rolul cuvintului este să unifice în familii invariantii video forma, relație și mișcare, sau ai altor reprezentări și să le echivaleze-semnifice printr-un singur termen de vocabular. Limbajul uman clasifică, ordoneaza relațional și comprima enorm dimensiunea video a predicatelor ‘vad și fac’, transformind spațiul reprezentării și acțiunii construit și memorat în imaginii într-o retea multi dimensionala de conexiuni între toate tipurile de invarianți video și gestuali semnificati, echivalati cu operatorii cuvânt. Rolul organizant de perceptie-reprezentare și de acțiune al limbajului natural trebuie reconstituit și în modelul informațional de realitate, semnificația cuvintului este un instrument de ordonare relațională și compactare informațională a spațiului video.

Substantivul este mesajul echivalarii familiei de forme video, prin familie de forme înțelegând o mulțime de frontiere obiect care pot fi recunoscute și puse împreună pe bază unui nucleu de invarianță video comun.

Complexitatea semnificantă a cuvintelor din vocabularul uman se constata prin viteza mica cu care omul învață să vorbeasca, să aloce variatatii video a realității, varietatea semnificant lingvistică. Dacă fiecare cuvânt indiferent ca este substantiv sau predicat, exprimind invarianță statică sau dinamică a formelor ar semnifica-comunica un singur obiect sau mișcare, acest cuvânt ar fi inutilizabil ca purtător de mesaj realitate, sensul lui adică potențialul de a transfera în subiect un mod realitate ar suferi schimbări foarte rapide de conținut, pe măsură ce în câmpul observant al subiectului perceptual lingvistic intra variante ale aceluiasi obiect sau mișcare parțial modificate. Omul ar fi incapabil să descrie ceva momentan perceput și reprezentat utilizind semnificatiile anterioare alocate unor forme și mișcări anterior primite-identificate. În subiectul uman învățarea limbajului se exprima ca o uriasa acțiune informațională de acumulare și unificare a invariantelor forma, relație și mișcare, de punere împreună a acelor frontiere sau alte tipuri de invarianță după reguli de clasificare interne, de identificare a unor nuclee de similitudine structural dinamică. Fiecare cuvânt din vocabularul limbajului natural sufera un continuu proces de expandare semnificantă, de acoperire a altor forme sau acțiuni asemănătoare cumva prin acelasi operator descriptiv, pe măsură ce subiectul învață să acopere semnificant cu acelasi cuvânt o arie de reprezentări comparabile, din ce în ce mai larga.

Substantivul ca și celelalte cuvinte din vocabularul virtual va avea aceleasi funcții descriptive ca în limbajul natural, va descrie echivala familii de frontiere având un nucleu de similitudine.

Prin echivalarea familiilor de invarianță obiectuala substantivele comunică agregate obiectuale nu obiecte singulare, iar diferențierea locala a unei forme se face prin detalii de frontiera suplimentare, descrise-semnificate de alte variante cuvânt purtind alte caracteristici de invarianță, personalizante ale formei comunicate.

Construcția substantivului cere un algoritm de recunoaștere a formelor capabil să identifice ca similare mulțimi de obiecte observate și recunoscute de la distante și din unghiuri diferite, vazute parțial sau integral, pe o anume durata minimă de timp, în repaos sau mișcare, într-un interval de viteze ale deplasării bine delimitat.

Fiecare cuvânt substantiv echivalează lingvistic un mesaj video specific atit în subiectul care formeaza și comunică cuvântul ca și celui care îl primește și interpretează, dar extragerea sensului din mesajul lingvistic nu dezvoltă în subiect o stare video explicita. Am putea numi starea umană de extragere a sensului unui cuvânt sau sir de cuvinte ‘reprezentare conceptuală’ a mesajului lingvistic. Subiecții interpretori de limbaj umani nu vad explicit peisajul, persoana sau acțiunea comunicată în cuvinte, ei decodeaza-inteleg ‘reprezentarea conceptuală’ a mesajului, diferita de reprezentarea imagine care a stat la bază descrierii, dar inglobind în această super reprezentare semnificant conceptuală, familia sau mulțimea familiilor de forme căreia îi aparține variantă obiect sau mulțime de obiecte comunicată.

Atribuirea sensului unui cuvânt din perspectiva unui program generator și interpretor de forme sensuri și formarea-reprezentarea conceptuală a mesajului lingvistic din perspectiva umană, pot fi două stări interpretante complet diferite. Reconstituirea semnificatiei umane a cuvintelor, modelarea reprezentării conceptuale a mesajului lingvistic în subiectul virtual este o problemă subtilă și dificila dar probabil rezolvabila.

2. Verbele sau predicatele purtătoare de mesaj explicitind mișcarea sunt operatorii de limbaj probabil cei mai importanti și complicati, dat fiind rolul predicatului de a reconstitui comunică mesajul dinamicii realității video.

Predicatul este operatorul esențial în orice vocabular, el diferențiază mișcările animind tablourile de realitate, punind în conexiune și continuitate seriile perceptuale. Prin predicat obiectul este identificabil într-o varietate de poziții și relații în schimbare, mișcarea este o trasatura de invarianță subtilă a formei, ea extinde nelimitat invarianță statică a frontierei, unificind succesiunea de poziții percepute într-o unitate cinetica. Mișcarea este un fel de superinvariant obiectual conectind o serie de invarianți forma identici, diferiți numai pozitional, legați stabil și denumiti-echivalati de un singur operator semnificant.

Predicatul unifică familia de poziții ale unui invariant obiect, el anima fiecare tablou perceptual unde obiectul trece în altă variantă de sine, își schimbă dar nu își pierde niciodată identitatea în variantă de reprezentare. Prin mișcarea descrisă în limbaj se peterce acelasi proces de unificare a schimbarii video în familii de mișcări distincte, fiecare familie conținând un fascicul de invariante dinamice distincte separate pe bază unor nuclee de invarianță cinetica, identificabile de algoritmii recunoasterii formei și miscarii.

Introducera predicatului în limbaj transformă și reprezentarea video singularizata invariant, din predicatele ‘vad și fac’, nouă reprezentare video asistata lingvistic asamblează familia de invarianță a mișcărilor similare, iar realitatea își pierde caracterul de unicat forma și unicat mișcare devenind o varietate dinamică ordonabila și ordonata după criterii de similitudine a mișcărilor.

Predicatul este criteriul activării lumii video și lingvistice, al diferentierii variatatilor interactive în spațiul virtual, este bază genezei starii funcționale, invarianță dinamică corelată legind stabil într-o supermiscare mai multe obiecte și mișcări distincte.

Predicatul sau verbul anima realitatea lingvistică, el caracterizează am putea spune comportamentul obiectelor.

3-Cuvinte definind modalitatea relațională statică și dinamică între formele video. Sunt separabile relații statice între frontiere în rapaos, relații de vecinatate, de poziționare orientată, de contact, de cuplaj la frontiera observat sau indus gestual. Conectorii relationali sunt cuvinte de tip prepozitii, conjunctii, ele surprind compact, unificant, marea diversitate a dependentelor între forme.

Cuvintele cu rol de delimitare relațională asigură descrierea varietatilor pozitionale, ele servesc pentru asamblarea și descrierea unor configuratii multi obiectuale în rapaos sau mișcare. Conectorii relationali asamblează pozițiile și conexiunile în reteaua tridimensionala , dinamică, a realității video descrise în limbaj.

4-Cuvinte de tip adjectiv și adverb, diferențiază proprietăți ale formei sau miscarii, de tip geometrie a frontiereai, culoare, intensitate a miscarii, a acțiunii, etc . Cuvintele descriind proprietatea au rol important în separarea invarianței globale a unei forme sau mișcări și asigură construcția agregatelor funcționale unde obiectele ocupa poziții și posedă relații interactive distincte determinate de proprietățile caracterizante.

Caracterizantii intensionali cum am putea numi aceste cuvinte identificatoare de proprietate definesc măsură calitativa a formei și miscarii, particularitatea de manifestare a fiecărui obiect în diferite reprezentări de realitate.

Adjectivele și adverbele sunt invarianti-cuvint aparent concreti pentruca definesc proprietăți direct observabile dar efectiv sunt semnificanti abstracti ca mod de formare lingvistică, ei unifică și denumesc familii de proprietăți nu stări obiectuale disticte.

Adjectivul lingvistic ca mesaj comunică o familie de proprietăți unificate, fiecare adjesctiv este o mediere a unei serii de tablouri perceptual reprezentate și comunică o ‘reprezentare conceptuală a proprietatii, semnificind o mulțime reprezentări proprietăți video unificate.

Am putea spune ca adjectivul și adverbul ca masuri calitative a caracteristicii formei și miscarii sunt condiții ale genezei operatorilor cantitativi, cuantificind trepte de invarianță obiectuala sau dinamică, ducând în timp la formarea conceptului de numar, a adjectivului discret cuantificant de proprietate.

Câteva funcții ale predicatului ‘ a vorbi’:

-Omogenizeaza reprezentările video prin unificarea în familii de forme a aspectului realității. Fiecare cuvânt de tip substantiv unifică și echivalează familii de obiecte stabilizate, al căror nucleu comun de invarianță este prioritar în raport cu diferentele individualizante ale diferitelor specimene unificate. Transformind obiectele în familii de obiecte, se localizează și conserva nucleul de invarianță al formei iar această stabilizare a identitatii formei în reprezentări diferite permite conservarea identitatii altor proprietăți și mai ales asigură sdepararea identitatii formei în mișcare generind predicatul, semnificant al familiei de invarianță dinamică.

Substantivul comprima și ordoneaza relațional realitatea video externă și interioară și simplifică conditiile formării și aplicării gestului corect cu adresa configurantă bine orientată.

Predicatul gestual cuantifica semnificant dar și unifică varietatea gestuală, punind împreună forme gest care produc acelasi efect.

Invarianță gestuală globală a subiectului generalizant descrisă și unificată prin predicatul ‘fac’, se generalizează pentru firecare familie de gesturi similare, puse împreună prin identificarea nucleului gestual operant comun și denumite semnificate de un singur predicat.

Trasarea frontierei de invarianță statică, relațională, intensionala, dinamică și gestual invarianță este o procedura de recunoaștere video dificila și cu multe alternative. În lumea naturală trasarea contururilor separante de forme, mișcări și proprietăți interactive este extrem de laborioasa și cere ani de familiarizare atit la oameni cât și la alte specii de viețuitoare, pentru a demonta corect și remonta stabil și coerent continuumul obiectual dinamic al realității și a dezvolta acțiuni pe agregate multi obiectuale caracterizate prin module de proprietăți asamblabile prin gesturi stabilizate.

Predicatul ‘ a vorbi’ atribuie proprietatea construcției modularizate a realității substantivul separind modului familiei de invarianță a formei, predicatul descriind modulul invarianței dinamice și așa mai departe.

Predicatul generalizant ‘fac’ capătă o semnificație distinctă de mestacuvint, care sintetizeaza în subiectul lingvistic întreaga invarianță video și gestuală a individului gestual OIG, generind prima conștientizare de ‘individualitate intențional gestual interactivă’ prin intermediul primei ‘personalizari lingvistice’.

-Limbajul identifică și conserva în diferite contexte performanță configurantă de stare a unui lanț gestual distinct, aplicindu-l în toate conditiile ambientale similare, această similaritate de invarianță ambientala fiind creată de construcția familiilor de invarianță obiectuala și dinamică ale substantivului și predicatului.

Un substantiv este o unificare de stări forma, un predicat obiectual unifică mișcări cu nucleu comun, un predicat gestual pune împreună mulțimea gesturilor similare și le da o caracteristică de unitate operantă, de aplicare stabilă la aceleasi forme și mișcări.

Orice cuvânt gest este un agregat de unificari ale invarianței forma, invarianței dinamice a formei și invarianței gestuale aplicate familiilor de forme și mișcări unificate, el este un adevarat modul frunctional organizant și configurant de realitate.

Odată introdusa descrierea lingvistică asupra operatorilor gest, fiecare gest devine un ‘obiect lingvistic stabil’, utilzabil în mai multe contexte similare, descriptibil și transferabil altui subiect.

Unificarea mișcărilor obiectuale și gesturilor prin operatori predicat, mareste viteza de formare a lanțului gestual, alegerile implicind comparatii și corelari între familii de mișcări și familii de gesturi similare, nu între forme, mișcări și gesturi izolate. Cuvintele organizează și clasifică relațional contextul observational și interactiv, ele extind performanță strategiei formatoare de gest, declansind acțiuni similare în contexte comparabile.

Unificarea gesturilor similare prin forma și potențial configurant sub un singur predicat dezvoltă un proces de corectie lingvistică a formării și utilizării lanțului gestual și valorifică experiență gestuală a fiecărui subiect sau primite de la alti subiecți cu care schimbă variante de acțiune gestuală.

Utilizarea descriptiv formatoare a predicatelor lingvistice pentru a construi lanțuri gest mareste randamentul operant prin identificarea similitudinii între gesturi aplicate în contexte diferite, dar unificate sub un nume predicat comun.

Spațiul video gestual pur are o variabilitate structural interactivă greu controlabilă care frineaza formarea de invarianți gestuali stabili și reproductibili în condiții parțial similare, dar predicatele lingvistice omogeneizeaza varietatile obiectual dinamice unificind în familii formele și mișcările, de asemenea unificind potentialele operante ale gesturilor asemănătoare și accelarind formarea de lanțuri gestuale eficiente cu potențial configurant specific.

Acțiunea în spațiul lingvistic operează pe familii obiectuale și dinamice unificate, condensate în invarianță substantivului, predicatului, adverbului, și comprima variabilitatea fenomenală locala, simplificind căutarea gesturilor în spații gestual lingvistice, conținând familii ale formelor, proprietăților și gesturilor.

Prin unificarea mai multor forme video sub acelasi cuvânt substantiv și a unei mulțimi de mișcări invariante sub un termen predicat, subiectul identifică mai usor similitudinile structural fenomenale ale spațiului în care operează și izoleaza mai rapid diferentele, dezvoltind stabilitate relațională în spațiul gestual lingvistic.

Unificarea prin substantiv și predicat a familiilor de invarianță a frontierei și prin predicat gestual familile de invarianță operantă, în predicatul ‘vorbesc’ se declanșează începutul separării cauzalității în spațiul fenomenal virtual , a diferentierii proprietăților interactive stabile care caraterizeaza familiile de invarianță obiectuala și dinamică.

Cuvântul este un operator multisemnificant care unifică în acelasi înțeles variante situationale și operante generind reproductibilitate operantă în contexte compatibile, extinzind performanță configurantă a unui lanț gestual creat pentru rezolvarea unei probleme concrete într-un tablou fenomenal particular.

Prin gest descris lingvistic este comunicată și valorificata experiență operantă a altor subiecți, declansind socializarea acțiunii.

Consecințele predicatului ‘vorbesc’ sunt deosebite, ele transformă problemele și acțiunile rezolvante personalizate în scopuri și acțiuni comune, unificind toate reusitele subiecților și construind spațiul operant socializat unde se dezvoltă conștientizarea acțiunii și subiectului.

Reconstructia realității în spațiul lingvistic.

Toate extensiile și generalizarile operante sumar discutate au doar o prima faza funcțională în spațiul predicatului ‘a vorbi’, dar se dezvoltă și ‘constientizeaza’ progresiv în interiorul urmatoarelor predicate, unde vor fi introduse mesaje de intenții și acțiuni modelante ale altor intenții și acțiuni, comparabile celor umane. În spațiul lingvistic al predicatului ‘vorbesc’, cuvintele nu fac decit să unifice și modularizeze structura de invarianță a spațiului video și gestual făcând trecerea de la particularitatea invarianței locale, video-obiectuale, video dinamice și video relational-gestuale, la familii de invariante ale obiectelor, mișcărilor și acțiunilor, mediate structural, omogeneizate interactiv. Limbajul predicatului ‘vorbesc’ este un ‘limbaj natural minimal’, care creează mesaje de asamblare a realității video gestuale pe blocuri de invarianță obiectuala și dinamică, pe familii de invarianță a formelor, schimbarilor și gesturilor, nu pe obiecte, mișcări și gesturi video, ca în predicatele anterioare. Există o limita descriptivă a termenilor acestui predicat, nu există cuvinte pentru a identifica și comandă intenția lingvistică, cu alte cuvinte nu există explicit predicatul generalizat ‘vorbesc’ care să caracterizeze subiectul ca invariant informațional intențional lingvistic.

Există doar două predicate generalizate în vocabular anume ‘vad’ care caracterizează unitar subiectul interpretor al mesajelor video și ‘fac’ separatorul obiectului info gestual, primitor și interpretor de mesaje conținând intentiii și gesturi.

Limbajul chiar în prima faza a vorbirii organizează și clasifică prin cuvinte specializate tip suvbstantiv și predicat varietatea invariantilor de frontiera și dinamici, separind ‘module de invarianță video’, de asemenea separa module de invarianță gestuală, subsumate generalizant predicatului ‘fac’ cel care comana intenția și acțiunea gestuală. Conectarea familiilor de invarianță video cu gesturi modularizate operant dezvoltă acțiunea gestual lingvistică în două spații interioare și unul exterior, în lumea lingvistică și lumea gestuală interioară și reprezentarea video a realității. Tripla realitate în care se dezvoltă gest permite o tripla asamblare și tripla corectie a gestului format și optimizat în imagine și în cuvânt.

Funcții ale predicatului ‘a vorbi’:

1. Unificarea și modularizarea pe familii de invarianță a formelor, prin cuvinte substantiv.

2. Unificarea invarianței dinamice pe familii de mișcări descrise prin predicate specializate.

3. Unificarea invarianței gestuale cu o anume similaritate operantă și efect în predicate gestuale, descriind gesturi distincte, stabile operant cu o arie de variatie video controlată intențional.

4. Separarea invarianței relaționale a configuratiilor multiobiectuale prin cuvinte de tip prepozitii și conjunctii.

5. Identificarea și descrierea prin cuvinte distincte de tip adjectiv și adverb a gamei proprietăților formei și miscarii.

Separarea și definirea proprietatii de ‘invarianta a intensitatii’ unui anume parametru caracterizant, cum ar fi culoarea, geometria formei și miscarii, viteza de mișcare și altele, pune bazele analizei calitative a parametrilor interactivi ai familiilor de forme, mișcări și gesturi și declanșează analize de explorare intențională a unor relații stabile între asemenea parametri. Analiza proprietăților și dependentelor între ele duce în predicatele superioare la identificarea cauzalității și descrierea cuantificata a acțiunii ei.

6. Constructia unificată și manipularea în limbaj a obiectului info gestual prin predicatul ‘fac’.

7. Creaza un nou invariant informațional, anume obiectul info lingvistic OIL, dotat cu intenție și acțiune lingvistică, asamblorul și coordonatorul OIG.

5.4 Intenția și libertatea interactivă

Intenția umană oferă alegerea liberă de opțiune interactivă, ea determină autonomia comportamentală a fiecărui individ dar îl și personalizează comportamental, da fiecăruia impresia ‘ posibilității alegerii situarii’, cel putin în lumea sa interioară.

Dar în câmpul conștientizat interactiv uman există o gamă larga de intenții ierarhizate, avem intenții de a face ceva, intenții de a intentiona să facem, fără a face efectiv, avem intenții ale vorbirii momentane, ale comunicării imediate, nemijlocite, dar avem și intenții de a intentiona să vorbim cândva, avem intenția să înțelegem și să dobindim cunoașterea a ceva imediat sau într-un anume viitor. Proprietatea definitorie a oricărei personalizări umane constiente, ‘libere intențional și operant’ este disponibilitatea alegerii de moduri intenționale opționale și prin ele de variante existentiale și capabilitatea realizării lor efective prin formarea unor intenții interactive active pe o anume durata de timp, precise și stabil corelate la acțiuni distincte.

Dacă un subiect uman își poate formula scopuri și alege trasee rezolvante el este ‘liber opțional’ și ‘liber efectiv, existential’, liber să se situeze în mai multe variate de lumi interne și liber să își tranpuna modelul intern de lume în lumea reală, lumea percepției, reprezentării și acțiunii nemijlocite. Întrebarea este dacă putem simula o asemenea libertate intențională și operantă umană într-un model informațional de lume și cât de verosimila poate părea această libertate modelată, unor spectatori umani exteriori, care pot pătrunde numai observational în interiorul ei deterctind și interpretind video și lingvistic mesajele care o compun.

Dacă aranjam astfel formarea, primirea și interpretarea de mesaje încât subiectul modelat să aiba la dispozitie mai multe variante de mesaj video fenomenal, mai multe variante de mesaj intenție și mai multe alternative de acțiune gestuală și lingvistică, am spune ca sunt realizate conditiile minimale ale simulării libertatii intenționale și operante într-o realitate virtuală.

Încă din spațiul predicatului ‘fac’ odată cu introducrea intenției gestuale subiectului trebuie să i se puna la dispozitie mai multe variante de mesaj fenomenal cărora să le corespunda mai multe variante operant gestuale, iae diferitelor lanțuri de gesturi să le fie distribuite efecte diferite în nrealitatile diferite în care sunt activate.

În spațiul mesajelor predicatului ‘fac’ realitatea video se multiplica, sunt construite mai multe mesaje de ‘lumi gestual operante potențiale’ dinte care una devine realitate efectivă prin alegere intențională.

În predicatul ‘vorbesc’ expansiunea realității continuă la o scara mult amplificata, intențiile lingvistice cer existență potențială a mai multor mesaje lingvistice diferite dar compatibile cu un anume segment de realitate video gestuală. FIecare din mesajele lingvistice potențiale se diferențiază de celelalte prin intensitatea intenției lingvistice selective, astfel întotdeauna o anume intenție predomina ca și în cazul alegerii de mesaj lingvistic uman și virtualul alege o anume varianat de descriere de stare pe care o formulează explicit. Dar a crea limbaj aparent spontan și personalizat într-o lume informațională este o problemă dificila care nu se rezolva discursiv ci numai prin experiment lingvistic, prin cpnstructia unui ‘subiect modelat’ posedând capacitatea de a utiliza limbaj natural, de a descrie cu operatori cuvânt semnificanti de invarianță video dinamică și gestuală, asemeni celor folositi de om, o lume de forme , mișcări și desfasurari de gest.

Nu știm cât de liber efectiv este omul să își aleaga intenții și acțiuni corelate acestora dar evident libertatea virtuală este în totalitate simulată. Putem crea o aparentă de autentică libertate virtuală eliberind intenții și acțiuni ‘la intimplare’ printr-o funcție generatoare de numere aleatoare, fiecare numar aleator alegind o intenție dintr-un pachet intențional delimitat în care se pot crea combinatii, dar un comportament comandat aleatoriu nu este compatibil cu învățarea, cu optimizarea sistematică a performanței operante într-un anume spațiu procesual cauzal.

În consecință fiecare libertate intențională interioară sau externă virtuală va fi predeterminată, limitata, preasamblata în mesaj și atribuită. Subiectul virtual nu este și nu poate fi posesorul ‘libertatii intenționale a alegerii’, libertate doar aparentă, el primește atit spectrul variantelor de mesaj de forma fenomenală cât și variantele de intenție de acțiune gestuală și lingvistică în spațiul video fenomenal și lingvistic al fiecărei realități.

Subiectul virtual ‘liber în lumea interioară și liber în afara’, în alegerea și instalarea variantei de lume dorita nu este liber ‘intențional’ efectiv, cât timp nu posedă mecanismul formării și alegerii propriilor stări intenționale, după cum nu estre liber nici ‘fenomenal interactiv’, neposedind controlul constructieii realității video și nici acces la mecanismele generatoare de intenție gest și intenție lingvistică, adică nu poate comandă programele formatoare de stări intenționale, ele insele activante de gesturi și descrieri în limbaj.

Un subiect construit informațional poate primi tot felul de ‘libertati intenționale aparente’, cărora să le corespunda ‘liberati existentiale’, gestuale și lingvistice, atit în lumile interioare cât și în realitatea video virtuală, dar cât timp nu identifică și controlează intențional chiar mecanismul generator și atribuitor de intenții, sursa a ‘libertatii propriilor alegeri intenționale’, libertatea lui este atribuită, este necesitate existențială și operantă din perspectiva creatorului uman.

Până când subiectul virtual nu identifică și interpretează semnificant algoritmul genezei și atribuirii stărilor sale intenționale și al mesajelor de lume, prin care dobindeste ‘forma intențional disponibila a lumii și acțiunilor lui în lume, cât timp nu percepe interpretează însăși procesul formării mesajului variantelor de comportament gestual și lingvistic în toate variantele de realitate internă și externă ‘liberă’, subiectul virtual nu identifică modul condiționat în care este ‘liber să aleaga o lume’ și liber condiționat în acțiunea gestuală creatoare efectivă a lumii ‘liber alese’.

Evident starea de ‘libertate virtuală’ este principial diferita de cea umană, noi nu ne cunoaștem mecanismul generativ de libertate opțională și operantă dar îl presupunem autonom funcțional de factorii fenomenali, de cei interni și autonomizabil până la o anume limita de mecanismele generatoare de libertate ale semenilor nostri, cu care interactionam în spațiul social al libertatii colective, inevitabil reciporoc conditionate.

Așadar libertatea ‘predeterminată’ a alegerii de către virtual a oricărui mesaj lume și acțiune în lume, din mai multe mesaje de lumi interne și externe disponibile este acțiune premeditata în spațiul libertatii creative umane, libertatea virtuală este condiționare, este expresia libertatii umane de a crea o anume varietate de modalități existentiale asamblate în mesaj și interpretate printr-un algoritm predeterminat.

Fiecare opțiune de realitate ‘liber aleasa în lumile interne’ unde se proiectează mesajele problemă, se poate transformă în libertate explicita când subiectul primește setul intențional interactiv corespunzator instalării proiectului de lume în lumea video cauzală virtuală.

Libertatea virtuală, doar aparentă, provine din ascunderea mecanismului formării mesajului de lume disponibila, ascunderii și a procesului conditionarii operante de segmentul intențional atribuit.

Subiectul virtual și probabil și cel uman, nu pot analiza ‘necesitatea globală’ a mecanismului formării lumii lor și nici necesitatea ‘libertatii acțiunii proprii’, în orice realitate internă sau percepută. Dacă omul ar avea asemenea calități super cognitive de pătrundere directă observational cognitivă în procesele creației substanței și radiatiei, detectind atit geneza atomilor ca și a tuturor macrostructurilor cosmice, ar înțelege și accepta fie condiționarea oricărei lumi și oricărei libertati umane de o sistematică necesitate a formării universurilor și eliberarii actelor în fiecare univers, sau ar deveni creatorul tuturor realitatilor făcând ce vrea în lumea pe care o domina în totalitate prin cunoaștere.

Libertatea operantă a subiectului virtual se manifesta prin alegeri de moduri act corecte sau eronate urmate de corectii și reluari, ea are toate atributele conditionarii, dar subiectul tratează conditionarile gestuale ca libertati autentice, cât timp neidentificind procesul formării intențiilor sale le considera ‘alegerii de acțiune libere, indiferent care le este efectul.

Omul poate fi tratat drept liber în lumile sale interioare unde el este autorul structurii lumilor imaginate, de asemenea este liber operant în lumea cauzală cât timp nu este sistematic influentat și perturbat operant de alte libertati umane, dar fără a înțelege prin ce superproces intelectiv generator de stări libertate, suntem liberi sau neliberi, libertatea umană este numai aparentă, condiționată în esenta ei de o supra libertate obscură.

Libertatea umană se situeaza la nivelul ‘alegerii’ scenariului de realitate dorit din variantele imaginate sau efectiv accesibile în fenomenal, dar inceteaza a fi libertate când ne propunem să ne legitimam orice libertate intențional comportamentală printr-o metaliberate cognitivă totală, demonstrata prin cunoașterea mecanismelor mentale creatoare de variante de liberate opțională.

Libertatea autentică este să faci în totalitate lumea pe care o doresti nu să creezi o parte din ce doresti în ceva incontrolabil existențial.

Esti ‘liber’ când acționând cum decizi, rezultă cu necesitate ceea ce ai vrut să rezulte, fără eroare și corectie de eroare dar, dar esti evident neliber când în aparentă libertate a intenției și condiționarea acțiunii, însuși subiectul, autorul intenției și acțiunii este partea cea mai putin înțeleasă funcțional, cea mai putin argumentata ca liberă funcțional de orice condiționare, din integ lanțul intențional operant.

Omul ‘liber opțional’ și parțial liber interactiv în ambient, a invatat treptat ca natura are o anume regularitate procesuala numita cu timpul ‘cauzalitate fenomenală’, deci nici realitatea nu este liberă să fie și să devină oricum, iar propria libertate depinde de cauzalitate, ca non liberate a realității pe de o parte, dar depinde și de mulțimea libertatilor umane socializate care inevitabil se stinjenesc și se limiteaza unele pe altele.

Putem simula o libertate virtuală parțială, formând și trimitind către interpretorul lumii interne o mulțime de mesaje de realitate-problema, daruind virtualului posibilitatea alegerii prin intenție a oricaruia din modurile problemă primite, dar obligindu-l să se supuna rigorilor operante ale strategiilor formatioare de gest în cauzalitatea virtuală, pentru a construi în ‘exterior’ modelul de lume primit în interor.

Evident intenția predicatului ‘a vorbi’ este departe de a crea o ‘libertate umană’ separabilă conceptual și descriptibila lingvistic, cel care doar ‘vorbește’ poate primi câteva variante interne de lumi video și variante problemă și le poate instala-rezolva intentionind gest comandat prin intenția lingvistică dar numai atit.

Libertate umană implica construcția de scenarii de moduri opțional comportamentale al subiectului, în relații priorizate cu semenii, toate proiectate pe un fundal conștientizat de ‘realitate sociala’ descris în limbaj, unde se intersecteaza alte individualitati constiente, fiecare posedând propriile variante de realitate și opțiune acțiune în fiecare realitate.

În spațiul intenției lingvistice a subiectului vorbitor se construiesc numai descrieri lingvistice de subiecți gestuali fiecare posedând lanțuri intenționale cuplate cu lanțuri gest, corelate cu serii de stări video. Asupra stărilor video interne se aplica operanzii gestuali, aceștia sunt controlati de operanzii intenționali gestuali care la rindul lor sunt formati și comunicati pri intenția lingvistică.

Am putea spune ca în predicatul ‘vorbesc’ sunt trei nivele de opțiune cu o accesibilitate variabilă, trei variante de libertate ierarhizate, cel mai putin controlabilă, mai putin disponibila intentionalitatii configurante a subiectului, este realitatea video virtuală, urmeza ca nivel superior de libertate, varietatea comportamentală gestuală activată prin control intențional, aria libertatii propriilor gesturi. Dinamică gestuală exprima prima variantă de libertate în lumile gestului intern și exterior, dar nivelul superior de libertate se manifesta în lumea limbajului unde subiectul primește o mulțime de variante mesaj de realitate interpretabile și reprezentabile ca variante comportamentale prin intenția lingvistică.

Cel care ‘face’ formeaza realitate prin gest, cel care ‘vorbește’ creează subiectul prin gest lingvistic și prin el creează realitate. Cel care ‘vorbește’ asamblează și controlează intențional lingvistic integul subiect gestual și selecteaza intențional lingvistic diferite lanțuri intențional gestuale, dar însăși intenția lingvistică este în afara controlului intențional lingvistic în predicatul vorbesc. Asta înseamnă că subiectul lingvistic nu se poate localiza global descriptiv, atribuindu-si totalitatea mesajelor în limbaj, un subiect lingvistic, nu poate unifica propria invarianță lingvistică, cu atit mai putin pe a altor subiecți.

Se poate spune ca subiectul virtual al predicatului ‘ a vorbi’, este liber parțial să construiască lumi video prin intermediul unor subiecți gestuali parțial liberi la rindul lor în spațiul intențional gestual, controlat intențional de subiectul lingvistic, dar cel care vorbește este neliber să se controleze pe sine ca obiect info lingvistic, să își aleaga intențiile lingvistice, acestea fiind limita libertatii controlului intențional, creator de libertate interactivă aparentă.

În spațiul predicatului ‘vorbesc’ subiecții nu comandă vorbirea la alti subiecți, ei pot comandă numai gesturi , astfel comunicarea se reduce la declansarea prin intenție lingvistică atibuita personalizat, a propriilor descrieri de realitate, dar nu la comandă formării de mesaje lingvistice în alti subiecți. Această limitare de control intențional al intenției lingvistice, care interzice controlul lingvistic al subiectului prin alt subiect, va fi inlaturata în urmatorul predicat ‘a înțelege’.

Obiectul informațional lingvistic

Vom numi ‘obiect informațional lingvistic’ sau pe scurt OIL, acel subiect interpretor de mesaje caracterizat prin capacitatea de a primi și interpreta mesaje în care este identificat unitar și descris în limbaj cu toate trăsăturile de invarianță operantă și intenționale alt obiect informațional fie el gestual sau de asemenea lingvistic. Spre exemplu un OIG este identificat, descris în limbaj și manipulat intențional de primul OIL, de subiectul primitor și interpretor de mesaje în spațiul predicatului ‘vorbesc’

Sensul conceptului de ‘obiect informational’ este important pentru construcția și descrierea lumii informaționale pe care o discutam. Un obiect informațional numit convențional ‘subiect virtual’, trebuie înțeles ca o ierarhie de moduri intențional operante desfășurate pe mai multe niveluri. Spre exemplu primul OIL creat de agregatul interpretor al predicatului ‘vorbesc’ are o ierarhie operantă binivelara, la nivelul inferior dezvoltindu-se gest, descris și controlat configurant prin nivelul superior al operatorilor lingvisitci.

Orice obiect informațional tratat ca subiect, este un primitor și interpretor de mesaj în realitatea pe care o percepe și reprezintă și în care acționează intențional într-un anume mod, dar ca subiect capabil de recunoaștere video și reprezentare de realitate, formator de gest și act lingvistic, el este efectul primirii și procesării unui ‘mesaj subtil’ mesaj purtător al personalității sale intenționale. Personalitatea intențională caracterizează orice subiect uman și va caracteriza și subiectul virtual, prin intenție se individualizeaza fiecare individ din lumea reală și se va individualiza și subiectul aparent, virtual, derivat dintr-o interpretare de mesaj intențional operant, în lumea informațională. Subiectul virtual lingvistic sau OIL, primește mesajul video al propriului corp prin care dezvoltă gest, primește mesajul intențional gestual prin care alege gest compatibil cu reprezentarea obiectuala din lumea interioară sau din realul virtual, mai primește intenție și mesaj lingvistic prin intermediul căruia localizează ca invariant informațional propria individualizare de subiect gestual sau alte individualizari gestuale controlate intențional lingvistic.

Numim interpretare subtilă acea metainterpretare care extrage din mesaj varietatea intențională, gestuală sau lingvistică alocată personalizat și o acorda cu corpul video, proiectează corpul video în acea conexiune video gestuală sau lingvistică generata de interpretarea mesajului de realitate alocat.

Un obiect informațional primește permanent o mulțime de mesaje prin ale căror interpretari este poziționat permanent într-o lume fenomenală, una gestuală și una lingvistică și este implicat sistematic într-o interactie cu un segment al realității video gestuale și lingvistice din cele primite.

În primul predicat lingvistic se diferențiază prima treapta de autoidentificare a unui obiect informațional, anume OIG, realizindu-se unificarea intreagii retele de mesaje intenție și mesaje gest într-o personalizare un supra invariant dinamic care diferqa de obiectele pure prin enormul volul de caracteristici individualixzate.

Dacă un obiect pur se caracterizează prin forma și mulțimea mișcărilor proprii, un OIG este compus din incomparabil mai diversa invarianță dinamică gestuală cuplata contextual cu formele și mișcările video, dar ceea ce distinge subiectul ca invariant dinamic este carcateristica intențională, vector de autonomie aparentă a miscarii proprii, a acțiunii, criteriu al activării dinamicii gestuale personalizate, specifice subiectului.

Procedura de unificare și identificare globală a unui obiect informațional de altul superior este proprietatea formatoare de ‘constientizare’, de reflectare unitară a unui subiect în altul, ea presupune posibilitatea construcției unui algoritm de atribuire continuă a fiecărei recunoașteri de stare intențional gestuală sau lingvistică unui unic obiect, care conținând totalitatea ipostazelor sale intenționale și interactive devine obiect informațional.

Orice obiect informațional este caracterizat prin mai multe ‘dimensiuni subtile’ adică proprietăți de primire, interpretare și reprezentare de mesaj intențional care permite subiectului accesul la mai multe mesaje de realitate externă și internă. Identificarea și supra reprezentarea proprietăților subtile, a caracteristicilor intenționale fundamenetaza și legitimeaza alte performanțe ale subiectului din propria perspectiva autosituanta. Prin intenție subiectul își ia sub control opțional problematizant reprezentările extrase din mesaj realității , tot prin intenție se proiectează gestual în reprezentare, de asemenea prin intenție lingvistică localizează un întreg invariant informațional gestual și îl controlează în limbaj.

Obiectele informaționale constientizate pot fi considerate ‘personalizari intenționale’, aotoidentificatoare sau identificatoare de alti subiecți, constientizante intențional operant, problematizant și rezolutiv, principial comparabile comportamental cu omul, în interiorul interpretării ultimului predicat lingvistic.

În interiorul lumii create informațional dar proiectată în reprezentare ca exterioritate, se individualizeaza variante de obiect informațional, sau de subiect, prin tipul de mesaje intenții și mesaje acțiuni pe care le poate interpreta.

În predicatul gestual’ fac’ apare prima intenție și prima forma a interactiei subiectului cu obiectele și mișcările pure. Predicatul ‘fac’ creează prima unificare între realitatea video, intenția de acțiune și acțiunea efectivă, realizind formarea de lume duală și formarea de gest în două lumi, generind prima individualitate interactivă unitară, orientată, caracterizata prin funcția problematizanta și rezolvantă de stări problemă. Această individualitate dotata cu reprezentare de realitate și re-reprezentare internă de realitate și gest în realitate este suportul primei constientizaride către subiectul lingvistic al prdicatului ‘vorbesc’.

OIG are o arhitectura informațională internă relativ complexă, el posedă funcția video a primirii și reprezentării mesajului realității virtuale, dar poate primi încă două mesaje cărora le corespund două interpretari distincte, anume mesajul intențional separator al stărilor problemă și mesajul gestual, comandat de cel intențional prin care se rezolva stările video problemă.

Fiecare re-reprezentare internă de stare video și de mod gestual în predicatul ‘fac’ exprima o preconstientizare numai de forma a realității și gestului izolat, neunificate intențional ierarhizat în subiectul info gestual.

Mult mai complicat este OIL , el primește și decodeaza reprezintă o ampla variatete de mesaje în care apar subiecți gestuali diferentiati intențional și operant. Subiectul lingvistic poate crea o adevărată societate de subiecți gestuali prin capacitatea să de a îi diferntia global ca obiecte informaționale și ale comunică acțiune gestuală în limbaj.

Dacă OIG primește trei varietati mesaj distincte, anume realul video, gestul video și intenția gestuală pe care le valorifică prin trei interpretari, OIL primește cinci variante mesaj, anume realul video, gestul și intenția specifică dar mai primește mesajul lingvistic și intenția lingvistică priectate în lumea iterna și externă.

Dacă tinem seama ca atit gestul cât și limbajul se trimit ca mesaje distincte în două realități, internă și externă, video cauzală, un OIL este un obiect informațional complicat cu o organizare ierarhica intențional operantă nuantata, organizata multinivelar.

Între diferitele niveluri intențional operante ale unui IOL există o mulțime de condiționări care aduc coerentă comportamentală în spațiul lumilor interne și externe ale fiecărui predicat.

Dat fiind ca un obiect info este o individulitate interactivă unificată, a recunoaște un obiect informațional înseamnă a recunoaște o individualizare operantă, a atribui o varietate de acțiuni și intenții unui singur vector generator, iar o asemenea indentificare unificanta de personalizare este o ‘constientizare de personalizare’. Evident o identificare de individualizare informațională cere prezența și functionarea altei individualizari informaționale, superioare intențional, perceptual-reprezentant și operant, cere un subiect ‘constient’ capabil să ‘ recunoasca-constientizeze’ alt subiect.

A recunoaște un obiect informațional înseamnă a depasi faza recunoasterii formei video și mișcărilor corpului video gestual, cere identificarea și alocarea la o singura sursa suport, a tuturor interpretărilor de mesaje care sunt atribuite unui subiect tratat ca obiect informațional.

Predicatul ligvistic ‘a vorbi’ simuleaza aceste proprietăți de conștientizare a subiectului gestual, el primește primul mesaj de lume video gestuală și lingvistică internă unde poate construi în limbaj, întreaga invarianță intențional gestuală a unei varietati de OIG, fiecare diferențiat prin propriul mesaj intențional operant .

În funcție de numarul de nivele operante fiecare obiect info lingvistic are propria structura funcțională ierarhizată, care îi permite să subordoneze intenții prin alte intenții și stări operante prin alte stări metaopeante de nivel operant superior. Un subiect lingvistic superior este multi intențional, el identifică și activează o intenție printr-o meta intenție superioară și prin intermediul ‘meta intenției’ personalizează și coordonează individualizant un alt subiect lingvistic.

Spre exemplu intenția lingvistică este ‘meta intentie’ pentru intenția gestuală, o metaintentie poate activa altă intenție, iar intenția predicatului ‘vorbesc’ are rolul de a identifica și declansa intenția gestuală.

Intențiile ierarhizate selecteaza diferențiat stări problemă interne și dezvoltă priorizari de moduri rezolvante în concordanta cu prioritatile modurilor problemă.

Subiectul gestual are un singur nivel intențional, o singura clasa de stări problemă și un singur nivel operant rezolvant, ierarhia să funcțională fiind relativ simplă, fără conștientizări de sine. Subiectul predicatului ‘vorbesc’ are deja două nivele intenționale , în fiecare dezvoltindu-se subiecți gestuali distincti posedând stări problemă distincte.

Variantă generalizată a unei probleme în predicatul ‘vorbesc’ implica intii o unificare de subiect dotat cu o anume caracteristică intențională și acțiune gestuală personalizată și numai apoi să se proiecteze configuratia problemă într-un spațiu intențional operant specific, aparținând unei personalizări gestuale determinate.

Mesajul global al predicatului ‘vorbesc’ conține șase mesaje distincte anume:

Mesajul video extern,

2. Mesajul video intern al stărilor problemă și reconstructiei realității în lumea interioară,

3. Mesajul intențional gestual intern,

4. Mesajul intențional gestual extern,

5. Mesajul intențional lingvistic intern,

6. Mesajul intențional lingvistic exterior.

Lumea virtuală se dezvoltă treptat în subiecți prin extensii de variante mesaj și moduri interpretante corelate cu performanță lingvistic interpretantă alocată subiecților, spre deosebirea de lumea umană care ne este oferita în totalitate în percepție, conținând și obiectele și subiecții care le percep.

Lumea virtuală oferă numai acel conținut fenomenal cauzal în mesaj, adaptat la capabilitatea interpretantă a subiectului, pentru că un mesaj foarte bogat , fără interpretare, fără reprezentare, nu devine ‘realitate în subiect’, este complet inutil.

Predicatul ‘vorbesc’ introduce noi reguli operante adaptate la tipul de invariant informațional pe care îl manipulează unitar, anume regulile de operare lingvistică ierarhic superioare regulilor de operare în gest, realizind prima faza de individualitate controlată explicit de altă individualitate prin limbaj. În spațiul lingvistic apare ierarhia operatoriala și intențională, în sensul ca gestul pur și intenția să sunt subordonate descriptiv configurant, intenției și gestului lingvistic, iar întregul subiect gestual are prioritate ca unitate funcțională în raport cu intenția și structura operantă a unui lanț gestual izolat.

Caracteristicile de invarianță deosebite, care diferențiază subiectul ca obiect informațional, de obiectele reale pure, pretind introducerea unor ierarhii de operatori, metaoperatorii identificatori și manipulatori de operatori subordonti, astfel cuvintele vorbite sunt metagesturi peste gesturile pure, ele identifică, descriu și comandă gesturile și prin ele modifică stările obiectuale.

Cuvintele sunt fragmente de invarianță operantă, părți din structura unitară, din invarianță globală a unui OIG sau OIl, fiecare cuvânt separa semnifica o anume parte de invarianță obiectuala, intențional gestuală sau intențional lingvistică care defineste un anume subiect.

Un OIL posedă o memorie enormă în care păstrează siruri de benzi video conținând tablouri de realitate modificate sau nu de acțiuni gestuale, posedă de asemenea spațiul limbajului în care realitatea este polarizata dinamic de acțiune.

Pe măsură ce invariantul gestual se reconstituie în cuvânt ca ‘subiectul lingvistic’, acesta din urma delimitaza invarianță informațională gestuală, transformind-o în re-reeprezentare conștientizată a subiectului gestual.

Numai după ce se generează o anumită stabilitate descriptivă, prin formarea unui vocabular, a unor reguli sintactice și semantice de construcție a descrierilor de stare, se poate vorbi de apariția obiectului info lingvistic ca entitate operantă distinctă, creatoare de variante contextuale de subiecți gestuali în acțiune.

Trecera strategiei generatoare de gest în subordinea cuvintului, amplifică mult performanță gestuală, prin unificarea formelor și mișcărilor în familii de invarianță, prin formarea gesturilor stabilizate peste aceste familii de invarianță obiectual dinamică și prin asamblarea acțiunii intii în limbaj și apoi în realitatea video gestuală.

Este necesar să subliniem ca în spațiul predicatului ‘vorbesc’ interpretarea mesajelor lingvistice se face video calitativ și aproximativ în lumea video lingvistică interioară, această interpretare în imagine a cuvintului este ambiguă, neseparind întreaga dimensiune de invarianță video sau gestuală inițială transpusa în limbaj.

Capacitatea predicatului ‘vorbesc’ de a descrie orice comportament gestual, transformă gestul interior, personalizat, în gest comun, exterior, gest disponibil oricărui subiect care poate interpreta mesajul lingvistic care îl descrie-comunica. În acest predicat apare posibilitatea imprumuturilor reciproce de gesturi și schimbului de experiență rezolvantă acumulate de fiecare individ.

Discriminarea mult mai precisă a tuturor intențiilor, lanturilor gestuale și efectelor în întregul spațiu lingvistic începe prin personalizarea în limbaj a subiecților, atribuind fiecăruia propria sa invarianță operantă și intențională și proiectind în fiecare subiect atit starea problemă cât și intenția rezolvantă personala.

Limbajul crește viteza, precizia și complexitatea generativa a lanțului gestual, asamblat într-o nouă varietate de lume interioară, cea lingvistică, în care subiectul creează, păstrează și utilizează constructiv rezolutiv totalitatea lanturilor gestuale proprii sau preluate de la alti subiecți.

Dar ceea ce aduce cu adevarat nou limbajul ‘vorbit’ este plasarea subiecților individualizati prin metapredicatul metaintentional‘fac’, într-un supermesaj ‘ pre-socializant’, care include toți subiecții gestuali, individualizati în descrieri de stare în limbaj.

Este locul să repetam ca un subiect care ‘vorbește’ poate identifica numai indivizi care ‘fac’, care au dimensiunea unui obiect informațional gestual nu a unui obiect informațional lingvistic. Asta înseamnă că cel care vorbește nu poate comandă vorbire, el poate declansa numai gest în alti subiecți.

Aici presupunem tot felul de calități operante și lingvistice alocate subiecților virtuali, dar nu oferim nici o metodă practica de construcție a acestor proprietăți, cauza este ca nu știm cum se pot ele realiza într-un sistem informațional. Pentru unele din proprietățile discutate anume sinteza video și recunoașterea în imagine există algoritmi și se fac încercări de a modela limbjaul într-un spațiul obiectual virtual, altele funcții operante vor fi construite în viitorul apropiat.

Cuvântul este un supeoperator subtil, el funcționează descriptiv creativ în mai multe variante de realitate dar pentru a fi controlat la emisie ‘vorbire’ și ‘inteles’ la receptie cere întotdeauna o auto conștientizare și numeroase conștientizări atribuite, la cel care îl utilizează.

auto conștientizare este o identificare de sine ca obiect informațional iar atribuirea de conștientizare este reflectarea în conținutul intențional operant propriu a altui obiect informațional cu propria anvelopa intențional interactivă.

Conștientizarea înseamnă o recunoaștere și atribuire diferențiată a unui ansamblu de reprezentări conținând orientari problemă, intenții și acțiuni rezolvante, toate aparținând unui obiect informațional compus din invarianți forma și mișcare, operatori intenție, stări problemă și moduri intențional rezolvante prin operatori gestuali și lingvistici.

Lumea interioară video a subiectului care ‘vorbește’, este o unificare a lumilor gestuale ale mai multor virtuali, în care se fac schimburi de variante gest și lanțuri gestual rezolvante.

Conștientizarea obiectului info gestual în lumea lingvistică provine din identificarea și atribuirea întregului pachet intențional gestual unui agregat operant unic caracterizat drept subiect gestual sau OIG, care este tratat ca asamblaj intentional-operational unificat, compus din trei mesaje și trei interpretari.

Dar dimensiunea unificată a invariantilor video, gestuali și lingvistici minimali din predicatul ‘vorbesc’, este doar la început de geneza a subiectului conștient, noile personalizări lingvistice ale urmatoarelor predicate vor primi treptat mesaje lingvistice interactive, introducind intenția înțelegerii care va detecta și comandă intenția vorbirii.

Fiecare nou predicat lingvistic oferă o extensie de mesaj și de interpretare, generind atitea lumi de realitate externă și realitate în realitate, proiectate unele în altele și constientizate, câte predicate lingvistice distincte sunt activate funcțional simultan.

De exemplu urmatorul predicat ‘a înțelege’, creează acea intenție lingvistică de nivel doi, care manipulează intenția lingvistică de prim nivel a subiectului care ‘vorbește’ și îl poate unifica și manipula ca întreg lingvistic invariant ca ‘OIL’, într-un fel asemănător cum o realizează cel care vorbește în raport cu cel care ‘face’, dar la altă scara de complexitate.

Lumea lingvistică a predicatului ‘vorbesc’ dezvoltă prima modelare sistematică de cauzalitate virtuală, datorita performanței operante crescute prin asamblare intii în limbaj, a gestului, dar cauzalitatea predicatului vorbesc este încă extrem de ambiguă, subiectul neputind transpune în limbaj criteriile de stabilitate statică și dinamică cu care se confruntă gestual în rezolvarea unei probleme.

Conștientă virtuală

Conștientă este o proprietate umană și va rămâne umană mult timp, este indoielnic că vom înțelege prea curind, dacă vom înțelege vreodata, procesele intelective și poate afective care o conditioneaza. Dacă vorbim de simularea ‘constientei’ în spațiul virtual, o facem numai pentru a introduce un echivalent simplificat al constientei umane, devenit posibil imediat ce apar în spațiul lumii virtuale obiectele intențional informaționale, capabile să perceapa și reprezinte unitar alte obiecte informaționale.

Conștientă virtuală este efectul identificării unui subiect de altul, efectul interpretării unitare de un subiect a unui mesaj conținând întreaga personalizare a altui subiect. Când subiectul virtual primește și interpretează supra reprezintă toata anvelopa reprezentărilor proprii în care intra realul, gesturile sale și varietatea să discursiv lingvistică, spunem că este conștient de sine, dar nu știm în ce măsură conștientă umană este ceva similar.

Subiectul virtual lingvistic se ‘constientizeaza’ la o anume dimensiune de invarianță intențional operantă când construiește o reprezentare de personalitate posedând câteva proprietăți anume percepția alocată predicatului ‘vad’, acțiunea gestuală a predicatului ‘fac’ și reconstructia în limbaj a realității din predicatul ‘vorbesc’. Evident se poate merge mai departe cu variantele de conștientizare identificind integul subiect lingvistic de altul superior și așa mai departe.

În cazul conștientizării de sine sau de altul complete, mesajul atribuit agregatului interpretor creator de personalizare și mesajul atribuit de o personalizare activa altui subiect ‘constientizat’, prin care acesta e reflectat ca obiect informationa individualizat, trebuie să fie principial identice, adică subiectul conștient de altul și cel conștientizat, să posede aceleasi moduri intenționale și operante.

În cazul conștientizării parțiale un subiect de rang intențional operant inferior este unificat și identificat ca obiect informațional de altul superior.

Spre exemplu în cazul conștientizării subiectului gestual de cel lingvistic al predicatului ‘vorbesc’ există o varietate de auto conștientizări parțiale cu urmatoarea structura:

O auto conștientizare video momentană prin compararea reprezentării video a percepției momentane cu seria unificată a tablourilor vide memorate, inlantuite în ordinea de memorare.

2. O conștientizare intențională momentană prin separarea intenției momentane și compararea ei cu întregul modul intențional acumulat de subiect prinn mai mmulte mesaje intenționale meorate.

3. O conștientizare gestuală momentană, sau o conștientizare de acțiune gestuală anterioară, realizata prin proiectarea unul gest sau lanț gestual peste întregul spațiul gestual al tuturor actelor gestuale memorate .

4. O conștientizare mixta video intențională,

5. O conștientizare combinata, video intențional gestuală,

6. O auto conștientizare globală ca OIG descris în cuvinte cuprinzând întreaga dimensiune intențional operantă a OIG.

Cu alte cuvinte conștientă de sine este în lumea virtuală capacitatea unui obiect informațional de a reconstitui invarianță video, intențional gestuală și intențional lingvistică proprie, în orice interval intențional operant momentan, iar constrienta orientată este unificarea acelorasi calități și atribuirea lor altui subiect identificat într-o ipostaza video, gestuală, intențională și lingvistică determinată.

Conștientă asigură identificarea și individualizarea subiecților aparținând diferitelor predicate generalizate din perspectiva subiecților din urmatoarele predicate generalizate, care au rolul de metaoperatori unificanti ai invarianței globale a altor subiecți. În spațiul constientei parțiale fiecare lanț operațional este localizat și conștientizat în propriul spațiu de invarianță prin raportare la unificarea tuturor lanturilor de invarianță similare.

Conștientizarea virtuală parțială sau globală asigură separarea intenției pentru fiecare acțiune și conectarea ei la varietatea operantă similară proprie sau a altui subiect, iar dubletul intenție acțiune separat ca invariant specific se atribuie sistematic unui nucleu intențional interactiv care devine agregatul intențional interactiv unificat, poziționând fiecare intenție și acțiune în zona să specifice de activare. Prin relationarea fiecărei acțiuni cu antecedenta și urmatoarea se generează un subiect unitar și coerent intențional operant, un invariant informațional global ierarhic organizat.

Conștientizarea de sine este un fel de luare parțială în posesie și control diferențiat, a lumii video dinamice, gestuale și lingvistice multinivelare a unui subiect din propria perspectiva, dar și conștientizarea mai putin detaliată, bineinteles, a tuturor subiecților, echivalenti sau inferiori informațional. Prin conștientă subiectul tratat ca ‘obiect informațional’ devine singurul tip de obiect-subiect cu care operează subiectul în lumea virtuală, fiecare operator gestual și mai ales lingvistic ne fiind aplicati izolat ci numai prin atribuire și activate ierarhizată în spațiul de acțiune al unui subiect.

În spațiul conștientizării obiectelor informaționale, în lumea virtuală dispar obiectele izolate sau lanțurile de operatori gest izolatati, aici se manifesta interactiv conștientizant diferitele module intențional operante efect al unificarii mesajelor și pozitionarii fiecărui mesaj momentan în acele coordonate de invarianata cu care se aseamana.

Este bine să remarcam ca memoria virtuală a predicatelor lingvistice superioare conține o dublă organizar , una secvential temporalizata care păstrează ordinea de percepre și reprezentare a mesajelor intențional operante, dar mai importanta este acea ‘memorie functionala’, conținând combinatiile de moduri operante, formate prin combinarea unor moduri operante provenite din diferite mesaje, componente operante utilizate intii izolat, apoi unificate atunci când subiectul le-a atribuit în totalitate unui obiect info.

Prin conștientizare realitatea se unifică în spațiile interioare unde prin cuvinte potrivit asamblate este montata intraga invarianță video gestuală și intențională, lingvistică și metalingvisitca a fiecărui subiect, aparind un modul intențional lingvistic ierarhizat compus din variante de subiecți lingvistici inferiori ca structura internă.

Conștientă deschide calea construcției profilului de personalitate intențional operantă gestual și lingvistic al oricărui subiect din perspectiva interpretationala proprie sau a altuia, cu separarea dimensiunii specifice de invarianță intențională și lingvistică.

Afara de utlimul predicat lingvistic, ‘stiu ca stiu’, fiecare subiect al unui predicat lingvistic conștientizează numai subiecți de rang lingvistic inferior. Spre exemplu cel care ‘vorbește’ conștientizează pe cel care ‘face’, cel care ‘înțelege’ conștientizează pe cei care ‘vorbesc și fac’, iar cel care ‘stie’ conștientizează tripletul subiecților care ‘înțeleg, vorbesc și fac’ în orice combinatii.

Conștientă instalează o ierarhie de intenții pe mai multe nivele metaintentionale și de nivele operante și metaoperante din ce în ce mai performanțe, primul nivel metaoperational lingvistic descriind subiectul gestual compus din lanțuri intenție și lanțuri gest.

În evaluarea dimensiunii constientei virtuale va există întotdeauna un nivel maximal de operabilitate și interpretabilitate conștientă, la care este cuplat un ultim nivel intențional interpretant conștient, care asigură conștientizarea tuturor invariantilor operationali și intenționali inferiori, ultimul nivel de conștientă unificind subiectul dar nepermitindu-i să identifice mecanismul conștientizării de sine. Virtualul ca și omul este beneficiarul proceselor intelective creatoare de conștientizare, dar nu poate ‘constientiza formarea conștientizării’, nu identifică și înțelege funcțional mecanismul mental creator de conștientă de sine și de altul.

Această non constientizbilitate completă este o caracteristică umană și va fi și limita de conștientizare a lumii virtuale.

Când se va descoperi cum pot fi create personalități constiente, într-un sistem informațional, plecind dela un set finit de moduri optional-interactive fundamentale, poate va fi generabila conștientă auto conștientizabilă funcțional. În prezent frontiera operațională a unui sistem informațional are limitari de performanță care includ non auto-identificarea și interpretarea ‘semnificata’ a propriei modalități funcționale.

5.5 Mesajele formatoare ale predicatului „a vorbi”

1. Mesajul și interpretarea video, creatoare ale reprezentatii formei fenomenale a realității,

2. Mesajul video al lumii interioare,

3. Mesajele stărilor problemă formate în spațiul video interior,

4. Mesajele intenționale interioare declanșatoare de rezolvari video ale problemelor,

Mesajele strategiilor gestuale formatoare de solutii gestuale la probleme,

6. Mesajele intenționale externe, declanșatoare ale actului gestual intern, în realitatea virtuală cauzală,

7. Mesajele intenției lingvistice interne,

8. Mesajul lingvistic intern,

9. Mesajul intențional lingvistic extern, creator al descrierii de stare în cuvinte, factor al declanșării și intretinerii comunicării.

10. Mesajul lingvistic sonor suport al descrierii de realitate comunicate între subiecți,

11. Mesajul interpretării video a mesajului ‘vorbit’,

12-Mesajul unificarii mesajelor lingvistice și formarea spațiului lingvistic interior unde se memoreaza toate descrierile de stare făcute sau primite de subiect. Acest spațiu lingvistic dezvoltat în lumea lingvistică interioară este depozitarul experientei interactive de unde subiectul se împrumută cu proceduri gestuale asamblate lingvistic primite sau create de subiect, pentru a formula și rezolva o nouă problemă.

CAPITOLUL 6

PREDICATUL 4 — ‘A ÎNȚELEGE’

6.1 Începutul identificării subiectului

Ierarhia operațională: S-L-L-G-R

Semnificație: Cel care ‘înțelege’ identifică ca obiect informațional pe cel care ‘vorbește’ prin intermediul căruia construiește reprezentări unificate în limbaj ale celor care ‘vad și fac’.

Dimensiunea înțelegerii

Vorbirea este un act de dublă creație prin comunicare, de geneza a unui subiect în mesaj și de proiectare în interpretor a personalității acestuia iar în personalizarea activată a trimite un mesaj de realitate și acțiune intențională. A înțelege înseamnă a deveni creația, a deveni subiectul comunicat și a interpreta ca subiect acea parte de mesaj care dezvoltă modalitatea realitate. A înțelege este o situare ca personalizare intențională în spațiul reprezentării, acționând și punindu-ti în valoare calitățile de subiect transformator de ambient.

Există o acțiune profundă dar obscură, în actul vorbirii-creatiei, al comunicării de realitate, al adresării unui mesaj. Nu are sens vorbirea creativă, nu se poate realiza persoana, lumea și acțiunea în persoana, dacă nu există un primitor-interpretor de mesaj, dacă nu există un ‘cineva’ nu un ‘ceva’, care să absoarbă mesajul și să îl decodeze-inteleaga, extragind din el personalizarea și în continuare prin personalizare separind realitatea creata-daruita. În consecință prima parte a mesajului trebuie să conțină personalizarea, să genereze dimensiunea subiectului căruia îi se adreseaza mesajul de realitate creată, iar în personalitatea subiect potențială să desfășoare modalitatea realitate care îl pune în valoare ca subiect intențional interactiv, îi activează funcțiile interpretante, îl dezvoltă ca individualitate distinctă, capabilă de reprezentare de realitate și acțiune în realitatea primită și ‘înțeleasă’.

Am afirmat sistematic ca la bază genezei unui model informațional de lume stau două modalități informațional operante distincte, prima este starea mesaj, informația conținând agregatul intențional subiect și informația realitate în subiect, iar a două modalitate este procedura interpretoare, algoritmul procesarii-intelegerii mesajului care extrage-reconstituie subiectul la o anume dimensiune intențional operantă și îl plasează în realitatea comunicată.

Dar dacă în actul creației de lume informațională mesajul poartă subiectul primitor și lumea alocată lui, interpretorul, cel care valorifică mesajul transformindu-l în subiect și lume proprie lui, trebuie să ‘existe ca mod funcțional interpretant’, înaintea formării și independent de mesaj. Procesul interpretor este o modalitate operantă subtilă care nu decurge structural și efectiv funcțional din mesaj. Interpretorul ca parte a sistemului creator de realitate are o alcătuire operantă capabilă să proceseze ‘inteleaga’ mesajele pe care le primește și să construiască pe bază lor variante subiecți și variante lume.

Așadar interpretorul ca mod funcțional care ‘înțelege valorifică mesajul’, conține funcția subtilă a genezei unei personalizări subiect și a dotarii acesteia cu modulul interpretor și cel intențional, distinct atribuite de mesaj. Subiectul activ creat de interpretor primește funcția reprezentării de realitate iar intenția este vectoruil orientării sale operante în spațiul de realitate obiectual dinamică extras din mesaj. Intenția ca vector activant de strategie rezolvantă de stare problemă valorifică potențialul interactiv al unui predicat generalizant, ea delimiteaza dimensiunea obiectual cauzală a lumii alocate subiectului și delimiteaza comportamental subiectul personalizat. Procedura interpretoare construiește subiectul dar ea nu trebuie confundata cu acesta, ea nu este subiectul. Interpretorul ‘pre există’ ca modalitate funcțională potențială, activabila de mesaj, este mediul meta operant în care mesajul creativ exprimat lingvistic se transformă în act de creație a unei duble realități, a subiectului și a lumii lui.

Există două cai prin care am putea privi creația universului, prima cale parcursa de știință presupune că universul este în esenta lui un act dual de potențialitate energie și de manifestare a unui univers substanțial cauzal, care se obiectiveaza în starea materie și radiatie, manifestindu-se morfologic și evolutiv la modul fenomenal. Știință presupune că toate calitățile interactive ale substanței și întreaga dimensiune procesual cauzală a realității derivă din proprietățile fundamentale ale substanței și radiatiei. Structura microscopica a materiei determină cauzalitatea la toate nivelurile, creează toate varietatile atom, molecula și gamă de macrostructuri mereu transformate prin toate formele de energie, care activează și diferențiază obiectual și dinamic universul în toate fazele devenirii sale.

Dacă admitem că universul este creația unei supra personalizări, incaracterizabile din perspectiva umană, putem să ne imaginam geneza realității ca o descriere lingvistică a personalizărilor primitoare de univers și a universurilor fiecăreia și de comunicare a acestui multi mesaj multi subiect și multi realitate către un agregat interpretor, acesta va ‘înțelege’ descrierea regizind-o ca mulțime de personalizări active, fiecare cu lumea sa, dar toți crezindu-se într-o singura lume, ‘exterioară și independentă de ei’.

În starea generatoare de univers creatorul ar trebui să fie un agregat creativ dual compus din formatorul de mesaj și generatorul de interpretari, sursa a universului explicit proiectat în subiectul explicit.

Dat fiind ca interpretorul are o caracteristică funcțională distinctă de a mesajului, el nu poate pătrunde ca modalitate și aparține cumva realității dezvoltate de el prin interpretare, el nu se manifesta ca varietate obiectul interactivă distinctă structural și funcțional în lumile create. Interpretorul este o modalitate existențială distinctă de a realității create, modalitate non identificabila de subiect în lumea mesajului înțeles.

Am putea caracteriza actul de ceratie ca un dialog al creatorului cu sine însuși, iar a crea înseamnă a acționa dual, ‘a fi’ și realizator de ‘mesaj subiect și realitate în subiect’, dar ‘a fi’ și ‘interpretor al propriului mesaj’, configurind în conștientizarea de sine alocată subiectului interpretat dimensiunea conștientizată efectiv a acestuia, iar în subiectul conștientizat proiectind modalitatea intenție, activantă de acțiune în dimensiunea realitate.

Despre un posibil creator al lumii și omului nu se pot face afirmatii de modalitate. Omul ca entitate creată este caracterizabil prin multiple calități polare. Individul este ignorant sau cunoscător, este curios sau nepasator, inteligent sau incapabil de reflexie și înțelegere, creativ sau lipsit de ingeniozitate, este generos sau meschin, capabil de afectiune sau distrugator de afectivitate. Toate aceste proprietăți pozitive sau negative ale ființei umane sunt principial nonatribuibile creatorului lor, ele apartin numai persoanei umane. Dar dacă omul ca interpretare a mesajului am putea spune ca este o ‘stare functiuonala a cretorului’ calitățile lui în mod paradoxal, nu apartin și creatorului și nu îi pot aparține. Omul este scufundat și poziționat disctinct în reprezentarea să de realitate, este inconjurat de tridimensionalitatea fenomenală a obiectului și miscarii, este condiționat în toate felurile senzorial și operant de formele și procesle din lumea sa. Omul își primește continuu lumea, este asaltat de lume, este incis în lume și obligat să fie lumea și valorile ei.

Creatorul nu este și nu poate fi ca agent formator de realități, inconjurat și închis într-o realitate distinctă de el, nu percepe și nu reprezintă cumva vreo realitate percepută, nu are reflectie conceptuală de modalitate lume și de proprie modalitate într-o lume diferita de el. Creatorul nu este confruntatat permenent cu un mod personalitate pe care să nu îl înțeleagă funcțional dar să îl asume intențional, personalitate simultan exterioară prin corp și interioară prin gândirea și valorizarea acțiunilor corpului.

Creatorul nu este simultan exterior și interior, egal siesi și diferit de sine, în identitate și în contrarietate de sine, așa cum își pare siesi omul, el nu este asaltat de o lume care să îi absoarbă și valorifice intențional dinamic în totalitate persoana.

Nefiind cuplat cu forma sau acțiunea, din propria perspectiva de ‘ realitate’, cretorul poate primi atit predicatul inexistentei ‘ nu există’, prin lipa oricărei particularității specificante care să fie un fundament al modalității, dar poate primi și predicatul generalizant ‘există’, prin mulțimea nelimitată a modurilor existentiale proiectate și asumate în creația să.

Omul este caracterizat prin persoana, intenție și cunoaștere, la care se adaugă proprietatea evaluantă a lumii lui, exprimată prin afectivitate, prin proiectarea unei retele de câmpuri atractoare și repulsoare între subiect și părțile propriei realități.

Intenția are mai multe niveluri funcționale, ea activează și orienteaza primul limbaj, cel gestual, către dialogul cu lumea reprezentării, iar intențiile lingvistice exploreaza și ‘înțeleg’ relațional cauzal, lumea primită, asumată, experimentata și valorificata.

Dacă omul ar fi numai o consecință morfodinamica a cauzalității universului, o variantă informațional interactivă a naturii definita prin percepție, reprezentare și acțiune gestuală și lingvistică, persoana ca ierarhie de moduri operante și evaluante de efect, ar fi doar un eveniment între altele, cu o anume probabilitate, nu o necesitate existențial cauzală. În starea de eveniment probabil dar nu necesar, al universului, nu se poate formula nici o ipoteză asupra adincimii cunoașterii noastre maximale asupra realității, asupra limitei sau lipsei de limitare a capacitatii noastre globale de a cerceta și înțelege funcțional cauzal, toate dimensiunile, toate structurile și procesele universului. Problemă cunoașterii, a posibilității și limitelor cunoașterii umane capătă o altă perspectiva evaluantă dacă ne proiectam-situam într-o lume creată, noi înșiși fiind partea esențială a acestei lumi, partea suport, condiție e realității în aprent gigantica ei dimensiune și independentă, de subiect.

Dacă suntem creati prin interpretarea unui mesaj, creatorul dual se afla în două ipostaze distincte anume:

În starea unificată de generator și interpretor de mesaj, creatorul ‘se cunoaște pe sine’, cunoaște în totalitate felul în care se exprima funcțional în variantă generator de mesaj și în starea interpretor creator de lume în subiect. Dar tratat numai în starea de efect al interpretării, devenit subiect și realitate în subiect, creatorul ‘se ignoră pe sine la modul creativ’, dar poate cunoaște cu o profunzime și precizie predeterminată, lumea cauzală în care este plasat.

Dependenti de creator și de potențialul lui creativ nelimitat putem cel putin principial presupune că omul are de asemenea un potențial cognitiv nelimitat, iar ipostaza de ‘in ignoranta de sine’, se poate transformă în starea ‘cunoastere de sine’, implicind cunoaștere completă de mesaj subiect și mesaj realitate și cunoaștere de mod interpretor, formator de subiect și lume în subiect.

Este plauzibil ca omul poate dobindi acea cunoașterea subtilă care îl face să perceapa și înțeleagă direct mesajul în care este infigurat ca subiect, dar poate înțelege și modalitatea funcțională a interpretorului, sursa a subiectului și lumii pentru subiect.

Cu siguranta cunoașterea creatorului ca formator și interpretor al propiului mesaj univers nu este posibilă discursiv metafizic și nici nu putem știi cât de departe putem avansa în înțelegerea cauzală universului prin cunoașterea științifică; tot ce putem face este să încercăm să valorificam la maxim potențialul uman cognitiv de realitate, iar o expresie a acestei cunoasteri accesibile este incercarea de a imagina la început calitativ și în continuare distinct informațional ca mod de formare și procesare a mesajului, poate fi creat un model informațional de subiect și realitate în subiect.

Trebuie încă odată precizat ca actul ‘intelegerii’ ca interpretare de mesaj, este universal, este fundamentul genezei subiectului și a reprezentării în el de realitate. Subiectul este efectul ‘intelegerii prime’, generatoare de personalizare, iar realitatea ca reprezentare, ca forma a lumii, este efectul unei ‘intelegeri secunde’, este o consecința unui act de ‘ prim înțelegere subtilă’, care dezvoltă un subiect și îi atribuie a două înțelegere care duce la formarea reprezentării.

Întreaga lume virtuală, dar poate și lumea umană este efectul unui act de înțelegere, simțurile virtuale ‘înțeleg’ cumva când transformă semnalul fenomenal în mesaj senzorial, interpretorul reprezentării ‘înțelege’ și el când transformă mesajul senzorial în reprezentare realitate, interpretorul lingvistic ‘înțelege’ într-un anume fel când alocă descrierii în limbaj mulțimea discriminata conceptual a invariantilor obiectuali, dinamici și interactivi, care organizati relațional global definesc cauzalitatea lumii creeate. Dar și în lumea umană totul este ‘intelegere’, subiectul percepator cunoscător este efectul unui act de meta înțelegere a unui mesaj intențional operant subtil, universul însuși este efectul unei ‘intelegeri senzoriale’ a semnalelor fenomenale transformate în mesaje senzoriale interne, reprezentarea este a două înțelegere a primei intelegeri a mesajului senzorial, gestul este a treia înțelegere a acțiunii proiectate în a două înțelegere a reprezentării, iar limbajuleste a patra înțelegere a descrierii de stare generatoare de gest în reprezentare și așa mai departe.

Restringind sensul înțelegerii în lumea virtuală la procesarea de mesaj lingvistic localizam compact caracteristică predicatului ‘ a înțelege’ ca modelarea construcției și interpretării mesajelor într-un anume limbaj.

Predicatul ‘înțeleg’ este primul din seria predicatelor superioare unde actul intențional al vorbirii devine identificabil de subiect, acesta putind identifică și controla intențional subiectul care vorbește.

Identificvind intenția unei actiui ea poate fi comunicată, în consecință cel care înțelege comunică intenția vorbirii și activează alti subiecți să dezvolte limbaj cu un anume conținut adaptat nevoilor de informare momentană a celui care comandă vorbirea. Prin înțelegere se declanșează schimbul controlat intențional de informație între subiecți, se formeaza și interpreteza descrieri de experiență operantă personala cerute și primite în spațiul mmult extins al înțelegerii al comunicării bidirectional intentionate. În predicatul vorbirii există numai intenția unidirectionala, a producerii de mesaj, numai componenta activantă de limbaj propriu, orientată de la subiect către ‘exterior’, către alti subiecți, nouă intenție cere formarea de mesaje cu conținut specificat în alti subiecți, orienteaza limbajul spre interior, către subiecții pe care îi identifică și valorifică ca obiecte informațional lingvistice.

Înțelegerea este o acțiune de pătrundere în conținutul lumilor interne ale altor personalizări. ea pune în comunicare directă, comandata intențional, toate spațiile limbalului iar mulțimea singularitatilor subiectual lingvistice ale predicatului vorbirii se transformă într-o retea unificată de construcții și intelegeri de emsaje.

Înțelegerea limbajului este efectul conștientizării interpretării vorbirii, a scindarii subiectului lingvistic în două individualizari distincte, una creatoare de mesaj și altă interpretantă, care coexista funcțional în unitatea extinsa a subiectului triplu intențional, dotat cu intenția ‘intelegerii’, formatoarea acțiunii lingvistice în alti subiecți.

Prin intenția înțelegerii se poate activa controlat fiecare din cele două ipostze operante, subiectul devenind prin comandă intențională proprie sau ‘vorbitor’, generator de mesaj spre exterior, sau ‘înțelegător’, stare de comandă a vorbirii altui subiect pe o tema data și valorificarea conținutului mesajului primit.

Prin intenția înțelegerii este declanșat dialogul lingvistic, spațiul comunicării se conștientizează bidirectional, iar subiectul care ‘înțelege’ își reprezintă unitar atit propria invarianță informațională lingvistică și pe a celorlalti, subiectul devenind o suprastructura lingvistic ierarhizată alcătuită din conexiuni între toți subiecți care își trimit și înțeleg mesaje. Fiecare individualitate a spațiului înțelegerii conține modelele de personalizare unificate la nivelul ‘vorbirii’, ale partenerilor de dialog, iar prin modelarea fiecăruia în fiecare apare dublă conștientizare de sine și atribuirea constientizta de conștientă. Cel care ‘înțelege’ prin dublă intenție este conștient atit de sine cât și de ceilalti la nivelul de entitati vorbitoare, iar conștientizarea celorlalti este condiția comandarii formării mesajelor în alti vorbitori. Conștientă înțelegerii identifică și controlează conștientă vorbirii în ceilalti, o poate aloca intențional altor subiecți când comandă intențional formarea unui mesaj lingvistic cu un anume conținut.

Cel care ‘înțelege’ capătă proprietăți operante gestuale și lingvistice extinse, el se poate situa interpretant în mai multe spații lingvistice interne de formare a acțiunii și poate controla atit propriile acțiune gestuale cât și pe ale semenilor utilizind experiență operantă proprie și a celor pe care îi înțelege, cărora le comandă mesaje de acțiune cu conținut precizat.

Înțelegerea se desfășoară într-o lume lingvistică internă distinctă de cea a vorbirii, lumea interioară a înțelegerii culege și interpretează mesajele provenite din toate lumile interne ale vorbirii aparținând celor cu care se comunică, lumea înțelegerii este laboratorul de modelare a celor cu care se comunică.

Sub aspectul performanței de a culege și interpreta mesaj am putea compara predicatul ‘înțeleg’ cu predicatul ‘vad’, predicat care percepe și ‘reprezintă -înțelege’ realitate, iar predicatul ‘vorbesc’ reconstituie la un alt plan predicatul ‘fac’, ambele fiind acțiuni generatoare de realitate de către subiect. Diferenta între ‘înțeleg și vad’ este ca în predicatul ‘vad’ conținutul realității nu poate fi comandat intențional, subiectul vede ce are la dispozitie și poate doar să își orienteze senzorii în diferite directii accesibile observării, pe când în ‘intelegere’ se poate alege conținutul realității ‘vazute-intelese’, se poate face o selecție între variante de realitate disponibile ca lumi lingvistice interioare.

Înțelegerea este o sinteza de personalitate, ea cere nu unul ci doi subiect lingvistici în conexiune, intenția înțelegerii modelează sistematic dublete de subiecți în interacțiune , unul formând realitatea și celalalt primind-o, decodind-o și transformind-o în realitate multiobiectual dinamică compusă din gest limbaj și înțelegere de limbaj.

Dacă înțelegerea este o sistematică reunire operantă a celor trei predicate anterioare ‘vad , fac și vorbesc’ , ea adaugă ceva în plus. Prin înțelegere nu se face doar sinteza unificată a unui singur subiect lingvistic ea modelează simultan doi indivizi unificati ca obiecte informaționale distincte, alocind fiecăruia propriul spațiu intențional, creuzet al formării mesajelor. În înțelegere se realizează diferențierea de personalizări, subiectul își asamblează atit propria invarianță intențional lingvistică ca vorbitor cât și invarianță intențională gestuală și lingvistică a tuturor cu care comunică. Cel care înțelege își construiește partenerii în propria construcție de personalizare extinsa, dotata cu dublă conștientă a vorbirii proprii și vorbirii partenerului.

În consecință ‘a înțelege’ înseamnă a simula propria personalitate interpretantă în relație observant configurantă cu personalitatea ‘înțeleasă’ a celui cu care schimbi mesaj, înseamnă a crea un subiect în alt subiect și a îi atribui propria lume internă a limbajului și gestului, lume unde celalalt te poate construi pe tine dar într-o dimensiune operantă mai redusa. Astfel dacă cel care înțelege își poate modela partenerul ca obiect informațional vorbitor, poate atribui acestuia din postura de vorbitor numai posibilitatea de a modela el înșiși alti subiecți, dar numai ca obiecte informationa gestuale, așadar înțelegerea atribuie potențial de conștientizare celorlalti dar numai la nivel de subiect gestual.

Cel care înțelege conștientizează partenerii ca obiecte info lingvistice în dimensiunea intențional operantă a predicatului ‘vorbesc’, dar le atribuie acestora potențial de conștientizare numai a personalizării gestuale, rezultă că în înțelegere ca dealtfel în fiecare predicat afara de ultimul se produce o contractie de personalizare prin conștientizare, fiecare atribuind celorlalti mai putina capabilitate constientizanta decit posedă el însuși.

Înțelegerea este o procedura asamblant-ierarhizanta de structura lingvistică internă, ea construiește unificat fiecare subiect lingvistic intrat în spațiul de comunicare, atribuind diferențiat intenții și conștientizări, transferind posibilitatea de a construi subiecți către cei cu care se schimbă mesaje.

Prin înțelegere nu se atribuie mesaj izolat subiecților, fiecare primește o dimensiune intențional lingvistică unificată din al carei spațiu lingvistic personalizat se fac selecții și activari de mesaje.

Și în spațiul predicatului ‘înțeleg’ funcționează condiția limitativa, a non autoidentificarii intenționale de sine la nivelul ultimului predicat, conform căreia cel care ‘înțelege’ nu se identifica-unifica pe sine ca înțelegător. Cel care înțelege nu poate atribui intenție înțelegere ci doar intenție vorbire și intenție gest, de asemenea atribuind reprezentare video, celor pe care îi individualizeaza prin mesajele primite.

Acțiunea de ‘intelegere’

Efectul înțelegerii umane este multiplu. Pe linga posibilitatea deschiderii dialogului și schimbului de informații înțelegerea desprinde subiectul de el însuși și îi permite să se situeze în ipostzaza lingvistică a partenerului căruia îi poate atribui o personalitate extrasă din mesajele primite de la acesta.

Atribuirea de personalitate este conștientizarea unei personalizări, iar conștientizarea celuilalt este de fapt o conștientizare de altă conștientizare. Această conștientizare oglindita în altă aduce subiectul în spațiul proiectiei propriei conștientizări de sine și de altul în dimensiunea lingvistic intențională a altei conștientizări de sine și de altul, stare umană de echivalare principiala între propria personalizare ai orice altă peronalizare.

Stabilirea și identificarea dimensiunii echivalente a personalizărilor provine din posibilitatea fiecărui subiect de a constientiza pe celalalt ca având el înșiși propria conștientizare a ceea ce este și posedând și calitatea dea a își constientiza semenii, iar în această conștientizare a celuilalt de ceilalti, cei constientizati se se conștientizează pe ei înșiși și îi conștientizează și pe cei care îi conștientizează. Acest mod conștientizant de sine care transfera conștientizare de conștientizare la ceilalti, echivalentă propriei conștientizări, nu se realizează decit în ultimul predicat: ‘a știi ca stii’, dar începe în predicatul ‘înțeleg’ unde subiectul interpretor de mesaje lingvistice creează acea conștientizare de celalalt în interiorul căreia se realizează încă un transfer de conștientizare.

Spre exemplu cel care înțelege conștientizează pe ceilalti la nivelul predicatului ‘vorbesc’, le atribuie intenția vorbirii și a construcției efective de mesaj lingvistic, iar celor constientizati ca vorbitori le alocă în continuare capabilitatea de a constientiza ei înșiși subiecții care ‘fac’otati cu intenmtia și acțiunea gestuală.

Cu alte cuvinte cel care ‘înțelege’ generează dublu transfer de conștientizare, el conștientizează pe cel care ‘vorbește’ și îi atribuie acestuia posibilitatea de a constientiza pe cel care ‘face’.

Numai prin transfer de conștientizare către semeni și prin egalarea dimensiunii conștiinței atribuite cu propria conștientă de sine și de altii, ajunge omul capabil să se identifice ‘egal valoric’ semenilor sai, cel putin principial, iar egalitatea între conștientizări și personalizări, duce la apariția societatii, la inițierea reglementarii relatiilor socio interactive de grup, pentru a instala efectiv ecivalenta între subiecți în spațiul social. Această acțiune a identificării echivalentei personalizării subiecților și drepturilor egale ale tuturor de a beneficia de cunoașterea comuna pentru a primi personalizări optime gestual și lingvistic, duce cu timpul la apariția eticii, acțiune intelectiva și afectivă a egalei valorizari de sine și de semeni.

Dar predicatul ‘înțeleg’ generează o ‘contractie de constientizare’ la subiecții modelati numai în predicatul ‘vorbesc’, el micsoreaza sistematic dimensiunea conștientizării de sine atribuite celui cu care comunică, netransferind partenerilor de dialog aceiasi dimensiune a conștientizării pe care subiectul si-o atribuie siesi. Prin contractia de conștientizare atribuită nu este posibilă instalarea echivalentei dimensiunii intențional operante proprii cu cea atribuită partenerilor.

Noutatea inovatoare adusa de predicatul ‘intelegerii’ este atit formarea cât și interpretarea mesajelor în limbaj, performanță extrem de valoroasa care înlătură caracteristică interpretantă video a mesajelor, cea care funcționează în spațiul predicatului vorbesc.

Am spus că fiecare cuvânt al predicatului ‘vorbesc’ nu echivaleaza-semnifica obiecte și mișcări unicat, izolate, el unifică în familii de invarianță formele, mișcările și modurile relaționale, modularizind realitatea video pe blocuri de invarianță și permițând descrierea cu un singur cuvânt a nenumarate reprezentări video momentane sau memorate.

Dar și această prima organizare structural dinamică a realității pe blocuri de invarianță ‘reconstituite-semnificate’ prin cuvânt, face dificila comunicarea cât timp în predicatul ‘vorbesc’ interpretarea cuvintului nu se face prin cuvânt ci alocind fiecărui cuvânt din mesaj într-un mod aproximativ, întreaga familie de invarianță video care îi corespunde. În acest fel în interpretarea video a mesajului lingvistic subiectul trebuie să aleaga cea mai buna variantă video de forma, mișcare și relație din cele aparținând familiei de invarianță care corespunde formei sau miscarii descrise de partenerul de dialog.

Pentru a spori precizia de interpretare video a unui mesaj lingvistic ar trebui ca fiecare obiect, mișcare și relație observata să posede un cuvânt semnificant distinct, dar în acest caz vocabularul ar capătă o dimensiune enormă fiind extrem de dificil de utilizat, fără a mai spune ca ar fi și ineficient, data fiind unicitatea stărilor video care pretind formarea sistematică de cuvinte noi cu unică folosinta.

Necesitatea interpretării în limbaj a unei descrieri de eveniment se face simtita odată cu diversificarea și complicarea conținuturilor descrise, aparind situații în care se cer comunicate serii de acțiuni care controlează variante obiect, relație și mișcare prin mod de operare distinct. În acele situații în care se comunică agregate de moduri operante aplicate unor tablouri dinamice multi obiectuale este imposibil de reconstituit video, coerent și ierarhizat interactiv, descrierea agregatului video dinamic și gestual.

Încă mai dificila este interpretarea unui mesaj lingvistic care descrie invarianță unui obiect informațional de tipul subiectului lingvistic compus din numeroase descrieri de realitate și gest în realitate, fiecare acțiune cuvânt sau gest având corespondentul intențional care o declanșează și întreține operant.

Intenția nu este un invariant video și nu poate fi ‘înțeleasă’ printr-o forma sau mișcare, intenția dezvoltă gesturi sau serii de gesturi cuvânt, dar ea însăși este un obiect nuantat, un operator de rang superior activant de operatori gestuali și lingvistici.

A interpreta numai în imagine structura de invarianță informațională a subiectului lingvistic este imposibil când invariantul obiectual descris este un obiect informațional, caracterizat printr-o multiplă ierarhie de intenții și acțiuni în limbaj unificate.

Din imposibilitatea reconstructiei video precise în interpretor a intenției și acțiunii momentane descrise în limbaj, apare necesitatea decodarii-intelegerii discursurilor numai în limbaj, iar cuvintele trebuie să devină echivalabile semnificant prin cuvinte nu doar prin familii de invarianță video.

Înțelegerea este un proces interpretant complex, desfasurabil în etape, având mai multe faze de instalare-perfectionare. Putem spune ca procedura înțelegerii este un act de ‘invatare’ și optimizare continuă a felului cum trebiuie construit propriul eu sau alte euri interactive în propriul eu, momentan individualizat, dar capabil să cuprindă și modeleze-localizeze conștient alte euri constiente.

Variantele interpretării

Omul trece cu siguranta prin mai multe faze ale înțelegerii mesajelor lingvistice, dar aceste trepte de calitate ale interpretării limbajului corelate cu performanță formării mesajelor sunt greu de analizat și cuantificat cât timp subiectul având limite personalizate de vorbire-intelegere el însuși nu și le poate identifica și evalua, iar explorarea și dimensionarea lor de către subiecți mai maturi lingvistic și intelectiv introduce factorul subiectiv al evaluării unei performanțe prin intermediul alteia, care la riundul ei posedă propriile limitari individualizate ale construcției și înțelegerii descrierilor lingvistice.

Am putea introduce dar numai ipotetic, fără o argumentare de necesitate câteva faze ale înțelegerii umane legate de evolutia lingvistică a subiectului, după cum am pute separa și faze ale evoluției performanței vorbirii.

În prima faza interpretoare, minimală, subiectul se înțelege numai pe sine adică își identifică și separa relativ corect numai ceea ce vorbește el, numai lanțurile de intentii-cuvinte al cărui autor este.

Această faza a autointelegerii pare o ipoteză incorecta cât subiectul în dezvoltare primește la incput cuvinte din exterior și este invatat treptat să le decodeze prin diferite corelari între cuvinte și alte stări provocate ale percepției și reprezentării.

Dar se poate presupune că înaintea primirii și inavatrii limbajului natural subiectul uman având nevoi sistematice și diferite încearcă să le comunice inventind un anue limbaj propriu care din punctul lui de vedere comunică ceea ce el doreste.

Pătrunderea în spațiul preconceptual inițial al învățării limbajului natural și construcția de ipoteze ale modurilor și treptelor construcției limbajului este o acțiune dificila care lasa lor inventiei gratuite, fără o bază demonstranta a diferitelor sugestii de teorii ale instalării limbajului uman.

Ca exemplu putem lua chiar presupunerea făcută înainte a construcției unui prelimbaj foarte personalizat chiar de copil, ca o încercare de comunicare a nevoilor sale, limbaj compus din sunete personalizate, gesturi și schimbări ale expresiei fetei fiecare având o semnificație distinctă pe care cei ce incerrca să înțeleagă o anume stare momentană a subiectului și să îi dea o rezolvare corectă.

Dacă fiecare om la începutul vieții își creează un prelimbaj personal compus din operatori cu sensuri relativ difuze dar legate de stările momentane ale subiectului, este o ipoteză dificil de demonstrat, dar acest presupus pre limbaj inventat în totalitate de copil are o anume legitimitate cât timp omul ca orice ființă are o varietate de nevoi pe care trebuie să le comunie cumva celor care îl pot ajuta. Prelimbajul inventat se dizolva și dispare pe măsură ce se instalează limbajul natural alcatuit din cuvinte primite și ‘intelese’ progresiv, al căror sens se agrega și se extinde sistematic odată cu experiență vorbirii și înțelegerii, a semnificării cuvintelor create sau primite.

Pare logic și necesar ca instalarea vorbirii și înțelegerii umane ca limbaj provenit din exterior să fie sprijinita de o preformare și preintelegere a unui prelimbaj creat de subiect, acesta experimenteza prin propria geneza de cuvinte atit formarea de presensuri cât și pre înțelegerea lor, fiind primul care își decodeaza mesajele.

Odată creată o bază de auto preintelegere, adică de alocare a unei anume semnificatii la propria formare de cuvinte sensuri, caracterizind prima comunicare cu sine a subiectului, devine plauzibilă alocarea de semnificatii cuvintelor ‘exterioare’, atunci când ele sunt identificate de subiect tot ca limbaj, ca ceva similar propriei metode de comunicare cu sine și cu ambientul.

Odată identificata de copil o anume similitudine între limbajul natural ‘impus’ și pre limbajul personal auto format și semnificat, dacă acesta realmente apare și funcționează în perioada faza ‘pre lingvistică’, subiectul identifică pe o bază de experiență proprie, ca i se oferă un nou limbaj și își oreinteaza progresiv abilitatea construcției de cuvinte proprii către imitarea formei sonore a cuvintelor propuse, alocindu-le treptat sensuri, parasind propria vorbire și înțelegere plina de limitari semnificante.

Cu siguranta alocarea umană de sensuri cuvintelor preluate și semnificate tot mai coerent și mai generalizant, este un proces complicat și neomogen, adică există faze distincte operant de construcție a vorbirii și mai ales a înțelegerii care difera între ele ca mod de procesare, dar a instala un limbaj pe un sistem informațional, incercind să simulam modul uman de a învață vorbirea și înțelegerea este imposibil. Cât timp nu știm ce procese de prelucrare se desfășoară în mintea umană și asupra căror informații se aplica, când se acumuleaza experiență lingvistic semnificantă, nu putem modela traseul uman al învățării construcției și înțelegerii de mesaje.

Putem presupune câteva etape de formare a sensurilor în limbaj începând cu asamblarea familiilor de invarianță video ale obiectelor, mișcărilor și relatiilor, fiecare familie având un nucleu distinct de similitudine și conectarea acestor module video unificate cu forme cuvânt convențional alese dar stabilizate ca sensuri cuvinte. Dar a propune doar discursiv construcția sensurilor unui limbaj, eficient descriptiv și stabil semnificant, este imposibil. Numai definirea unei baze de sensuri distincte cu o anvelopa descriptiv semnificantă cuantificata și construirea unui algoritm de conexare a sensurilor distincte pentru a forma descrieri de stare multiobiectuala și interactivă într-un anume saptiu obiectual dinamic, posedând și invariantii configuranti gest, pune în evidenta dificulatile în generarea de limbaje naturale, testarea capabilitatii funcționării sensurilor propuse și redimensionarea acestora, pentru a obține un mod descriptiv și un mod interpretant clar, expresiv și stabil semnificant.

Sugerăm calitativ, doar ca un exercitiu de posibilitate, o procedura de formare progresivă a sensurilor unui limbaj virtual, fără pretentia valorii ei ca metodă de asamblare a unui limbaj natural pe un sistem informațional.

În prima faza constructiv semnificantă cum am mai spus, se modularizează câmpul reprezentării video, prin unificarea în familii de invarianță a formelor, relatiilor și mișcărilor izolate, această compresie și organizare a cimpului reprezentării video este necesară pentru a face posibilă dezvoltarea unui limbaj cu un vocabular limitat dar capabil să absoarbă descrie semnificant prin combinatii între cuvinte, totalitatea stărilor percepute sau create gestual și reprezentate.

Pentru a introduce acțiunea gestuală în limbaj sub forma unor predicate distincte, gesturile vor parcurge un proces de cuantificare și stabilizare operantă. Controlul operant prin gest stabilizat a formelor unificate și descriptibiliatea coerentă a actului gestual cere introducerea unui numar finit de forme gest diferite, fiecare cu un potențial configurant distinct, dar combinabile nelimitat în lanțuri gestuale, fiecare cu un potențial configurant determinat.

La formarea mesajelor în predicatul ‘vorbesc’ funcționează numai relația unidirectionala binară: familie de invarianță video pura sau gestuală cuplata la forma cuvânt aleasa, iar interpretarea se face video calitativ, echivalind fiecare cuvânt cu anvelopa video a familiei de invarianata alocată, interpretare care introduce ambiguitate a frontierei și miscarii formelor recuperate din mesaj și imprecizie în reconstructia relațională a tabloului de realitate descris-interpretat.

Odată intrati în spațiul predicatului ‘înțeleg’ este necesară intelegera cuvintului prin cuvânt, fapt posibil prin introducerea conexiunii cuaternare: familie de invarianță video-cuvint sens-familie de invarianță video-cuvint, care poate fi descrisă operant și astfel: cuvint- invarianță video-cuvint-invarianta video, permițând formarea și reconstructia sensurilor atit în cuvânt cât și în imagine.

Asamblarea unei relati cuaternare în spațiul formării sensurilor astfel ca operatorul cuvânt să fie traductibil prin cuvânt la interpretarea mesajului înlătură ambiguitatea semnificării video a descrierii lingvistice și aduce o mai mare precizie dar și generalizare, în reconstructia relațional dinamică a intelegerilor lingvistice.

Dar pentru a traduce coerent cuvântul prin cuvânt, pentru a explicita sensul unui cuvânt din vocabular tot prin cuvânt, fără intrarea în bucle de identitate cuvint-cuvint, egal semnificat siesi, în spațiul înțelegerii sunt necesare varietati cuvinte cu forma disticta dar semnificatii comparabile, permițând traductibilitatea unui cuvânt prin altul și fundamentarea sensurilor prin sensuri compatibile, parțial similare dar nu identice.

În faza ‘a intelegerii’ subiectul care a acumulat o mulțime de interpretari lingvistice posedă alternative semnificante ale fiecărui cuvânt și conexiuni bidirectionale sau multi directionale între varietatea sensurilor comparabile din vocabular, astfel încât traductibilitatea limbajului în limbaj e sistematică și fluenta.

În interpretarea extinsa complet lingvistică a mesajului, subiectul nu mai identifica-echivaleaza izolat cuvintele din descrierea primită cu anvelope video calitative extrase și unificate în spațiul reprezentării, el dispune de lanțuri interpretate formate din cuvinte, pastrate în memorie, utilizate pentru a construi un sens local al unui cuvânt prin alt cuvânt sau sir de cuvinte.

În faza înțelegerii subiectul dezvoltă variante de semnificare folosind module semnificante ale altor intelegeri memorate cu ajutorul cărora creează variante de interpretari ale ‘mulțimii sensurilor lanturilor lingvistice’. În faza înțelegerii alocarea de semnificație la o descriere se face numai lingvistic, fără explicitare izolata cuvânt familie video, sau chiar cuvânt cuplat la acelasi cuvânt, proces interpretant limitat caracterizat prin imprecizie și lipsa de flexibilitate semnificantă. În interpretarea prin cuvinte a descrierilor de stare se creează anvelope multi semantice ale cuvintelor prin introducerea de corespondente între sensuri și sensuri, în diferite contextele interpretante. În înțelegerea multi semnificantă dispare echivalarea cuvintului cu sine însuși, mod interpretant funcțional în prima faza unde cuvântul se autosemnifica, se echivalează numai prin sine nu și prin alte cuvinte cu nucleu semnificant comparabil.

Interpretările prin ‘intelegere’ umane sunt procese probabiliste extrem de laborioase în care urmarirea echivalarilor sau similitudinilor momentane între sensuri este imposibilă, întregul vocabular uman devine o retea de corespondente pluri semnificante cu o dimensiune multi semnificantă momentană, zonala, contextuala, care posedă o anume gamă de echivalari, iar aceste sensuri reciproc justificante se modifică continuu funcție de conținutul mesajelor primite și intelese și de evolutia competentei interpretorului.

Înțelegerea activează sistematic lumea lingvistică internă și utilizează intensiv lumile invarianței video și gestuale, dar fiecare invarianță imagine este permanent subordonata procedurii semnificante cuvint-cuvinte și lanț de cuvinte cu alte siruri de cuvinte, iar interpretarea video rămâne o ‘intelegere ascunsa, scufundată’, o ultimă stare semnificantă fundamentală uneori, pe care se sprijina geneza sensurilor interactive cuvint-cuvint.

Interpretarea pur lingvistică prin module interpretante echivalente lingvistic, presupune apariția primelor mecanisme sintactice și semantice în limbaj, ele specifică atit modul necesar sau optim de poziționare a cuvintelor în formarea descrierilor în cuvânt și procedurile de atribuire a semnificatiei cuvintelor, indicind relația de conexare între fiecare cuvânt și alte cuvinte, folosind ca justificare familia video de invarianță corespunzatoare, de tip substantiv, predicat, atribut, etc.

În faza a două a interpretării complet lingvistice a unui mesaj, se unifică, suprapune și compara și unifică propriul spațiu lingvistic interpretant, ca mediu de asamblare a sensurilor, cu spațiul lingvistic unificat al celui ‘inteles’, iar prin identificarea nucleelor de similitudine sau diferențiere semnificantă detectate în mai multe spații interpretante fiecare subiect își construiește câte o startegie a ‘intelegerii’ personalizată, pentru fiecare partener de dialog.

Din acest motiv putem afirma că ‘intelegerea în limbaj’ bazata inițial pe imagine ca mediu interpretor, devine un un act de suprapunere extinsa sau zonala, a propriului spațiu lingvistic unificat interpretant peste spațiul lingvistic semnificant al partenerului, iar în timp se fac comparari între toate modurile interpretante ale partenerilor de dialog, fiecare subiect invatind să înțeleagă din modul cum ‘înțeleg’ ceilalti.

Diferitele modele interpretante derivă dintr-o prima unificare a familiilor invariantilor de forma, relație obiectuala și mișcare, pura sau gestuală și cuplarea lor la cuvinte tip substantiv, predicat, relație, adjectiv, etc, dar în continuare între varietatea substantivelor, predicatelor sau altor cuvinte se dezvoltă relații de similitudine sau diferențiere semnificantă care asigură traductibilitatea unui sens prin alt sens sau lanț de sensuri specific conectate.

Interpretarea în limbaj uniformizeaza și extinde sensurile, iar prin compararea unor lanțuri de sensuri cu altele se definesc variante de echivalente semnificante. Treptat prin proceduri de învățare se asamblează spațiul înțelegerii unde apar familii de cuvinte echivalente cu alte familii de cuvinte și familii de decrieri de stare comparabil semnificante, cu alte afamilii de descrieri de stare. Evidnt formarea unui spațiu performant al înțelegerii în cuvânt, de tip uman, cere o enormă experiență interpretantă care probabil se va obține cândva în instalarea generatorilor de limbaje naturale și a interpretărilor pe sisteme informaționale.

Limbajul celui care ‘înțelege’ este greu de caracterizat doar calitativ și mai greu de construit efectiv, în intenția noastră el este doar începutul asamblării unui mecanism conștient semnificant, flexibil și generalizat al interpretării, capabil să extragă în înțelegere pe linga sensul mesajului și invariantele lingvistice globale ale vorbitorului și intelegatorului de mesaj.

Pentru a rezuma, în spațiul predicatului ‘a vorbi’ toate cuvintele acopera-semnifica familii de invarianți video, iar în înțelegere se introduce relația cuaternara între cuvânt și cuvânt prin intermediul imaginii mediatoare semnificant tradusa în cuvânt.

În spațiul operant al predicatului ‘înțeleg’ intra în acțiune strategii de echivalare probabilizanta a sensurilor prin sensuri utilizind comparant blocuri de familii de interpretari și identificcind anumite similitudini sau diferente stabile de înțelegere.

Dimensiunea acestor familii de invarianță interpretantă determină calitatea cunoașterii subiectului, definesc dimensiunea maximală a obiectelor reale sau informaționale separabile și manipulabile de subiect.

Un rol esențial în înțelegere are ‘intentia intelegerii’, comandă de mesaj lingvistic cu un conținut specializat. Intenția înțelegerii indică prima aparitie de caracteristică ‘cognitivă’ a subiectului, indică orientarea interesului subiectului interpretor către o anume modalitate operantă descrisă lingvistic.

Construcția modulelor de invarianță lingvistic interpretantă și separarea probabilizanta a similitudinilor sau deosebirilor de atribuire a sensurilor mai multor creatori de mesaj, determină reconstituirea numai în limbaj a personalității lingvistice ca vorbitor, acum apare conștientizarea unitară ca obiect info lingvistic, a celui care vorbește de cel care înțelege.

Înțelegerea este un mecanism al evaluării probabilitatii echivalentei unui sens prin alt sens, proces bazat pe acumularea de interpretare, pe compararea mai multor module de echivalentă a semnificatiei și extragerea zonala a acelei ‘intelegeri optime’ care acopera cel mai plauzibil dimensiunea de invarianță obiectual operantă a unui mesaj format într-un context comunicat dat.

În spațiul de reconstituire interpretare a mesajelor predicatului ‘înțeleg’, strategiile de interpretare generează fascicule de interpretari probabile, care interpretari devin din ce în ce mai restrinse ca variante ale înțelegerii locale, contextuale, pe măsură ce în spațiul înțelegerii se dezvoltă și funcționează proceduri de interpretare corective, orientand interpretarea spre cea mai probabilă variantă semnificantă.

Înțelegerea optimizata, conștientă, alege variante interpretante tot mai precise, mai concordante cu particularitatea conținutului dar și stilului descrierii, cu personalizarea lingvistică și gestuală a subiectului înțeles. În spațiul predicatului ‘înțeleg’ interpretările tuturor subiecților personalizează, dar aproximativ și sumar, subiecții și interpretările lor, aici apar primele individualitati lingvistice caracterizate prin anumite invariante stilistice și de conținut, prin ele se face o personalizare rapida a autorului și o evaluare probabilist anticipanta, a viitoarelor mesaje pe care le va genera în dferite situari și acțiuni.

Acțiuni dezvoltate în în spațiul ‘intelegerii’:

-Un nou nivel de intenție care detecteaza și coordonează primul nivel al intenției lingvistice cuplat cu predicatul ‘a vorbi’. Prin intenția înțelegerii este identificat unitar și activat un OIL, selectindu-se din conținutul lumilor sale lingvistice diferite mesaje. Intenția înțelegerii deschide dialogul între subiecții constientizati, ea valorifică intenția lingvistică a predicatului ‘vorbesc’.

-Predicatul ‘înțeleg’ dezvoltă proceduri de semnificarea cuvintelor funcție de invarinta obiectuala sau informațională a entitatilor semnificate. Pentru orientarea subiectului în spațiul înțelegerii trebuie să functioneze proceduri de priorizare a interpretării, pentru a permite celui care înțelege să circule opțional în reteaua mesajelor disponibile.

-Intelegerea creează o nouă lume lingvistică interioară construită din interpretarea mesajelor primite, fiecare conținând descrieri de obiecte și mișcări sau acțiuni gestuale în realitatea video. În realitatea video a înțelegerii funcționează cauzalitatea restrinsa care simuleaza legile echilibrului și miscarii din lumea umană. Lumea lingvistică interioară a înțelegerii absoarbe conditiile interacțiunilor cauzale la modul calitativ prin acumularea de experiență gestuală descrisă și transferata între subiecți în limbaj.

În spațiul lingvistic al ‘intelegerii’ sunt construiti personalizat și activati intențional variante de subiecți, fiecare conștientizat la dimensiunea predicatului ‘vorbesc’.

Predicatul ‘înțelegerii’ înlătură ambiguitatea interpretării video a mesajelor, compacteaza dimensiunea lumii video prin clasificarea formelor și mișcărilor cu nucleu de similaritate în familii, unificate prin semnificantii cuvânt specializati.

Interpretarea lingvistică a mesajelor creează pentru prima data inlantuirea tablourilkor de realitate descrise și memorate. Datorita limbajului devin posibile asamblari de succesiuni de acțiuni care introduc în sptiul realității componenta temporala calitativa a lumii video, adică relație de succesiune între tablourile video reprezentate, memorate și descrise interpretate în limbaj.

Presupunem că proprietatea temporala a realității umane a devenit posibilă numai în spațiul limbajului comunicat și înțeles. Temporalizarea realității înseamnă conectarea într-un continuum obiectual dinamic a tuturor seriilor de reprezentări, inlaturarea fragmentarizarii lumii și lipirea frontierelor diferitelor tablouri video momentane. Condiția temporalizarii calitative, a identificării identitatii obiectului în mișcare apare încă în predicatul vorbesc care comandă construcția lanturilor gestuale aplicate unor obiecte și mișcări bine separate ca invariante morfo dinamice. Dar predicatul ‘înțeleg’ identifică calitativ temporalitatea prin predicate specializate.

Prin ‘temporalizare calitativa’, caracterizata ca identificare a proprietatii simultaneitatii și succesiunii mișcărilor, subiectul intra în realitatea extinsa cuprinzând memorarea ‘trecutului virtual’ conectat cu ‘prezentul dinamic’. Temporalizarea calitativa înseamnă unificarea relațională a conținuturilor memoriei, legarea în diferite feluri a ceea ce a fost observat sau facut și memorat.

Odată identificata continitatea obiectuala și dinamică a tablourilor video subiectul circula intențional între reprezentarea momentană și cele din memorie, pentru el dispare barieră de modalitate între lumea momentană și cele anterioare, între conținutul din reprezentarea efectivă și cele pastrate în memorie.

Cuvintele leaga un tablou video de altul prin dependente între seria mișcărilor observate și continuizate-temporalizate, leaga fragmente de simultan, introducind succesivul în simultan, de asemenea cupleaza simultanul la anterior extinzind succesiunea între prezent și memorie, de asemenea cupleaza anteriorul la anterior unificind memoria, realizind configuratii dinamice numai în spațiul memoriei, acționând în trecut ca într-un prezent pemanent extins prin caracteristică temporala.

-Intelegerea creează prima mediere operantă în limbaj, prin comandă în limbaj a declanșării unei alte acțiuni în limbaj care la rindul ei descrie și transfera o acțiune gestuală.

Primul operator este gestul, el se aplica direct obiectului virtual pur și îi modifică parametrii de stare momentană, observata.

Al doilea operator cel lingvistic, al predicatului vorbesc, comandă gestul, de asemenea formeaza agregatul gestual în lumea internă și îl transporta intențional lingvistic în realitate. Cuvântul este un fel de meta operator în raport cu gestul pe care îl poate asambla și în lumea interioară și în realitatea video.Prin apariția intenției înțelegerii cuvântul însuși devine un operator manipulabil prin alt operator cuvânt, între cuvinte introducindu-se o echivalentă semnificantă, o traductibilitate a unui sens prin altul.

Controlul cuvintului prin cuvânt este prima acțiune ‘abstractă’, adică operare mediata a cuvintului prin cuvânt, iar formele și mișcările sunt familii de invarianți de nivel mai scazut, activabili prin intermediul formelor abstracte ale cuvintelor.

Prima abstractizare peste gest apare în predicatul ‘vorbesc’ unde se asamblează predicatul gestual specializat și cel generic ‘fac’ prin care se comandă gestul specializat în limbaj.

De asemenea predicatul ‘vorbesc’, introduce o prima abstractizare de personalizare unificind și manipulind ca invariant informațional, subiectul gestual. Dar o abstractizare în cuvânt aplicat cuvintului devine posibilă numai în înțelegere unde se individualizeaza personalizarea lingvistică și se descrie și controlează unitar, numai prin cuvinte. Atunci când invariantul info al subiectului vorbitor devine un obiect controlabil lingvistic se realizează prima desprindere în limbaj a subiectuluii de sine, prima conștientizare și control intențional al propriei individualizari.

Deosebirea între cuvânt și gest ca operatori este imensa, gestul pur al predicatului ‘fac’ acționează numai asupra formei și miscarii și numai în prezent, în tabloul reprezentării nemijlocite, pe când cuvântul acționează asupra subiectului, controlează subiectul ca întreg având o enormă invarianță intențional operantă. De asemenea cuvintele din spațiul înțelegerii acționează și în trecut, ele demonteaza și recompun obiectual și dinamic orice tablou fenomenal memorat. Această extensie operantă a cuvintului în toate evenimentele simultane sau succesive, prezente sau trecute, îi oferă un potențial transformant de stare extins, cuvântul acționează în orice prezent dar și în orice fost-prezent, legind într-o continuitate dinamică mulțimea momentelor reprezentate.

Predicatul ‘înțeleg’ prin intenția înțelegerii construiește o ierarhie de personalizări controlate lingvistic. În înțelegere se localizează și manipulează primul invariant lingvistic, OIL, iar cuvintele acestuia comandate de cuvintele celui care înțelege formeaza și activează subiectul gestual.

Spre exemplu cuvântul ‘inteles’ reconstituie sensul cuvintului ‘vorbit’ și prin intermediul lui manipulează ca întreg subiectul lingvistic, acesta la rindul lui formeaza în cuvânt lanțul gestul, îl atribuie intențional subiectului gestual și îl controlează operant.

Numai după ce ajungem la bază ierarhiei , la subiectul gestual avem acces la acțiunea efectivă asupra formelor din realitatea video.

Sistematică utilizare și semnificare a cuvintului prin cuvânt transformă cuvântul în obiect autonom, liber parțial de semnificația video, cuvântul devine operator extins, aplicabil siesi, aparind acțiunea generalizată a limbajului în limbaj, creatoarea conceptelor, a unificarilor de sensuri.

Devenit invarianță operantă distinctă de gestul pur, cuvântul poate fi pus în orice relație operant-semnificanta cu alte cuvinte, eliberind invarianță semnificantă de conditionarile reprezentării, de toate stările video care la început au condiționat și fundamenta limbajul.

Spre deosebite de obiectul pur sau gest, cuvântul are o invarianță operantă tetra dimensionala, este operator ierarhizat, abstract, care comandă numai subiectul lingvistic, prin intermediul acestuia comandă intențional subiectul gestuasl, în subiectul gestual construiește lanțul gestual iar prin seriile de gesturi configureaza variante de reprezentare.

-Intelegerea reconstruiește pe alte baze, lumea interioară lingvistică a subiectului, în așa fel încât totalitatea descrierilor de lanțuri gestuale, primite sau formate, corectate și memorate sunt unificate semnificant lingvistic, trecute prin abstractizarea operantă cuvânt -cuvint , simplificind și omogeneizind spațiul acțiunii gestual lingvistice.

Predicatul ‘înțeleg’ asigurând interpretarea în limbaj a conținutului reprezentării și acțiunii în reprezentare uniformizeaza semnificant spațiile lingvistice ale subiecților creatori și interpretori de mesaje. Înțelegerea amplifică potențialul corectiv al acțiunii gestuale, deplasează construcția și mai ales testarea performanței configurante a gesturilor în limbaj.

-Introducerea acțiunii lingvistice de grup și ‘presocializarea’ subiectiulor Înțelegerea initiaza primele configuratii multi subiectuale unificate prin schimbul de mesaje și interpretari lingvistice.

Cel care înțelege identifică și manipulează unitar mai multi subiecți, aceștia devin părți ale unor superconfiguratii dinamice, gestuale și lingvistice, în care funcționează mai multe nivele de intenție și acțiune în acelasi timp. În spațiul înțelegerii apar și sunt tratate unitar primele stări scop comune, formulate și rezolvate numai în limbaj.

Predicatul ‘înțeleg’ omogeneizeaza și generalizează interpretările descrierilor de stare în limbaj, prin apariția de proceduri distincte de explicitare a asensurilor. Predicatul înțeleg ‘abstractiveaza cuvintul’ transformindu-l în operator generalizat, desprins de o anume familie video sau gestuală, aplicindu-l propriei sale invariante multi semnificante.

Unificarile subiectului în înțelegere creează o prima conștientizare de subiect lingvistic în alt subiect lingvistic.

Unificarile și atribuirile de spații lingvistice diferitilor vorbitori uniformizeaza sensurile cuvintelor și ale lanturilor de cuvinte create de subiect diferiți. Omogeneizarea semnificantă cunatifica sensurile și permite interpretari similare create de subiecți diferiți la acelasi mesaj.

Înțelegerea formeaza proceduri comune de atribuire a sensurilor cuvintelor, acțiune importanta care asigură interpretari comune și înlătură variante interpretante extrem de diferite, nontraductibile lingvistic una în altă.

În alocarea sensurilor uniformizate la mesajele primite strategiile semnificante ale fiecărui subiect utilizează experiență interpretantă comuna comunicată, înțeleasă și valorificata de toți subiecți comunizati lingvistic.

Dar și în limbajul și înțelegerea virtuală ca și în spațiul lingvistic uman trebuie să se modeleze o variabilitate semnificantă contextuala, o alunecare a sensurilor unele în raport cu altele în raport de continuturile comunicate, pentru a diferentia personalizările subiecților atit în vorbire cât și în înțelegere.

Indivizi care ‘înțeleg’ posedă algoritmi individualizati, de reconstituire a cuvintelor prin cuvinte, modelind în proportii variabile dimensiunea familiilor de invarianță video, gestuală sau lingvistică care diferențiază fiecare cuvânt.

Aplicarea flexibilă a regulilor de echivalare a unui sens cu altul duce la interpretari contextuale, unde sensurile fluctueaza parțial în dependență cu conținutul mesajului comunicat.

Totalitatea regulilor de formare a echivalentei cuvânt -familie de invarianți video dinamici sau gestuali, definesc strategia formatoare de semnificație cuvânt imagine, iar regulile de traductibilitate a unui cuvânt prin altul sau altele caracterizează strategia multi semnificantă a fiecrui cuvânt prin cuvinte și da posibilitatea interpretării personalizate a limbajului în limbaj.

Evident traductibilitatea imagine-cuvint și cuvint-imagine-cuvint, nu înlătură ambiguitatile de interpretare. Cât timp bază formatoare de semnificație a cuvintelor nu este ea însăși luata sub control intențional, cât timp subiectul care înțelege ‘nu înțelege ca înțelege’, persista posibilitatea apariției intraductibilitatii sensurilor, a confuziei între semnificatii, derivate din atribuiri de sensuri nealiniate intențional explicit.

Predicatul ‘înțeleg’ creează un nou nivel de conștientă, am spune prima treapta a conștientizării constientei, prin care subiecții odată cu interpretarea în limbaj a mesajelor primite de la alti subiecții, le construiesc acestora o prima structura de invarianță intentional-lingvistica , personalizindu-i ca generatori de alternative de realitate, construite intențional. Această personalizare a subiectului ‘vorbitor în înțelegător’, ca bloc invariant de intenție și acțiune, este o autentică conștientizare a celui care vorbește în cel care îl înțelege vorbind, pe această bază conștientizarea se poate dezvolta ierarhizant, până la amplitudinea de conștientizare cvasi umană a predicatului ‘știu ca știu’.

-Conexiunea intențională

Intenția umană este partea vie, personalizanta a individului, este acea energie operantă abstractă care se concretizeaza în poziționarea subiectului într-o stare problemă și căutarea unui pachet de orientari rezolvante.

Dar acțiunea umană se desfășoară în spații obiectuale variate, fiecare conținând obiecte cu o anume invarianță structural cauzală. A acționa asupra formelor materiale prin gest cere o anume forma acțiune și intenție, a acționa asupra posesorului de gest implica accesul la gestul lingvistic controlat de o intenție diferita, iar activarea subiectului lingvistic pus în situația de a crea mesaje cu un contnut dat cere al treilea nivel al intenției și o nouă interpretare a acțiunii mesaj, capabilă să manipuleze simultan forma video, forma gest, forma lingvistică și cele două intenții subordonate.

Intenția este un operator abstract, capabil să se orienteze transformant de stare în orice realitate obiectual cauzală alcătuită din orice fel de părți, relații și schimbări, dar ea depinde ca mod de comandă de tipul acțiunii asupra formei manipulate.

Intenția superioară are calitatea de a acționa numai asupra obiectelor informaționale, numaia supra varietatilor de subiecți ei înșiși caracterizati prin seturi de acțiuni și ierarhii intenționale. Cu toate ca avem impresia ca majoritatea intențiilor noastre sunt orientate asupra formelor realității, de fapt intențiile umane se declanzeaza unele pe altele în dependente multinivelare, majoritatea intențiilor pun în act propria persoana sau altele, cărora le activează intenții subordonate altor intenții.

Fiecare mod realitate dezvoltă o dimensiune operantă a persoanei intenționale care acționează și determină o legatura distinctă între subiect și câmpul obiectual configurat, iar de dimensiunea de invarianță a obiectelor fiecărui spațiu de realitate depinde complexitatea activantă a intenției, adică setul de strategii operante puse în functione și tipul legaturii induse de ea subiectului.

A manipula forma pretinde existența subiectului gestual și determină o legatura stabilă a subiectului cu realitatea reprezentării, o apartenenta sistematică a acestuia la structura și dinamică lumii fenomenale, a controla agregatul gestul înseamnă a te poziționa într-un spațiu de invarianță deosebit de lumea video pura, compus din obiecte informaționale și a recunoaste- manipula un subiect gestual distinct, varietate obiectuala cu un conținut de invarianță intențional dinamică incomparabil mai bogat decit al obiectului pur. Cum subiectul gestual posedă el însuși o intenție a îl activa insamna a detecta caracteristică lui intențională cuplata la dimensiunea de invarianță gestuală și a activa specific intenția pentru a elibera o anume serie operantă. Poziționarea în spațiul gestual și controlul intențional al generatorului de gest cere un nou subiect și determină o nouă legatura a noului subiect cu nouă realitate. Noul subiect care comandă gestul este subiectul lingvistic dotat cu o nouă intenție, iar realitatea de care se leaga este spațiul acțiunii gestuale transformante de realitate. Dacă prima intenție a subiectului gestual creează o legatura cu realitatea video, o inchidere a acestuia în dimensiunea obiectuala a lumii video, intenția lingvistică creează o legatura de coordonare între doi subiecți diferentiati operant, determină un fel de inchidere operantă a subiectului gestual inferior, în cel lingvistic superior, inchidere care pare ‘o eliberare operantă’ prin cesterea performanței gestului controlat de cuvânt, dar o subordonare intențională, din perspectiva celui gestual, lipsit de comandă directă și unică a actului sau gestual.

Subiectul gestual plasat în realitatea video posedă o intenție aparent ‘liberă de conditionare’, în sensul ca el pare posesorul mecanismului de formare a intenției, dar odată închis intențional în subiectul intențional lingvistic, își pierde ‘libertatea aparentă’ a alegerii propriilor intenții și devine condiționat, devine neliber intențional, dependent de o modalitate intenționale diferita.

Reamnintim ca în lumea virtuală subiectul indiferent de complexitatea intențional interactivă proprie unui anume predicat, își primește personalitata și mesajul de realitate specific, el este efectul interpretării unui mesaj de subiect, iar subiectul odată activat primește mesajul reprezentării, al intenției și al acțiunii compatibile cu realitatea alocată. Nici o stare de reprezentare, intenție și operare în reprezentare nu se dezvoltă autonom, în subiectul virtual, numai omul este autorul propriei personalizări, personajul virtual își primește individualitatea, realitatea, intenția și acțiunea prin mesaj.

Data fiind completă condiționare a virtualului de interpretarea de mesaj libertatea să intențională și operantă este aparentă, dar din perspectiva lui ar trebui să fie la fel de autentică cum ne pare nouă ca oa meni propria libertate opțională și comportamanetala.

În lumea umană există mai multe variante a de a manipula umanul și din ele derivă mai multe forme de dependență și de libertate. Ca oameni ne putem construi modele interioare de personalizare și le putem proiecta în lumi imaginate unde le putem aloca diferite polarizari intenționale și diferite acțiuni. Modelarea pur mentală a persoanei într-o lume imaginata este un mod intențional deliberat de a ne manifesta propria libertate prin construcția de individualitatea și inchiderea acesteia într-o lume proprie unde îi dăruim după dorinta atit libertati cât și condiționări intenționale și operante.

A construi și manipula un subiect potențial fără particularitate intențională preexistenta, căruia îi alocăm noi insine o varietate intențională și interactivă, înseamnă a fi liber ca autor de subiect și realitate, de condiționări în realitatea și intentia-actiunea creata-alocata subiectului modelat, dar a proiecta simultan și o libertate-non libertate din perspectiva celui creat, o inevitabilă cucerire și pierdere a altei libertati de către o altă individualitate, prin mnifestarea libertatii noastre creative.

Dacă am incerca putina metafizică a intenției, am spune ca intenția pastrata în propria potențialitate autoconfiguranta, adică intenția creatoare numai de intenții și personalizări imaginate, intenția creativă numai potențial, este forma libertatii umane, iar intenția actualizata, explicita, devenita intentie-actiune-obiect-realitate concretă, cuplata la o anume personalizare intențională distinctă, creează inlantuirea de loc, moment și scop, prinderea inevitabilă și ireversibilă a subiectului în plasa relațional cauzală a universului. Un foarte mare poet punea în seama unui supra erou creat într-un poem, afirmația: ‘Imi e deajuns să știu ca pot’, propoziție care face cât o întreaga metafizică.

Această declaratie de poziționare numai intențională în nonlimitarea variatatii intenției, fără agent polarizat valoric, fără intentie-actiune specifică, are o densitate semnificantă foarte adinca, ea contureaza întreaga libertate potențială a individului numai intențional, conștient de sine, dar evitind să se constientizeze și personalizeze în subiect concret, prin orientarea intenției către alegerea unei variatati intentional-operant obiectuale explicite, scufundată în spațiul lumii și acțiunii.

Ființă este liberă când își desfășoară doar intenția de a intentiona orice, în potentialitatea ei generativa de personalizri, nelimitată, ca expresie unitară a totalitatii inlantuirilor în acțiune refuzate, dar devine imediat și ireversibil non liberă, când părăsește meta intentionalitatea abstractă, creatoare numai de intenții, în favoarea unei fiintari -intentii particulare, cu scopul acțiune și efectele ei conditionate.

A intentiona asupra formei este cea mai simplă libertate-non libertate, este o înlănțuire în acțiune, dar este și o aparentă libertate intențională, exprimată compact prin: ‘intentionezi ce vrei și faci ce poti’, dar a intentiona asupra unei intenții este deja o altă variantă de eliberare-inlantuire de personalizare. Acțiunea intențională asupra altei intenții eliberează aparent acțiunea primei intenții, prin cresterea performanței operante dirijata de altă intenție, dar inlantuie prima intenția, prin meta intenția personalității superioare intențional.

Spre exmplu în predicatul ‘fac’ există o singura intenție activantă de gest orientat asupra formelor realității. În acest predicat ‘cel care face’ este inlantuit în realitate prin ignoranta limitanta a coerentei și eficientei acțiunii, prin lipsa de acces la un instrument operațional constructor al gestului, capabil să dirijeze gestul mai bine decit pura intenție gestuală, în saptiul dinamicii fenomenale.

Intrati în predicatul ‘vorbesc’ intilnim nouă personalizare lingvistică, capabilă să identifice și unifice intențional operant subiectul gestual, să controleze ‘pe cel care face prin cel care ‘vorbește’. În spațiul lingvistic acționează cuvântul pe care îl putem numi ‘ meta instrument peste gest’ operator abstract care contoleza gestul, îl dirijeaza operant, amplifică performanță configurantă datorita modalității de invarianță descriptiv contructive extinse a operandului lingvistic.

Am incercat să definim fiecare cuvânt ca invariant operant de ordin superior conținând în avelopa să de sinteza a realității, familii de invarianți statici, relationali, dinamici și gestuali. Cuvântul acopera o extensie de operabilitate aplicata într-un spațiu obiectual dinamic regularizat, organizat pe module de invarianță fenomenală și intențional gestuală.

Am putea spune ca într-un fel cuvântul desprinde-elibereaza gestul pur de obiect și tot el eliberează dintr-o anume prspectiva subiectul gestual de realitatea video, prin amplificare de capacitate operantă, construind acțiunea gestuală cu instrumentul lingvistic, configurant superior. Dar cuvântul inlantuie subiectul gestual ca integ intențional, în personalizarea ierarhic superioară a subiectului lingvistic, devenit realitate diferita și superioară structural și dinamic lumii video. Prima intenția lingvistică este o subtilă forma de daruire-privare de libertate, ea eliberează ‘acțiunea gest’ de condiționarea numai a intenției gestuale, dar pune sub control intenția gestuală în bloc, prin luare sub control de altă intenție. Subiectul gestual absorbit de cel lingvistic, este ‘eliberat operant’ de limita configurantă a intenției gestuale și ‘inlantuit intențional’ el își poate valorifică mai eficient strategia creatoare de gest, controlată de cuvânt, dar pierde controlul propriei intenții. Practic prin control lingvistic subiectul gestual doar își schimbă o non libertatea pe altă, el schimbă nonlibertatea acțiunii și libertatea intenției pe libertatea acțiunii și nonlibertatea intenției luata sub comandă de o intenție superioară, non detectabila la nivel gestual.

În acelasi timp predicatul ‘vorbesc’ mai creează o personalizare libera-nelibera, anume subiectul lingvistic, care este liber să vorbeasca și construiască gest, dar neliber să comande vorbirea, neputind identifica-controla alte intenții ale vorbirii. Subiectul lingvistic poate elibera-inchide numai personalizarea gestuală inferioară siesi, dar este neliber intențional lingvistic cât timp propria intenție îi este alocată fără control meta intențional propriu.

Eliberarea subiectului care vorbește are loc în spațiul înțelegerii, când începe să functioneze intenția lingvistică de ordin secund, capabilă să unifice intențional lingvistic subiectul vorbitor, posesor al unei duble intenții, prima individualizate care conștientizează și controlează intențional altă individualizare.

Dar și subiectul ‘intelegerii’ posesor al unei triade intenționale ierarhizate este liber-neliber, el care elibereaza-inlantuie simultan două personalizări inferioare, anume eliberează operant subiectul gestual prin prima intenție lingvistică care asamblează gestul și mai eliberează operant lingvistic subiectul primei intenții lingvistice, prin a două intenție care comada vorbirea altor subiecți.

Se poate afirma că în personalizarea triplu intențională a subiectului înțelegerii coexista în dependente intenționale trei personalizări, două subordonate și una subordonanta. Primele personalizări , cea gestuală și lingvistică vorbitoare, sunt libere activ și non libere intențional, prin intermediul celei de a treia intenții, iar individualizarea predicatului ‘înțeleg’ este liberă să comande vorbirea dar nelibera operant să comande înțelegerea, să asambleze subiecți echivalenti conștient, intentionl și interpretant.

În perspectiva celor spuse intenția virtuală este canalul de comunicare între programele generatoare și interpretoare a mesajelor, alocate diferitilor subiecți, orice dezvoltare de nou predicat conținând noi ierarhizari de intenții, subiecți subordonati și acțiuni, cerind o extensie a intenției corelată conținutului de invarianță al mesajului, o reconstructie a subiectului și dimensiunii interpratarii. Omul desfășoară o mulțime de acțiuni și intenții, fie orientat gestuale, sau orientate lingistic concret sau lingvistic abstract-lingvistic, dar există o asemenea fuziune între intenția și acțiunea umană încât subiectul nu distinge în nici un moment între nuantele intenționale ca moduri de a elibera patrunderi și comportamente în realități diferite.

Intenția nu este doar releul declanșării unei acțiunii, este de fapt canalul activării întregului subiect, ca invarianță intențional operantă unificată, dar personalizată contextual printr-un pachet intențional concret. Intenția poate fi o reacție activantă, pozitivă, continuatoare de mod operant, dar poate fi comandă inhibanta de varietate subiect-actiune, când efectele avute în vedere au fost atinse sau când acțiunea comandata nu a realizat configuratia scop propusă.

Intenția este un operator abstract care activează și întreține formarea de operanzi concreti sau abstracti, fiecare aplicat într-un spațiu de invarianță obiectual cauzală distinct.

Trebuie subliniat caracterul neconfigurant de realitate al intenției, ea creează numai variante subiecți cu anume caracteristici interactive, dar realitatea și acțiunea sunt alocate subiectului virtual prin alte mesaje.

Intenția este o comandă interactivă universala, ea separa și activează o anume personalitate transformantă de realitate specifică.

Intenția este o acțiune subtilă, o stare de cvasi autonomizare activantă a subiectului, o stare de ‘liberă opțiune operantă’, pentru om, dar este numai ‘atribuire de mod actiune’, ‘atribuire de libertate opțională și comportamentală’ în sptiul virtual.

Intențiile virtuale se cupleaza la nuclee ierarhizate de acțiune, aparind situații de declanșare a unei intenții prin altă intenție și așa mai departe până la acel nivel intențional în afara propriului control.

Numai intenția multiplă care funcționează succesiv în lumi interne și externe diferite are funcția optimizarii acțiunii, spre exemplu intenția lingvistică a predicatului ‘vorbesc’ poate alege între serii de intenții și lanțuri gestuale diferite, selectind mai eficient o anume intenție și un anume lanț gestual, iar o intenție a predicatului ‘înțeleg’ selecteza o descriere de stare într-un anume subiect lingvistic, primind intențional o informație de acțiune din altă spațiu de competență operantă.

În spațiul virtual fiecare subiect primește sistematic prin mesajele specifice atit intențiile lumilor interioare sau cele activante de altă intenție sau acțiune în realitatea fenomenală virtuală, diferitelor intenții le corespund atit stări problemă cât și proceduri rezolvante cu grade diferite de performanță.

Comenzile intenționale virtuale trebuiesc proiectate în funcție de structura acțiunilor care se doresc asamblate și intretinute în spațiul virtual, unde ‘sunt interpretati subiecți personalizati’, conștienți local, fiecare modelind în limbaj invarianță gestuală și lingvistică proprie și a partenerilor de dialog.

Între cel care înțelege și ‘vorbitorul inteles’ se creează o punte informațională în dublu sens, cel care înțelege recupereaza prin mesaj din propria perspectiva, pe cel înțeles, iar cel înțeles se transfera intențional operant și modifică parțial, intențional și operant pe cel care îl înțelege.

În intențiile ierarhizate apare o inteactie a intențiilor în sensul ca o intenție activează și întreține altă, iar diferite agregari de intenții se conditioneaza unele pe altele, producind conexiuni intenționale stabile care formeaza și deplasează acțiuni dintr-un subiect în altul.

Cel care ‘înțelege’ realizează intențional un model lingvistic în care asmbleaza pe cel care ‘vorbește’, care la rindul lui sintetizeaza unitar pe cel care ‘face’, numai după ce toate aceaste personalizări subordonate intențional sunt finalizate, se eliberează acea acțiune specifică, sau lanț ierarhizat de acțiuni corespunzind intenției maximale.

Nici o acțiune nu este spontană, uni intențională, în predicatul înțelegerii, aici acțiunile se comandă treptelor de ierarhizari de subiecți începând cu treapta maximală controlta maxim intențional, până la ultimă treapta de varietate intentie-actiune-subiect.

Dimensiunea intențională controlează strategia operațional în orice spațiu lingvistic, ea poate schimbă modurile operante funcție de modificarea dimensiunii personalizării activate, constientizate intențional interactiv.

Asta înseamnă că indivizii predicatelor superioare pot crea intențional, un model intențional și comportamentului lingvistic al altor indivizi care dezvoltă mesaj lingvistic și prin mesaj creează și transfera ei înșiși alte individualizari inferioare. Cel care înțelege modelează subiectul care vorbește și prin intermediul acestuia controlează intențional subiectul gestual.

Fără atribuirea și utilizarea sistematică a intenției ca vector intern auto justificant al acțiunii, subiectul virtual ar fi o entitate magica, manipulata ca un automat, fără plauzibilitate comportamentală, fără intenția acțiunii, fără vorbire intentionata și înțelegerea vorbirii, fără asumarea din interior a mesajelor lumii lui.

Intenția este un element decisiv al personalității virtuale, ea este motiv de acțiune la orice nivel începând dela gestul pur până la predicatul formării constiente a subiectului conștient de subiect, subiectul primește fiecare stare proprie ori a altui subiect, numi amblata-insotita de intenția corespunzatoare, care incadreaza peroana și acțiunea într-un spațiu de individualizari compatibile și acțiuni legitimate cauzal, pentru fiecare subiect. Intenția exprima personalitatea globală și momentană a subiectului, gradientul sau de implicare în lumea fenomenală, atractorul-repulsor, care face fiecare individ să initieze sau refuze o anumită realitate sau acțiune distinct transformantă de stare, într-o anume realitate.

Prin intenție se creează o ierarhie operațională valorizantă care valorifică întreaga experiență gestuală continuta în totalitatea descrierilor de stare ale tuturor subiecților care ‘înțeleg’ și care la rindul lor posedă descrieri de stare ale celor care ‘ vorbesc și fac’.

Predicatul ‘înțeleg’ se bazeaza pe reconstructia sensurilor motivate intențional și pe introducerea unor predicate particulare noi cu sensuri mai bogate decit cele din spațiul lingvistic al primului predicat. În spațiul ‘intelegerii’ apare explicit sensul cuvintului ‘vorbesc’ atrubuit super-invariantului lingvistic producator de mesaje în limbaj, care unifică întregul spațiu lingvistic atribuit celui care ‘vorbește’.

Predicatul înțelegerii are o gamă de opțiuni și acțiuni mult mai larga decit cel al vorbirii. Subiectul din înțelegere intentioneaza-intentii ale vorbirii, nu intentioneaza direct vorbirea, asta insemnind ca poate alege între mai multe mesaje cu conținuturi diferite pe care să le construiască el însuși sau comande la partenerii de dialog. Noul subiect dezvoltă varietati de realitate alcatuite din agregate de ‘vorbitori’, care au la rindul lor o structura compusă din personalizări gestuale controlate intențional. Înțelegătorul dispune de totalitatea conținuturilor lingvistice a tuturor subiecților lingvistici, ale căror mesaje le-a primit și interpretat și pe care le poate valorifică în alegerea unei strategii rezolvante de stare problemă.

Intenția celui care ‘înțelege’ capteaza toate intențiile interioare și exterioare ale celui care doar vorbește și operează selectind individualitati lingvistice, apoi modifică intenția celor care ‘vorbesc’ produce variante de subiecți care ‘fac’, prin activarea de lanțuri gestuale.

Toata această serie interactivă se bazeaza pe reconstructia succesivă a dimensiunii intențiilor de toate nuantele, clasificate pe spații de operare și discriminate interactiv, prin alte nivele intenționale.

În concluzie cel care ‘înțelege’ este compus dintr-o mulțime de subiecți care ‘vorbesc’, iar fiecare din cei care ‘vorbesc’ este compus din mulțimi de subiecți care ‘fac’. Se observa formarea unei ierarhii intenționale piramidale pe două nivele, în care cel care ‘înțelege’ operează pe fiecare nivel subiect cu câte o intenție specializata, el controlează atit limbajul interior cât și extern prin manipularea intenției lingvistice interioare și efective.

Predicatul ‘înțeleg’ permite prima construcție a sensurilor, dar dat fiind că nu este identificat ultimul nivel intențional, însăși formarea de sensuri nu este intentionata, nu este metalegitimata explicativ, ca în spațiul uman, de o conștientă oricât de extinsa cuprinzătoare a oricărei acțiuni constientizate.

Construcția sensurilor și interpretarea mesajelor în spațiul predicatului ‘înțeleg’

-Sensul cuvintelor în limbaj natural are la bază mai multe mecanisme semnificante încă incomplet intelese. Majoritatea cuvintelor au sensuri concretizabile video, definite prin familii de invarianți video statici și dinamici, legatura fiind reversibilă, invarianță video selectind cuvântul, iar primirea cuvintului reconstituind starea video potențială, conținând întreaga familie de invarianță. Data fiind conexiunea cuvint-familie de invarianță obiect, interpretarea video a cuvintului nu presupune reprezentarea explicita a unei imagini de subiectul uman, acesta are posibilitatea să expliciteze doar lingvistic un cuvânt ca fiind echivalent cu o mulțime de forme, mișcări sau proprietăți ale realității.

Astfel cuvintele din vocabularul limbajului natural nu comunică imagine sau altă variantă perceptual reprezentată, ele reconstituie mai degraba un nucleu de caracteristici video comune, pentru a echivala fiecare cuvânt o gamă de moduri forma, relație, mișcare sau proprietate.

Dacă fiecare primire de cuvânt ar declansa în interpretor o stare video asemenatoare celei percepute subiectul ar fi în situația confuzionanta a primirii și reprezentării simultane a două mesaje de realitate diferite și a imposibilitatii diferentierii apartenetei formelor și proceselor de una sau altă din realități.

În limbaj situația e diferita, omul poate primi și decoda mai multe mesaje, limbajul comunică realitatea la modul ‘conceptual’. Conceptul, semnificantul unei familii de invarianță fenomenală nu este o modalitate fenomenală, nu creează o spatialitate incarcata cu forme, nu închide subiectul într-o realitate obiectuala în care există o amplitudine maximă de prezența a formelor și mișcărilor.

Caracrteristica realității lingvistice este prezența nelimitată de forme și interdependente, depinzind numai de performanță interpretantă a subiectului dimensiunea de realitate a unui mesaj pe care o poate înțelege. Spre exemplu când citim o carte primim un mesaj de realitate care în intenția autorului este un model societal acoperind un interval de timp, unde o mulțime de personaje își desfășoară intențiile și acțiunile pe intervale mari de timp, intrind în diferite conflicte unele cu altele. Dacă am reprezenta video efectiv mesajul unei opere literare am fi pusi în dificultate de schimbarea continuă a planurilor fenomenal umane, de prezența altor eroi în câmpul interactiv, plasati în alte peisaje, manipulind alte obiecte, având alte scopuri, traind alte stări sufletesti.

Dar înțelegerea conceptuală a mesajului este diferita de reprezentare, interpretarea cu poziționare intelectiva într-un mesaj activează doar numele-sensuri ale entitatilor prezente și numele-sensuri ale caracteristicilor descriptiv individualizante care definesc prezentele, iar la aceste nume sensuri asociaza cumva potențial, la cerere de nuantare semnificantă, întreaga anvelopa de invarianță a fiecărei a din prezentele interactive extrase dintr-o interpretare de mesaj lingvistic.

A înțelege în sens uman mesajul lingvistic este o acțiune interpretantă foarte complicată, neînțeleasă funcțional, caracterizata prin mai multe atribuiri de planuri semnificante, fiecare având o particularitate semnificantă corelată cu invarianță structurală, dinamică sau intențional operantă a varietatii existentiale interpretate.

Dacă interpretam-intelegem numele unui cuvânt obiect activam o anume procedura formatoare de sens care actualizează în mecanismul interpretor ‘cuvinte descrieri’, nu imagini explicite, ale familiei de invarianță a formei, dacă ‘reconstituim-intelegem’ ca individualizare, numele unui personaj punem în functiune altă procedura creatoare de sens care activează dimensiunea de obiect informațional al personjului cu întreaga să personalitate intențional interactivă și afectivă definitorie.

Faptul că omul poate primi simultan mai multe mesaje lingvistice și nu se blocheaza interpretant în continuturile lor, indică existența unui mecanism intern de atribuire rapida și alternativă a sensurilor diferitelor descrieri, împreună cu o procedura de analiza a semnificatiilor și priorizare a mesajelor, ordonate interpretant după criterii momentane de evaluare a valorii sensurilor. Valorizarea mesajului duce la o priorizare a înțelegerii, ea este o funcție interpretantă umană, dar modelabila și pe un sistem informațional.

Evaluarea și definirea de prioritati funcționează și în spațiul reprezentării, unde stările obiect, proprietate, acțiune și individualitate, au valori semnificant-operante diferite, numai ca reprezentarea este incontrolabilă structural și dinamic pe când înțelegerea este la dispozitia subiectului, acesta poate întreține sau bloca actul înțelegerii unui mesaj în orice moment și se poate conecta interpretant ala orice alt mesaj din cele disponibile simultan. Lumea externă a omului este un imperativ existențial care impune imperative ale manifestării umane, impune condiționări ale situarii , evaluării și acțiunii, pe când lumile interne sunt opțiuni de modalități la dispozitia potentialului intențional configurant uman. În realitate omul se acorda cu evenimentul, în lumea interioară creează și acorda evenimentul cu intențiile sale.

Ca oameni fiecare proiectam în ambient fascicule de priorizari interactive momentane, efect al prelungirii unei serii de evenimente controlate, către viitor, dar ignoram majoritatea formelor și mișcărilor pentru care nu avem momentan sau sistematic potențial de manipulare.

Înțelegerea virtuală trebuie să simuleze această diferențiere de conținut și amplitudine semnificantă creată de procedura interpretant evaluantă de conținut, pentru a permite înțelegerii subiectului să circule intențional între mai multe mesaje, să urmareasca mai multe trasee evenimentiale și să aleaga înțeleagă în fiecare moment mesajul care conține traiectoria operantă priorizata momentan.

Fiecare predicat lingvistic este în esenta lui un predicat de atribuire de personalizare și în personalizare de atribuire de intenție și acțiune, individualizind un subiect unificat ca invariant intențional operant, plasat într-un spațiu obiectual cauzal distinct. Din dimensiunea subiectului localizat ca invariant maximal de ultimul predicat lingvistic se extrag moduri intenționale și interactive locale compatibile cu intervalul de realitate în care este proiectat.

6.2 Dimensiunea personalizării în înțelegere

A atribui un predicat informațional de tipul ‘vad, fac vorbesc, etc’, în spațiul virtual inseamn a simula ‘constienta’ ca funcție discriminata de conținut intern sau perceput, a subiectului.

Subiectul care vorbește poate atribui două predicate generalizate altui subiect, anume ‘vad și fac’, prin acest act de atribuire el individualizeaza și conștientizează un singur subiect, pe cel care ‘face’.

Subiectul care ‘înțelege’ dezvoltă două personalizări subiect distincte și le atribuie diferențiat intenția gestului și intenția lingvistică a controlului intenției gestuale. Orice atribuire explicita de predicat generalizat este un act de conștientizare, de identificare a apartenentei unei intenții și acțiuni unei unificari de personalizare cu un spectru intențional operant dat.

Subiectul care ‘înțelege’ conștientizează pe cel care ‘vorbește’ și numai prin el îi conștientizează pe cei care ‘fac și vad’. Identificarea unui obiect informațional cu caracteristici comportamentale precise, de către alt obiect info, ierarhic superior înseamnă de fapt a separa-recunoaste o parte din propria caracteristică de invarianță intențional operațională și a o atribui altui subiect aducindu-l la acel rang intențional și operant pe care si-l atribuie siesi formatorul de personalizare.

Cel care ‘înțelege’ atribuie intențional predicatul ‘vorbește’ subiectului individualizat lingvistic și îl aduce cu un nivel sub nivelul sau interpretant. Să ne amintim ca toate predicatele afara de ultimul ‘a știi ca stii’, produc o contractie de identificare a propriei dimensiuni operante, astfel cel care vorbește identifică subiectul din spațiul gestual ‘face’, iar cel care ‘înțelege’ recunoaște ca obiect informațional lingvistic unificat OIL și îi atribuie predicatul ‘a vorbi’. Nici un predicat lingvistic afara de ultimul ‘ a știi ca stii’, nu identifică intențional și operant propiul nivel de invarianță interpretantă.

6.3 Structura subiectului din spațiul înțelegerii

Subiectul predicatului ‘înțeleg’ este caracterizat și individualizat prin patru predicate din care trei predicate operante, anume ‘vad, fac, vorbesc, înțeleg’, iar atribuirea fiecărui predicat este echivalentă cu interpretarea unui mesaj cu conținut distinct și atribuirea conținutului unei pesonalizari unitare. Spre exemplu cel care înțelege atribuie mesajul video predicatului ‘vad’, atribuie intenția și gestul obiectului info gestual din predicatul ‘fac’, atribuie intenție de vorbire și mesaj lingvistic subiectului care ‘vorbește’, dar nu își identifică și atribuie propria intenție și capabilitatea înțelegerii. Subiectul rezultat din interpretarea-intelegerea mesajelor lingvistice nu își identifică proprie intenție și funcția înțelegerii, el nu poate identifica unitar obiectul informațional al înțelegerii, astfel nu recunoaște procedura înțelegerii la alti subiecți și nerecunoscind-o nu poate comandă re descrierea în limbaj și comunicarea specifică a unora din mesajele intelese de partenerii de dialog. Cel care înțelege comandă numai vorbirea și conținuturi lingvistice presupuse a aparține partenerilor, fără a discrimina în aceștia diferenta între mesajele create de ei și mesajele primite de la altii și intelese.

Cel care ‘înțelege’, pătrunde intențional discriminativ în lumile lingvistice interne ale celor care ‘vorbesc’ și face alageri de mesaj din spațiul lingvistic unificat prin înțelegere al acestora. Prin înțelegere fiecare subiect modelează spațiile lingvistice ale acelor subiecți care ‘ii vorbesc’, ale căror mesaje interpretate sunt puse împreună și organizate prin trasee de orientare intențională în continuturile acestora, astfel pot fi comandate intențional eliberari de mesaje vorbite cu anume conținuturi din cele aprtinind spațiului lingvistic unificat al partenerului de dialog.

Fiecare subiect situat într-un predicat lingvistic primește și interpretează mesaje diferentiate provenite de la alti subiecți cu diferite ranguri intențional operante și alocă permament fiecare mesaj nou primit și înțeles acelui subiect aflat în cuplaj lingvistic, pentru care posedă un model intențional operant distinct.

Cel care ‘înțelege’ comandă intențional doi subiecți de rang inferior și construiește personalizări gestuale și lingvistice diferentiate intențional operant.

Predicatul lingvistic ‘înțeleg’ delimiteaza unitar două obiecte informaționale OIG și OIL, și îi uifica pe fiecare intențional, de asemenea posedă două conștientizări pentru gest și vorbire și atribuie o conștientizare unui subiect lingvistic, conștientizează pe cel care ‘vorbește’ prin dublă conștientizare a celui care ‘înțelege pe cel care vorbește’.

Nouă și superioară intențional operant este structura interpretantă de mesaj a predicatului ‘înțeleg’ alcătuită ierarhizat din subiecți lingvistici în care sunt proiectati cei gestuali, iar în aceștia este desfășurat spațiul video al formei, miscarii și acțiunii gestuale. Lumea înțelegerii este o lume stratificata intențional interactiv, cu priorizari operante definite, în fiecare acțiune particulară se începe cu sinteza personalizării care posedă predicatul potrivit intenției și acțiunii comandate și în continuare se face o selecție de modalitate intențional operantă în personalizarea compatibilă cu actul comandat.

Predicatul ‘înțeleg’ aduce o crestere substanțială de rafinament intențional și interactiv în mesajul lumii percepției, prin pătrunderea și unificarea lumilor gestuale și lingvistice interioare ale tuturor subiecților contactati, dezvoltind o prima socializare intențional interactivă, nucleu al viitoarelor spații socio operante aparținând urmatoarelor predicate.

Înțelegerea este o ‘multi vedere intențional orientată’ în toate lumile interne ale altor subiecți, ea poate suprapune volume mari de interpretari și activa comenzi de mesaj cu conținut specific, punind bază urmatorului predicat ‘ a stii’ unde se initiaza actul cognitiv de formulare intențională a starii problemă și de rezolvare intențională. În primul predicat al cunoașterii ‘a stii’, subiectul își propune să creeze modalitate operantă în limbaj, el devine un autor de proceduri configurante în spațiul gestual și lingvistic.

Lumea predicatului ‘înțeleg’ este alcătuită din subiecți caracterizati prin tripla intenție, tripla acțiune și dublă conștientizare a lumii video și interioare, anume conștientizarea reprezentării și acțiunii gestuale și supra-constientizarea lingvistică a ambelor, unificate în conștientizarea subiectului lingvistic. Mesajele de realitate ale predicatului ‘înțeleg’ au ca adresa trei strategii de interpretare, interpretari de mesaj video pur, de mesaj gestual și de mesaj lingvistic. Tripla interpretare a ‘înțelegerii’ implica o mulțime de intentii-actiuni în lumi diferențiat atribuite și cere strategii evaluante precise pentru situari corecte operant în fiecare din lumile selectate.

Strategiile interpretoare ale lumilor virtuale diferite basculeaza sistematic subiectul între variante obiectuale și cauzale distincte și îl obliga să își creeze o retea de priorizari în fiecare realitate sau suprapunere de realități conectate, toate aliniate temporalizat calitativ în memorie. Evident ‘nu intelegem’ prin unificari și regularizari operante, ca subiectul viertual al înțelegerii are resurse proprii de descriere și interpretare de mesaj, el primește sistematic noi tipuri de mesaje intenționale și interactive, creatoare de comportamente noi, toate aparținând unei noi individualizari cu o amplitudine intențional lingvistică superioară.

Cauzalitatea fenomenală a înțelegerii se redimensioneaza și complică prin actul lingvistic comandat și înțeles care permite noului subiect să extragă și valorifice întreaga experiență gestual lingvistică a celor cu care comunică.

Cel care ‘înțelege’ nu mai mișcă obiecte prin gest, nici gesturi prin cuvânt, nici chiar subiecți gestuali prin siruri de cvinte, subiectul înțelegerii compune și conecteaza conform opțiunilor de selectare de mesaj, acei subiecți lingvistici a căror invarianță lingvistic operantă îl intereseaza.

Mesajul de lume virtuală atribuit celui care ‘înțelege’ conține alternative de lume virtuală reasamblata intențional în lumile interioare. Subiecții lingvistici caracterizati prin ‘înțelegere’ devin module de invarianță intențional lingvistică maximale ale realității acestui predicat, iar cel care ‘înțelege’ își construiește primele varietati de lume proprie folosind nu forme, mișcări sau gesturi, el asamblează și conecteraza orientat agregate de subiecți care vorbesc, fiecare alcatuit din subiecți specializati gestual în predicatul ‘fac’.

Reconstructia lingvistică a lumii interioare.

În predicatul înțelegerii toate acțiunile gestuale și lingvistice proprii sau ale subiecților cu care interactioneaza sunt ordonate relațional în memorie, dezvoltind ceea ce am putea numi o pre temporalizare a lumii virtuale, o legare în simultaneitate și succesiune a actelor din reprezentări sau a conținuturilor de mesaje lingvistice intelese. Temporalizarea realității de către om este un proces de tetradimensionare și cauzalizare generalizată a universului care se desfășoară de zeci dacă nu sute de mii de ani și se poate spune ca nu este încă incheiat, în sensul ca timpul are aspecte calitative și cantitative încă ne explorate pe deplin.

Nu vom incerca o incursiune în subteranele sensurilor timpului, ce ‘este timpul’ cunoaște satisfacator fiecare, iar ce ar mai putea fi este greu de imaginat și mai ales nu intereseaza neaparat pe oricine.

Putem doar spune ca identificarea simultaneitatii și succesiunii obiectului, miscarii pur obiectuale și acțiunii în predicatul înțelegerii duce la folosirea optimizata a memoriei, mulțimea tablourilor video comprimate prin descriere în limbaj fiind conecate într-o anume ordine și disparind multiplicitatea memorizarii aceluiasi obiect sau eveniment video în situații diferite, aparent fără legatura între ele. Ca oameni care traim în spatiu-timp dar nu am participat la construcția perspectivei spatio temporale a lumii nu ne dam prea bine seama de valoarea conceptului generalizat de timp. Temporalizarea este un criteriu de separare, optimizare și operare cu dimensiunea dinamică a naturii, de proiectare a relationarii stabile între evenimente. Timpul are capabilitate operantă și organizanta în reprezentare și în seria de reprezentări cuplate, el fragementeaza mișcarea și acțiunea în părți minimale încă definibile, inteligibile sub aspectul conținutului, el este un operator abstract, concretizabil local, de explicitare și valorificare a succesiunii invarianței dinamice. Timpul transformă simultaneitatea spatiala a reprezentării obiectual dinamice momentane în serie de reprezentări unificate unde mulțimea tablourilor video sunt puse împreună după multiple criterii de continuitate a mișcărilor, iar subiectul se poate deplasa intențional pe diferite trasee iesind din moment și intrind în sria de momente, în orice combinare de traiectorii existentiale, dezvoltind modulul temporalizat al totalitatii reprezentărilor legate spatio-temporal.

Introducerea temporalizari înlătură toate repetarile de mesaje video inregistrate în situații distincte, mișcările diferite sunt unificate în familii după invarianță lor și utilizate sistematic ca mișcări etalon în rezolvari de situații. Prin introducerea temporalizarii ordonatoare de tablouri perceptuale și apoi lingvistice, mulțimea secventelor de realitate inregistrate video și lingvistic se reasambleaza ca banda evenimentiala unicat, fără reluari de situații similare, iar subiectul învață să circule în ambele sensuri în seria temporalizata și să detecteze sistematice dependente relaționale și dinamice care accelereaza și optimizeaza asamblarea de lanțuri gestuale, izolind similitudini cinetice care duc la similitudini operaționale și sporesc performanță procedurilor de formare a lanțului gestual cu adresa configurantă specifică.

lume ‘video’ netemporalizata și descriptibila în limbaj are o dimensiune obiectual cinetica enormă, fragmentata, ea este caracterizata printr-o multiplicitate redundantă a avenimentelor și și mai ales o imprecizie relațională incontrolabilă, derivată din repetarea parțială și izolata a diferitilor invarianți dinamici, situație care frineaza identificarea dimensiunii cauzale a realității, a existenței unor dependente între orice tip de evenimente.

Memorarea fără ordonare de lanțuri video foarte lungi, cu repetari zonale ne unificate relațional, duce la o estompare a frontierelor de invarianță dinamică și la slaba delimitare a inceputurilor și sfirsiturilor unor evenimente, pentru care nu există nici un marcaj de continuitate către ‘trecut și către viitor’. Însuși operandul gestual are rol de ambiguizare a realității video. Fără temporalizare gestul amesteca incontrolabil structura seriilor de forme și mișcări iar subiectul gestual este incapabil să circule coerent în benzile video memorate, să faca o corectă localizare a inceputului și sfirsitului unui segment fenomenal specific și să se acorde gestual coerent cu caracteristică morfo dinamică a contextului în care se afla. Subiecții pur gestuali se ratacesc în lumea video interioară, neputind localiza corect relațiile de continuitate între diferitele segmente fenomenale, ceea ce duce la o imprecizie în evaluarea plauzibilitatii legaturilor între seriile de imagini, de unde decurge o lipsa de eficientă configurantă în lumea video externă. Situația se schimbă mult prin introducerea interpretării în limbaj, acum apar cuvinte controlind conectiv familii de invariante forma , mișcare și proprietate. Cuvântul semnificat generalizează și clasifică pe module modurile de invarianță statică și dinamică, adunind împreună mulțimi de forme sau mișcări similare.

Predicatul ‘vorbesc’ separa blocuri de invariante video stabilizate, trasate lingvistic, iar predicatul ‘înțeleg’ reconstituie sensul cuvintelor prin cuvinte, inlaturind ‘imaginea’ ca mediator’ din interpretarea imediata și accelerind procedura interpretării mesajelor lingvistice.

Pe bază temporalizarii calitative, reconstructia în limbaj a lumii interioare creează posibilitatea identificării precise a relatiilor de sincronism și diacronoism evenimential, de poziționare a unui eveniment între anume evenimente și nu între oricare, dezvoltind strategii de corelare și interdependenta între mulțimi de mișcări prin intermediul operanzilor lingvistici care manipulează blocuri de realitate nu obiecte și mișcări unicat.

descriere lingvistică a unei serii video temporalizate este mult mai compactă dinamic, mai filtranta relațional cauzal, mai usor de memorat și de utilizat la construcția de moduri gestuale cu o anumită adresa, dar ceea ce este mai important, posedă mai multa informație generalizabila, ocupa putin loc în memoria subiectului, poate fi regasita și manipulata mai usor, modificata mai rapid în toate segmentele descriptive și este mai individualizabila interactiv.

Descrierile de stare fac posibile construcții de contexte de realitate diferentiate, atribuibile diferențiat, ca lumi personalizate intențional și operant.

Fără limbaj acțiunea secvential temporala prelungita pe mari intervale fenomenale este imposibilă, iar coerentă configurantă imposibilă.

Predicatul ‘înțeleg’ introduce ceea ce am putea numi începutul de condiționare și dependență video cauzală, reconstituita lingvistic, el permite subiectului să se desprinda ireversibil de momentan și să circule egal de plauzibil interactiv, în orice segment al memoriei, tratat ca realitate echivalentă realității din reprezentare.

Interpretarea în limbaj

Predicatul ‘înțeleg’ are o dublă funcție interpretoare în fiecare comunicare, el creează ‘o auto înțelegere de mesaj’ în creatorul lui și mai eliberează ‘o înțelegere de celalalt’ în cel care primește mesajul. Prin înțelegere de sine se conștientizează actul propriei vorbiri și se diferențiază dimensiunea unitară a proprie personalizări, iar pin înțelegerea celuilalt se unifică și conștientizează la nivelul de vorbitor, partenerul de dialog.

Înțelegerea este un predicat revolutionar care construiește o prima structura de invarianță lingvistică a subiecților atit în propria lor interpretare cât și în a celor cu care comunică. Prin înțelegere subiecții devin surse sistematice de informații comandate intențional și se deschide orizontul socializarii intențional interactive a acțiunii lingvistice.

Înțelegerea are etape de instalare, în primele în interiorul înțelegerii sunt construite în limbaj cele mai simple echivalente de familii de invariante video corespunzind acelor familii video pe care le-a tradus în limbaj formatorul de mesaj, familii inglobind forma și dinamică obiectelor observate și descrise. A două etapa ar conține separarea și reconstituirea numai lingvistică a descrierii lingvistice a lanturilor gestuale și în final în ‘înțelegerea personalizanta’ este asamblata în limbaj întreaga invarianță lingvistică a fiecărui subiect cu care se schimbă mesaje. La maturizare interpretantă înțelegerea va identifică și controla corectiv însăși înțelegerea, în sensul ca însăși intenția înțelegerii este identificata și controlată, iar subiecții își comunică conștient ‘intelegere de mesaj’ nu doar mesaj lingvistic. Această unificare a subiectului conținând intenție de înțelegere se realizează în predicatul ‘a stii’, unde se ‘cere intelegere’ de la parteneri pentru a verifica interpretarea corectă a unui mesaj. În spațiul de interpretare al predicatului ‘știu’ este identificata invarianță informațională unificată a intepretorului lingvistic, aici cel care ‘stie-înțelege’ pe cei care doar ‘înțeleg’, pune împreună toate interpretările de mesaje și le atribuie subiectului unificat care înțelege.

Identificarea invarianței asamblative a înțelegerii, creează structurile pre sociale și sistematizeaza comunicarea de mesaje între subiecți.

Caracterisica semnificativa a’înțelegerii’ virtuale este apariția unei noi intenții, al carei scop este tocmai controlul producerii interpretării unei descrieri în limbaj. Am spus că înțelegerea seamana cu vederea ca act de interpretare-reprezentare, a unui mesaj de realitate, dar spre deosebire de vederea pura unde subiectul nu identifică primirea unui mesaj video și activarea unei proceduri interpretante, înțelegerea mesajului lingvistic se caracterizează prin detectarea distinctă a formei mesajului și a extragerii intelesului acestuia, adică a conținutului de realitate proiectat în înțelegător.

Când prin ‘înțelegere’ este sintetizata invarianță lingvistică a subiectului care vorbește, fiecare mesaj este înțeles personalizat și atribuit unei singure surse, în acest fel se generează personalizări intențional vorbitoare distincte și este posibilă identificarea unei ‘amprente lingvistice’ proprie fiecărui subiect, diferențiat de altii cu alte amprente intențional lingvistice.

Prin ‘înțelegere’ sunt posibile construcții mai complicate și coerente de modalitate operantă și atribuite personalizat diferitilor subiecți, care sunt comparati unul cu altul ca surse creatoare de realitate, izolindu-se diferentele de mod gestual și lingvistic.

Individualizarile ‘intelegerilor’ permit formarea de strategii operant corective în gest și limbaj personalizate, orientate pe subiecți, iar interactia lingvistică capătă particularități interpretante, fiecare subiect este tratat diferit ca sursa de mesaje.

Înțelegerea în limbaj are în primul rind scopul de a înlătură imposibilitatea reconstituirii în imagine a mulțimii de forme, mișcări și relații contextuale pe care le percepe distinct fiecare subiect și nu le poate comunica direct video.

Interpretarea în limbaj a limbajului este determinată de imposibilitatea traducerii mesajului lingvistic în imagine cu suficientă precizie pentru a reconstitui acea mulțime de moduri video diferentiate dar și subtil similare, aparținând reprezentării. Dar mai există un motiv profund al înțelegerii lingvistice a limbajului, anume necesitatea desprinderii complete a subiectului de reprezentare și acțiunea în reprezentare și plasarea să intențional circulanta în două sau mai multe lumi video și lingvistice între care se pot stabili orice condiționări și combinatii situational operante.

Când vorbim și înțelegem nu suntem fixati-angajati într-o realitate obiectual cauzală imperativa, exterioară și incontrolabilă intențional precum lumea fenomenală, vorbirea și înțelegerea dau impresia ca formarea sau primirea de mod realitate sunt la dispozitia subiectului, acesta alegindu-si liber intențional, lumea în care să se situeze interactiv când vorbește sau lumea pe care o comandă și expliciteaza când primește selectiv mesajul de înțeles.

Dimensiunea de invarianță informațională a subiectului lingvistic este enormă și non reprezentabila video coerent, data fiind caracteristică sa intențională non formulabila în imagine și caracteristică sa temporala, de agregat compus din serii de intenții și tablouri video interactive conectate.

Non interpretabilitatea video a invarianței ierarhizate intențional operante a subiectului lingvistic, obliga la înțelegerea numai lingvistică a mesajului vorbit, iar bază video care de fapt este fundamentul interpretării în limbajul virtual, este scufundată, neimplicata controlabil în înțelegere, adică subiectul nu contoleaza intențional relația momentană cuvânt imagine, odată stabilit sensul video invariant al fiecărui cuvânt.

Încă din înțelegere se poate introduce sensul personalizat și sensul comun, socializat al cuvintului. Sensul personalizat derivă din alocarea propriilor moduri de a izola familii de invarianță obiectuala, cietica și gestuală și a le echivala prin cuvinte, iar sensul socializt ar fi cumva o intersectie a tuturor familiilor de invarianță obiectual dinamică și decantarea unui nucleu video comun, bază a semnificării cuvintelor și înțelegerii similare a mesajelor.

Dacă un subiect alocă unui cuvânt o anume mulțime de forme, mișcări sau gesturi și altul ceva diferit , evident ei nu își pot comunica realitate compatibilă, pentru că fiecare descrie ceva iar celalalt înțelege ceva diferit.

Nucleul video comun derivat din intersectia tuturor familiilor da invarianță semnifica fiecare cuvânt în spațiul socializat al comunicării. Dacă există situații în care familiile de invarianță video ‘semnificind un cuvint’ în doi subiecți virtuali, au intersectie vida, acest cuvânt nu comunică informație reciproc acordabila semnificant, iar un subiect vorbește despre ceva și celalalt ‘înțelege ‘ altceva’, situație des intilnita în limbajul natural uman.

Rezultă că pentru a crea un sens comun, reciproc acordabil, în spațiul predicatului ‘înțeleg’ trebuie create zone de semnificație video comuna pentru toate cuvintele din vocabular, trebuie separate și stabilizate ca module semnificante, intersectii ale dimensiunii familiilor de invarianță ale tuturor formelor, mișcărilor, gesturilor proprii. Dar cum în limbaj și intenția este descriptibila și transferabila trebuie introduse cuvinte care să descrie stările intenționale pentru că în fiecare situație să fie bine diferentiate atit intențiile cât și acțiunile comunicate.

Pentru a simula individualizari de vorbiri și intelegeri de mesaje, în fiecare interpretor virtual se trimit mai multe variante mesaj la vorbire și variante de interpretari la înțelegere, dindu-se impresia subiectului ca el este autorul formării unei descrieri de realitate de asemenea este și creatorul oricărei intelegeri, cu toate ca așa cum am mai spus, în lumea virtuală vorbirea și înțelegerea cu intențiile personalizante, sunt alocate prin mesaj.

-Dimensiunea sensului în spațiul interpretant al înțelegerii.

Majoritatea cuvintelor din spațiul lingvistic al predicatului ‘înțeleg’ poartă asupra lor trei nivele de invarianță structurală, ele caracterizează simultan dimensiunea reprezentării fără subiect, a acțiunii gestuale și acelei lingvistice, a vorbirii, iar sensul fiecărui cuvânt pe linga familia de invarianță pe care o comunică, ‘sub înțelege’ dimensiunea informațională a subiectului din acest spațiu lingvistic, caracterizat prin trei intenții și trei moduri operante, gestul, vorbirea și interpretarea vorbirii.

Subiectul care ‘înțelege’ foloseste în premiera trei cuvinte cu sens de predicat generalizat, anume, ‘vad, fac, vorbesc’, fiecare din aceste predicate conține o variantă de realitatea distinctă, anume unificarea reprezentării, dimensiunea informațională a subiectului gestual și a celui lingvistic.

Dacă fiecare înțelegător este compus din mulțimi de ‘vorbitori’ personalizati, rezultă o organizare piramidală a spațiului interpretant al predicatului înțeleg, în virful ierarhiei interpretante este situată și activată intenția și procedura înțelegerii care localizează ca invarianți informationali subiecții lingvistici și le alocă intenția și acțiunea vorbirii, iar în dimensiunea informațională a acestora este localizat și manipulat nivelul intențional și operant al subiectului gestual.

Actiuna interpretantă din înțelegere funcționează ca o diferențiată atribuire de intenții și acțiuni corespunzatoare, iar alocarea intenției și acțiunii specifice unui subiect implica conștientizarea acestuia ca invariant informațional specific, prin urmare cel care ‘înțelege’ acționează mediat, prin dublu transfer de intenție acțiune, intii către vorbitor și numai prin acesta către formatorul de gest.

Comandă acțiunii lingvistice generalizate prin predicatul ‘vorbește’, atribuit unei personalizări dimensionate intențional operant adecvat, este prima acțiune abstractă din spațiul limbajului, este o meta acțiune, în principiu fără conținut specific, dar care poate activa orice conținut particular, în funcție de specificarea intervalului obiectual operant, comandat prin predicate particulare. Atribuirea acțiunii implica identificarea nivelului de invarianță informațională a celui căruia i se atribuie predicatul generalizat ‘vorbește…’ și poziționarea acestuia în ierarhia operant intențională a celui care înțelege și comandă vorbirea.

În spațiul înțelegerii se dezvoltă variantă minimală a unui ‘eu dublu constient’ cu două nivele intenționale capabil să localizeze sau atribuie alt ‘eu constient’ de dimensiune inferioară.

Reamintim ca nici un predicat nu se autoidentifica intențional și conștientizat, în consecință un subiect înțelegător poate personaliza și constientiza formatorul de limbaj, iar prin acesta atribuie numai intenție și acțiune gestuală.

Când spunem că cel care ‘înțelege’ atribuie direct acțiune celui care vorbește și o transmite numai mediat, în limbaj, celui care ‘face’, nu înseamnă că cele trei variante de personalizare aparținând subiectului maximal acționează separat. Toate personalizările predicatelor subordonate unui predicat lingvistic sunt unificate în subiectul predicatului maximal și activabile ierarhizat, corespunzator intenției și acțiunii activate la un moment dat.

Din ierarhia intențional operantă a intelegatorului pot fi construite și activate familii de invariante aparținând la trei predicate și două personalizări ordonate optional-intentional, spre exemplu poate fi comunicată directionat o comandă de descriere a reprezentării, o acțiune gestuală într-o anume reprezentare sau o descriere lingvistică a unui subiect în una din cele două ipostaze.

Această funcție de multipersonalizare atribuită subiectului virtual ‘înțelegător’, simuleaza simplificat proprietatea omului de a își pluri individualiza semenii, alocindu-le capabilitatea de a dezvolta o varietate de intenții și acțiuni sau a construi ei înșiși personalizări echivalente.

Unificarea unui set de personalizări diferite intențional într-o personalizare maximală duce la interactia intențională, astfel intenția înțelegerii controlează intenția vorbirii care la rindul ei activează intenția gestuală, iar controlul intenției prin intenție înseamnă controlul unei individualizari globale, unificate, de către altă individualizare egală sau superioară intențional.

Acest mod multi intențional comunicant care activează intii dimensiunea informațională a subiectului compatibil cu mesajul și numai după aceea comunică mesaj specific, care mesaj la rindul lui activează în subiectul modelat alte nivele de intenții și subiecți subordonati, pare inutil de complicat, dar credem că are logică lui interioară, el permite controlul unitar al tuturor nivelelor de personalizare și acțiune cerute de proiectarea și realizarea unei acțiuni de grup unde se intersectieaza și interactioneaza variante de personalizări și acțiuni diferite.

ierarhizare a intenției duce la ierarhizarea atribuirii acțiunii, ceea ce permite să se personalizeze unitar subiectul și acțiunea alocată, să se pastreze invarianță interpretantă proprie fiecărui mod intențional și să se asigure coerentă schimbului de mesaje comunicind activari diferentiate de strategii operante pentru fiecare nivel de mesaj.

Această multi individualizare a celor pozitionati în spațiul comunicării și intretinerii acțiunii permite o evaluare și corectie diferențiată a fiecărui subiect controlat intențional, individualizindu-se permanent cel sau cei care dezvoltă acțiune într-un anume predicat cu particularizarea acțiunii fiecăruia.

Introducerea temporalizarii calitative în înțelegere extinde spațiul acțiunii desprinzind subiectul din reprezentarea, gestica sau vorbirea momentană și pozitionindu-l în mulțimea lanturilor de reprezentari-ipostaze memorate, cu alte cuvinte subiectul este decuplat de prezentul continuu, cauzalizat fenomenal și transportat în toate trecuturile disponibile unde poate acționa opțional fără cenzura cauzalității.

Dimensiunea temporala valorifică mai bine performantele configurante gestuale și lingvistice ale strategiilor generatoare de mesaj interactiv alocat subiectiulor. Patrunzind în temporalitate subiecții își pot crea modele de acțiuni inevitabil incorecte, în lumile interioare, acumulari de benzi video, gestuale și lingvistice. Odată asamblate interior, în temporal, acțiunile sunt transportate și activate în real unde toate disfunctiile operante se manifesta explicit iar corectia se face de asemenea în lumea interioară, această basculare între temporal și momentan este specifică omului.

Dar posibilitatea corectiei acțiunilor asamblate lingvistic este încă redusa la nivelul predicatului înțelegerii, aici subiectul nu posedă reguli sintactice și semantice explicite prin care să formeze și analizeze construcția descrierilor de stare proprii sau primite.

Practic cel ‘care înțelege’ nu ‘înțelege ca înțelege’, predicatul înțelegerii nu se autoidentifica și nu se autoatribuie.

Înțelegerea este prima faza a instalării logicii acțiunii, ea continuă și optimizeaza operant în urmatoarele predicate

Lumea celui care înțelege’ este alcătuită din entitati intenționale , care au două tipuri de intenții explicite și anume au intenția lingvistică prin care comandă asamblarea gestului și au intenția gestuală prin care efectueaza gest. Cel care ‘înțelege’, vede peste tot numai intenții ca motive de acțiune, el însuși fiind un primitor de intenții, prin care se activează pe sine și pe ceilalti. Instalarea cauzalității intenționale în lumea virtuală este o consecință a felului în care reprezintă realitate cel care ‘înțelege’ activindu-i selectiv pe cei care vorbesc și fac. Intenția umană este o proprietate de personalizare unitară a proprietatii opționale a subiecților caracterizabila prin predicatul ‘ vreau’, dar cel care înțelege nu se identifică înțelegând și nu își poate atribui acest predicat generalizant de stare intențională. Numai în spațiul predicatului ‘stiu’ se introduce ‘imperativul motivarii volitionale’, subiectul ‘cunoscător’ putind identifică subiectul ‘înțelegător’ cu toate atributele sale intenționale și toate personalizările incluse.

Cel care ‘vrea’ este vectorul care creează pe cel care ‘vede, face și vorbește ‘, deci este un creator de realitate video și de personalizări în realitate, fiecare având caracteristică sa interpretantă. Cauzalitatea intențională este o pata de culoare comportamentală pe care vrem să o asociem unei realități lingvistice elementare, în care subiecții trebuie cumva personalizati ca mod de cuplaj cu lumea lor.

Pentru cel care doar înțelege mesajul lingvistic, dar e departe de a experimenta și înțelege mesajul fenomenal cauzal al realității, fie ea și virtuale, simplificata cauzal, întreaga realitate a percepției apare că un urias mecanism intențional, compus din intenții distribuite, în așa fel ca fiecare parte de realitate video are propria specificitate a intenției în spatele fiecărei manifestari obiectual dinamice. Am putea discuta pe această tema presupunind ca și lumea umană a trecut prin faze similare de cauzalizare naturală intențională în curgerea timpului, ca realitatea a fost la începuturi ‘personalizată intențional’, dar toate sunt presupuneri, noi nu vom știi niciodată cum au invatat stramosii nostri să înțeleagă și să se înțeleagă cauzal, cu lumea lor, în fiecare moment al istoriei.

Evolutia acțiunii în înțelegere.

Diferenta de conținut între predicatele informaționale este de fapt o diferenta între dimensiunile informaționale ale subiecților, individualizati prin mesaje diferite conținând stări scop, intenții și acțiuni diferite.

stare scop sau problemă este de fapt conținutul unui mesaj de lume alternativă diferita de lumea reprezentării și o intenție de aduce la similitudine prin gest pur și gest lingvistic structura obiectual dinamică a reprezentării și cea a lumii alternative. În fapt o stare problemă are multe variante, funcție de spațiul de formare și dezvoltare-rezolvare.

Sugerăm câteva variante de acțiuni problemă proprii fiecărui predicat:

1. Constructia unei configuratii obiectuale statice și dinamice prin gest în realitatea video. Acest nivel problematizant-operant aparține predicatului ‘fac’,

2. Asamblarea unui subiect și manipularea acestuai în limbaj pentru a crea o configuratie prin gest.

Este variantă problematizant rezolvantă în predicatul ‘a vorbi’,

3. Constructia în limbaj a unui subiect lingvistic unificat și activarea lui intențională pentru a crea prin intermediul lui variante de subiecți care coordonează în limbaj subiecți care ‘fac’. Dimensiunea starii problemă și acțiunii rezolvante în predicatul ‘înțeleg’.

Cuvintele predicatului ‘vorbesc’ initiaza o prima unificare a spațiului reprezentării pure și a extensiei gestuale în construcția sensurilor celor două predicate generalizate ‘vad și fac’ și a predicatelor pure sau gestuale specializate, adevărate agregate de invarianță dinamică sau operantă, a căror manipulare cere o sistematică conservare a unei configuratii multi obiectuale în fiecare etapa a aplicării operatorului cuvânt declansator de operator gest.

Subiectul din înțelegere separa întreaga invarianță informațională a vorbitorului compus din serii de formari și rezolvari de probleme gestuale în limbaj și are posibilitatea să se imprumute cu moduri operante de la cei cărora le poate comandă conținutul mesajelor lingvistice.

Principalul obiect cu care operează înțelegerea este individul însuși, el devine atit material de construcție cât și creator de construcții compuse din blocuri de invarianță mai simple structural, acest fapt se reflectă în nouă dimensiune a starii scop în care sinteza subiectului este condiția formării și atribuirii problemei. În spațiul înțelegerii nu se mai pleaca de la obiect la acțiune și de la acțiune la cel care acționează; înțelegerea dirijeaza acțiunea din interiorul intențional al subiectului de rang intentional-operant superior către subiectul inferior intențional și numai după parcurgerea intregii ierarhii intențional interactive se ajungă la interactia gestuală directă în realitatea fenomenală virtuală.

Acțiunea celui care înțelege este ‘o manipulare de subiect’, o acțiune asumată, o acțiune conștientizată, propagata printr-un subiect de rang superior către un subiect de rang inferior, este diferențiată intențional și atribuită acelei dimensiuni informaționale care o conține. Această cuplare a acțiunii la un subiect și nu la obiect permite o multiplicare a adreselor de acțiune și diferențiere a lor după complexitate și după efecte.

Acțiunea înțelegerii separa intii un subiect lingvistic care își ‘reprezintă în limbaj’ problemă, în acesta exploreaza spațiile lingvistice purtătoare de variante rezolutive și în continuare se construiește spațiul operant al subiectului gestual specializat într-o gamă de moduri configurante.

Subiectul care ‘înțelege’, construiește un ‘subiect problemă și în acesta dezvoltă intenții rezolvante lingvistice și gestuale în mod ierarhizat.

Trebuie doar retinut ca procedurile rezolvante ale predicatului ‘înțeleg’ operează prin două medieri subiectual intenționale asupra realității, prima mediere este subiectul lingvistic, a două este cel gestual activat de cel lingvistic.

Această schimbare de metodă de configurare duce la apariția primelor agregate multisubiectuale conectate lingvistic și multi orientate gestual care pot fi tratate ca primele forme de acțiune comuna, nucleele viitoarelor grupuri sociale unificate intențional lingvistic și dinamic create în urmatoarele predicate.

Lumea predicatului ‘înțeleg’ este o lume a acțiunii duale, lingvistice și gestuale, aplicata asupra a două variante de personalizări progresiv mai simple operant, care pot fi dirijate prin limbaj să își activeze propriile strategii de rezolvare a stărilor scop.

Conștientă celui care ‘înțelege’ acopera invarianță unificată a celor care ‘vorbesc și fac’ , aceste două personalizări intra astfel în sfera intentionalitatii sale multioperante.

Comunicarea în spațiul intelgerii

Ceea ce diferentiza înțelegerea vorbirii de pura vorbire, este activarea vorbirii la alti subiecți prin nouă intenție, fapt care declanșează comunicarea din exterior, multi intențional, cel care vorbește devenind o unealta lingvistică activabila și din interior de propria intenție și de altele intenții.

În predicatul ‘vorbesc’ comunicarea este spontană, declansata numai de propria intenție, fiecare începe să ‘vorbeasca-comunice’ când primește mesajul intențional lingvistic individualizat, astfel vorbirea pura este comandata numai din interior.

În înțelegere este sintetizat subiectul info lingvistic cu proprietatea intenției vorbirii, această meta intenție activează intenția vorbirii și transformă spontaneitatea genezei mesajelor în comandă de mesaj iar comunicarea devine sistematică în acest predicat.

Declansarea intențională a limbajului oricărui subiect de orice subiect care prin înțelegere intra în fiecare spațiu lingvistic al altor subiecți duce la formarea unui spațiu lingvistic comun, unificind toate lumile interioare explorate și transformă mulțimea subiecților într-o arhitectura multi intențional super lingvistică în care se comandă și schimbă intențional mesaje.

În spațiul predicatului ‘înțeleg’ inițiativă declanșării mesajului aparține și celui care vorbește și celui care înțelege, această dublă decizie activantă de mesaj deschide comunicarea bidirectionala.

Consecință este o generalizare a comunicării unde fiecare vorbitor-intelegator este activat de toți ceilalti și îi activează pe toți, generind intretinrea principial nelimitată a schimburilor de emsaje.

Predicatul înțelegerii atribuie ‘vorbirea’ și o poate declansa intențional, iar subiectul lingvistic devine componenta info obiectuala standard, controlabilă lingvistic, asta duce la apariția în spațiul înțelegerii a primelor module multi subiectuale socializate, alcatuite din înțelegători de vorbitori. Limbajul celui care ‘înțelege’ este suficient de dezvoltat pentru a comunica prin mesaje distincte părți din lumile interioare ale fiecărui individ către toți cei de acelasi nivel intențional interpretant.

Apariția înțelegerii deschide lumile interioare ale fiecărui subiect , facindu-le accesibile vizitarii libere de către cei care au în comun acelasi rang interpretant, accesarea lumii interioare initiaza primele transferuri de individualitate intențional operantă între subiecți. Punerea în comun a lumilor interioare echivalează cu o enormă amplificare de potențial gestual și lingvistic, cu unificarea strategiilor rezolvante de probleme ale tuturor, devenite accesibile fiecăruia. Înțelegerea amplifică inventivitatea individuală prin împrumut de mesaj de la partenerii de acțiune, modelati ca invarianți informationali lingvistici, posesori a două intenții și două acțiuni.

Imprumutul de acțiune devine sistematic în lumea predicatului ‘înțeleg’, iar în fiecare individ sunt transferati și activati alti subiecți, firecare cu propria amprenta gestuală și lingvistică.

Fiecare subiect devine o colectie de subiecți ‘unificati personalizat’, dispare individualizarea izolata a subiectului vorbitor, devenit obiect de transport și utilizare controlată intențional. În înțelegere idividul este creat din indivizi, iar în mesajul genezei fiecărei personalizări ‘înțelegătoare’ patrund mesajele intenției și acțiunii diferitelor personalizări ‘vorbitoare’, astfel apare condiția conștientizării fiecăruia prin sine și prin ceilalti.

-Amplitudinea constientei în înțelegere

-Afirmam sistematic ca suntem ‘constienti’ de propria persoana, de prezența și acțiunile semenilor, de acele părți ale realității pe care le percepem, identificăm și introducem în spațiul intereselor noastre.

Dar dacă am incerca să explicam ce înțelegem prin ‘a fi constienti’, am constata ca întrebarea este dificila.

Omul își construiește mental forma lumii, alimentat de mesajul fenomenal, dar conștientizarea realității și situarii noastre în realitate pare mai mult decit reprezentarea ei.

La întrebarea dacă actul ‘fenomenalizarii’ mesajului univers, construcția și poziționarea noastră în ambient este sursa apariției constientei umane, raspunsul ar fi mai degraba negativ. Reprezentarea este o procedura creativă cumva ‘unidimensionala’, o modalitate interpretantă aplicata mesajului univers, ea valorifică informația senzorială transformind-o printr-o anume procesare în ‘mod realitate’, în subiectul interpretor. Realitatea este o stare a sistemului interpretor, este efectul procesării percepției, ea nu este și nu poate fi ‘in sine’, sau ‘in afara de subiect’, nu poate ‘există’ independent de interpretare, așa cum nu există înțeles al unui discurs în discurs, nu există semnificație într-un mesaj independent de prezența și actul semnificant al unei ‘mintii înțelegătoare’ care transformă în semnificație o înlănțuire de stări semn, indiferent de forma și legatura între ele. Abia la întrebarea asupra raportului mintii cu ea însăși, a acelor condiții care fac ca mintea sa pară a fi simultan și în afara ca forma suport și în interior ca proces generator de sine-forma și realitate, ca sursa a lumii și sursa a siesi, ca stare cauza și efect, răspunsurile devin dificile și e posibil că numai tratarea mintii ca efect virtual, ca mod interpretant de mesaj persoana, ca model de minte în altă minte, să rezolve problemă decisiv.

Dar numai reprezentarea ca funcție generatoare de forma și schimbare, extrasă din mesajul natural, nu creează și subiectul conștient și toate constientizarile particulare în subiect, reprezentarea oferă lumea ca dat disponibil dar nu asumabil, numai conștientă dăruie lumea subiectului, o face să fie și să fie asumată, utilizata și valorizata.

Dar dacă încercăm să construim ‘reprezentarea umană a realității ‘, alcătuită din imagini obiect și mișcări într-un sistem informațional, constatăm dificultatea de a produce dintr-o anume informație trecuta printr-un lanț operant caracteristică imagine, situată ‘intr-un punct de vedere’, existență și desfășurată din perspectiva unui ‘sistem interpretor’, pentru că punctul de vedere este tocmai ‘constientizarea imaginii’, este aducerea realității în ‘realitate’. Numai prin ‘constientizare’ ceva ‘există și se schimbă pentru cineva’, ceva devine prezența nemijlocită într-un ‘ subiect’, devine conștientizare de lume și conștientizare de subiect în lume.

Dificultatea provine din faptul că orice informație și mod operant introducem într-un sistem, nu vom știi niciodată prin ce stări trece sistemul dacă nu introducem un alt mod operant care să identifice cumva și discrimineze lingvistic primele stări operante și consecințele ale acestora și să ofere o descriere a acestora într-un limbaj pe care să îl ‘intelegem’.

Numai dacă reluam procesarea unei informații, aplicind o procesare primei procesari și o sistematică reprocesare a ultimei procesari putem spera să alocăm unui sistem informațional performanță de a își descrie în limbaj interpretabil uman, stările interne în care primește și ‘reprezinta-experientiaza’ realitatea proprie. Iar un sistem informațional care își descrie cel putin efectele dacă nu și structura operantă a propriilor stări funcționale ‘ca reprezentări de mod operant’, posedă o minimă conștientizare de acțiunea efect și de situarea să într-un spațiu obiectual dat.

Nu știm cum funcționează algoritmii mentali umani creatori de conștientizare dar putem face o ipoteză simplificanta conform căreia a fi conștient și conștient de conștientă înseamnă a posedă proprietatea multiplei reprezentări de reprezentare, adică utilizarea efectului primei procesari-reprezentari, ca mesaj din nou interpretabil într-o nouă reprezentare, iar nouă ‘reprezentare de reprezentare ‘ ar fi prima ‘constientizare de reprezentare’, urmata de o prima conștientizare de conștientizare, creată de a treia interpretare a celei de a două reprezentări constientizate și tot astfel.

Tratind efectul unei procesari de mesaj devenit ‘reprezentare potentiala’, ca nouă informație principial prelucrabila și reprezentabila, obținem ‘reprezentarea efectivă, conștientizată, a celei potențiale’, așadar transformind efectul procesării unui mesaj în mesaj și aplicindu-i o nouă procesare, re-reprezentare, presupunem a obține o ‘constientizare de constientizare’.

Aici facem ipoteza că pura recunoaștere video a realității nu devine efectiv o reprezentare până când în mintea noastră nu este cumva ‘reidentificata conștientizată’ consecință primei identificari-separari a structurii obiectuale a mesajului senzorial, care numai astfel devine realitate forma și mișcare nemijlocită pentru ‘subiect și permite situarea subiectului în interiorul ei tridimensional ca în efectul unui mod operant intern, proiectat în realitate exterioară.

Pentru ‘constientizare de identificare reprezentare’ a realității și în fapt pentru accesul la reprezentarea imagine ca efect al tratarii mesajului senzorial, presupunem că mai este nevoie de o altă prelucrare a efectelor procesării care generează reprezentarea potențială, a două modalitate operantă aplicata consecințelor primeia dezvoltând poziționarea reprezentării în reprezentare, generind minimă conștientizare de reprezentare.

Această reprezentare efectivă realizata prin ‘reperceperea și reinterpretarea interpretării datului perceptual’, creator al ‘reprezentării potențiale’ este autoarea ‘reprezentării constientizate minimal’.

Conștientă ar putea fi o procedura recursivă, care transfortma efectul unei prelucrari specifice în nouă informație de prelucrat permițând sistemului informațional să se desprinda de efectele oricărui mod operant și să le iddentifice ca stare realitate localizata în altă realitate extinsa.

În pura vedere există numai formele și mișcările potențiale, dar în conștientizare există realitatea subiectului în care este pozitionabila ca parte realitatea formelor. Conștientizarea ca operator recursiv ar crea cumva o realitate infinit dimensionala dar ‘goala de continut’, în care poate fi proiectat-introdus orice conținut generind o ‘constientizare particulară’, iar acel conținut odată poziționat -constientizat devine și el un mesaj, un mod obiectual nou, potențial conștientizabil, diferit de primul, mod obiectual adaugat, care de asemenea poate fi re-pozitionat re-localizat, reconstientizat, în nelimitată capacitate de primire infint dimensionala a ‘constientei-realitate’. Conștientizarea este un cadru de referinta autoreferentibil și autoreferentiat sistematic care pe măsură ce se umple de realități particulare constientizate își sporește dimensiunea și capacitatea de preluare și repozitionare conștientizare fenomenalizare a altor realități constientizate, devenite realități nemijlocite, particulare.

Așadar facem ipoteza că a constientiza este un mod recursiv operant care procesand o anume informație și dezvoltând o anume situare a sistemului în efectul procesării, mai posedă și activează încă serie de proceduri creatoare de re situari, re-pozitionari, aplicabile fiecare situarii anterioare, ducând la ‘o ultimă situare în situare’. Această continuă reprezentare în reprezentare este o acțiune abstractă, faca conținut distinct, care asigură desprinderea de o modalitate obiectual interactivă și deplasarea fixarea în altă modalitate, reluind nelimitat redesprinderea -refixarea sistemului cu întreaga să dimensiune informațională de subiect, în dimensiunea maximal conștientizată a oricărei realități.

Spre exemplu în predicatul ‘a vedea’ nu există conștientizare video și nici realitate video cât timp nu funcționează decit procesarea mesajului și identificarea formelor, dar atunci când efectul recunoasterii devine el însuși mesaj de procesat, adică recunoașterea formei ca procedura este ‘recunoscuta ca recunoastere’, este identificata de o procedura de detectare a consecințelor primei recunoașteri, presupunem că apare realitatea video nemijlocită ca reprezentare, ca imagine conștientizată minimal, apare realitatea în subiect, această fiind de fapt prima conștientizare de reprezentare, extrasă din mesajul perceptual.

Dar prima conștientizare comunicată a predicatului reprezentării ‘a vedea’, comunicare care confirmă existența realității în subiect, devine posibilă abia în limbaj, în predicatul ‘a vorbi’ când identificind reprezentarea video, unificind-o în familii de invarianță și traducind-o în invarianți limbaj, apare a două conștientizare de conștientizare, condiție minimală a genezei limbajului.

Predicatul ‘vad’ este uninivelar conștientizant, predicatul ‘fac’ devine dual, el dezvoltă conștientizarea video dublă a subietului ca obiect și acțiune conștientizat, proiectat în forma globală a realității de asemenea conștientizată, dar abia predicatul ternar conștientizant al limbajului, ‘vorbesc’, asigură o conștientizare de conștientizare de sine comunicabilă în limbaj, o reconstituire de conștientizare în conștientizare.

Dar ‘ a vedea’ mai poate fi tratat ca un meta operator cuvânt într-un anume spațiu lingvistic care identifica-separa-localizeaza acel invariant obiectual informațional compus din invarianți forma, cu alte cuvinte predicatul ‘vad’ caracterizează superobiectul creator de obiecte, este numele creatorului reprezentării.

De asemenea ‘ fac’ este numele obiectului creator de gest proiectat în creatorul de reprezentări forme și mișcări, iar ‘ vorbește’ este numele creatorului de subiecți gestuali, proiectati în creatorul de reprezentări și gesturi, prima variantă de realitate conștientizată.

Cel care înțelege generează patru reprezentări de reprezentare succesive, anume el dezvoltă conștientizarea video, în continuare conștientizarea gestuală proiectată în conștientizarea video, urmeaza conștientizarea lingvistică a constientuizarii video gestuale și ultimă conștientizare a subiectului și mesajului limbajului vorbit în subiectul și limbajul înțelegerii, unde se unifică și manipulează obiectul info lingvistic al vorbirii de către obiectul informațional al înțelegerii.

Proprietatea unui sistem interpretor de a se identifică în fiecare stare de interpretare a unui mesaj și a trata orice interpretare identificata, ca un nou mesaj căruia i se poate aplica o nouă interpretare generează conștientizarea progresivă de interpretare și de interpretare a interpretării. Dacă prima interpretare a efectelor procesării mesajului video fenomenal dezvoltă reprezentarea conștientizată minimal, a două interpretare a actului gestual proiectată în real creează conștientizarea minimă a gestului în spațiul conștientizării formei, iar a treia interpretare care tratează mesajul lingvistic ca forma și îi alocă încă o interpretare generează prima conștientizare a subiectului de sine ca vorbitor, ca triplu interpretor creator de stare realitate, de stare gest și de subiect gestual modelat în mesaj lingvistic.

Deci când o interpretare creatoare de modalitate realitate devine mesaj și este reinterpretata obținem o conștientizare de modalitate realitate, iar când prima conștientizare de realitate devine mesaj obținem ‘constientizarea de sine’ ca agent creator și conștientizant de realitate.

În concluzie un mesaj și o interpretare dezvoltă o modalitate operantă, o recunoaștere de stare și numai atit, adică un spațiu de realitate obiectuala potențială, iar acesta devine realiatate efectivă când transformam efectul interpretării primului mesaj în mesaj, adică reinterpretam interpretarea, atunci construim reprezentarea. Aplicind reprezentării interpretari succesive realizăm variante de conștientizare de sine.

Probabil conștientă umană s-a dezvoltat treptat, la început individul fiind ‘constient ingust’, conștient numai de forma realitate, în continuare devenind capabil de auto poziționare în reprezentare, de proiectare în realitate a propriilor acțiuni gest, devenind ‘dublu constienti’, de lume și de noi ca parte distinctă de lume.

Conștientizarea gestuală este conform schemei de multi reprezentare, o re-re-reprezentare de proprie forma și dinamică gestuală proiectată în re-reprezentarea obiectual dinamică ‘conștientizată’ a realității, iar în continuare dobindirea constientei de sine ca obiect informațional compus din totalitatea gesturilor intermediind atita niveluri de re-reprezentare câte sunt necesare pentru a separa și constientiza ierarhizat, lingvistic, o variantă reprezentare transpusa în altă stare reprezentare.

Dacă spre exemplu putem construi un algoritm de recunoaștere a formei, conștientizarea lui minimnala ar derivă din asamblarea și activarea unui alt algoritm care să identifice stările funcționale creatoare de recunoașteri ale primului algoritm.

Cum fiecare reprezentare este o familie de forme și mișcări, identificarea și cuprinderea globală a efectelor funcționării primului algoritm de identificare ar realiza ‘constientizarea globală a reprezentării’, iar centrarea celui de al doilea algoritm pe stări recunoaștere distincte ar realiza conștientizarea obiectuala particulară proiectată pe fundalul conștientizării unitare a reprezentării. Evident de la aceste afirmatii cu caracter general și ambiguu până la construcția conștientizării de lume și de sine, într-un subiect virtual creat într-un sistem informațional este o distanta enormă.

Cea mai elementară conștientizare relevantă apare odată cu formarea primului subiect lingvistic ‘vorbește’, care identifică subiectul gestual și îi atribuie trei tipuri de invarianță multi-reprezentata, ‘vad, intentionez și fac’. În interiorul predicatului ‘ înțeleg’ este separat cu întreaga structura video gestual-lingvistica, subiectul lingvistic, acum conștientizarea are o dimensiune și calitate superioară, unificind și controlind în bloc un modul de realitate ierarhizat, compus din invarianți video, intenții și gesturi, intenții lingvistice și descrieri în limbaj și intenții interpretante de mesaj lingvistic, toate constientizate.

Cel care înțelege conștientizează pe cel care vorbește și în invarianță conținutului acestuia poziționată în spațiul lingvistic repozitioneaza invarianță video gestuală a OIG, distinct conștientizată, realizind o conștientizare în altă conștientizare.

Conștientă celui care ‘înțelege’ difera net de conștientă celui care doar ‘vorbește’, acesta nu poate activa alte intenții lingvistice și nu poate unifica identifică dimensiunea constientei celor similari lui, pe când înțelegătorul izoleaza subiecții vorbitori personalizati și le comandă mesaje diferite, constientizindu-i distinct

Identificind subiectul lingvistic cel care înțelege poate constientiza prin atribuire toate mesajele lingvistice intelese, fiecare descriere fiind atribuită individualizat, personalizind vorbitorul.

Este important că fiecare virtual să poata urmarii-constientiza treaseele mesajelor vorbite, felul în care sunt primite și decodate, această urmarire a modului de interpretare duce la identificarea procesului ‘intelegerii’ și la conștientizarea celui care înțelege, realizind transferul către un predicat superior.

Prin atribuirea interpretărilor mesajelor se formeaza în fiecare virtual un model factual și lingvistic al celorlalti, bază pentru o continuă dublă conștientizare a acestora și o localizare mai precisă a fiecărui personaj subiect recunoscut în câmpul interactiv gestual și lingvistic al intelegatorului.

În fiecare individ care ‘înțelege’ se asamblează configuratii de indivizi care ‘vad, fac și vorbesc’, multi interpretare care transformă fiecare individ într-un creator de personalizare intențional operantă atribuită semenilor, realizind conștientizarea conștientizării, activind prima conștientizare personalizată pe un fond de conștientizare de grup.

Conștientizarea subiectului pe un fond de conștientizare a mai multor subiecți creează ceea ce am putea numi ‘constientizare actualizata continuu a subiectului’, în care reprezentarea subiectului se actualizează și modifică permanent, odată cu ultimul mesaj primit și decodat de la cel conștientizat.

Conștientizarea dinamică, continuă, proprie predicatului ‘înțeleg ‘atribuie subiectului o conștientizare variabilă, modificabila funcție de raportul sau cu ambientul și cu cel care îl identifică și conștientizează. În ‘intelegere’ se conștientizează trei predicate și două intenții și creează un profil de personalitate mult mai diversificat intențional- comportamental, decit profilul de personalitate creat de conștientă predicatului ‘vorbesc’, care detecta două predicate și o singura intenție, cea gestuală. Adaugarea intenției lingvistice și a predicatului ‘vorbesc’ la profilul de personalitate conștientizat în înțelegere creează un spațiu de acțiune largit, gestual, lingvistic formant și lingvistic interpretant de mesaj, cu circulatie intențională între variante.

Fiecare conștientă individuală devine o oglinda în care se reflectă dimensiunile de conștientă ale celorlalti, ele insele oglinzi ale altor conștientizări inferioare. Proiectarea constientei în altă conștientă mai avansata este prima faza a multi conștientizării, în care conștientă devine un factor modelant activ, pe al carei santier de creație este asamblata intențional personalitatea individului, cu resursele de configurare ale predicatului funcțional maximal, în acest caz ale predicatului ‘intelegerii’.

Conștientă înțelegerii este începutul conștientizărilor superioare în care subiectul își atribuie și atribuie și celorlalti toate predicatele inclusiv ultimul, realizind o conștientizare de altul echivalentă propriei conștientizări.

6.4 Semnificația în spațiul înțelegerii

Geneza unei lumi informațională se bazeaza pe două tipuri de mesaje și două moduri interpretante diferite, identificate și diferentiate de subiecți, prima interpretare, fenomenală, aparținând predicatului ‘vad’ transformă mesajul obiectual cauzal virtual în reprezentare, în realitate pentru subiect, spațiu procesual aparținând predicatelor ‘vad și fac’. A două interpretare acopera mesajele interactive, lingvistice, prin intermediul cărora subiectul devine un constituent activ al reprezentării, creator de variante realitate prin intermediul limbajului gestual al predicatului ‘fac’ și limbajului generalizant, aparținând predicatului ‘a vorbi’. Limbajul superior, al predicatului ‘vorbesc’ manipulează subiectul și realitatea din subiect, el face trecerea de la identificarea și controlul formei și miscarii particulare, proprii gestului, la construcția și conectarea familiilor de forme și și mișcări unificate, intoducind subiectul lingvistic într-o realitate diferita alcătuită din module de invarianță obiectuala și dinamică.

Predicatul ‘înțeleg’ are rolul de a extrage din mesajul lingvistic ‘vorbit’, variantă de realitate asamblata de subiect în lumea sa lingvistică internă, realitate conținând o acțiune gestuală sau lingvistică, fiecare atribuite câte unei varietati de subiect cu o anume catacteristica intențional operantă.

Interpretarea fenomenală dezvoltă ceea ce am putea numi metaforic ‘lumea fără subiect’ lumea formelor și mișcărilor, modalitatea realității în care subiectul are la început doar funcția percepției și reprezentării, a primirii și construcției lumii sale.

Mesajul gestual prima variantă de asamblare a subiectului virtual determină geneza unei lumi duale, lumea video internă în subiect, spațiu al primirii mesajelor de problematizare a realității și interactia acestei lumi problemă cu lumea ‘externă’ lumea rezolvarii problemelor, care conține toate calitățile realității naturale umane.

Al doilea mesaj lingvistic, vorbit, generalizant de invarianți forma și mișcare, creează modele de subiect și îi atribuie intenții și acțiuni. Prin intermediul limbajului subiectul își construiește acțiunea intii în spațiul lingvistic interior de unde o transporta progresiv în spațiul lingvistic, gestual și obiectual fenomenal.

Al treilea mesaj lingvistic, al înțelegerii, reconstituie ‘semnificant’ subiectul asamblat în limbaj și îi atribuie o realitate, intenție operantă și acțiune specifică, declansind transferul bidirectional al lumilor interne lingvistice, spațiu configurant unde se construiesc variante de subiecți și de realități și acțiuni în subiecți.

Prin capacitatea de a acomunica ‘realitate’ predicatul ‘nteleg’ seamana cu predicatul ‘vad’ dar diferentele sunt semnificative și se localizează la dimensiunea obiectelor i mișcărilor comunicate. Caracteristică ‘realitate’ comunicată de mesajul predivatului ‘vad’ conține forma video și proprietățile ei, pe când predicatul înțeleg transfera întreaga invarianata informațională a subiectului lingvistic compus din două intenții și trei niveluri de realitate, video, gestuală și lingvistică.

În dimensiunea informațională a subiectului asamblat în interpretarea ‘intelegere’, sunt reconstituite două personalizări conectate prin intenții ierarhizate, fircare subiect maximal transferat prin înțelegere primind și asumind o realitate distinctă, alcătuită din obiecte și acțiuni aparținând unor personalizări inferioare intențional operant.

Invarianță ‘ omogen obiectuala’ a vederii comunică forma și mișcarea ca părți de realitate fenomenală, similare structural relațional și dinamic, pe când invarianata semnificantă a ‘intelegerii’ comunică agregate obiectuale ‘informationale’, având o dimensiune compozitionala multidimensionala alcătuită din trei niveluri de invarianță obiectual și două de specificitate operantă ierarhizate prin două intenții, anume nivelul video al predicatelor ‘vad și fac’ amble reconstituite în variante subiecți asamblati unitar în predicatul generalizat ‘vorbesc’.

Reconstructia de ipostaze subiectuale intențional gestuale și lingvistice, este caracteristică mesajului ‘intelegerii’, în acest predicat individul și lumile sale se construiesc și comunică împreună, personalizat, aici dispar atit invarianță pura a formei și miscarii cât și lanțul gestual configurant izolat. În înțelegere nu există decit agregate subiecți maximali, fiecare conținând o anume alcătuire din subiecți subordonati, iar în fiecare ‘sub subiect’ din subiectul maximal este reconstituita o realitate compatibilă, obiectuala, intențională și interactivă, aceste agregate subiecți precis ierarhizate, fiecare cu personalizarea să intențional operanata și realitățile alocate, sunt modulele de de realitate descrise și intelese.

Limbajul înțelegerii creează a două mediere a acțiunii, prima generind-o vorbirea care asamblează gestul intii în limbaj și apoi în spațiul video. A două mediere creează în subiectul către care comunică intii un model de subiect și numai prin itermediul lui comunică un anume mesaj de realitate conținând obiecte, intenții și acțiuni specificate.

Înțelegătorul recupereaza ‘sinele individual intențional și interactiv’ asamblat de cel care ‘vorbește’ și îi daruia o personalizare lingvistică compusă din subiecți gestuali cărora le atribuie o altă realitatea specifică, compusă din gesturi aplicate realității video fenomenale.

Gestul lingvistic operează cu unealta subiect asupra subiectului ca invariant informațional multinivelar, fiecare nou nivel lingvistiv adaugă un subiect intermediar predicatului anterior, noul subiect ‘mediator’ devenind manipulator al seriei de indivizi inferiori din ierarhia intențional lingvistică maximală; unde ultimul individ mediator de acțiune din ierarhie este ‘vorbitorul’, cel ce acționează direct asupra subiectului gestual, identificatorul și transformatorul realității fenomenale. Pe măsură ce se extinde și personalizează intențional seria predicatelor, apar subiecții intermediari specializati interactiv și intențional, fiecare proiectind și comunicind părți din individualitatea globală, interpretantă de mesaj, compusă din variante subiect ierarhic conectati, parcurgind descrescator seria predicatelor până la nivelul intențional gestual, ultimă personalizare unitară din serie.

Cu cât mai amplu, multidimensional ca structura intențional implicanta, este subiectul, cu atit mai diverse și complexe sunt personalizările și acțiunile proiectate din perspectiva să în cei cu care comunică. În virtualitatea predicatului ‘fac’ se pot crea operatii gestuale cu adresa distinctă, dar fără construcția subiectului lingvistic creator specializat de subiecți gestuali, nu se poate intra intențional intențional operant în realitatea alcătuită din subiecți.

Predicatele lingvistice sunt un niște super operatori creatori de subiecți și operatori inferiori configurant, în subiecți, prin intermediul lor se asamblează variante de realitate în variante de personalitate, toate unificate în subiectul maximal al ultimului predicat activ în lumea modelată.

Limbajul înțelegerii nu se margineste la rolul de formator al individului și al structurilor de invarianță ale percepției și acțiunii gestuale, el este un vector al construcției personalizării lingvistic intenționale, iar intenția ierarhizată este nucleul subiectului individualizat.

Invariantul informațional maximal operat de înțelegere este OIL, caracterizat prin predicatul ‘vorbesc’, acesta e identificat ca un superagregat intențional dinamic alcatuit din planuri de implicare și acțiune, iar în interiorul lui se dieferntiaza anatomia subiecților inferiori structural, conținând acțiuni lingvistice și gestuale, ierarhic dependente.

Limbajul înțelegerii acționează simultan în două lumi lingvistice, odată în lumea parțial noncauzala interioară, în care subiectul poate inventa orice acțiune gestuală fără să fie sanctionat de factorii cauzali reali, iar a două acțiune se dezvoltă în realitatea cauzală care identifică și blocheaza operant descrierea lingvistic gestuală incorecta.

Predicatul ‘înțeleg’ formeaza și valorifică operant numai module alcatuite din subiecții lingvistici utilizati ca rezolvitori de problemă, prin intermediul lor se pătrunde în spațiul subiecților gestuali, creatorii acțiunilor efectiv configurante de realitate.

Fiecare predicat construiește și manipulează o populatie de subiecți ierarhic subordonati, numai astfel este plauzibilă conștientizarea fiecărei primiri de mesaj lingvistic din perspectiva unui interpretor personalizat.

În fiecare act semnificant este esențială intenția maximală accesibilă subiectului, fiecare intenție creează o personalizare inferioară intențional operant, spre deosebire de intenția gestuală care asamblează numai lanț gestual.

Înțelegerea ca interpretare este o acțiune ierarhizată, care nu unifică direct un operator cu spațiul de operare, prin înțelegere se reconstituie intii subiectul ca ‘obiect informational’, iar în interiorul lui se reconstituie dimensiunea realității și acțiunii, distribuita pe clase de subiecți ierarhizati intențional.

Sensurile cuvintelor ‘intelese’, decurg din unificarea dimensiunilor de invarianță a le subiecților predicatelor anterioare, posedând fiecare câte o strategie, generatoare de gest pur, de mesaj lingvistic, ultimul subiect având o strategie interpretantă de mesaj.

Fiecare sens al unui cuvânt din înțelegere derivă din proceduri semnificante distincte, fiecare identificind și alocind cuvintului ‘inteles’ familia de invarianță obiectuala, gestuală sau descriptiv lingvistică.

Orice atribuire de sens se proiectează în arhitectura intențional interpretantă maximală a subiectului, ca personalizare interpretantă și ca sens particular asamblat în personalizare, această unificare între subiectul care înțelege și conținutul înțeles permite controlul intențional al oricărui sir de cuvinte trimise sau primite și alocarea lor la subiecți distincti, asigurind coerentă comunicării.

Interpretarea este o unificare a sensului unui cuvint-operator cu întreg spațiul de semnificare al tuturor operatorilor-cuvint caracterizind un obiect informațional unificat, numai astfel subiectul se poate desprinde continuu de orice înțelegere particulară și circula liber în spațiul tuturor intelegerilor accesibile.

Fiecare atribuire de sens în limbaj activează întregul spațiu de interpretare al personalizării semnificante, în care se separa un anume sens, poziționat și conectat într-o mulțime de sensuri explicitante, astfel semnificarea devine un proces personalizat, accesibil subiectului, spre deosebire de ‘semnificarea-reprezentarea video’ a mesajului realității; în care componenta forma și mișcare invaluie subiectul fără ca acesta să își identifice vreo intenție configurantă.

Metapredicatul ‘înțeleg’ unifică personalizant totalitatea descrierilor de stare ale subiecților care vorbesc’, pe care îi poate diferentia-individualiza, în spațiile lingvistice în care acționează, el identifică și individualizeaza toate constructiile și interpretările de mesaj, atribuind personalizat intenția și acțiunea lingvistică.

Interpretorul de mesaj lingvistic este o supra personalizare creatoare de personalizări prin intermediul cărora își poate orienta propriile strategii de intentie-actiune, adecvindu-le celor care vorbesc’, înțelegătorul devenind adaptabil la mesaj, rezonant cu particularitatea stilistica a vorbitorilor pe care îi individualizeaza semnificant.

-Interactia intelegerilor și valorizarea

Interactia intelegerilor de mesaj lingvistic este o acțiune permanentă în spațiul lingvistic uman, ea trebuie să aiba loc și în lumea virtuală.

În spațiul socio lingvistic uman interpretorii nu comunică doar la modul neutru, neimplicat, ei schimbă subiecte și moduri personale de a construi mesaje, schimbă valori și stiluri de compozitie, schimbă intenții, opțiuni și evaluari de atitudini.

Intersectia între conținuturi și stiluri de exprimare influenteaza toți subiecții unui spațiu lingvistic, transpune fiecare individ în perspectiva formant-interpretanta de mesaj a celorlalti și îl transformă într-un amestec unic al celor cu care comunică.

Înțelegerea activează difuzia fiecărei personalități, în celelalte, în proportii și cu particularități diferite, ea determină schimbul de intenții și întreține comunicarea. Prin imprumutul intențional și operant subiecții virtuali se pot imita unul pe altul, apar transferuri de acțiuni și evaluari iar socializarea spațiului virtual devine posibilă.

Formarea în lumea virtuală de proceduri valorizante ale obiectelor , acțiunilor sau intențiilor, este o problemă dificila dar cu siguranta rezolvabila, valoarea este un câmp atractor-repulsor necesar pentru a declansa și întreține acțiunea și schimbul de acțiuni și efecte în orice model de lume.

Numai prin evaluare-valorizare se pot crea autentice individualizari intenționale și operante, altfel lumea virtuală ar fi doar un dialog preconstruit, un enorm și destul de banal joc pe calculator. Valorizarea este actul creativ și condiția creativitatii în orice societate, ea schimbă continuu criteriile intenționale și atenueaza sau amplifică diferite opțiuni sau acțiunii în dependență de criteriile evaluante momentate care motiveaza și orienteaza interactiv subiecții.

Dar într-o lume informațională am avea o simulare a stărilor evaluante și valorizante de situații și subiecți, nu o geneza a cimpului valoric prin proprietățile creative ale individului, cum este probabil cazul cu geneza atitudinii valorizante umane. Într-o lume virtuală ar functiona o funcție valorizantă, sau mai multe, așa cum avem funcții pre construite, creatoare de stări intenționale, de acțiuni gestuale, de construcții și intelegeri de mesaje, iar subiectul ar primi-interpreta și asuma ca situari valorizante proprii, aceste mesaje subtile care îl personalizează din exterior, fără control intențional.

Dealtfel o prima caracteristică ‘prevalorizanta’ dar conținând nucleul capabilitatii de evaluare este introdusa în funcția intenției de a orienta potențialul operant al subiectului.

Modelarea acțiunilor în subiecți și în spațiul fenomenal dezvoltată de intelegera mesajelor este un prim criteriu de fundamentare al valorizării virtuale, dat fiind că înțelegerea ca procedura de comunicare comandata a informatiei duce la imprumutul intențional, nu spontan, de acțiuni, iar efectele variabile, ale acțiunilor comandate-preluate determină activarea unei proceduri comparante care să estimeze efectele acțiunii imprumutate. Nu încercăm o ipoteza de construcție a valorii în lumea umană, cu siguranta omul a avut încă de la început prin fiziologia să performanțe evaluant valorizante de ambient, dar si-a rafinat simțurile de-a lungul mileniilor, construind ceea ce am putea numi ‘meta simțul estetic’, strategie valorizantă global a individului de către individ. Estetizarea lumii prin valorizare extinsa, generalizată, este însăși umanizarea superioară a omului sociabil și cooperant actual.

Lumea virtuală poate fi privită ca o recreatie informațională, explicita, a omului de către om, un experiment de transfer către niște entitati modelate într-un spațiu obiectual cauzal cvasi natural, a totalitatii modurilor de procesare create de om care simuleaza funcțiile umane și alocă performanță perceptuală, gestuală, lingvistică formatoare și interpretantă de mesaje, unor entitati dotate cu intenție și caracteristică interactiv cognitivă.

Unicul instrument de transfer de informații către și între subiecții virtuali care au proprietatea intenției și învățării este limbajul , iar versatilitatea și puterea descriptional semnificantă a limbajului creat și înțeles trebuie permanent corelată dimensiunea ‘intelegerii’ alocată subiectului în interiorul fiecărui predicat generalizat.

Fiecare limbaj virtual prin funcția descriptivă este un fel de comandă de realitate, el pune la dispozitia subiecților posibilitatea construcției de variante ale reprezentării, acțiunii și descrierii de acțiune, după proiecte individualizate. Limbajul este cea mai importanta comandă virtuală prin care se asamblează variante de personalizare intențional operantă în variante de realitate.

Limbajul formeaza și orienteaza percepția, intenția și opțiunea interactivă a celui care acționează, dar poate controla alti subiecți, dat fiind că să cum am spus, în domeniul semnificant particular al fiecărui cuvânt este compactata și ‘sub înțeleasă’ intraga personalizare informațională a subiectului, numai astfel fiind posibilă desprinderea subiectului de orice sens și glisarea opțională în spațiul sensurilor, alegind conținuturi de mesaje, moduri de asamblare sau înțelegere a acestora.

Limbajul permite identificarea și formularea precisă a problemei și tot el oferă instrumentele rezolvarii, el acunde în nelimitată lui potențialitate constructiva logică operantă criteriu al rationalitatii, al analizei dimensiunii problemei și căutării optimizate a traseelor rezolvante.

Limbajul ‘înțelegerii’ da subiectului posibilitatea să se desprinda sistematic și de realitate și de succesivă reflectare a realității în lumea interioară și să se pozitioneze succesiv pe mai multe nivele de personalizare, fiecare diferențiat printr-un nivel intențional și un mesaj propriu de realitate.

Odată cu introducerea predicatului ‘a înțelege’, limbajul face un salt descriptional, prin introducerea unui nou nivel intențional și prin apariția unor cuvinte noi, cel mai important fiind predicatul generic ‘vorbesc’ care comunică întreaga personalitate lingvistică a subiectului odată cu comandă acțiunii de formare a mesajului.

Subiectul care ‘înțelege’ penduleaza între trei trei variante de personalizări diferite, cea video gestuală configurantă de lume obiectuala nemijlocită, cea creatoare de realitate lingvistică și cea interpretantă de lume lingvistică, toate trei unificate în suprapersoana intelegatorului.

Cuvintele utilizate în predicatul ‘vorbesc’ sunt nume de invarianți forma, de invarianți dinamici și gesturi specifice aplicate diferitelor forme și mișcări, ele formeaza vocabularul minimal al primei faze lingvistice, a vorbirii. Predicatul ‘înțeleg’ adaugă meta cuvântul interpretant de subiect unificat ‘vorbesc’ dar extinde vocabularul cu nume de acțiuni și lanțuri de acțiuni stabilizate operant aparținând predicatului ‘fac’.

Sensurile cuvintelor din ‘intelegere’ sunt fundamentate pe urmatoarele familii de invarianță obiectuala:

1. Invarianta unificată în familii a formelor și mișcărilor.

2. Invarianta relațională identificata între forme în repaos sau mișcare.

3. Invarianta dinamică a setului gestual. Alocarea de cuvinte predicat particularității operante a fiecărui gest stabilizat permite construcția și intelegera fluenta a comportamentelor gestuale.

4-Invarianta dinamică comuna, generalizată, a lanturilor gestuale descrisă prin predicatul generalizat ‘fac’. Fiecare lanț gestual difera de celelalte prin conținutul și ordinea de conectare a gesturilor, dar toate sunt semnificabile unitar prin predicatul generalizat ‘fac’, acesta le declanșează și întreține ca acțiuni configurante, indiferent de structura și efect.

5. Unificarea intregii invariante intențional descriptive a subiectului lingvistic semnificat unitar prin predicatul ‘vorbesc’.

7. Constructia OIL prin unificarea descrierilor interpretate. Subiectul lingvistic ‘vorbesc’ este o ierarhie intențional operantă compusă din subiecți gestuali controlati intențional și descrisi în limbaj.

8. Invarianță lingvistică a predicatului ‘înțelege’, definit ca o ierarhie de subiecți care vorbesc, unificati intențional.

Dimensiunea intențional operantă alocată subiectului lingvistic separa și unifică în înțelegere tripla invarianță a modului ‘vazut, facut și vorbit’ și dublă invarianță intențională a celor care ‘fac și vorbesc’.

Toate aceste moduri de invarianță statice, dinamică pura, dinamică gestuală și lingvistică, intențională și operantă formeaza sensurilor cuvintelor predicatului minimal ‘înțeleg’.

Predicatul ‘înțeleg’ descrie o ‘realitate interioară non reprezentabila în spațiul video, non interpretabilă numai în imagine, el cere construcția interpretării în limbaj, numai astfel separind enormă dimensiune intențional operantă a subiectului tratat ca obiect informațional.

Cel care ‘înțelege’ eliberind predicatul ‘vorbește’ activează un întreg subiect, în acesta diferențiază o ierarhie intențional lingvistică și un spațiu de descrieri de stare, iar în acest spațiu al constructiilor de realitate și acțiune își orienteaza intenția înțelegătorul alegind mesaje sau dirijind formarea de emsaje cu anume conținut.

Este evidnt ca modelarea virtuală a înțelegerii umane minimale pune numeroase și dificile probleme practice de construcția și interpretare a diferitelor mesaje, interpretare bazata pe extensia functiilor cuvintului, creator și recuperator de realitate.

Predicatul ‘înțeleg’ este primul meta-cuvint, care manipulează subiectul ca întreg lingvistic, așa cum predicatul ‘vorbesc’, identifică și manipulează unitar subiectul gestual. Prin înțelegere sunt activate enorme module de descriere intențional activa, fiecare ‘modul individ’ conținând serii temporalizate de tablouri fenomenale și moduri configurante specifice distribuite în segmente ale diferitelor serii temporalizate. Fiecare subiect lingvistic este de fapt o variantă particulară de lume virtuală, iar înțelegerea comandă și activează lumi virtuale în interiorul altor lumi virtuale, realizind proiectia de realitate subiectivata în altă realitate de asemenea subiectivata, conectind temporalizari diferite, construind alinieri și comparari de evenimente, surse ale viitoarelor acte de cunoaștere.

Înțelegerea amplifică performanță interpretoare a fiecărui subiect pe măsură ce funcționează, orice înțelegere este o ‘intelegere de intelegere’ și are dublă funcție de explicitare și de corectie prin reconstructie, a mesajului ‘vorbit și înțeles’.

Acumularea interpretărilor creează ceea ce am putea numi realitatea multi lingvistică, presocializata , diferita de realitatea lingvistică individualizanta, a predicatului ‘vorbesc’. În comunicare-intelegere se intilnesc și fuzioneaza ‘personalizările’, sensurile se redimensioneaza permanent, în funcție de apariția prin învățare a noi moduri operante și apoi interpretante, toate influentindu-se permanent unele pe altele.

Cel care ‘înțelege’ trebuie să aiba o strategie interpretoare optimizabila, capabilă să imprumute din alte ‘intelegeri intelese’, prin transfer de intelegerere.

În spațiul ‘înțelegerii’ se declanșează ‘interactia interpretărilor’, adică influentarea fiecărei intelegeri de celelalte, această interactie este un fenomen rezonant, care odată amorsat se amplifică permanent, intretinand și dezvoltind schimbul de mesaje cu orice conținut.

Sensurile metapredicatelor așa cum sunt toate predicatele generalizate, derivă nu din identificarea invarianței video lingvistice izolate ci din identificarea invarianței operant intenționale unificate a ‘obiectelor informationale’, module de realitate în interacțiune, autentice lumi în contact, perturbare reciprocă, influentare și regenerare continuă.

Dar afara de utimul predicat, ( a știi ca știi), nici un predicat lingvistic generalizant nu identifică subiectul la dimensiunea pe care o creează maximal, predicatele nu se identifică pe ele insile funcțional, nu identifică intențiile de cel mai inalt nivel pe care ele le activează, nu separa întreaga invarianță informațională unificată a subiectului devoltat.

Dar pe măsură ce se avanseaza în acțiunea unor predicate superioare apar cuvinte generalizante noi, descriind funcții predicative succesive, creatoare de varietati predicative extinse sau concrete. Spre exemplu ‘înțeleg’ nu se autosemnifica dar construiește sensul prdicatelor ‘vorbesc’ și ‘fac’, iar fiecare din aceste două predicate generice subordoneaza și activează varientati interactive specifice de dimensiune și complexitate configurantă diferita.

6.5 Semnificația metapredicatelor

Un predicat particular descrie-atribuie o acțiune, un metapredicat dezvoltă un subiect căruia îi atribuie o mulțime de predicate particulare, toate subordonate intenției de orientare a acțiunii.

Mulțimea de atribuiri subiect-actiune, defineste rangul unui metapredicat și implicit dimensiunea lingvistic operantă a subiectului explicitat prin meta acțiune.

Predicatul ‘fac’ tratat ca metapredicat este singurul care unifică și atribuie un spațiu operant compus din gesturi și lanțuri gestuale primului obiect informațional, fără a identifica el însuși asemenea ierarhii operante, dar predicatul ‘vorbesc’ identifică subiecți gestuali și le atribuie diferite intenții acțiuni, iar predicatul ‘inteleleg’ identifică, atribuie ierarhizat și controlează intențional subiecți aparținând predicatelor ‘fac și vorbesc’.

Sensul metapredicatului ‘înțeleg’ este foarte bogat, el implica două constiente, trei intenții și trei predicate de atribuire ‘vad, fac , vorbesc’, el separa și activează intențional un obiect informațional ierarhizat capabil la rindul lui să construiască și manipuleze obiecte informaționale inferioare. Înțelegerea derivă din unificarea subiecților capabili să identifice subiecți, astfel acest predicat atribuie unui subiect calitatea de a construi el însuși subiecți cărora le atribuie intenții de acțiuni.

Cel care ‘înțelege’ personalizează subiecții, le detecteaza ‘amprenta lingvistică’ în construcția mesajelor și prin intermediul ei alocă fiecăruia un anume tip de mesaje cu un anume conținut.

Predicatele generalizate sunt un fel de superoperatori capabili să activeze întreaga gamă de operatori predicat particulari din dimensiunea de semnificare a limbajului alocat, implicând o sistematică localizare gestuală și lingvistică a întregului subiect în fiecare acțiune particulară comandata.

Există mai multe spații ale atribuirii acțiunilor, specifice fiecărui metapredicat, avem spațiul atribuirii operarii gestuale populat cu OIG, avem spații lingvistice create de OIL, și avem spațiul înțelegerii unde cele două variante de subiecți unificati și transformati în părți ale personalizării ultimului subiect, fuzioneaza intențional și interactioeaza ca entitati subordonate intelegatorului.

În spațiul ‘fazelor intelegerii’ se atribuie agregate multi operante compuse din acțiuni gestuale sau descrieri de acțiuni în limbaj, unor subiecții distincti, spațiul înțelegerii monteaza și activează două categorii de subiecți fiecare cu personalizarea să intențională.

Fiecare identificare sau construcție de subiect implica o mulțime de atribuiri de traiectorii intentional-operante, fiecare traiectorie conținând lanțuri configurante de moduri problemă, activate diferențiat de intenții rezolvante.

Orice atribuire de predicat particular se face prin intermediul unui predicat generalizat și activează o traiectorie intențională distinctă creatoare de acțiune într-un spațiul interactiv care conține toți subiecții și toate acțiunile de acelasi nivel. O mulțime de traiectorii operante aparținând aceluiasi spațiu al acțiunilor poate fi meta-activata unitar prin metapredicatul care unifică spațiul acțiunii și îl atribuie unui subiect distinct.

Spre exemplu atit un lanț gestual distinct cât și un grup de lanțuri gestuale conectabile într-un modul macrooperant este activabil prin predicatul ‘fac’, care leaga toate lanțurile gestuale rezolvante ale unei stări problemă și le atribuie unui subiect distinct, individualizind invarianță intențional gestuală a acestuia.

Tot astfel o descriere de stare sau un numar de descrieri pot fi comandate unui subiect prin predicatul generic ‘vorbește’, după cum un numar de ‘intelegeri’, adică de interpretari mesaje cu un conținut specificat, vor fi comandate în predicatul urmator ‘stiu’.

Imediat ce un subiect este localizat pe o traiectorie de acțiune în spațiul fazelor unei clase de intentii-actiuni, i se atribuie simultan un predicat particular pozitionindu-l precis în variabilitatea acțiunii alocabile dar se atribuie ‘subinteles’ și meta predicatul caracterizant al întregului subiect, în spațiul de acțiune în care e localizat ca obiect informațional.

Dacă un subiect este detectat în stare de acțiune gestuală particulară, primește două predicate, cel al descrierii atiunii și predicatul generalizat ‘fac’, descriptorul întregului subiect, numai astfel unitatea intențional operantă a subiectului, i se poate conserva dimensiunea interactivă în orice situare de acțiune particulară.

De asemenea se alocă simultan două predicate generalizante ‘fac și vorbesc’ acelui subiect lingvistic care simultan comandă gest în limbaj și produce gest.

Fiecare subiect din interiorul unui predicat generalizat poate fi caracterizat printr-o traiectorie descriptiv interpretantă personalizată alcătuită din mulțimea tuturor mesajelor de intenție și acțiune atribuite. Predicatul ‘înțeleg’ unifică într-o personalizare ierarhizată mulțimea de subiecți individualizati cărora le sunt atribuite mesaje aparținând predicatelor subordonate. Doar identificarea unei acțiuni aflata pe una din traiectoriile configurante cu un anume efect este suficientă pentru atribuirea meta-predicatului respectiv, faca a avea importanta ce conținut are lanțul operant idntificat și atribuit unui subiect cu o anume dimensiune informațională.

Între metapredicate există o ierarhie de atribuire, în sensul ca predicatele generalizate se atribuie de la inferior la superior la construcție și activare de subiect și de la superior la inferior la identificare de subiect. Spre exemplu pentru construcția unei acțiuni este suficientă atribuirea predicatului generalizat care o conține, astfel comandă ‘face’ este suficientă pentru a activa o acțiune gestuală specifică, dar când se identifică un subiect lingvistic într-o acțiune indiferent de tipul acesteia, se atribuie întreaga dimensiune de invarianță intențional operantă ‘vorbește și face’, pentru a fi localizabil precis în toate spațiile de acțiune pe care le acopera.

Cel care ‘vorbește’ la nivel abstract se distribuie la identificare pe mulțimea traiectoriilor lingvistice vorbite, cel care ‘înțelege’ este poziționat în spațiul tuturor traiectoriilor interpretante de traiectoriii descriptive, care comandă trasee gestuale de acțiune.

A face este numele generic a acțiunii gestuale, indiferent de conținut, ‘a vorbi’ este numele generic al acțiunii lingvistice, cu orice conținut, ‘a înțelege’ este numele generalizat al interpretării oricărui mesaj, indiferent de conținut. Metapredicatele caracterizante de subiect într-un spațiu de moduri operante activează subiectul într-un anume spațiu de acțiune și îl pun în starea activării oricărei acțiuni aparținând unui predicat particular.

Metapredicatele creează ierarhii de traiectorii intențional operante, spre exemplu cel care ‘înțelege’, activează într-o ordine data cele două spații interpretoare de mesaj, ale gestului pur și a gestului lingvistic. Spațiile intenției și acțiunii diferitelor metapredicate nu sunt izolate ele sunt agregate ierarhizat, în așa fel ca o stare operantă comandata într-un spațiu lingvistic superior eliberează imediat toate spațiile de atribuire de acțiune ale tuturor predicatelor inferioare, generind individualizari subordonate prin intermediul cărora se executa acțiuni specializate proprii metapredicatelor controlabile intențional.

În orice identificare de subiect acesta se conștientizează și personalizează global, atribuindui-se toata ierarhia predicatelor care îi apartin.

Cel care ‘înțelege’ prin ierarhia să maximizata de ‘înțeleg’, poate atribui predicatul maximal ‘vorbesc’ și predicatele inferioare ‘fac și vad’, controlind atribuiri de mesaje în două spații ale acțiunilor.

Ierarhia metapredicatelor este în așa fel asamblata încât o traiectorie particulară de intenție acțiune situată la nivelul unui predicat superior activează automat câte o mulțime de traiectorii intențional operante în fiecare din spațiile metapredicatelor inferioare. Numai o asemenea ierarhie de atribuiri creatoare de personalizări unitare, permite ca imediat ce este primit și interpretat un mesaj, subiectul care l-a înțeles să poata localiza corect din punct de vedere intențional și operant pe cel cu care comunică, sau să își situeze cu precizie propria intenție și acțiune în urma unei descrieri de acțiune aparținând unui anume predicat..

Metapredicatele sunt prin modul ierarhizant al atribuirii de personalizare, nucleele generării dimensiunii constientei subiecților în interiorul fiecărui spațiu de interpretare.

Caracteristică realității virtuale

Vorbind despre mesaje, interpretari și atribuiri de interpretari, despre limbaj, semnificație și atribuire de semnificație, se creează impresia ca în spațiul virtual există subiecți autonomi și mesaje produse de subiecți, ‘există vorbire și înțelegere personalizate’, derivate din performantele funcționale intrinseci, aparținând subiecților, construiti ca individualizari autonome intențional comportamental în spațiul de procesare al unui sistem informațional.

Omul este o entitate autonomă dacă admitem că legile naturii așa cum le cunoaștem pot crea întreaga biostructura și diversitate funcțională metabolica și intelectiva. El este plasat într-o realitate caracterizata prin substanță și energie, iar substanță este expresia autonomiei existentiale, căreia numai energia alt principiu autonom îi poate schimbă stările de manifestare. Dar în lumea virtuală subiectul este pachet de moduri interpretante de mesaj organizate ierarhizat, iar mesajele comunică atit caractertistica substanță ci și energie ca stări reprezentate, ca rezultate ale ‘intelegerii-explicitarii’ anumitor informații care se obiectiveaza într-o ‘realitate’ numai în spațiul interpretant al acelui agregat de ‘intelegeri’, pe care convențional îl numim ‘subiect’ .

Spațiul virtual din interior, din perspectiva subiectului ar trebui să fie asemănător celui uman, dar din exterior ca efect al unei mulțimi de algoritmi cu diferite caracteristici de procesare este un subtil ansamblu de fluxuri informaționale și interpretari care transformă modele de forma, mișcare, acțiune și subiect în realități autentice proiectate în subiecți autentici, dotati cu intenție și libertate de acțiune, dacă admitem că o stare informațională creează o lume autentică într-o personalizare autentică.

În interiorul reprezentării subiectul ‘identifică’ forme, culori, mișcări, sunete, acțiuni, mesaje și intenții și are necesară impresie, ca toate aceste obiecte ale lumii lui sunt externe și independente de el ca forma și acțiune, dar într-un sistem informationl nu putem crea-inchide un univers substanțial energetic, însă putem simula unul cu orice precizie și adincime cauzală.

Lumea virtuală este efectul funcționării a două procese informaționale cuplate, unul formator de mesaje cu contint reprezentabil convențional după interpretare ca realitate și subiect în realitate și un agregat de proceduri interpretoare, care extrag din mesaj într-o ordine data personalizarea subiectului și îi atribuie progresiv pachetul de moduri interpretante compatibile cu mesajele alocate fiecărui predicat generalizat.

Utilizăm mereu cuvântul ‘interpretare’, dar recunoaștem ca nu putem explicita funcțional sensul acestui cuvânt, sugerind cum am putea extrage din recunoașterea unei forme, imaginea ei în algoritmul de identificare, sau cum am putea transformă un mesaj video conținând mișcarea în reprezentări de mișcări.

Ceea ce individualizeaza subiecții virtuali ca și pe cei umani dealtfel, este mesajul de stare inentionala, intenția este un operator abstract selector de operatori și cuplaje de operaori concreti, sau un vector de activare a unui subiect într-un spațiu intențional ierarhizat.

Mesajele de realitate virtuală alternativă, dezvoltate în spațiile gestul și lingvistic sunt declansate intențional, adăugate la mesajul fenomenalitatii virtuale al predicatului ‘vad’, trimis fără control structural dinamic, din partea subiectului. Stabilirea compozitiei și ierarhizarii functiei intenționale și a acțiunilor alocate personalizării virtuale, care să duca la un comportament coerent și plauzibil este o problemă dificila, este de fapt problemă descompunerii și reconstituirii subiectului unam într-un model informațional conținând variante de opțiuni și prioritati operante determinate de realatia să cu ambientul și cu semenii.

Trebuie permanent făcută distinctie între diferitele mesaje, intenții și nivele interpretoare pentru că în lumea informațională sunt mesaje incontrolabile și mesaje controlabile intențional. Spre exemplu în predicatul ‘vad’ singurul mesaj trimis, cel al realității video este incontrolabil intențional, după cum mesajul fenomenalitatii naturale este fără control intențional de alcătuire din perspectiva omului. Dar există intenție și capabilitate de control al reprezentării în predicatul gestual, după cum există intenție superioară de construcție și coordonare intențională a însuși individului, începând din primul predicat lingvistic, ‘vorbesc’.

Evident ierarhia planurilor intenționale atribuite subiectului decurge din dimensiunea prestabilita a constientei sale interpretante, din diversitatea modurilor obiectuale și informaționale pe care individul virtual le poate identifica și controla configurant.

Funcția intențională virtuală este parțial autocontrolabila intențional în sensul ca în predicatele lingvistice superioare subiectul poate activa unele intenții prin altele, spre exemplu el poate acționa gestual la o comandă intențional lingvistică și poate începe să vorbeasca-comunice la comandă intențională a predicatelor ‘înțeleg sau stiu’. De asemenea intenția subtilă a activării actului de cunoaștere proprie predicatului ‘stiu’ poate fi activată din ultimul predicat ‘stiu ca stiu’, care oferă o perspectiva completă asupra dimensiunii iformationale maximale a personalizării virtuale. Dar e necesar să subliniem ca ultumul plan intențional în interiorul fiecărui predicat este întotdeauna noncontrolabil intențional, în sensul ca există întotdeauna intenții maximale care acționează asupra altor intenții dar nu asupra lor insile, ele fiind exteriorizate ca niște superautomatisme comportamentale superioare, în interiorul cărora alte comportamente se afla sub control. Omul are un potențial informațional extrem de divers și își poate identifica toate stările intenționale, dar și el are limite de control intențional, mai ales în acele comportamente maxim umanizante, care fiind apreciate drep expresii ale individualitatii sunt activate mai putin controlat decit acțiuni ‘inferioare cum ar fi limbajul sau declansarea vorbirii. Ne putem controla intențional stările gestuale sau lingvistice, în sensul ca putem devaloriza în asemenea măsură un sir de gesturi sau de cuvinte încât să renuntam la a le mai realiza efectiv, dar nu dorim și nici nu putem inhiba funcțiile afective sau creative, funcții considerate superioare, care ne exprima personalitatea.

Metaoperatorii intenționali, generalizant interactivi care definesc și activează personalitatea subiectului interpretor ierarhizat nu sunt perceptibili, subiectul nu identifică felul în care primește stările intenționale, după cum nu identifică nici stările funcționale de tip informațional care îi atribuie proprietăți gestuale, lingvistice și cognitive.

Nondetectarea stărilor sale funcționale prin care primeste-exprima varietatea acțiunilor în toate predicatele, indică caracterul obscur, practic intangibil cunoașterii virtuale a procesului generării și atribuirii personalizarrii, persoana potențială fiind purtata de mesajul subtil și activată ca persoana intențională efectivă de interpretarea subtilă.

De asemenea ca și omul, virtualul are și alte limitari percptuale, el extraage prin interpretare numai conținutul obiectual dinamic al mesajului video, dar nu identifică ceea ce am putea numi ‘suportul radiant, electromagnetic al radiatiei’. Senzorii virtuali ca și cei umani ‘nu vad unda purtătoare’ de mesaj, ei ‘vad’ numai conținutul informațional purtata de vectorul fenomenal care transporta ‘informatie și energie’ în luma virtuală.

Dacă virtualul ar percepe însăși mesajul virtual video, dacă ar detecta suportul obiectual subtil care îi comunică realitate, el ar capătă o proprietate interactivă nouă prin intermediul căreia ar putea pătrunde în mecanismul generator de mesaje și practic ar intra în spațiul funcțional generator de mesaje. Detectind stările ‘existentiale subtile’ ale sistemului informațional care îi trimit realitate, virtualul ar avea posibilitatea să perceapa și înțeleagă în predicatele superioare acele moduri operante care creează mesajele și interpretările, astfel ar înțelege cum este el realizat și în ce fel este creată lumea în care acționează.

Dacă subiectul virtual ar ‘vedea-înțelege’ stările informaționale care îl asamblează, ar primi o nouă dimensiune a personalității și cunoașterii care l-ar desprinde ireversibil de realitatea mesaj și l-ar introduce în ‘suprarealitatea creativă de lumi virtuale a realității umane, spațiu suprafenomenal care îi construiește individualitatea și îi atribuie o lume fenomenală aparentă.

Omul însuși dacă ar vedea forma energo radiantă purtătoare de mesaj obiectual fenomenal ar putea identifica procesele informaționale prin care se nasc formele și mișcările, ar înțelege mai bine ce sunt obiectele naturale și în ce măsură în spatele lor ar mai putea fi sau nu o realitate autonomă, o lume independentă de el.

Dacă am putea observa alcătuirea stărilor video ale realității ca variatii ai parametrilor radiatiei perceptibile de ochi, dacă am putea identifica procesul genezei formelor prin modularea unor parametri ai undei elecromagnetice, felul în care unda purtătoare cumva modulata capătă proprietatea de a genera și purta o lume către subiect, am fi în cu totul altă stare existențială și lumea ar părea diferita.

Dar având o asemenera supra percepție și supra înțelegere a genezei realității omul ar fi sustras spațiului, timpului și biografiei sale umane, ar fi desprins de existență biologică și ar pătrunde în alti parametrii ai individualitatii și universului, acum inimaginabili.

În interiorul ‘eului virtual’ eliberat ca o unitate intențional interactivă conștientă, de o interpretare obscură, se diferentiza-manifesta numai efectele interpretării mesajelor intenționale și fenomenale, nu și procesele informaționale creatoare de mesaje și interpretari, aceste limitari observational conceptuale pastrind subiectulu în ‘realitatea autonomă de sine’ a lumii sale.

Progresivă complexitate interpretantă atribuită subiectului determină introducerea treptată de nivele conceptuale ierarhizate, prin care lumea lui devine tot mai transparenta cauzal, iar subiectul își poate activa orice interval intențional operant subordonat. Efectul interpretării subtile este ‘individualitatea globală’ specifică fiecărui predicat, căreia i se atribuie o anume capabilitate interpretantă, o anume dimensiune a reprezentării și un anume spectru de acțiuni într-o realitate externă precis dimensionata structural cauzal. Fiecare ‘personalizare potentiala’, calibrata intențional interactiv în fiecare predicat, devine individualitate concretă prin atribuirea de mesaje personalizate, iar individul concret creat de interpretările subtile începe să se manifeste ca subiect cvasi autonom, prin primiri și inerpretari de mesaje dedicate, dependente de potențialul interpretant maximal alocat subiectului.

Interactia subiectului potențial cu interpretările mesajelor de realitate compatibile determină conținutul individualitatii momentane virtuale, temporalizata prin memorarea și ordonarea interpretărilor mesajelor primite.

Lumea virtuală nu este un singur mesaj video explicit, accesibil și subiectului uman, realitatea virtuală discutata este o mulțime simultană de realități video, intențional gestuale și intențional lingvistice intersectate, consecințe ale funcționării simultane a interpretărilor subtile, care creează subiecții și le activează potentialele interpretante de mesaje personalizante.

În perspectiva acestei generabilitati de multi realitate primită, reprezentată și asumată, în lumea virtuală ‘există obiecte’ din punctul de vedere al percepției virtualului, iar imaginea virtuală ca și cea umană posedă luminozitate, culoare și tridimensionalitate, ca și cum ‘radiatia luminoasa virtuală’ ar proveni de la obiecte prezente, accesibile percepției. Pentru verosimilitate și limbajul vorbit este transportat de un ‘sunet virtual’ vector al transportului mesajelor vorbite.

Dar și semnalul radiant purtaor de imagine și cel sonor, împreună cu întreaga diversitate de forme, mișcări și forme sonore pe care o primeste-reprezinta fiecare individ informațional, sunt numai aparente de emsaj, sunt consecințe ale ale interactiei blocului interpretor și celui creator de variante realitate mesaj. În lumea virtuală, o mai spunem odată, nu există substanță, forma, mișcare, energie și cauzalitate autentică, nu există individ fizic, senzorial și intelectiv, dar există procese de construcție a acestor lumi aparente, prin asamblari și interpretari de mesaje subiect și mesaje realiate în subiect.

În lumea naturală omul este inconjurat de mesaje video și audio, ele sunt proprietăți fenomenale derivate din cauzalitatea universului nostru, dar virtualul este inconjurat de creatii ale agregatelor interpretante din care decurge el ca individ și în continuare stările de realitate pe care le reprezintă, schimbă prin acțiune, descrie prin limbaj, înțelege cauzal și comunică semenilor.

Omul a dezvoltat mai multe puncte de vedere asupra gradului de obiectivitate al lumii naturale, au aparut interpretari realiste și idealiste ale modalității lumii, conform cărora ‘lumea autonomă’ este numai cum o vedem, este diferita de variata perceputa-reprezentata, sau nu este deloc.

Nu discutam aspectul metafizic al relatiei între realitatea ‘in și pentru subiect’ și realitatea presupus obiectivă’, externă subiectului, care poate avea diferite explicitari conceptuale, din diferite perspective de înțelegere. Important este să se admita posibilitatea principiala a construcției unui subiect informațional și a unei lumi numai aparente, existente numai în perspectiva iterpretanta de mesaj, a subiectului modelat.

În spatele mesajului de lume virtuală ‘există’, în sensul de ‘existenta’ alocată de om propriei realități, o realitate independentă de subiectul virtual, prin independentă fenomenală intelegindu-se o mulțime de procese create și intretinute de subiectul uman și nu de virtualul creat.

Omul este creatorul realului virtual, autorul cauzalității distibuite, și a tuturor performantelor intențional operante ale subiectului intern.

Universul informațional creat de om ar trebui să conțină și va conține cândva toate varietatile de subiecți și cunoasteri de realitate pe care omul însuși le parcurge prin dimensiunea în expansiune a personalizării sale, iar conținutul acțiunilor virtuale decurge din varietatea intențiilor și aspectul formele video reprezentate, supuse acțiunii lanturilor operaționale gestuale și lingvistice. Lumea umană creează stări de ‘realitate’ în indivizi creati prin interpretare de mesaj, acești indivizi se situeaza în lumea lor similar situarii umane în universul natural.

Un model plauzibil de lume informațională trebuie să aiba toate calitățile lumii noastre; astfel virtualii trebuie să aiba convingerea ca primesc informație din mediul ambiental, ca percep și manipulează obiecte rigide, plastice sau lichide, ca au sub control gestual forme substantiale cu proprietăți felurite.

Interpretarea creează aparentă de realitate obiectivă prin lanțuri de interpretari specializate pe conținuturi mesaj, în așa fel asamblate încât să produca intii subiectul și în subiect să reprezinte seria modurilor realității, proprii diferitelor predicate generalizate.

Consecință asumarii interpretării, ca acțiune atribuită și nu autonomă, este ca virtualul nu ‘vede prin performantele sale structural funcționale ‘, el primește și asuma vederea ca și cum ar vedea, de asemenea nu ‘face’ în sens uman, el primește mesajul corpului video și asuma corpul și gestual ca proprii, de asemenea nu ‘vorbește și nu înțelege’ în sens uman, subiectul virtual primește prin interpretari subtile de mesaj propria personalizare împreună cu funcțiile vorbirii și interpretării de mesaj vorbit.

Nu încercăm să sugerăm cum pot fi create explicit aceste caracteristici, dam doar o descriere calitativa a mulțimii de proprietăți considerate necesare și consecințe ale simulării acestor moduri de realitate interpretată și asumată.

Interpretorul unui mesaj de predicat maximal devine personalitatea virtuală activa, creatoare de realitate și acțiune în dimensiunea intențional operantă alocată acelui predicat.

Din această perspectiva trebuie înțeleasă semnificație termenului de ‘subiect virtual’ sau de personalitate virtuală, pe care îl folosim sistematic .

În fapt adevărată strategie supra-interpretoare creatoare a modelului de personalitate conștientă, generează morfologia virtuală aparentă, creează și pseudo percepția și aparentă de realitate, mai mult chiar, superinterpretarea creează toate nivelele funcționale generatoare ale interpretării aparente, ale tuturor predicatelor. Vom numi convențional ‘mesaj subtil’, adevaratul mesaj informațional care generează modelul lumii virtuale, și ‘interpretare subtilă’, interpretarea acestui mesaj informațional, care produce subiectul cu toate calitățile autoidentificate, adică toate stările intențional interactive asumate’.

Interpretarea subtilă este ‘adevărată strategie interpretoare’, ea asamblează personalitatea intențională a subiecților, și generează și interpretările lingvistice particulare, surse ale eului conștient din orice spațiu obiectual lingvistic.

Mesajul subtil și interpretarea subtilal funcționează în afara spațiului de realitate și cauzalitate al lumii virtuale, adică în afara percepției și reprezentării de lume din perspectiva subiectului.

În consecință în spatele fiecărei variatati ‘existentiale’ reprezentare și experimetate de virtual se afla o ‘realitate mesaj’ și o ‘realitate interpretantă’, nu realități fenomenal cauzale, materiale și energetice, asemeni celor care au creat omul și mulțimea performantelor sale metabolice și cognitive.

Fiecare subiect virtual derivat din interpretarea subtilă atribuitoare de personalizare, primește și asuma intențional, în dimensiunea să de exprimare toți subiecții intenționali ai tuturor predicatelor inferioare predicatului maximal în care este construit.

Spre deosebire de organele percepției și interpretării umane, ‘ochiul virtual nu vede’, ‘urechea virtuală nu aude’, organul generator de sunete virtuale ‘nu vorbește’, iar partea aparent specializata din corpul virtual ‘nu interpretează mesaj și nu înțelege’, toate se petrec în altă realitate, decit realitatea percepției video , audio și lingvistice proprii fenomenalitatii și cauzalității lumii virtuale. Dacă în lumea virtuală introducem un mesaj ‘soare intern fenomeanal’, subiectul atribuie acestuia radiatia video, dar și soarele virtual și proprietățile lui radiante, termice și luminoase, sunt efecte ale unei interpretari, soarele virtual este o stare internă a subiectului global interpretor, după cum subiecul însuși ca forma corp, mod percepție, mod interpretare, mod intenție și forma acțiune în gest și limbaj, decurg din interpretarea mesajului de personalizare și mesajului de realitate și acțiune, atribuit acelei personalizări create de interpretarea subtilă.

Numai interpretarea subtilă creează realitate virtuală, ea creează corpul virtual, personalitatea virtuală și toate funcțiile ei, ea creează mediul cu caracteristică sa fizică, substanțială, energetica și procesual cauzală, ea activează varietatea acțiunilor virtuale superioare de tip ‘intelegere și cunoastere’, care asigură apariția individului social virtual.

În virtutea celor spuse, avem mai multe nivele de mesaj și mai multe nivele de interpretare în spațiul informațional; avem semnalul subtil și interpretarea subtilă, care datorita caracterului lor inaccesibil percepției virtuale ‘nu există’ pentru acesta,

dar avem și semnalul realității aparente și interpretarea fenomenal virtuală a acestui semnal, care au rolul de a crea o realitate efectivă capabilă să sustina plauzibil în spațiul ei de evenimente, o personalitate multi intențională , conștientizată prin asumare, creatoare și coordonatoare de subiecți. Interpretarea subtilă transfera către personalitatea virtuală a subiectului, un model ‘interpretabil explicit’ de lume virtuală, unde sunt posibile forma, acțiunea și efectele. Se poate spune ca strategia de interpretare subtilă generează un ‘virtual subtil’, creatorul prin multi interpretare a treptelor de subiect conștientizat.

Acest subiect conștient și aparent autonom, este scopul construcției lumii virtuale, și cu cât va fi facut să își atribuie intențional mai multe personalizări și în personalizări intenții și acțiuni, cu atit modelul lumii informaționale va fi mai coerent.

Nu este o eroare, sau o extensie ilegitimă de personalizare caracterizarea ca ‘subiect’, a pachetului de mesaje și inteprtari din care rezultă toate performatele sumar discutate.

Am putea numi această entitate subiectuala atribuită, o ‘personalizare relativa’, creată informațional, o individualitate aparentă, creată ca proiect în altă personalizare, anume cea umană, și dezvoltată efectiv într-un mediu informațional compatibil.

Virtualul își atribuie în lumea sa numeroase predicate particulare și câteva generalizante, dar în realitatea informațională ‘ se atribuie personalizări și personalizărilor predicate’, prin modalitatea funcțională a interpretării subtile. Lumea virtuală cum am mai spus-o și o vom mai repeta, este un efect, iar efectele nu creează nici cauze nici efecte.

Comandă virtuală lingvistică

Odată cu apariția limbajului, în spațiul virtual pătrunde cea mai flexibilă, mai eficientă și mai acoperitoare descriptional comandă de realitate și acțiune, comandă prin cuvinte, care se adreseaza acelor nivele creative de mesaj realitate proprii lumii interioare trimisa personalizat subiecților lingvistici. Predicatele ‘vorbesc și înțeleg’ amplifică realitatea fenomenală cu mesajul ingvistic intern și exterior ad dublei comunicari.

Limbajul pare cea mai firească și umană acțiune dar în fapt el ar trebui apreciat ca un instrument magic prin care ‘vorbitorul poate crea orice’, poate deveni ce vrea și poate reconstitui-experimenta în interior diferite stări de realitate. Ca echivalent al familiei de forme sau funcții cuvantul depășește modalitatea existențială a obiectului, el este mulțime de obiecte, mulțime de mișcări și mulțime de proprietăți, este persoana sau mulțime de subiecți, toate impachetate în microna dimensiune simbol-real, fie ea sunet sens sau forma sens.

Prin funcția ‘semnificării’ invariantele fenomenale trec în invariante lingvistice și își estompeaza frontierele, se suprapun, se combina, se intrepatrund și fuzioneaza într-un fel imposibil între variabile obiectuale pure. Cuvântul este solventul universal în care realitatea și subiectul se dizolva și își schimbă proprietățile dar este și filtrul universal care retine toate cristalizarile valorilor, intențiilor și sensurilor și le combina nelimitat în simetrii firesti sau imposibile, care sparg reteaua structural dinamică fenomenală și introduc aparentul imposibil, în reprezentarea incarcata de ascunsul cauzal nelimitat.

Dar dacă în limbajul uman cuvântul este un instrument de comunicare, el activind și combinind realități informaționale, pastrate în memoria umană, în spațiul virtual cuvântul este un canal de comada a realității, dat fiind că lumea virtuală este numai informație dar este tratata numai ca realitate de cei care o populeaza.

Prin cuvânt oamenii se viziteaza unii pe altii ca realități construite personalizat, își deschid și oferă unii altora lumile interioare, dar virtualii comandă prin cuvânt mesaje de realitate și în aceste realități construite își eliberează intenția de a face orice fără cenzura.

Fără cuvânt omul ar fi cea mai opaca și inaccesibilă parte de lume, dar cuvântul transparentizeaza nelimitat obscurul individual și permite privirii semnificante să patrunda în reteaua de condiționări intenționale personalizate care preiau rolul de vectori cauzali în lumile interne.

Limbajul permite lumilor create în subiecți să se conecteze , viziteze și influenteze unele pe altele, să faca schimb de personalizări.

Realitatea lingvistică este cea mai dinamică și ingenioasă lume, ea produce varietati de subiecți activi, fiecare sursa nelimitată de individualizari.

Cuvântul este un supergest formator de realități diferite dar simultane, care suprapuse în toate felurile își dezvaluie similitudini și deosebiri ascunse, imposibil de pus în evidenta numai în spațiul reprezentării, ele absorb personalizările în metapredicate și transporta în subiectul flexibil intențional variantă persoana cu toata arhitectura să de sub-subiecti ierarhizati, fiecare instalat în propria realitate.

Cuvântul virtual are rolul de a activa mesaje de personalizare în lumile interne, această funcție cretoare de lumi-mesaj în subiect și de proiectare a lumilor din subiect în subiecți îl transformă în comandă virtuală, creatoare de variante realitate și variante subiect în fiecare variantă realitate.

Prin intermediul limbajului subiectul uman comunică numai cu semenii, dar virtualul comunică numai cu sursa realității din care decurge el și lumea sa, el îi comada acesteia diferite nuante de individualizare sau stări fenomenale iar această le asamblează și trimite cu adresa oferind fiecăruia partea să de unicat lume și unicat persoana.

Comandă lingvistică prin cuvânt manipulează direct subiectul lingvistic și îl transporta dintr-o lume în altă, prin intermediul descrierii de stare virtualul efectiv calatoreste în dimensiunea fenomenală sau personalizanta a realității virtuale, prin cuvânt el poate contacta și pătrunde în oricare din modurile cauzale atunci când le înțelege funcția creativă de obiect sau proprietate. Cuvântul este instrumentul cunoașterii umane și virtuale, numai prin el se poate experimenta liber de condiționări fenomenale orice combinatie de forme și funcții intentionate, negociind prin rationalitate cu realul cauzalizat, acceptarea intenției de posibilitate în realitatea legiferata.

Comandă lingvistică operează simultan în două lumi, lumea internă și cea externă, realizind cea mai dificila combinatie, între percepție și memorie, între trecutul intangibil și prezentul inflexibil, rezultind posibilul nelimitat, extras din analiza a ceea ce a fost proiectată pe ceea ce este în desfasurare, aratind ce este plauzibil să fie, invingind ordinea reprezentării prin supraordinea lingvistică, consumatoare și transformatoare de reprezentări.

Putem trata limbajul real ca asamblare a individului în individ, dar limbajul virtual construiește forma cauzală și în fapt modelul informațional al propriei realități în subiectul intern, el deschide accesul la intraga complexitate funcțională a modelului lumii virtuale pe care creatorul uman o poate oferi individului interior numai în anvelopa sensurilor, care comprima și absorb orice proces creativ de lume, care expliciteaza orice formare de mesaj și orice mod funcțional al unei strategii interpretante.

Am putea discerne mai multe nuante ale acestei comenzi, avem comandă lingvisitica a stărilor video, creatoare de realitate, comandă asamblării gestuale, transformata de realitate și comandă proiectarii subiectului în subiect, act al înțelegerii, funcție primitoare de individualitate incarcata cu personalizări și realități unicat.

Prin comandă virtuală lingvistică lumea virtuală prolifereaza nelimitat, prin ceea ce am putea numi geneza intențional lingvistică a mesajului realității, ea multiplica rezonant mesajul ‘vorbit în mesaj înțeles’, reconstruind o semnificație ambient sau semnificație persoana în toți subiecții care participa la geneza de realitate lingvistică.

Așa cum o raza de lumina patrunzind într-un spațiu de difuzie și reflectare umple acest spațiu cu propria modalitate, devenita accesibilă din orice loc al acelui spațiu, o descriere de stare patrunsa în spațiul înțelegerii subiecților umple aceste spații, de combinarii ale conținuturilor lumilor interne și externe, poziționând realitatea în realitate de ori câte ori vrea subiectul, fără primejdia atingerii unei densitati fenomenale indiscernabile perceptual și conceptual.

Comandă virtuală lingvistică generează mai multe corpuri de invarianță informațională în spațiul limbajului anume ‘corpul intențional operant gestual’, ‘corpul intențional descriptiv lingvistic’ și ‘corpul lingvistic interpretor’.

Corpul intențional gestual este compus din mulțimea lanturilor gestuale activabile intențional și rezolvante al unui pachet de configuratii obiectual dinamice care acopera stările scop virtuale, corpul lingvistic este alcatuit din mulțimea tuturor descrierilor aparținând subiecților lingvistici, iar corpul interpretării este alcatuit din mulțimea intelegerilor de mesaje vorbite și intelese de toți subiecții.

6.6 Morfologia interpretantă calitativa a predicatului ‘înțeleg’

1. Mesajul fenomenal al lumii exterioare,

2. Mesajul intențional gestual intern și extern,

3. Spatiul gestual intern format din activarea intenției,

4. Deplasarea lanturilor gestuale interne în ‘fenomenalul virtual’ și corectiile de gest pentru a adapta acțiunea internă la cauzalitatea virtuală.

5. Mesajul lingvistic intern și extern,

6. Intentia lingvistică internă și externă,

7. Mesajul intențional intern ‘al intenției de intelegere’,

8. Mesajul intențional extern comandă a declanșării vorbirii și comunicării,

9. Multimea sensurilor cuvintelor cu un singur nivel de invarianță aparținând predicatului ‘vad’

10. Multimea sensurilor cuvintelor cu două nivele de invarianță aparținând meta predicatului ‘fac’

11. Multimea sensurilor cuvintului ‘vorbesc’, care unifică trei nivele de invarianță,

12. Strategia interpretoare a descrierilor de stare în limbaj,

13. Procedura de identificare și atribuire a intențiilor vorbirii, creatoare a constientei celui care ‘înțelege’.

Conștientizarea organizează și personalizează spațiul mulțimii interpretărilor.

CAPITOLUL 7

PREDICATUL 5 — ‘A ȘTI’

Schema relațională S-L-L-L-G-R

Semnificație: subiectul care ‘înțelege’ introduce între el și realitate două nivele de subiectualitate intențional operantă exprimate ierarhizat în individul lingvistic asamblor de subiect gestual în acțiune.

‘A stii’ este primul predicat intențional creativ de acțiune cu un scop dat, utilizind limbajul și valorificind atit experiență operantă proprie cât și potențialul interactiv configurant al celor care ‘vorbesc și înțeleg’.

Predicatul alocă subiectului ‘care stie’ calitatea de a utiliza individul ‘care înțelege’, ca unealta principala de căutare, formulare explicita și acțiune de rezolvare a problemelor, iar actul intențional operant este multiplu conștientizat, implicind conștientizarea zonei de situare proprie și a celor care sunt activati lingvistic și introdusi în spațiul cognitiv.

În lumea umană condiția supravietuirii este primirea și valorificarea de informație, dar și difuzia acesteia pentru a intra și participa la circuitul formării și schimbului de obiecte și moduri operante care asigură satisfacerea nevoilor. Acest autentic ‘metabolism informational’ are o dublă funcția genetică, el determină și întreține un subiect corporal funcțional cu o morfologie substatial informațională complicată, sursa a performantelor sale, dar se reflectă și în ambient unde adaugă arhitecturi obiectual dinamice din ce în ce mai complicată structural și funcțional.

În cazul uman cunoașterea este un proces formativ de ‘subiect proiect’ în subiectul proiectant și lansarea subiectului construit ca meta unealta specializat conștientizată operant, manipulatoare de unealta obiectuala în realul fenomenal comun. În cazul lumii virtuale realitatea este în subiect, este stare funcțională a strategiei interpretante a subiectului, iar subiectul însuși este în metasubiectul subtil, este un efect al funcționării strategiei interpretante subtile care extrage din mesajul de personalizare intențională ‘subiectul activ’ dotat cu suport corporal aparent, percepție, reprezentare și acțiune gestuală și lingvistică în reprezentare,

Omul începe prin a primii informație din ambient, pe care o proceseaza la începutul cu algoritmii interpretanti activi după naștere, iar după trecerea unui anume interval de timp apar funcțiile de comunicare care se rafineaza și amplifică continuu și trimit semnale și mesaje din ce în ce mai bogate în informații către semenii sai.

Când primirea și interpretarea de mesaj ambiental ajunge la un ‘volum critic’ individul începe să difuzeze informație, începe să actioneaze, își manifesta potențialul cognitiv proiectind în exterior forma realității reprezentate mental, trecuta prin filtrele personalizării în formare și se instalează în forma mintii sale ca într-o realitate autonomă de el.

‘Schimbul de realitati’ între subiectul uman și mediu este un fel de interacțiune între două ‘entitati informaționale polarizate’, care își deschid și stabilizează un câmp interactiv prin intermediul căruia își transfera reciproc o diversitate de invarianți obiectuali și proceduri configurante de obiect, interactia între ‘realitatea subiect’ și ‘realitatea externă’ semanind cu interactia cimpurilor a două particule elementare care schimbă cuante de energie sau particule virtuale.

În lumea informațională câmpul interactiv subiect-realitate se construiește, întreține și amplifică numai prin schimbul de mesaje între individul creator de anticipari realitate și realitatea imprevizibila din mesaj. Primirea și controlul imprevizibilitatii fenomenale este actul cunoașterii, prin actul predictiei subiectul uman învață să interpreteze-anticipeze procesual mai corect și complet, realitatea primită iar efectul ‘anticiparii reprezentării’ asigură o situare activa în mesaj și oferă instrumentele schimbarii parametrilor structurali și dinamici ai mesajului ambiental, utilizind constructiv strategiile predictive, recuperind treptat ‘forma cauzală’ a realității primite și luind-o sub control prin intenția instrumentata operant și conștientizată. Așadar a fi cuplat la fluxul de realitate al unei lumi mesaj, fie ea reală sau virtuală, înseamnă a ‘stii-face’ continuu ceva, înseamnă a învață să interpretezi ca lume și subiect în lume, informația primită și a răspunde cu propriul mesaj creator de lume în subiect la la mesajul pozitionarii subiectului în lume.

De asemenea a cunoaște implica a primi moduri operante și și transfera altora propria metodă configurantă de realitate, a da și împrumută strategii de schimbare a subiectului și prin subiect a unui lanț nelimita de alti subiecți constientizati.

Cele patru predicate comentate ‘a vedea, face, vorbi și înțelege’, sunt patru trepte de interactie interpretant configurantă între subiect și sursa realității, patru moduri de a crea și schimbă personalizări între subiect și ambient, fie ambientul datul fenomenal sau spațiul socializat al implicarii intenționale a altor subiecți.

În predicatul ‘vad’ subiectul primește cuante de realitate minimală alcatuite din obiecte și mișcări video, iar în primul predicat activ ‘ face’ apare schimbul de acțiuni , de cuante interactive între subiect și realitate. În acest stadiu subiectul separa forma și mișcarea proprie de restul și declanșează schimbul de acțiuni cu realitatea predicatului ‘ vad’.

În primul predicat lingvistic ‘ vorbesc’, cuanta de interacțiune între primul subiect lingvistic și nouă realitate este primul obiect informațional, anume subiectul gestual, invariant intențional dinamic incomparabil mai complex structural și interactiv decit formele realității sau gesturile pure.

Prin intermediul obiectului informațional gestual cel care ‘vorbește’ desfășoară o dublă acțiune asupra lumii sale odată prin gest direct asupra formei pure și a două oara prin gestul lingvistic asupra subiectului gestual unificat.

reamintim ca ‘obiectul info gestual’ este un agregat intențional interactiv unificat, posedând o sursa intențională personalizată, declanșatoare și coordonatoare a strategiei formatoare de lanțuri gestuale.

În spațiul de acțiune al predicatului ‘înțeleg’ cuanta informațională de schimb de acțiune subiect-real este un întreg subiect lingvistic, alcatuit din schimburi de subiecți care ‘fac’, cu ambinentul. Astfel în spațiul înțelegerii subiectul creează realitate în altă realitate, adică creează o prima realitate în subiecții care fac , pe această o atribuie celor care vorbesc care la rindul lor sunt supercuante de realitate create și difuzate primite de ‘înțelegător.

În spațiul predicatului ‘stiu’ înțelegătorul devine suport de schimb cu realitatea socializata, acum se realizeza controlat prima tripla interacțiune creatoare de varietate subiect în altă variatate subiect, anume construcția lingvistică a subiectului gestual în cel vorbitor, construcția lingvistică a vorbitorului în înțelegător și construcția conștientă, în limbaj, a intelegatorului de ‘stiutor’.

Actul cunoașterii are multiple aspecte în lumea umanan, îl putem localiza ca identificare și rezolvare de probleme, dar dimensiunea semnificantului ‘problemă’ și ‘rezolvare’ este extrem de larga.

A detecta probleme conștient înseamnă a crea și activa intențional specializat un subiect problematizant, creator de forme problemă, iar a le rezolva înseamnă a asambla ao altă personalizare capabilă să construiască și valorifice un spațiu de moduri operante.

Am putea distinge o progresivă complicare a schimbului de mesaj subiect realitate, începând de la faza incipienta a purei primiri și difuzii de reprezentări, până la stadiul construcției și schimbului de variante subiecți specializati intențional interactiv, utilizati ca pachete modularizate de acțiune în spațiul generalizat intențional al ambientului socializat.

Metaforic am putea spune ca în spațiul predicatului ‘fac’ între subiect și realitate se face un schimb de invarianți gestuali, realul oferă prin mesaj un segment obiectual dinamic subiectului iar acesta răspunde construind propria traiectorie dinamică gest, trimisa ca ‘replica realitate’, variantei de realitate pura.

În predicatul ‘vorbesc’ între subiect și real se face un schimb de subiecți gestuali care schimbă între ei trasee gest, iar în spațiul dinamic al înțelegerii se aschimba subiecți lingvistici care creează și difuzeaza ei înșiși variante de subiecți gerstali caracterizati prin serii gestuale specializate.

Toate schimburile de mesaj între subiect și realitate sau între subiecți, fiecare tratat ca realitate modificata de celalat, sunt acte de cunoaștere, dar autentică cunoaștere începe atunci când subiectul care ‘stie’ formeaza intențional ‘un înțelegător specializat’ și îl trimite în spațiul informatiei socio disponibile, pentru a prelaua de acolo o anume modalitate sau sugestie de modalitate configurantă utilizabilă la rezolvarea unei probleme.

În cunoaștere ‘înțelegătorul’ este folosit ca o cuanta de interactie între subiecți cunoscători din spațiul socializat unde alti subiecți de aceiasi dimensiune a constientei sunt de asemenea capabili să trimita și să primească individualuizari care ‘înțeleg; fiecare purtind un mesaj comandat intențional, adică purtind informație valorificabila.

Putem spune ca acțiunea ‘cunoastere’ începe atunci când se face schimb de cunoscatori-intelegatori inferiori, între cunoscatorii de rang mai inalt, cei care înțeleg fiind prima generatie de personalizări utilizate explicit pentru a furniza informație specializata, pentrua a transporta mesaje între creatorii intenționali de cunoaștere.

Facem ipoteza că orice schimb de acțiuni între subiecți implica un schiumb de ‘cuante- personalizari’, fiecare personalizare fiind alcătuită dintr-o ierarhie de intenții acțiuni, dimensiunea intențional operantă a subiectului utilizat ca vector de schimb de date determinind calitatea și complexitatea actului de cunoaștere.

Principial orice schimb de mesaje realitate-subiect, este un act de cunoaștere, dar nivelul uman minimal al cunoașterii începe când personalizarea vector care întreține schimbul are trăsături de cunoscător minimal, de obiect informațional ierarhizat intențional, capabil să identifice și comande alt obiect informațional, deaszemeni capabil să primească și interpretze mesaj. Condiția inițierii și intretinerii actului cognitiv este prezența ca mediator informațional a unui alt subiect de rang interpretant mai redus, vehicul purtător de moduri operante între cunoscător și ambientul de cunoscut.

Omul își valorifică potențialul cognitiv asupra mai multor variante de ralitate, el își orienteaza potențialul de cunoaștere asupra formelor și functiilor naturii dar și asupra semenilor, deveniti simultan obiecte de cunoscut și creatori de cunoaștere.

Metaforic ‘intentia cunoașterii prin intelegere’ este o ‘vedere intențional interpretantă’, dirijata către explorarea și interpretarea totalitatii mesajelor acumulate în spațiul înțelegerii, intenția predicatului ‘stiu’ este simultan exterior și interior personalizanta , este auto personalizanta prin cererea de informație precsa de la altii și este hetero personalizanta prin însăși selecția și activarea lingvistic dscriminanta, a unor subiecți, după informația care li se atribuie.

Omul s-a intrebat de mii de ani și încă se mai întreabă în ce fel apar intrebarile-problema, condiții ale cunoașterii, în mintea sa, care este procesul formării interogatiei, a dimeniunii starii problemă și evident care este motorul ascuns al actului intențional rezolutiv. În spațiul metafizic au fost propuse diferite răspunsuri, excesiv discursive, mai degraba confuzionante decit clarificante de subiect. În prezent odată cu expansiunea construcției sistemelor informaționale și limbajelor de programare apar diferite proceduri rezolutive și demonstrationale de proprietăți, dar se caută directii de a crea în sistem și stările problemă și modurile rezolvante.

În trecut oamenii credeau ca toate gindurile inclusiv stările de cunoaștere și emotiile le daruiau zeii, care în generozitatea atot puterniciei trimit mintii umane și întrebări asupra a toate și o mica parte a raspunsurilor. Mai tirziu odată cu formarea de ‘modele cauzale stintifice’ s-a presupus ca omul este o entitate autonomă funcțional, care alimentata cu forma fenomenală calitativa, a lumii este capabil să creeze prin propriile structuri și procese neuronale și stări problemă și acțiuni rezolvante. Sursa realității problematizate a fost considerata preceptia furnizore de mod realitate, iar sugestiile de proceduri rezolvante au provenit și din exterior, din analogia video dinamică a tablourilor ambientale și din interior, din potențialul combinativ de serii fenomenale, al mintilor umane.

În lumea virtuală nu există realitate de tip natural cauzal, inepuizabil de bogata în sugesti de abordari a unor acțiuni configurante cu un anume scop, în consecință nu putem utiliza o asursa de informații de o importanta decisiva în selectarea și rezolvarea problemelor. La întrebarea cum ar trebui să se desfășoare actul cognitiv într-o lume virtuală nu există încă un răspuns , iar cele care sunt doar sugerate au valoare orientativa până când se vor dovedi viabile sau iluzorii.

Dacă am admite ca lumea umană este efectul unei creatii intenționale, cea mai simplă cale de a ne imagina un mecanism cognitiv pentru om ar fi să atribuim creatorului inventia tuturor problemelor noastre și a ideilor rezolvante false sau corecte care ne vin, acesta origine a omului și a cunoașterii sale ne-ar scapa de efortul de a incerca să ne imaginam cum anume produce un univers cauzal realitatea reprezentării și toate variantele de subiect problematizant, cum anume ne comunică prin proprietăți funcționale dorintele de explorare și cunoaștere, cum apar întrebările fără adresa sau autentice și încercările de răspuns.

Variabilă ‘realitate’ și modurile cunoașterii

Ceea ce caracterizează universul uman este forma și devenirea ei, enormă diversitate de frontiere obiect și frontiere mișcare care ne înconjoară. Prin cele cinci simțuri percepem imagini, sunete, impresii tactile, de gust și miros. Evident cele mai convingătoare, nemijlocite, intense, cele mai autentice, mai pline ‘de realitate’ sunt imaginile, dar dacă li se adaugă caracteristică sonoră și celelalte, dacă diferentiem duritatea, plasticitatea sau fluiditatea substanței, formele capătă o plenitudine, densitate, prezența și necesitate existențială în afara oricărei indoieli. Stabilitatea volumului da certitudinea existenței și contactului cu lumea, iar curgerea mișcărilor apare că o nesfistita asglomerare de acțiuni și replici care transformă natura într-un partener cu o infinita gamă de infatisari. Caracteristică geometriei este suportul stabilitatii și condiția uneltei, iar modificarea silentioasa sau fracturanta a frontierei în diferite cuplaje dinamice determină caracteristică funcțională a materiei, capacitatea de a conține și susține interactiv mecanisme care prin diferite schimbări interioare determină schimbările lumii noastre. Posibilitatea diferitelor conexiuni între proprietăți duce la serii de condiționări între geometriile, pozițiile sau mișcările formelor, iar conditionarile contin nesfirsita varietate funcțională a particularizarilor substanței și energiilor naturale. Putem considera forma geometrica sau sonoră ca proprietăți particulare ale realității, iar invarianță obiectual-radianta, interactivă în orice mod, privită generalizat, ca varietate a reprezentării, ca stare a realității, ca manifestare personalizată a modului existențial.

Dar dacă credem că proprietatea în general și forma video ca un caz particular sunt trăsături autonome ale lumii, independente de subiectul percepator, o încercare de reflexie ne va schimbă gindul.

Pentru a ne flexibiliza atitudinea mentală fără de necesitatea legica a existenței formei-proprietatii autonom de subiect, să ne gândim ca putem construi și manipula forme-imagini și forme suntet într-un sistem informațional, fără ca acolo să existe efectiv substanță și energie activantă așa cum argumentam ca există în lumea noastră.

Pentru a ne desprinde de realitatea autonomă însăși ideia ca forma video, audio, tactila sau de alt tip au o existență intrinsecă, obligatorie, ‘independentă de subiect’, dar percepută și reprezentată de acesta, ar trebui pusa la îndoială.

Întreaga dimensiune semnificantă a ideii de proprietate, ca o condiție, o necesitate a realității, ca o determinare actuala și tranzitorie a posibilității, ca manifestare fundamentală, cu toata necesitatea cauzalității inchise în ea, ascunde o prejudecata.

Odată cu dezvoltarea sistemelor informaționale și construcția algoritmilor de sinteza video am aflat cum putem construi orice forma numeric, cum o putem colora, anima, plastifia, fluidiza sau rigidiza după voie, cum o putem manipula, dar toate numai la modul informațional, într-un spațiu operațional unde nu există decit formele matematice, cuantificate parametric, ale obiectelor cărora le alocăm realitate prin reprezentare.

Dar am putea merge mai departe, ajutati de intelect, cu desprinderea de necesitatea existenței independente de subiect a formei, până la a admite ca forma video ca ‘proprietate’ particulară, chiar starea ‘proprietate’ în general, ca mod realitate, este o ‘creație’ a mintii noastre, privită ca stem interpretor, ca mecanism înțelegător de mesaj, ca proces semnificant al unei descrieri de realitate într-un anume limbaj. Dacă orice sistem coerent interpretant, care își autocontroleaza și adapteaza caracteristică semnificantă la context și distinge între mesaje cu sau fără conținut, primind o descriere mesaj o semnifica -reprezintă cumva, îi alocă o stare ‘realitate’ în spațiul de procesare al mesajului, această stare semnificantă este sursa formei realității, a ‘proprietatii’, este acțiunea creatoare de existență, este cauza formei și aparentei autonomii a formei din perspectiva interpretorului.

Este logic să admitem că imaginea sau oricare altă proprietate ca stare a realității, sunt numai ‘stări semnificate’, create de mecanisme semnificnte, care atribuir o anume reprezentare la un anume conținut mesaj alcatuit dintr-un sir de simboluri, al căror ‘forma’ este nesemnificativa și poate fi redusa la prezența sau absența de semnal impuls, într-un sistem informațional.

Pare neobișnuit și excesiv să refuzam atit de transant și ireversibil ‘realitatea autonomă’ a lumii noastre, să respingem orice existenta-continut și altundeva decit în dinamică semnificantă de mesaj fenomenal a subiectului interpretor, mesaj ‘perceptibil-reprezentabil’. Reprezentarea este cea mai convingătoare dovada a dublei ‘existente’, odată a universului interior, în și pentru subiect, ca aspect reprezentare, a două oara ca existență independentă de subiect, prin stabilitatea reprezentării, prin rezistenta ‘formei ei’ la intenția noastră mentală de a o schimbă. Reprezentarea este ceea ce am putea numi o argumentare absoluta, o confirmare fără dubii și contra argumente, a existenței, exprimată compact în vechiul principiului al conditiei autentificarii unei marturii: ‘pina nu vad nu cred’, ca dovada incontestabila a prezentei efective. Dar ne putem gindi rămânând rationali, ca imaginea, sunetul, sau alte moduri senzoriale reprezentabile, pe care le construim inconștient și asociem cu starea ‘realitate’ în orice varietate, sunt mai degraba o ‘adaugare de la noi a formei lumii’, o construcție de realitate în dimensiunea operantă subiect, sursa unică a proprietatii, generatorul ‘aspectului univers’, interpretorul de mesaj, creatorul de realități, decit o modalitate de manifestare a unui existent energo material, independent de noi.

Dacă proprietatea în genere, ca ‘realitate continut’, nu există decit în interpretor, dacă ea este doar ‘o intelegere’ a ‘sensului fenomenal’ al mesajului obscur al ‘realitatii concept’, atunci împreună cu realitatea și cunoașterea umană își schimbă caracteristică existențial funcțională, pentru a se adapta operant la o realitate diferita. În lumea noastră așa cum forma-proprietate determină specificitatea structural relațională a realității, gravitația determină aspectul ei funcțional, activ, declanșează și întreține o mulțime de procese naturale. Gravitația este o consecință a existenței substanței și radiatiei, este o proprietate ‘abstractă’, dar fundamentală a materiei. Dar într-o lume a genezei prin ‘semnificare, a ‘realitatii purtate în mesaj’, și forma și gravitația și schimbările formei în câmp gravific sunt proprietăți modelate, sunt numai consecințe ale interpretării unui limbaj coerent utilizat, sunt ‘realitati create’ într-un algoritm interpretor, iar actul cognitiv, actul rezolutiv de problemă capătă acelasi mod funcțional, ca atribuire de performanță cognitivă, ca alocare de funcție conceptuală unui subiect în totalitate simulat.

Dacă privim un peisaj natural în care zboara pasari și avioane, circula masini și oameni, iar oamenii gândesc, simt și acționează în diferite feluri, toate evenimentele și stările intelective și afective sunt create de ele insele, sunt consecințe a ceea ce este și se manifesta momentan, sunt ‘comportamnete ale trupului cauzal al materieie, desfășurate ‘aici și acum’. Tot ce percepem reprezentăm și gândim derivă din aspectul interactiv creativ cauzal al substanței, din ‘existenta în ‘potentialitatea citorva proprietăți fundamentale’, a totalitatii micro și macro formelor și mișcărilor universului, proiectate în subiectul creat de univers.

Dar acelai peisaj cu acelasi conținut, sintetizat într-un calculator și proiectat pe ecranul unui monitor, cu toata similitudinea până la micro detaliu cu peisajul natural, are o cu totul altă origine , bazata pe altă retea de proprietati-cauze generative de realitate. Evident în spatele tabloului natural sau a imaginii de sinteza stau aceleasi forme-cauze fundamentale ale universului, dar fiecare variantă realitate este un efect diferit creat de procese diferite, incifrate în acelasi aspect realitate.

Dar dacă în realul autentic proprietățile există ca ‘realitati în propria lor realitate’ și se insidiaza în ‘realitatea subiect’, diferita de ‘realitatea autonomă’ a fiecărei forme sau mișcări, ca ‘mesaje de realitati’, ca fluxuri radiante purtătoare de informație forma difuzate de forma obiectivă, în realitatea ‘calculată’, forma, gravitația și toate consecințele care decurg sunt simulate într-un mesaj și re create ca lumi într-un mecanism interpretor , toate ‘există’ numai acolo.

Este evident că Într-un tablou de realitate construit informațional nu există forma, materia și gravitația din realitatea noastră, dar toate pot părea similare celor care le percep interpretează, dacă știm să construim subiectul, dacă înțelegem în ce fel ditr-o convenție de realitate comunicată rezultă o convenție de realitate construită, dar pregnanta și stabilă în mecanismul interpretor.

În luma informațională nu sunt forme materiale și nu acționează fortele grevitationale sau alti vectori transformanti de stare, acolo nu se manifesta proprietățile substanței și radiatiei, astfel ne putem intreba cum anume am putea construi niște personalizări care să creeze ele insele aceste calități și apoi să aiba impresia ca le privesc și re-reprezinta, ca sunt doar spectatoarele scenariului realitate care există și în prezența și în absența spectatorilor.

În luma umană conform convingerilor noastre forma și energia sunt duale, ele ‘există efectiv’ și mai ‘există ca reprezentari’, așadar toate modurile realității sunt dublu fenomenale, sunt în ele și pentru ele ca ‘realitate în și pentru sine’, cum spune filozoful, dar sunt în și pentru subiectul înțelegător, sunt realități construite de performanța senzorială și intelectiva a subiectului.

În lumea informațională senzorul și mesajul sunt ‘realitatea în sine’, iar interpretorul mental este sursa realității pentru individ, aici este suficient un mesaj cu un anume conținut, un senzor percepator de mesaj și un procedeu interpretor de mesaj, pentru a crea o lume de o diversitate obiectual cauzală nelimitată.

Dar într-o lume informațională mersul subiectului virtual nu este produs de muschii materiali care actionati de energii chimice deplasează o anume cantitate de substanță cu păstrarea echilibrului dinamic, după cum zborul unei pasari ori avion nu este ridicarea unei forme grele cu o anume geometrie, într-un câmp gravitațional, când este propulsanta de o anume forta, într-un mediu gazos cu o anume viscozitate. Evident știm că toate ‘proprietatile’ realitatii’ sunt și ‘efective’ dar și simulabile matematic, știm sau presupunem că mintea umană nu este un model cognitiv introdus într-un super mediu de procesare, dar întrebarea este dacă putem construi un model de intelect , iar dacă da, în ce fel ar gindi și cunoaște el , dacă am putea să îi dăruim asemenea calități.

Dacă într-o lume procesată nimic nu este ca în realitate cu toate ca pare a fi, evident nici gândirea virtuală nu va fi asemeni celei naturale, iar felul în care se ‘naste’ întrebarea, îndoială și raspunsul în mintea virtuală trebuie să fie deosebit de felul în care se naste ‘ideia nevoii de ideie’ în mintea noastră.

Credem că intelectul este laboratorul procesării percepției, sintezei reprezentării și gândirii, iar unitatea fizico-chimico-informationala a creierului uman este condiția apariției problemelor, incercarilor și metodelor de rezolvare.

Dar acolo unde forma, proprietatea și funcția sunt construite prin procesare parametrica, cuantificata, a invarianței video, unde simularea potentialelor interactive ale diferitelor câmpuri electromagnetice sau gravifice sunt de asemenea efecte ale calcularii valorilor unor funcții matematice , apoi aduse la ‘existenta-reprezentare’ prin ‘interpretarea’ mesajului care conține interactia între forma calculată și câmpul calculat, evident și entitatea subiect cu toate proprietățile perceptual intelective, este un efect al modelării și interpretării dimensiunii comportamentale a unei personalități extrasă dintr-un mesaj-subiect, de un metainterpretor de personalizări. În acest caz funcția perceptiva și intelectiva ca orice altă stare de realitate virtuală doar interpretată, se ‘individualizeaza și activează intențional operant altă parte’, decit în aparentă de corp și morfologie a unui creier propriu, pe care subiectul rezultat din meta interpretare ar putea să o asume. Orice modalitate obiectuala sau funcțională, fie ea mișcare a corpului, proces metabolic, caracteristică conceptuală ori afectivă, sunt programabile și atribuibile modelului subiectului informațional, el însuși o consecință a interpratarii subtile a mesajului de subiect.

Cu alte cuvinte într-o lume informațională nu numai proprietatea elementară a formei și interactivitatii fenomenale dar și aspectele funcțional informaționale ale percepției și gândirii modelate, sunt bazate pe funcția super interpretantă a unei proceduri care extrage dintr-un mesaj subtil forma macro operantă a unui subiect, îi alocă acestuia accesul la noul tip de mesaje intenționale care activează subiectul și îl pun în contact cu ‘al doilea nivel al mesajului fenomenal’, care interpretat de al doilea nivel desfășoară eprezentarea, adică realitatea pentru subiect.

Așadar În predicatul ‘vad’, există două trepte mesaj și două interpretari, anume mesajul subiect video și mesajul de realitate video, fiecare procesate diferit. Mesajul de subiect video percepator și interpretor este trimis către interpretarea subtilă creatoare de subiect percepator-reprezentant video, iar mesajul de realitate este trimis către funcția interpretantă a subiectului unde se generează interpretarea de mesaj video și se poziționează subiectul în ‘realitatea imagine’.

În predicatul ‘fac’există trei mesaje și trei interpretari, anume mesajul de subiect video gestual, mesajul de realitate obiectuala și mesajul de gest activat intențional, la acestea adaugindu-se mesajul intențional gestual.

În spațiul interpretant al predicatului ‘vorbesc’ la mesajul de subiect video gestual se adaugă mesajul de subiect formator de mesaje lingvistice și se asamblează nouă strategie interpretantă de subiect lingvistic caracterizat prin noul mesaj intențional lingvistic, iar în predicatul ‘intelegerii’ la mesajul și interpretarea subiectului vorbitor și functiei vorbirii se adaugă interpretarea în limbaj a mesajelor lingvistice, condiție a genezei subiectului cunoascator propriu predicatului ‘stiu’.

Se poate începe de la sinteza unei lumi virtuale cu două niveluri, derivată din construcția și procesarea a două trepte de mesaj, anume mesajul subiect și mesajul realitate alocat interpretorilor din dimensiunea operantă a subiectului și se poate complică oricât această realitate adăugând noi modele personalizări subiect și noi mesaje alocate ierarhiilor interpretante ale personalizării specializate.

Proprietățile cognitive ale subiectului virtual, în măsură în care le putem realiza, derivă din calitățile metainterpretante extractoare de personalizare activa ,dintr-un mesaj subtil de personalizare intențională, nu din proprietățile fundamentale ale materiei , cum se întâmplă în lumea umană. În acest caz gândirea virtuală este creată în programul interpretor de mesaj subiect, nu în corpul video aparent al subiectului, așa cum îl identifică și asuma acesta.

Am putea oare accepta ca suntem entitati create la modul informațional?

Poate ne-am putea impaca cumva cu ideia unei lumi numai interioare, fără realitate autonomă, lume desfășurată în subiect, dar cu siguranta cel mai greu am suporta pierderea calitatii noastre de autori ai cunoașterii și emotiei cunoașterii, ai gândirii creative și placerii creației, ca funcții exclusiv umane, legate legic și permanent de corpul și funcțiile noastre.

Dar într-o realitate creată din intelegerea-semnificarea unui mesaj de subiect și univers pentru subiect, nimic nu este cum pare a fi, și mai putin decit orice, gândirea virtuală este profund diferita de gindiriea natural umană.

În lumea informațională problemele ca și formele și toate proprietățile, sunt create în mecanismul generator de moduri mesaj ale realității și trimise personalizat, către diferiți interpretori individualizati, dar pentru verosimilitate subiecții alocati unui algoritm metainterpretant, creator de subiect activ, trec prin toate incertitudinile și confirmarile intelective umane, care însoțesc formularea și eforturile rezolvarii unei probleme.

Am mai spus de câteva ori ca virtuali ‘nu vad, nu fac, nu vorbesc, nu înțeleg’, dar par a le crea asuma pe toate, și acum iată ca nici nu ‘gindesc-cunosc’ prin ei înșiși, ca sunt doar niște agregate interpretant cognitive construite de altă cunoaștere, cea umană. Subiecții virtuali primind o lume dedicată, o lume cuantificata parametric și trimisa individualizat o transformă prin strategiile ierarhizate ale interpretării de mesaj realitate, în lume fenomenală, dar numai din punctul lor de vedere, prin ‘intelegerea discursului realitate’ pe care îl primesc în concordanta cu performanță înțelegerii de realitate, care li se atribuie.

Evident ‘forma intențional operantă a subiectului’ ca pachet de proceduri interpretante, din care rezultă reprezentarea, acțiunea gestuală și cea lingvistică, fiecare asumate distinct, este nucleul de personalitate activa aindividului, pe care nu știm încă cum să îl construim , dar de a cărui structura funcțională ne apropiem progresiv cu fiecare algoritm care simuleaza o funcție umană.

Este dificil să dezvoltam un model fenomenal virtual atit de bogat în forme și condiționări surprinzatoare, atit de diferite structural și funcțional ca cele din universul nostru, dar este și mai greu încă să realizăm un ansamblu de moduri operante asemenatoare celor ale omului, prin care să generam un subiect activ intențional și să îl instalam opțional interactiv în lumea primită.

Nu discutam consecințele paradoxale ale posibilității asamblării pe un calculator a unei personalizări capabile de cunoaștere prin propriile calități perceptual raționale, care să ajungă să își depășească în viteza și profunzime de cunoaștere creatorii, devenind o sursa de informație inedita pentru cei care au realizat-o.

Dacă ar fi posibilă obținerea de cunoaștere prin intermediul unui mediu informațional programat ca subiect autonom intelectiv și creativ, ar apare situații contradictorii când nu am putea înțelege consecințele informaționale ale ale modelelor de personalizare activate într-un sistem și ar trebui să îl programam să ne furnizeze și interpretarea interpretării conceptelor interioare prin care personalizările din nouă lume își inventează și comunică noile concepe care din punctul lor de vedere le oferă o înțelegere unitar cauzală a lumii lor.

Evident cele spuse aici sunt un model fantezist de univers fără materie dar simulind materia, radiatia, viață și efectele, despre care nu știm dacă este posibil în limitele operante ale cauzalității universale așa cum o cunoaștem. Dar dacă în natura a aparut cândva combinatia substanțial energetica ‘viață’, capabilă să perceapa, înțeleagă și comunice realitate informațională, nu vedem nici un obstacol cauzal ca această nouă combinatie de forma și funcție să nu poata crea ce doreste, dacă ce doreste este inclus cauzal în potentialitatea de manifestare a universului nostru.

Universul actual este o uriasa mulțime organizata de mega formatii substanțial radiante despărțite prin intervale gigantice, există grupuri galactice alcatuite din multe mii de miliarde de stele și alte obiecte cosmice, între care nu știm dacă există vre-un fel de relații și schimburi de meaje, pentru că schimburile de substanță și radiatie între galaxii și metagalaxii nu par semnificative din câte cunoaștem, pentru morfologia și evolutia fiecărui sistem metagalactic, luat zolat.

Un univers informațional, de tip ‘cauzal constient’ ar fi un sistem funcțional cu adevarat unitar, un fel de organism univers cu un metabolism creativ comun unde potențialul constructiv și distructiv de cicluri cosmice ar putea fi luat sub control de nivelul superior al cauzei intenționale, devenita un fel de centru de comandă al potentialului morfogenetic al universului informațional, sumum al unificarii funcționale a materiei și energiilor cosmice.

Dacă este posibilă unificarea funcțională și conștientizarea generalizată a proprietăților radiatiei și substanței în conexiune, dispare universul morfo dinamic micro și macro obiectual fragmentat, înlocuit fiind cu un superagregat informațional în care se succed variante de modele de univers informațional, fiecare cu o anume prticularitate structurală și interactivă. De exemplu cu toata materia și radiatia pe care le posedă realitatea noastră, cantitate enormă dar nu nelimitată, se pot construi numeroase macro sisteme informaționale pe care să ruleze simultan, autonom sau într-o anume dependență structural cauzală, mai multe variatati univers, fiecare având un numar de obiecte cosmice de diferite tipuri, orientate pe diferite trasee evolutive. Desigur construcția de sisteme informaționale foarte mari geneeraza disfunctii datorata distantei între blocurile funcționale, dar cine știe în ce alt fel se mai poate organiza materia pentru a produce variante inimaginate de structura și funcție.

Aceste sugestii de alternativă creativă a realității sunt vechi de milenii și uneori mai nuantate conceptual decit putem înțelege. Este știut ca în numeroase gnoze orientale cosmosul este cuprinsul unei ‘minti universale creative’, în care se desfășoară cicluri univers, am putea spune se modelează variante intelective de univers. Fiecare univers este atribuit unor individualizari interpretant cognitive bine definite, aflate fiecare pe o anume treapta de evoluție etica și științifică. Fiecare nivel de macro personalizare primește o mulțime de individualizari active, iar o individualitate este închisă interactiv cognitiv în lumea sa, dimensionata obiectual procesual în corespondenta cu performanță perceptuală și cognitivă alocată , prin care se exploreaza, schimbă, înțelege și valorifică fiecare realitate. Fiecare situare și parcurgere de traiectorie intențional operantă într-o anume realitate determină o redimensionare și extensie a capabilitatii globale a ‘eului interactiv cognitiv’, da naștere unui nou subiect și asigură desprinderea acestuia de vechea lume și intrarea lui ca nouă personalizare într-un univers superior în care se desfășoară un nou ciclu evolutiv. Parcurgerea succesivă de noi personalizări și realități se continuă până când probabil personalizarea maximal cognitivă posibilă ajuge la acea cunoaștere de creație a realității și creație de sine care îi permite să înțeleagă modul funcțional al mintii formatoare de proiecte univers trimise cu adresa în modele de subiect.

7.1 Necesitate și convenție

Universul nostru este ‘necesar’ în sensul ca proprietățile fundamentale și cele derivate din acestea, care îl caracterizează sunt predeterminate și

stabile. Necesitatea universului ca întreg și a tuturor stărilor lui derivă din ‘existența sa ‘, iar existență este identica cu prezența și determinarea precisă a intensitatii proprietăților componentelor fundamentale ale universului, cu acele caracteristici interactive primare din care rezultă forma, mișcarea și interactivitate de orice fel între toate variantele de de stare care îl caracterizează, care ‘sunt cauzal posibile’ în dimensiunea tuturor manifestarilor lui ca univers.

Materia are ‘proprietatea’ de a crea un câmp gravitațional cu o anume intensitate atractiva pe unitatea convențională de masa. Între particulele elementare ‘există’ câmpuri atractive și repulsive electrostatice cu o anume intensitate pe particula. ‘Există ‘ de asemenea și câmpurile atractive, foarte intense pe distante mici, numite nucleare, care determină ‘legarea împreună’ a particulelor constituente în nucleu și asigură stabilitatea variabilă a agregatelor atomice până la o anume dimensiune, până la un anume numar de particule neutre și incarcate cu sarcina impachetate în fiecare nucleu de câmpurile atractive.

Mișcarea unei particule incarcate generează un câmp magnetic cu o anumită intensitate, corelată cu marimea sarcinii în mișcare.

Între două unități de masa există o atractie gravitațională de o anume intensitate, ea se păstrează în orice condiții, în orice loc și moment al curgerii universului. Proprietățile fundamentale ale universului, ale constituentelor lui ultime, din cauza stabilitatii intensitatii interactive sunt considerate ‘legi interactive’, necesitati existentiale, ele determină tipul de univers în desfasurare, tipul de micro, medii și macro structuri care pot apare și evolua într-un anume fel nu oricum.

În universul nostru ceva ‘este posibil’ adică se poate manifesta explicit ca stare fenomenală numai dacă derivă din combinabilitatea în anume feluri și proportii a componentelor- proprietăți fundamentale. Între particulele elementare sunt posibile numai acele combinatii care dau naștere la atomii ‘posibili’ stabili și instabili. De asemenea sunt realizabile o enormă varietate de combinarii chimice între atomi dar nu orice combinatii, există și aici legi interactive care interzic unele combinatii, neconforme cu proprietățile interactive fundamentale. Pe ansamblu am putea spune ca universul este un gigantic mecanism perfect cuantificat structural și funcțional, ca este ‘reglat’ să parcurga anumite stări și nu oricare stări, ca stările sale decurg unele din altele cu o ‘necesitate cauzală’ derivată din particularitatea atractiva a proprietăților primare sau fundamentale.

Ca o consecință a necesitatii legice a interacțiunilor fundamentale orice alt tip de macro interacțiune din cele permise are o anume intensitate și ‘viteza- durata’ de manifestare, care se conserva.

Factorul creativ și activant al morfologiei și dinamicii universului este energia, condiție a oricărei prezente și schimbări de stare.

Există mai multe ‘procese’, adică moduri interactive fundamentale, generatoare de energie. Dar energia e convertibila dintr-o forma în altă și poate fi produsă prin diferite combinatii între macro componetele substanță. În prezent cunoaștem și controlam câteva tipuri de procese generatoare de energie, sau de conversie a unei energii în altă, și nu știm câte mai sunt posibile și de ce fel.

Spre exemplu reacția chimică între unii atomi degaja o anume energie pe care omul o foloseste pentru a realiza anumite transformari de stare în ambient. Cu ajutorul energiei proprii sau a altor surse ne deplasam sau deplasam obiectele prezente în anumite locuri și necesare în altele.

Tot ce se întâmplă sau ce face omul consuma o anume cantitate de energie, energie preluata din uriasul potențial interactiv al tuturor componentelor fundamentale, potențial enorm dar finit care atunci când va fi epuizat va stagna dinamică atit de diversa a părților constituente și va duce la o presupusă revenire la starea pur energetica inițială care va naste un alt ciclu inivers.

În virtutea necesitatii prezentei factorului energetic pentru o anume stare sau schimbare de stare, în univers nu se poate întâmplă orice, iar pentru a se întâmplă ceva determinat trebuie să coexiste o anume combinatie de stări fundamentale, necesare. Rezultă că în univers nu orice eveniment imaginabil de o ‘ființă cunoscătoare’, este permis ci numai acelea care satisfac condiția prezentei și combinabilitatii între stările legice, necesare. Însăși prezența ‘fiintei cunoscătoare’, a omului spre exemplu, ca biosistem cu o morfologie și varietate funcțională determinată este posibilă numai datorita proprietăților interactive fundamentale dar în prezent nu știm să demonstram proces cu proces în ce fel apare o anume morfologie și performanță funcțională a unei ființe vii, de asemenea nu știm prin ce procese elecro chimice și informaționale apare în ‘organul cunoscător’ al unui individ o anume ‘stare cunoastere’, din combinatii de moduri interactive fundamentale.

Necesitatea oricărui eveniment și posibilitatea numai a anumitor stări în universul substanțial energetic dispare în tr-un univers informațional, unde se stabilește prin convenție să se intimple ceva, dar se pota întâmplă orice.

Spre exemplu în prezent ne folosim de energia eliberata de arderea chimică pentru a produce energie și a ne deplasa. În motorul termic arderea rapida a unui combustibil produce o detenta a gazelor arse, acestea imping un perete mobil și prin intermediul unui lanț de componete forma se produce energie cinetica și propulseaza vehicolul.

Explozia din camera de ardere este condiția necesară și suficientă pentru apariția energiei și deplasarea obiectului.

Fără forta degajata de explozie nu apare factorul energetic, condiția legica, necesară, a apariției miscarii.

Și într-o lume modelată informațional se poate crea un ‘univers legic’, energo cauzal, bazat pe proprietăți fundamentale, dar simulate. Cauzalitatea unui univers virtul este cum am mai spus ‘informationala’ adică decisa de cei care îl creează.

Asta înseamnă că fiecare proprietate fundamentală sau derivată ‘existenta într-o lume virtuală legica’, este introdusa cantitativ ca interactie formală, matematică, între niște obiecte de asemenea construite formal, numeric, prin funcții matematice.

Într-o lume simulată neexistind substanță și radiatia ca stări interactive fundamentale, ca existente necesare, ca proprietăți cauzale, nu există nici un factor activant autonom, care să determine o anume morfologie și schimbare într-un anume volum de substanță și energie.

Evident se poate descoperi și pune în functiune un motor cu ardere internă sau orice altă combinatie de părți și relații cu o anume proprietate și într-un univers informațional dar alcătuirea și functionarea motorului ‘energo informational’ cum l-am putea numi pentru a îl distinge de cel substanțial energetic, este convențională nu reală. În motorul informațional nu există ardere, nu există presiune asupra a ceva asupra a altceva pentru că nu există forme materială cu proprietăți fizice și chimice date, dar toate se pot simulta prin funcțiile matematice care iau locul proprietăților interactive fundamentale. Într-o lume virtuală factorul formal, numeric este substanță și energia acelei ‘realitati’, este materia prima inepuizabila care creează formele și combustibilul universal care activează toate formele și procesele decise ‘posibile’ în acel univers, nu ‘posibile legic, necesar’, ca efecte al combinarii de posibilități legice, fundamentale,

Un motor energo informațional din lumea virtuală nu produce ceva anume, dar el asigură propulsia unui ‘obiect cu forma dar fără substanta’. Toate ‘formele virtuale’ sunt în esenta lor siruri de numere derivate din calculul valorii anumitor funcții matematice, dar ele sunt și ‘reprezentari de forme video’ dacă suntem capabili să construim o procedura interpretantă care să ‘vada’ acele siruri de numere ca ‘imagini’, să le aloce o altfel de forma decit cea numerica. În lumea informațională forma materială este o interpretare de funcții numerice, energia și depasarea sunt pure sinteze de transformari ale frontierelor video într-un procesor. În virtual nu există materie, spațiu, timp și proprietăți interactive asemeni celor crezute existente în universul fenomenal, dar toate se pot crea de un programator abil și detinator de cunoștințe matematice.

Întrebarea este acum în ce fel apare cunoașterea în lumea virtuală. De fapt cunoașterea ca stare de predictie a evenimentelor și a identificării posibilității anumitor combinatii între forme și energii pentru a crea un efect dat, apare că o consecință legica a unui proces cauzal, numai în universul nostru nu și în cel modelat.

Nu afirmam că e imposibil să se dezvolte un univers informațional identic morfo dinamic celui natural, în care odată introduse niște funcții interactive matematice să apara toate fazele realității energo interactive și cândva să se apara conditiile nasterii unor ființe vii informaționale care să aiba aceleasi calități structurale și funcționale, dar simulate cu cele ale ființelor vii.

Dar diferenta între aceste universuri este decisiva.

În universul material este posibilă manifestarea de realitate fără ‘cunoasterea’ acelei realități, adică este posibil să existe ceva fără să existe cineva care să ‘stie cum este posibil cauzal’ acel ceva.

Omul este o ființă cunoscătoare, el ‘stie ‘ care sunt conditiile legice, necesare, pentru a fi realizate anume agregate uni sau multi obiectuale cu anume proprietăți, de asemenea poate ‘explica cauzal’ proprietățile anumitor morfologii și evenimente naturale, iar pe altele nu le poate explica, nu le cunoaște, nu le poate derivă din proprietățile fundamentale.

În universul virtual pentru fiecare forma sau modalitate procesuala prezența trebuie să existe un model matematic generativ, adică să fie construit agregatul infortmational care să construiască cantitativ, obiectul sau evenimentul ‘existent’.

În acest caz al necesitatii cunoașterii complete pentru construcția unei obiect sau eveniment, dacă în lumea virtuală apare o ființă cunoscătoare cu un anume potemntial interactiv cognitiv, cineva trebuie să știe să o ‘faca’ cu întreaga ei morfologie și functionalitate internă, necesare cauzal, pentru a justifica toate proprietățile ei interactive, altfel în lumea virtuală își face loc miracolul, posibilitatea a orice fără legitimitate fenomenală, fără dependență a ceva de acel set finit de proprietăți fundamentale care îi conditioneaza prezența.

Dar dacă în lumea virtuală orice ‘mod realitate’ cu o morfologie și comportament dat cere cu necesitate ‘modul cunoastere’ capabil să construiască modelul informațional al acelui ceva, consecință ar fi ca un univers informațional nu poate apare fără prexistenta unui univers real, material energetic, în care să apara atit realitate fără cunoaștere de realitate, cât și cunoașterea de orice realitate pentru a face posibilă modelarea formală a oricărei realității virtuale.

Această condiție a necesitatii ignorantei ca sursa și o condiție a cunoașterii pare paradoxala, dar inevitabilă, dacă ne limitam la presupozitia ca procesele cognitive sunt create de procese mai simple, necognitive, produse de interactivitatea componentelor fundamentale.

Cât priveste apariția subiectului cunoscător și cunoașterii într-un univers informațional, aceste ‘realitati’ nu pot apare pe calea pe care apar în universul fenomenal, pentru că nici un obiect sau proces virtual nu este ‘realizabil’ fără prezența modelului formal care îl determină ca stare operațională în sistem, ca mesaj și reprezentare de informație realitate. Reprezentarea ca punct de vedere, ca reflectare de stare univers în altă stare univers trebuie construit informsational până la detalui funcțional, pentru a apare că stare funcțională în sistem, ca entitate subiect capabil să manifeste coerent un comportament perceptual și cognitiv.

Așadar în lumea virtuală cunoașterea nu se descopera, ea se primește, pentru că această cunoaștere este o pura convenție, este o gratuitate operantă și funcțională, o corelare opțională între o anume forma, proprietate atribuită și evoluție a acesteia, dar acestea convenții de manifestare pentru creatorul de univers virtual au statut legic pentru subiectul virtual închis în acel univers.

În universul substanțial cauzal pare a fi posibil orice raport între ‘realitate și cunoașterea de realitate’, în snsul ca pot ‘există’ morfologii și moduri interactive mai simple ori deosebit de complicate fără a există și morfologia substanțial informațională capabilă să exploreze și înțeleagă legic funcțional lumea sa. În lumea noastră este posibilă mai multa realitate decit cunoaștere de realitate, spre exemplu omul expliciteaza în alcătuirea sa mai multa complexitate structural funcțională decit poate înțelege, condiție interzisa în lumea informatiuonala, unde este necesară atita cunoaștere conceptuală cita realitate fenomenală este modelată de ea. Mai mult chiar, în lumea virtuală este necesar atit ‘cunoscatorul absolut, complet’, care să realizeze modelele formale ale stărilor acelui univers și să creeze și modelul morfo funcțional al subiectului ‘cunoscător ‘relativ’, cel care primește și interpreteaza-reprezinta mesajul de univers construit informațional.

Din punct de vedere științific universul natural ‘există’ cu sau fără ființă cunoscătoare, fără om ca exemplu, omul părând a fi un proces probabil dar nu la fel de necesar ca o stea sau chiar planeta, pe când universul informațional cere cu necesitate cunoscatorul conceptual complet pentru geneza lui ca mesaj și cunoscatorul în devenire, relativ, subiectul virtual, pentru primirea și interpretarea mesajului și geneza universului manifestat ca stare reprezentare în cunoscatorul relativ.

Dimensiunea subiectului care ‘stie’

Trebuie retinut ca în lumea virtuală și realitatea și personalitatea și cunoașterea asupra realității, se primesc prin mesaje activate intențional, iar stările de cunoaștere sunt distibuite prin intermediul unei noii intenții creatoare de instabilitati interactive-intrebari și rezolvari-stabilizari operante, toate aparținând predicatului ‘stiu’.

Formarea problemei în predicatul ‘stiu’ presupune identificarea, asumarea și coordonarea de cel care știe a celui care doar ‘înțelege’, separat conștient cu întreaga să dimensiune de obiect informațional intențional lingvistic, utilizat ca personalizare unealta la acumularea informatiei rezolvante de problemă. Starea operantă a predicatului ‘stie’ este creativă, producatoare de informație interactivă nouă, ea parcurge cicluri de identificare a problemelor, căutarea de trasee rezolvante, combinarea între ele, testarea calitatii solutiei și reluarea ciclului rezolvant fie până la gasirea unei solutii sau incetarea efortului rezolutiv.

Dimensiunea intențional comportamentală unificată, ca obiect informațional, a subiectului care ‘stie’, este non identificabila în spațiul predicatului, cu alte cuvinte stările intențional operante ale subiectului ‘care stie’, nu controlează propria lor intenție și nici strategiile formativ rezolvante asociate. În spațiul de conștientizare și coordonare ierarhizată al predicatului nu este localizat un invariant intențional lingvistic de dimensiunea subiectului cu proprietatea ‘stie’. Personalizarea predicatului ‘stiu’ nu se auto conștientizează, nu se localizează și atribuie, propaga unitar.

În predicatul ‘stiu’ cuvintele sunt operatori formatori și rezolvitori de stare problemă numai prin intermediul unei individualizari care ‘înțelege’, care poate caută și primi mesaje în lumea sa lingvistică internă și le foloseste ca trasee configurante ale rezolvarilor de situații.

Este necesar să subliniem ca intenția cognitivă specifică predicatului ‘stiu’ are două stări funcționale distincte, anume ‘intentia intern activantă’ prin care subiectul ‘caută stări probleme’ și ‘intentia intern rezolvantă’, prin care tot el încearcă să le rezolve acționând strategiile disponibile. În urmatorul predicat ‘a știi ca stii’, se introduc încă două intenții problematizante, intenția extern activantă prin intermediul căreia un subiect pune alti subiecții să caute probleme noi, și intenția extern rezolvantă prin care un subiect deleaga alt subiect cu rezolvarea unei probleme. Cele patru intenții formatoare și rezolvitoare de solutii generează spațiul socio interactiv creativ de dimensiune umană al punerii și rezolvarii constiente a prioblemelor.

Cuvintele sunt operatori mediatori de acțiune, ele manipulează atit operatorii gestuali cât și alti operatori lingvistici prin intermediul subiecților lingvistici unitari, nici un cuvânt nu activează direct o procedura interactivă, fără a o atribui unui subiect unificat. Cuvintele predicatului ‘stiu’ controlează stările lingvistice ale lumilor interne aparținând subiectului înțelegerii și prin ele activează subiecții inferiori ai predicatelor ‘vorbesc și fac’.

Cuvântul are potențial configurant în toate lumile interne a subiectului, el activează sau construiește diferite module ambientale în aceste realități organizate, de asemenea primite prin mesaj lingvistic.

Operatorii lingvistici ‘temporalizeaza realitatea’, o aliniaza în ordinea de percepere sau de acțiune, conexind tablourile de realitate memoratestfel încât o mișcare sau serie de mișcări să se continue fluent în ordinea de percepere. Dar temporalizarea mai înseamnă și liberă conexiune a fiecărui invariant dinamic cu oricare altul, desprinderea oricărui tablou obiectual dinamic din poziția de percepere -reprezentare și dplasarea lui intențională în orice altă pazitie.

Cuvintele realizează diferite moduri de configurare-semnificare și anume:

1. Ientifica, omogeneizeaza semnificant și descriu-comunica structura de invarianță obiectual dinamică a unui tablou de realitate,

2-Temporalizeaza memorarea reprezentării prin deplasarea unui invariant static, relațional sau dinamic dintr-o poziție sau relație în altă, în interiorul unei reprezentări sau între serii de reprezentări, modificind intențional alcătuirea unui tablou sau sir de tablouri de realitate. Această proprietate a controlului obiectului sau miscarii într-o succesiune de reprezentări asigură performanță operantă, prelungind relații sau traiectorii, unificind fragemente aparent separate de fenomenalitate sau acțiune, ori combinatii între ele.

Prin temporalizare se creează acea realitate evenimentiala internă continuă, model unificat al realității exterioare, similară realității interne umane unde evenimentele sunt legate în ordinea data dar pot fi multiplu combinate în dependență de experiență interactivă a individului.

Temporalizarea reversibilă asigură parcurgerea în orice sens a unei serii de tablouri video memorate și unificate, generind ceea ce am putea numi ‘temporalizarea cauzală calitativa’, sistem de referinta dinamic ordonat, unde apare acțiunea orientată, vectoriala, acțiune disociata de consecințe, dar necesară pentru a le produce. Temporalizarea reversibilă, calitativ cauzală, leaga evenimentele direct și invers și poate extrage mult mai multe dependente și regularitati între relații sau mișcări în blocul reprezentărilor decit analiza unidirectionala, în ordinea de menorare.

3. Constientizeaza subiectul de propria poziție în diferite spații gestual lingvistice, atribuind toate descrierile sau intelegerile de mesaj unui subiect unificat.

În predicatul ‘stiu’ se realizează atit conștientizarea de celalalt cât și atribuirea de potențial conștientizant de alt subiect, unui subiect, spre exemplu cel care știe atribuie celui care înțelege capacitatea de a atribui conștientizare celui care vorbește.

Fiecare conștientizare sau atribuire de conștientizare se face cu precizarea unei anume poziții generativ interpretante de mesaj, proprie sau atribuită celui conștientizat într-o anume dimensiune constientizanta.

Prin conștientizare în fiecare subiect se creează modele intențional operante unificate ale celorlalti, astfel când este perceput ‘constientizat’ un anume subiect într-o anume stare intențional activa, acea secvență comportamentală se atribuie subiectului unificat din perspectiva altui subiect unificat, determinid o poziționare a fiecărui subiect în alt subiect, o atribuire de conștientizare din punctul de vedere al altei conștientizări.

Conștientizarea se face ierarhic de la conștientizat la conștientizant, se identifică subiectul ‘constientizat’ în subiectul ‘constientizant’ și i se atribuie dimensiunea intențională și operant gestuală și lingvistică proprie din perspectiva constientizatorului.

Din punct de vedere uman ‘a stii’ înseamnă a posedă o capabilitate de oferta a unei variante de lume, posibilitatea de a propune și realiza proiecte de realitate.

Dimensiunea cognitivă are mai multe moduri de exprimare, ea implica fie imprumutul și insusirea unei acțiuni rezolvante prin exersare, sau construcția unei proceduri operante noi pentru subiect, folosind performanță interpretantă a celui care înțelege.

Vom discuta câteva din proprietățile predicatului ‘stiu’.

7.2 Identificarea intenției predicatului anterior — ‘a înțelege’

1. Predicatul ‘stiu identifică simultan trei intelegeri distincte, a gestului, a vorbirii și înțelegerii, iar cel care știe poate separa ca obiecte informaționale unitare trei personalizări și le poate activa diferențiat funcție de context.

construcției și anume cel carae ‘stie’ înțelege felul în care înțelege mesajul cel care îl ‘vorbește -comunică’, îl înțelege ca mod propriu de semnificare și îl mai înțelege din punctul de vedere al atribuirii semnificării, de alt sau alti subiecți participanti la un act de înțelegere a comunicării.

Prin diferențiere intenției vorbirii de cea a înțelegerii se poate localiza fie un vorbitor pur care comunică ceva fie un vorbitor înțelegător care ‘re comunică’ ceva comunicat și înțeles, retransmite un mesaj, eventual într-o reformulare personala.

A identifică cum înțelege celalalt este un act de pătrundere în mecanismul interpretor al altui subiect , de identificare a strategiei interpretante a a partenerului și de utilizare a acesteia pentru a îl individualiza în spațiul înțelegerii.

Prin individualizarea intențională a intelegatorilor subiectul care ‘stie’ poate atribui intenții de înțelegere conform scopurilor sale și poate orienta alte intelegeri spre acele mesaje care îl intereseaza.

În spațiul purei intelegeri există intentionalitatea detectarii și atribuirii ‘vorbirii’ ca sursa de informare, în cunoaștere apare încă o sursa de informare pe linga vorbitor, anume înțelegătorul, superior vorbitorului pentru că poate unifica în dimensdiunea lui interpretantă mai multi vorbitori. Astfel dialogul cu un singur înțelegător poate inlocui dialogurile cu mai multi vorbitori specializati, înțelegătorul cumulind și unificind în personalizarea să mai multi vorbitori puri, controlabili prin ‘vorbitorul înțelegător’ care îi cuprinde ierarhic.

În predicatul ‘stiu’ subiecții pot detecta sursele mesajelor la cei pe care îi activează intențional să înțeleagă mesaje, astfel cel care știe distinge circulatia mesajelor între vorbitori și înțelegători și posedă o harta a informatiilor disponibile din fiecare sursa, cu ajutorul căreia ajunge rapid la descrierea de situație dorita, stabilind traiectoriile vorbirii și inlelegerii mesajelor în spațiul lingvistic comun. Cel care ‘stie’ activează intențional alte înțelegerii cu urmarirea ‘înțelegerii fiecărui înțelegător’ și poate cere ‘reintelegerea’ detaliată a unui mesaj, necesară propriilor acte de cunoaștere.

Odată utilizata intenția ‘înțelegerii’ comunicarea devine multilaterala, socializata, activată cu adresa, de la fiecare către fiecare, orice subiect care știe poate comandă înțelegere prin alti înțelegători, transformindu-i în declansatori de dialog, în surse de informație și identificatori-activatori de surse de informație.

Identificarea și controlul intenției înțelegerii în ceilalti transformă fiecare subiect cunoscător în subiect dual, în înțelegător și activator de stare înțelegere în altii, iar dialogul este generalizat, plecind din toate directiile către toate directiile realizind reteaua comunicantă.

Diferenta dintre cel care știe și cel care înțelege, este de nivel interpretant, de amplitudine și completitudine a valorificarii înțelegerii. Înțelegătorul utilizează numai propria înțelegere în acțiuni spontan configurante, ‘stiutorul’ își creează deliberat stări problemă și le abordeaza prin fascicule de intelegeri pe care le compara-combina și da naștere la informații noi, el este primul subiect creativ care începe să trateze alti subiecți ca module operante utilizabile perntru a realiza trasee configurante noi.

Stiutorul declanșează și întreține interacțiunea intelegeriilor urmărind particularitatea modurilor înțelegerii în subiecți, individualizindu-i sub aspectul de furnizori de informație.

A identifică unitar subiectul ca înțelegător echivalează cu a identifica și unifică interpretările unei mulțimi de mesaje vorbite.

Cel care ‘știe ’ diferențiază în fiecare subiect toate cele patru predicare generalizate, ‘vad, fac, vorbesc și înțeleg’ și ierarhizeaza întreaga structura de invarianță video, gestuală, lingvistic comunicantă și lingvistic interpretantă, individualizind precis indivizii, ‘personalizindu-i prin intelegere’, cea mai performanță caracteristică informațională pe care o poate atribui cel care ‘stie’.

Acțiunea cunoașterii este o cvadrupla sinteza de acțiune generalizată, anume vedere, facere, vorbire și înțelegere și tripla atribuire de personalizare posedând ‘facere, vorbire și intelegere’.

Intenția ‘cunoașterii’ detecteaza intentile vorbirii și înțelegerii, ca două stări intenționale distincte controlabile prin a treia intenție.

Cel care ‘știe’ capătă posibilitatea activării intelegatorilor izolat sau în grup construind agregate de înțelegători și declansind interacțiuni între aceștia, tratati ca părți din propria structura interpretantă extinsa.

2. Valorificarea optima a intelegatorului.

În spațiile de interpretare ale celui care ‘stie’ sunt diferentiate toate intențiile înțelegerii celorlalti, ele permit activarea comunicării și interpretării mesajelor comunicate fiecărui subiect, realizind conștientizarea circulatiei intelegerilor.

Identificind intelegatorii intenția celui care ‘stie’ unifică de fapt totalitatea intelegerilor fiecărui subiect, atribuie personalizant interpretare de mesaj și discrimineaza interpretările după cel care le comunică. Este mult mai dificil dar mai generalizant să tratezi un subiect ca ‘vorbitor-intelegator unificat’ de mesaje, decit ca vorbitor pur sau ca înțelegător pur, vorbitorul este o entitate singularizata generativ lingvistic, înțelegătorul este o personalizare izolata interpretant, pe când combinatia vorbire -intelegere, permite circulatia de mesaje în spațiul generativ interpretant al vorbitorului înțelegător, care conține și susa mesajelor și înțelegerea lor într-o unitate intențional operantă.

Cel care ‘stie’ este alcatuit dintr-o varietate de subiecți care ‘înțeleg’ compusi din subiecți care ‘vorbesc’ despre subiecți care ‘fac’, acest predicat confera capacitatea de a identifica structura multipersonala a interpretorilor de mesaje, coexistenta intențională și interactivă multisubiectuala, unificate în subiectul cu rang metapredicant maximal.

Atribuirea ‘intelegerii’ modifică personalizarea celor interpretati, în ei sunt recunoascute reflectarile semnificante ale altor înțelegători și influenta intelegerilor asupra altor intelegeri.

Cel care ‘știe’ valorifică interactiv și intențional, prin cea de a patra intenție, a cunoașterii, toate resursele de acțiune ale tuturor subiecților disponibili în rezolvarea unei probleme.

Reamintim Predicatul ‘știu’ nu unifică și nu atribuie predicatul ‘știu’, nu identifică și nu atribuie explicit performanță formării și rezolvarii intenționale a problemelor.

Prin introducerea subiectului capabil să genereze el însuși variante de subiecți aparținând predicatului ‘înțeleg’, apare un salt în structura de invarianță operațională a celor care ‘stiu’, ei pot separa și manipula unitar blocuri de invarianță lingvistică ierarhizate în interiorul cărora sunt formate și activate alte lanțuri lingvistice, descriptoare de acțiuni gestuale sau lingvistice.

În predicatul ‘stiu întreg metaoperatorul ierarhizat ‘înțeleg’ este atribuit unui obiect informațional, ‘cel care stie’ construind tablouri de realitate alcatuite descrescator din subiecți înțelegători cu interpretari de emsaje, vorbitori cu asamblari de mesaje, subiecți factuali cu lanțuri gestuale și pe ultimă treapta obiecte și mișcări pure.

Apare ceea ce am putea numi ‘ierarhia genezei realitatii’, din perspectiva cunoașterii compusă din diferite module configurante de realitate, fiecare derivind din treapta generativa ierarhic superioară.

Capabilitatea de a atribui înțelegere în spațiul informațional al lumii virtuale, oferă fiecărui subiect posibilitatea să identifice modul în care fiecare subiect își construiește lumea sa primind și interpretind personalizat un numar de mesaje care îi alocă o personalizare și intentii-actiuni distincte în interiorul acelei personalizări.

Mulțimea mesajelor ‘intelese și atribuite’, creează primul spațiu lingvistic socializat în formarea de subiecți cu personalizări specializate, în care mesajele circula prin intenția superioară conștientă către conștientizări inferioare, dependente și transfera metode de interpretare și comunicare a interpretării. În predicatul ‘stiu’ apare personalizarea intentionata a subiectului prin unificarea de intenții și acțiuni distincte, fiecare înțelegător devine o unitate interpretantă care conține în structura sa de invarianță altivorbitori și înțelegători selectati prin specificul mesajelor construite și intelese.

În cunoaștere apar primele strategii multi interpretante, ele individualizeaza amprenta înțelegerii personale și altor intelegeri, reflectind individualizarea înțelegerii și influentele altor intelegeri în propria interpretare. Fiecare lume lingvistică interioară este vizitata interpretant de toți intelegatorii activati intențional să patrunda în ele, aparind difuzia interpretărilor în interpretari, determinind modificarea continuă a propriei strategii interpretante prin imprumutul de specificitate interpretantă din exterior.

Imprumutul de stil interpretant introduce în premiera în spațiul virtual proprietatea ‘evoluției interpretărilor’, iar subiecții devind dependenti lingvistic unii de altii, formând și stabilizind un spațiu interpretant comun, realizind ‘socializarea înțelegerii comunicate’.

Proiectarea tuturor mesajelor ‘intelese’ într-un spațiu comun unifică lumile lingvistice realizind reteaua ‘interpretantă globală ‘, compusă din mulțimea lumilor lingvistice interpretante ale tuturor subiecților ‘înțelegători’, iar fiecare lume a înțelegerii personale este influentata de celelalte.

În predicatul ‘stiu’ al unificarii lumilor lingvistice căutarea de mesaje nu se mai face la intimplare, apar priorizari de conținuturi și adrese specializate pe anume mesaje, se dezvoltă traiectorii de căutare diferentiate intențional, se activează și valorifică moduri problematizante și rezolvante.

‘Obiectul informațional care stie’, este un agregat socializat compus din grupuri de intelegetori cu structuri de invarianță interpretantă puse în conexiune.

În spațiul celor care ‘știu’, intenția superioară creează ‘acțiunea intențională generalizată’ a declanșării problematizarii, această căutare de varietate configurantă funcționează permanent și activează permanent mulțimea intelegerilor în combinatie, act genetic al socializarii intenționale a lumii virtuale.

3. Constientizarea înțelegerii și personalizarea subiectului

Urmarirea traiectoriei înțelegerii mesajelor este proprietatea predicatului ‘stiu’, care asigură o sistematică identificare a circulatiei informatiei și individualizarea subiecților prin atribuirea de intelegeri diferentiate la aceleasi mesaje sau mesaje diferite.

Din moment ce intenția predicatului ‘stiu’ activează intențional intelegerea’ el declanșează o interpretare de mesaj controlată, diferita de interpretarea spontană desfășurată în înțelegerea pura, activată de o intenție spontană, incontrolabilă.

În pura înțelegere interpretarea mesajului seamana cu reprezentarea realității, subiectul alocă semnificaatie dar nu poate identifica și justifica în limbaj construcția semnificatiei, adică traducerea unui mesaj din cuvintele-realitatile vorbitorului în semnificatiile- stările realității alocate de el cuvintelor, ca intelegeator. Sensurile cuvintelor sunt evident formate încă în înțelegere, dar nu sunt explicitabile controlat, subiectul nu are acces la algoritmul semnificant al echivalarii cuvânt -real și cuvânt -cuvint, nu pătrunde în spațiul alternativei între semnificatii, nu este martorul propriei acțiuni de traducere a unui cuvânt prin acelasi sau alt cuvânt în procedura înțelegere.

Fiecare intenție este o acțiune de conștientizare de sine într-o stare de stare de operare explicita, o luare sub control a unei intenții acțiuni prin altă intentie-actiune. Intenția vorbirii permite subiectului să patrunda în spațiul genezei realității, să formeze descrieri de realitate, dar fără controlul semnificării. În pura înțelegere subiectul pătrunde parțial în mecanismul construcției vorbirii și atribuie intențional semnificație, dar semnificație monocroma, univoca, nu alocă intențional semnificație semnificatiei, nu traduce o semnificație prin altă, nu justifica procedura semnificantă prin generarea de alternative semnificante la o anume semnificație pe care o atribuie.

Predicatul ‘stiu’ asigură echivalarea între semnificării prin imbogatirea repertorilui de intelegeri la mesaje variante și da subiectului acces la formarea echivalarii între sensuri, îi conștientizează propria procedura de comparare și corespondenta între intelegeri, de transport al unei interpretari în altă interpretare.

În fapt personalizarea umană are atitea posibilități de conștientizare și autosituare conștientă în propria conștientă operantă sau în altele, pentru că ea posedă capacitatea de a dezvolta intenții noi care operează ca declansari și coordonari de alte intenții care corespund la acțiuni subordonate, generind ierarhizari de acțiuni proiectate în spațiul altor acțiuni, constientizind acea acțiune care este ea însăși o conștientizare de acțiune.

Intenția ca operator abstract, fără conținut poate deveni un operator concret, cu dimensiune operantă când se leaga stabil de o acțiune și o activează sistematic, intenția fiind ‘preactiunea constanta care anticipeaza acțiunea’, devenind criteriul conștientizant al situarii subiectului în acea acțiune.

Înțelegerea din predicatul ‘stiu’ este diferita de cea din ‘înțeleg’ pentru că ea activează simultan și intenția înțelegerii și înțelegerea, ea conștientizează și vorbirea și înțelegerea, pe când puta intenție a înțelegerii conștientizează vorbirea prin activarea accesului la înțelegere, oferind subiectului numai efectul atrubuirii semnificație fără aurmarii și felul în care un cuvânt este tradus prin alt cuvânt.

Înțelegerea umană este complicată pentru că are mai multe etaje de operare, mai multe variante de alocare.

Există intelegeri spontane și intelegeri ale înțelegerii, aparținând predicatului ‘stiu’ unde echivalarea semnificantă a unui cuvânt sau grup de cuvinte cu alt cuvânt ori sir de cuvinte este conștientizată, subiectul fiind capabil să urmareasca traseul propriei proceduri de traducere- echivalare între sensuri.

Asemeni vederii ‘Intelegerea’ pătrunde în interpretarea-semnificarea-reprezentarea mesajului lingvistic de realitate ca realitatea video lingvistică, iar ‘cunoasterea interpretării’ proprie predicatului ‘stiu’ pătrunde în procedura construcției reprezentării lingvistice, ca act de înțelegere conștientizată, permite subiectului ‘să vada’ cum alocă el unui sir de cuvinte o anume ‘reprezentare lingvistică’, altui sir de cuvinte cu altă sau aceiasi reprezentare lingvistică, adică cum echivalează un cuvânt sau lanț de cuvinte prin altele, utilizind nuceele semnificante fundamentale bazate pe familii de invarianță video.

În predicatul ‘stiu’ este accesibilă strategia interpretoare prin care subiectul extrage , reconstituie și eventual retrimite mesaj înțeles. Subiectul care ‘stie’ are un mesaj-discurs diferit de cel care numai ‘înțelege’, el putind construi sistematic variante de descrieri-interpretari și comparatii între ele, poate realiza analize de acuratete a semnificării unui mesaj dat sau primit.

În predicatul ‘stiu’ interpretările se fac numai în limbaj ca și în înțelegere, dar atribuirile de sensuri sunt permanent controlate de subiect, care își autoverifica generarea de mesaj, ‘intelegindu-se el însuși pe sine ‘anticipat’ adică având acces în avans la formarea de ‘mesaje simultan ‘vorbite și intelese’ și corectind în timp real mesajul vorbit-inteles. Predicatul ‘Stiu’ unifică vorbirea și înțelegerea într-un agregat unitar, simultan constructor și interpretor de realitate, iar subiectul este și creatorul realității și martorul capabilitatii sale de a construi-reprezenta realitate în limbaj, folosind atit familiile de invarianță fundamentale cât și echivalarea unor sensuri cu alte sensuri, realizind corespondente între familiile de invarianță video de orice conținut.

Memorind și alocind ‘intelegeri la înțelegători’ cel care știe individualizeaza subiecții cu care comunică atit prin conținutul mesajelor primite de la fiecare, cât și prin ‘ stilul formării mesajului’, prin identificarea amprentei personalizante de vorbire-intelegere’ proprie fiecărui formator și interpretor de mesaj.

Memorarea și unificarea tuturor mesajelor intelese de fiecare subiect creează individualitati compozite ale indivizilor, formate prin cumul de interpretari, cu influenta asupra caracteristicii personale de vorbire și înțelegere. Identificarea amprentelor de vorbire și înțelegere duce la influenta reciprocă între subiecți, la imprumutul de tehnici de descriere și înțelegere, de moduri operante descrise în limbaj.

Pătrunderea într-o strategie de înțelegere a altor particularității interpretante aparținând la subiecți diferiți redimensioneaza și amplifică performanță interpretării, repersonalizeaza sistematic subiectul prin împrumut de interpretari. Fluctuatia interpretării personale a mesajelor prin influenta intelegerilor celorlalti modifică procedura ‘intelegerii proprii’, iar reconstructia sensurilor proprii duce la influentarea altor intelegeri, declansind interactivitatea semnificarilor și influenta multidirectionala a procedurilor semnificante socializate.

În predicatul ‘stiu’ fiecare subiect își dezvoltă mai multe strategii de interpretare prin împrumut de caracteristică interpretantă, iar tehnologiile interpretoare imprumutate modelează stilul înțelegerii comunizate, creează o circulatie și interactivitate între tehnicile de vorbire și înțelegere.

Putem spune ca predicatul ‘stiu’ initiaza primele alternative interpretante, fiecare subiect înțelegând în mai multe feluri mesajele, putind adapta înțelegerea personala la fiecare subiect cu care comunică, identificind și atribuind amprente ale înțelegerii, personalizind subiecții.

Interactia interpretării este principalul salt operațional lingvistic al predicatului ‘stiu’, ea duce la interacțiunea modurilor de înțelegere a mesajelor, fiecare ‘intelegere’ influentand toate celelalte ‘intelegeri’ într-o ciclicitate a realocarii sensurilor care optimizeaza continuu înțelegerea.

4. Predicate intenționale

Predicatul ‘vreau’

-Identificarea celor trei intenții ale predicatelor ‘fac, vorbesc și înțeleg’, creează primele personalizări diferentiate prin ierarhizari de proceduri intențional interpretante individualizate, fiecare orientată spre o anume particularitate a mesajului.

Identificarea propriilor intenții ale înțelegerii și discriminarea de alte intenții ale altor înțelegători permite subiectului care ‘stie’ să se localizeze în primul rind pe sine în propriul spațiu intențional, să își atribuie în fiecare moment o ‘traiectorie interpretantă intențională’, caracterizata ca un pachet de opțiuni interactive personalizate. Nu știm cum se formeaza intențiile umane dar intențiile virtualului sunt primite prin mesaj personalizant, cum sunt primite toate formele de realitate video și lingvistică, numai ca primirea intenției se face astfel încât subiectul virtual își asuma ca și omul intenția ca un act personal, ca o calitate liberă de condiționări. Felul în care este comunicată intenția virtuală determină o asumare completă de conținut intentional-operant de către subiect, acesta se identifică cu fiecare intenție primită, o asuma ca proprie și o utilizează ca vector opțional interactiv momentan.

Pentru a defini intențional subiectul în gestiunea intenției proprie predicatului ‘stiu’ introducem un predicat specific, polarizant intențional, anume predicatul ‘vreau’ care defineste conștientizarea și controlul intenției și acțiunii înțelegerii și evident conștientizarea și controlul intențiilor vorbirii și acțiunii factuale.

Predicatul ‘vreau’ este consecință conștientizării tuturor intențiilor până la intenția maximală a înțelegerii dar și al unificarii lor și atribuirii lor ca modul opțional intențional personalizat, aparținând unui subiect.

Numai prin controlul identificării și atribuirii intententiilor apare conștientă generalizată a intenției predicatului ‘stiu’, caracterizata de predicatul ‘vreau’, care indică capacitatea subiectului de a se auto poziționa intențional operant pe sine sau poziționa orice alt subiect în spațiul ‘actiunii libere’ unde numai ‘constringerea intențională proprie’ exprimată prin vreau, determină o alegere de acțiune.

A vrea înseamnă a alege o acțiune din mai multe distinc formulabile și disponibile, implica a genera un indice de priorizare momentană dar și pe o anume durata de timp, a structurii spațiului acțiunilor unde se creează ierarhizari intențional interactive stabile. Prin specificarea evaluantă de necesitate a a acțiunii proprie predicatului vreau subiectul localizează și activează o acțiune într-un context interactiv dat.

Construcția și conștientizarea ierarhiei alternativelor intenției este condiția apariției predicatului ‘vreau’, care conștientizează alternativă de intenție și posibilitatea alegerii între variante intenționale, ajutindu-l să circule ‘valorizant interactiv’ în ierarhiile acțiunii stabilite de importanta problemelor și rezolvarilor momentan active.

Când subiectul temporalizeaza realitatea prin conectarea reprezentărilor în ordinea de percepre și memorare, el creează un nucleu al predicatului ‘vreau’ pentru că orice temporalizare dezvoltă o anume directie circulanta în reteaua unificată de tablouri ale acțiunii în reprezentare.

Temporalizarii fenomenale, a inlantuirii într-o anume ordine a seriilor reprezentării, predicatul ‘vreau’ îi adaugă temporalizarea intențională, procedura supratemporalizanta complicată, multinivelara, de aliniere într-o ordine data, stabilă un anume interval de timp, dar fluctuanta principial, a conținutului spațiului interactiv propriu, care capătă o invarianță globală, devenind un macro modul interactiv unificat opțional.

Predicatul ‘vreau’ construiește reteaua intențională socializata, el este instrumentul de localizare și transfer al intenției personale în spațiul intențional comun, el separa fiecare individ prin agregatele sale intențional operante, el personalizează compact și rapid subiecții prin amprenta intențională.

Predicatul ‘vreau’ este suportul semnificatiei explicite a predicatului ‘stiu’, el individualizeaza și justifica din interior fiecare stare problemă și procedura rezolvantă prin intenția de opțiune acțiune, formulata explicit ‘vreau…’ și întreține activa intenția de construcția a unei configuratii transformante de stare pe durata stabilizarii unei intenții ‘vreau ‘ clar definite.

Numai formularea clară a conținutului unei acțiuni prin predicatul ‘vreau’, traseaza și întreține sistematic invarianță problemei, activează acțiunea de căutare orientată spre o opțiune stabilizata intențional și testeaza sistematic încercările de rezolvare.

Predicatul ‘vreau’ descrie și conserva intenția specifică, o individualizeaza lingvistic și o transfera altui subiect comunicind și intenția nu numai starea interactivă.

Predicatul ‘vreau’ permite generare unei ierarhii intenționale oricât de ample, în care se ordoneaza gradele de prioritate a problemelor și activează strategii de rezolvare specifice într-un spațiu de stări rezolutive. Generarea unei ierarhii a asamblării mesajelor este una din cauzele apariției logicii operante formate lingvistic, ea indică la început prioritati calitative în alegerea unor acțiuni, dar cu timpul separa moduri operante stabile, conservate, efecte ale conectarii într-o anume ordine a operatorilor lingvistici, pentru a surprinde interactiv corect cauzalitatea fenomenală.

Predicatul ‘stiu’ fundamentat în perspectiva intențional operantă de predicatul ‘vreau’, este optimizat prin predicatul ‘pot’, acesta delimiteaza aria de operabilitate pe care subiecul o separa și autoatribuie, localizindu-si spațiul acțiunii efeciente.

Dinamică intențională descrisă de predicatul ‘vreau’ devine o realitate explicita, diferita de realitatea fenomenală și lingvistică, identificabila și transferabila în discurs lingvistic, ea asigură extensia conștientizată a influentelor diferitelor intenții asupra structurii intenționale personale și optimizarea intențională proprie, în strategia identificării și rezolvarii unei situații.

-Predicatul posibilității

-Unificarea tuturor acțiunilor ‘optionate distinct’ și cuplarea unei intenții generalizate ‘vreau ;a o acțiune generalizată, fără conținut permite subiectului să se constientizeze în gestiunea intenției, în alegerea și aschimbarea de alegere as unei intenții de acțiune.

Exersarea alegerii și finalizarii intenției filtreaza în timp intenția plauzibilă de cea imposibilă și oferă subiectului o autoevaluare a potentialului sau operant , a limitelor sale de performanță interactivă. Determinarea limitelor duce la introducerea predicatului ‘ a putea’, criteriu intii autoevaluant , apoi hetero evaluantă al frontierelor capabilitatii acțiunii. Predicatul ‘pot’ uman determină din perspectiva proprie, care poate fi diferita de capabilitatea reală, limta performanței individului, el cuantifica spațiul acțiunilor descriptibile în acțiuni realizabile și non realizabile, dar lasa deschis spațiul inaccesibilului momentan, admitind transferul unei stări irealizabila în realizabilă prin cresterea de cunoaștere specifică predicatului ‘stiu’.

În spațiul virtual posibilitatea și imposibilitatea ca limta interactivă nu apartin unor personalizări autonome, ele sunt atribuite prin mesaj. Subiecții virtuali nu dobindesc performanțe operante în mod uman prin evolutia organului intelectiv în cupla cu realitatea și societatea, prin exersare și învățare. În lumea virtuală se construiește și atribuie și actul de cunoaștere, de capatare a unei abilitati operante, după cum se modelează și atribuie abilitatea pur gestuală, cea a vorbirii și cea a înțelegerii mesajelor vorbite.

În consecință ‘a putea’ în sens virtual înseamnă a avea aces numai aparent la o anume plaja de performanțe interactive prin ‘sine insusi’ de fapt înseamnă a primi acces predetrminat la un anume interval al intenției de acțiune și acriunii efective.

A putea virtual înseamnă a prealege un anume interval intențional interactiv și a îl trimite unei personalizări virtuale, individualizate tocmai prin dubletul optine- posibilitate: ‘vreau -pot, care caracterizează o competență modelată.

Predicatul ‘vreau’ defineste limita maximală de intentionalitate operantă formulabila de subiect, iar predicatul ‘pot’ traseaza limita relativa de competență operantă, din persepctiva personala, care cum se știe poate diferi de autentică capabilitate proprie omului sau virtualului. De regula aria de intentionalitate configurantă a predicatului ‘vreau’ depășește aria de constructivitate efectivă alocată predicatului pot, fapt firesc și necesar. Dacă individul virtual ‘poate tot ce vrea’, dispare dimensiunea polarizanta, tensionala, conflictuala, specifică predicatului ‘vreau’ iar individul se situeaza în sfera atotputerniciei acțiunii care înlătură actul de cunoaștere progresivă prin eroare și învățare.

Exersarea predicatului ‘vreau’ duce la separarea predicatul ‘pot’, duce la precizarea sistematică a potentialului configurant al strategiilor configurante proprii, gestuale și lingvistice. Data fiind diversitatea intențiilor și traseelor acțiunii dimensiunea conținutului predicatului ‘pot’ este extrem de larga. Există posibilități sau imposibilitati sistematice, permanente, determinate de cauzalitatea virtuală și volumul de cunoaștere -constructivitate maximală alocat în fiecare predicat și există posibilitati- imposibilitati relative, tranzitorii, provocate de limita de competență momentană a subiectului, inlaturabila prin învățare și spor de cunoaștere.

A putea, este un evaluator și declansator conditionant de acțiune, prin intermediul unei proceduri de inventariere a resurselor interactive specializate de care dispune individul la un moment dat.

Predicatul ‘pot’ conștientizează dimensiunea acțiunii accesibile momentan, el face sistematic o trecere în revista a acumularii de performanțe rezolvante, determină o bază de evaluare a caracteristicii de plauzibilitate a fiecărei formulari de stare scop, blocind parțial asumarea de stări scop incompatibile cu mijloacele operaționale disponibile.

Predicatul ‘a putea’ initiaza mijloacele ‘analitice, pre logice’ de evaluare a specificitatii problemelor, a localizarii și evaluării conditiilor cerute de ele, utilizind ‘optim’ mulțimea de rezolvari acumulate pentru a genera alte rezolvari.

Când intra în limbaj predicatul ‘pot’, fiecare subiect posedă un operator evaluant generalizat, care determină o măsură a accesibilitatii acțiunii și alege o strategie de abordare din cele acumulate ca alternative configurante.

Fiecare virtual prin ‘posibiliate’ își evaluează dimensiunea ‘capabilitatii constructive’, delimiteaza sfera constructivitatii efective de real, de care dispune, el preia sau refuza sarcini rezolvante după ce le analizează conditiile de realizare prin perspectiva experientei interactive acumulate și subsumate evaluant predicatului ‘pot’.

Intersectia dintre ‘vreau și pot’ generează ceea ce am putea numi invariantul de personaliate interactivă evaluata conștientizat, adică eul creativ de ‘opțiune plauzibilă’, care se diferențiază de ‘eul pur volitional’, și care deosebeste eurile între ele în sfera posibilității relative.

Predicatul ‘pot’ aduce după sine instalarea unui nou predicat generalizat, anume predicatul ‘compara’, care delimiteaza domeniul acțiunii imposibile și ordoneaza sfera acțiunilor posibile după dificuiltate operantă, ierarhizind variantele operante în ‘familii de actiuni’, cu grade diferite de dificultate-posibilitate.

Predicatul ‘compar’ determină și conștientizează introducerea ‘masurii calitative’ în spațiul acțiunii, măsură care se aplica sistematic diferitelor familii de invarianță obiectuale, relaționale, dinamice și gestuale, cuantificind toate obiectele realității, fie ele forme, mișcări, acțiuni sau intenții lingvistice.

Măsură calitativa a acțiunii comparate permite construcția asistata de propria competență conștient localizata, a ‘stărilor scop’, asamblate intențional intii în lumea lingvistică internă și pre testate tot acolo, folosind experiență operantă acumulată prin fundamentarea predicatului ‘pot’.

Predicatele ‘vreau, pot și compar’, sunt susceptibile cu o larga varietate de utilizari, de la variante minimale , în care funcționează proceduri parțial automate de primire a acțiunii până la modele flexibile de proiectare complet intențională a dimensiunii problemei și genezei rezolvarii cu învățare și identificare a învățării, unde subiectul își defineste intenția globală de acțiune în care proiectează variante operante și evaluari-corectii de consecințe.

Acțiunea limitant evaluantă ‘vreau și pot’ este foarte dificil de simulat plauzibil într-o lume informațională, cât timp nu se stabilește clar calea primirii stărilor problemă și calea accesului la rezolvare. Am incercat să comentam sumar caracteristică convențională a cauzalității virtuale și conventionalitatea cunoașterii legitatii virtuale într-o lume unde nimic nu există autonom, iar neexistind nu acționează prin sine, unde nu există materie, energie și proprietate, nici cauza nici efect, dar toate pot fi simulabile cu oricita finete și nuantare fenomenală de un programator abil.

Cele două predicate virtuale delimitante ‘vreau și pot’, sunt predicate atribuite într-o lume informațională, ele determină sfera de opțiune și posibilitate alocată subiectului, nu o capabilitate opțională și una posibilă, derivate din resursele creativ cunoscătoare ale unui subiect autonom cum este omul

A vrea și a putea implica acumularea și conștientizarea experientei configurante cu alocarea unei masuri de evaluare a dificultatii acțiunilor prin proceduri de asemenea primite prin mesaj, nu aparute prin posibilitatile subiectului.

Metafizică unei lumi virtuale se deosebeste de a lumii fenomenale, în care filozoful cu imaginatie identifică o mulțime de frontiere ale ‘posibilului principial posibil’ și posibilului posibil efectiv, alternative de posibil delimitate în ipotezele varinatelor de lume deosebite principial, cum sunt ‘lumile în sine’ ale posibilului posibil dar nonrealizabil, lumi inaccesibile în principiu și lumile fenomenale, ale ‘posibilului și imposibilului efectiv’, lumi nemijlocit accesibile subiectului. Strategiile evaluante de opțiune ‘vreau’ și competență sumata ‘ vreau-pot’ sunt dificil de modelat, dar necesare pentru conștientizarea posibilității individuale.

Predicatele ‘pot și compar’, sunt operatori abstracti, aplicabili la seturi de operatori concreti pe care îi ordoneaza după o anume caracteristică rezolvantă. Odată stabilite ariile de accesibilitate constructiva prin compararea traiectoriilor operante și a efectelor, subiectul începe rezolvarea unei probleme folosind module de competență conștientizată, cu alte cuvinte începe conștient intențional, de la ‘ceace stie’ către ‘ce nu stie’, în dezvoltarea unei rezolvarii.

Putem spune ca cele trei predicate ‘vreau, pot , compar’, unifică subiectul care știe în totalitatea ipostazelor implicante în acțiune și utilizează întregul volum de informații disponibile în formularea și abordarea oricărei probleme.

‘A vrea’ separa traiectorii opționale de acțiune în spațiul alternativelor acțiunii, iar ‘a putea’ ingusteaza aria de opțiune analizind comparativ spațiul procedurilor rezolvante disponibile, a ‘compara’ verifica sistematic măsură posibilității la fiecare alegere de acțiune și separa-retine ‘posibilul efectiv’ în posibilul maximal al predicatului ‘vreau’.

Evident modelarea unor asemenea operatori abstracti ca predicatele optiunii și posibilității implica construcția și ierarhizarea unor clase de operatori și lanțuri configurante folosind fiecare clasa de operatori, cu propriile reguli sintactice și semantice de aplicare.

Conștientizarea optiunii maximale și a posibilității sunt dificile, pentru instalarea acestor moduri descriptive abstracte trebuie cuantificata algoritmic o formulare de stare problemă și o procedura de atribuire și asumare de stare problemă, de intenție rezolvantă și de acțiune efectivă. Constientiarea atribuită localizează continuu subiectul în fiecare spațiu de realitate, de intenție și de acțiune în care este plasat prin predicatul lingvistic maximal. Predicatul ‘stiu’ dezvoltă patru coordonate operante și trei conștientizări intenționale, în realitățile vad și fac, vorbesc și înțeleg și asigură auto poziționarea continuă a subiectului în interiorul fiecărei dimensiuni intențional operante, a fiecărei etape problematizant rezolvante.

Operatorii și intențiile predicatului ‘vreau’ sunt ‘imperativi’ ei exprima limita de autositare la dispozitia subiectului,iar ai predicatului pot sunt normativi, ei specifică frontiera de accesibilitate efectivă la dispozitia individului.

Predicatul ‘posibilității’, este un predicat activ generalizat, el determină măsură de acoperire prin strategii configurante, a unui spațiu problematizant primit de subiect. În faza de instalare a predicatului ‘stiu’, predicatul posibilității ‘pot’, este într-o faza incipienta de utilizare, cel care ‘stie’, nu poate atribui cunoaștere altor subiecți, aceștia sunt încă identificati doar la nivelul de acțiune lingvistică a predicatului ‘înțeleg’. Predicatele ‘a compara’ și ‘a putea’ apartin sferei de performanță lingvistică a predicatului ‘stiu’, dar nu sunt optim valorificate decit în interiorul urmatorului predicat ‘stiu ca stiu’ unde subiectul construiește și atribuie predicatul ‘stiu’, delegind formularea și rezolvarea problemelor.

Neputind atribui altora ‘ opțiunea intențională, predicatul posibilității și acțiunea compararii’, predicatul ‘stiu’ nu se autoidentifica la nivelul sau de operare, nu poate transfera stările proprii de acțiune creatoare și rezolvitoare de situații problemă.

Adaugarea predicatelor ‘vreau și pot’ cu proprietățile lor operante amplifică dimensiunea intențional operantă a subiectului și îi diversifica stările de conștientizare. A vrea și a putea sunt predicate de ordinul doi ele definesc meta acțiuni activante de acțiuni, de alegere, evaluare, declanșare și intretinere a unor acțiuni specifice, ele caracterizează conștientizarea preferintei, implicarii, mentinerii și iesirii din acțiune, exploreaza frontiera imperativului necesar și necesarului accesibil în domeniul transformarii realității.

ÎN zona acțiunii umane ‘ vreau’ defineste frontiera libertatii de situare în oricare din stările imaginate, iar pot indică efectul exersarii indelungate a vointei de schimbare și stabilirea prin acțiune efectivă a limitelor intervalului de controlabilitate naturală sau sociala la care are acces subiectul. A vrea exprima maximum de realitate pe care subiectul o identifică ca necesară iar pot caracterizează capacitatea subiectului de a evalua mijloacele proprii de a satisface pe ‘vreau’. Predicatul ‘pot’ este nucleul rationalitatii interactive, el determină subiectul să caute toate canalele de atac ale unei stări problemă, să inventeze acțiune și să compare toate efectele tuturor acțiunilor declanmsate pentru a descoperii o cale către atingerea scopului. Pot este expresia conștientizării căutării cunoașterii și a acumularii cunoașterii prin încercări, erori și reluari rezolutive.

Omul își alege situatiile semnificative prin predicatul intern ‘vreau’ și își evaluează rezervele de capabilitate prin ‘pot’, aceste două funcții ale cuprinderii realului transformabil în intenție și posibilității schimbarii efective delimiteaza câmpul uman de acțiune și alegerile de metode transformante. Modelarea functiilor optiunii imperative și posibilității este realizabilă virtual dacă subiectul primește mesaje intenționale cu o anume amplitudine transformantă de realitate și mai primește prin încercări, greseli și corectii un numar de acțiuni care rezolva numai o parte din schimbările de realitate dorite.

Rezolvarea problemelor în predicatul ‘stiu’ este ajutata de predicatul ‘a compara’, care suprapune obiecte, mișcări, gesturi, lanțuri gestuale, sensuri de cuvinte și sensuri ale descrierilor de stare de mari dimensiuni incercind să identifice acele similitudini de forma ori mișcare sau sau regularitatii structurale, relaționale, dinamice sau lingvistic operante care pot ajuta la realizarea unei intenții.

5. Introducerea întrebărilor și efectele lor.

Întrebarea este un cuvânt cheie în limbajul natural, ea dezvaluie capacitatea omului de a investiga sistematic domeniul acțiunii, motivul situarii în acțiune, metodă și mijloacele construcției acțiunii, argumentarea abordarii și asamblării acțiunii, evaluarea consecințelor realizării acțiunii, eventuale noi acțiuni care să atenueze sau inlature unele efecte negative ale acțiunii.

A intreba este proprietatea delimitarii tuturor coordonatelor subiectului autolocalizat într-o opțiune de realitate definita prin ‘vreau’, a cailor de realizare a starii scop, stabilirea precisă a tuturor parametrilor unei traiectorii operante care să finalizeze o optiune-actiune.

A intreba este expresia unui mod conștientizat de definire, justifucare, construcție, control și finalizare interactivă, într-un spațiu al formării, ordonarii și abordarii rezolvante a problemelor, dispunind de un volum de mijloace configurante și de strategia cognitivă a inventiei de proceduri configurante noi.

Intersectia dimensiunii configurante a problemei cu mijloacele disponibile defineste valorificarea posibilului cunoscut, iar introducerea posibilului derrivabil din strategia cognitivă separa zona probabilului operant accesibil când subiectul își utilizează potențialul de căutare a extensiei posibilului prin cunoaștere.

În predicatul ‘stiu’ acțiunea rezolvantă devine o stare sistematică a subiectului, acesta se angajeaza în rezolvari de probleme prin însăși mesajele pe care le primește care îi comunică atit stările scop cât și caile de atingere a acestora. dar cum în fenomenalul virtual nu există proprietate, proces și cauza efectivă, creată de realitate, nici formularile și rezolvarile de probleme nu sunt autonome, create de subiect, cum este cazul cunoașterii umane. În lumea virtula întrebarea, căutarea și raspunsul sunt puse în altă parte decit în ‘intelectul virtual’, acesta doar primește întrebarea , primește cercetarea posibilității, primește și raspunsul pozitiv sau negativ la întrebare. Cunoașterea virtuală este ‘atribuită subiectului’ nu creată de mijloacele morfo funcționale și informaționale ale corpului sau, corp mesaj generat de un algoritm de construcție a unor simulari de structuri și funcții și reprezentat ca modalitate corp fizic, într-un interpretor subtil care dezvoltă aparentă unei realități substanțial energetice, inexistente într-un model de fenomenalitate.

Întrebările dezvoltă metode de autosituare a subiectului în fiecare context de realitate primită prin mesaj, ele pun subiectul în primul rind în dialog cu sine, dialog care cere precizarea pozitiei sale obiectuale, a pozitiei dinamice, a pozitiei intențional gestuale, a pozitiei intențional ligvistice ca vorbitor, creator de mesaj, a situarii intenționale ca înțelegător, în spațiul mesajelor vorbite și a pozitiei cognitive a subiectului într-un sumum de stări de realitate ierarhizate opțional.

Din specificitatea situarii izvoraste particularitatea intrebarii, iar din această derivă procedura constructiva, formatoare de rezolvare. Argumentarea defineste ‘rationalitatea’ unei cai rezolvante, oportunitatea mijloacelor utilizate , dezvoltă metode operaționale adecvate la particularitatea conditiilor puse de problemă. Prin întrebări se delimiteaza spațiul căutării unde se desfășoară multiplul dialog ‘creativ operant’ al subiectului cu toate părțile sale active și dialogul configurant de real, în care subiectul aplica dialogul operant asamblat părților realității primește raspunsul acesteia și își modifică structura acțiunilor replica pentru a optimiza transformarile de stare intentionate.

Întrebarea separa variabilele unei situații problemă și investigheaza relațiile dinamice, funcționale, între familii de forme, dependente și proprietăți, ea cerceteaza legaturile între conditiile puse de problemă și ingusteaza intervalul de formare a dialogului operant, rezolvat de situație.

Întrebările unifică spațiile problematizante, stabilesc structura relațională a dependentelor, agrega module de invarianță operantă, analizează și unifică spațiul conexiunilor, determină cauzalitatea fenomenală și o cuantifica cantitativ.

Există câteva întrebări fundamentale care abordeaza din toate directiile dimensiunea problemei, metodele operante cât și conexiunile cu alte probleme similare sau diferite, anume:

1. De ce?,

2. Cum?,

3. Cind?,

4. Unde?.

Întrebarea ‘de ce?’, justifica alegerea unei stări scop și declanșează căutarea solutiei, ea indică conștientizarea multiplă a subiectului ca autor de realitate prin reprezentare fenomenală, autor de problemă ca asamblor de realitate alternativă proiectată peste realitatea reprezentării și cautaor de solutie prin schimbarea parametrilor realității prezente și active în reprezentare, până la aducerea ei în identitate cu realitatea alternativă, proiectată, a starii problemă.

‘De ce’ transformă intenția globală ‘vreau’ în mulțime de stări intenționale cuantificate motivant, activează formarea de criterii de selecție și justificare a ‘necesitatii’ unei intenții funcție de o serie de consecințe care ar derivă din construcția efectivă a intenției de real.

Modelarea întrebărilor virtuale cere introducrea de mesaje intenționale diferite, de mesaje problemă corelate, de mesaje operante foarte diverse, de asemenea cere alocarea unui spațiu de alternativă efect la fiecare rezolvare sau interzicere de rezolvare a unei probleme.

‘De ce’ , este sursa analizei oportunitatii unei alegeri problemă, a modelării actului rezolvant și efectelor acestuia, a cuantificarii mijloacelor de valorificare a raspunsului și intimpinarii optime a consecințelor imprevizibile ale solutiei.

Intenția generalizanta comprimată în ‘de ce?’ înlătură automatismul imperativ operant al predicatului ‘vreau’ pur, introduce criterii de oportunitate a declanșării sau inhibarii unei acțiuni funcție de consecințe.

‘De ce’ creează un lanț de condiționări în spațiul de acțiune, dezvoltă ierarhizari opțional interactive, introduce masiv predicatul ‘poate’ și masoara prin el sfera de acesibilitate rezolvantă și costurile, pentru problemă pusa.

Luarea intenției imperative ‘vreau’ prin ‘de ce’, creează o bază de elaborare a logicii alimbajului, dezvoltă spațiul argumentant al acțiunii și clasifică problemele după un anume set de criterii de oprtunitate sau interdictie. Întrebarea sistematică ‘de ce’, întreține și multiplica gradul de contientizare operantă, diversifica caile de căutare și întreține analiza comparanta de mijloace rezolvante, optimizind solutiile.

Altă întrebare importanta este întrebarea ‘cum’, ea orienteaza explicit căutarea într-o anume directie, conștientizează toate directiile acțiunii, trece prin filtrul analizei de eficientă toate variantele de mod rezolvant și face propuneri de modalitate interactivă.

‘Cum’ este o întrebare valoroasa, creatoare de procedura operantă explicita, formulabila în limbaj, ea identifică diferențierea traseelor operante, orienteaza traiectoriile de căutare și introduce-intretine un cuplaj intențional continuu în căutarea solutiilor.

Întrebarea ‘cum’ reorienteaza strategiile rezolvante, decuplind subiectul de un efort rezolutiv monoton și steril, repozitionindu-l într-un nou spațiu operatorial mai potrivit cu conditionarile problemei.

Dublă ipostaza a dublei întrebări ‘ de ce și cum’, este sursa conștientizării necesitatii argumentarii alegerii problemei, iar odată alese a căutării constiente a traiectoriei configurante.

Întrebarea ‘cum ‘ extinde logică limbajului declansata prin ‘de ce’, adăugând la rationalitatea argumetarii necesitatii acțiunii, argumente care demonstreaza necesitatii traseului ales al acțiunii.

Cucerind spațiul rezolubilitatii nemijlocite prin întrebarea ‘cum’, fiecare subiect învață să caute și să compare etapele descoperite, să coreleze lanțurile operante unde e cazul, sau să purifice solutia de operatii parazite, învață să testeze sistematic fiecare propunere rezolvantă.

Se poate spune ca întrebarea ‘cum’ introduce o distanta rezolvantă în spațiul de acțiune, ea creează un operator generalizant nou, ‘constructorul de ‘modalitate rezolvantă’, acesta initiaza actul configurant și detaliaza variantele propuse ale solutiilor, le testeaza și apropie subiectul progresiv de rezolvarea corectă.

Există moduri diferite de abordare, de la general la concret sau invers, dela o particularizare de problemă și solutie până la maximă extensie a dimensiunii conditionante a problemei și maximă amplitudine rezolvantă, cuprinzând mulțimea cazurilor particulare.

-Întrebarea ‘cind’, instalează temporalitatea calitativa, diferentiind vecinătăți cauntificate în coordonatele ‘prezent, trecut și viitor’ evaluate calitativ, între seriilor de forme, relații și acțiuni, aliniind cuplajele între mișcări, introducand o ordine de succesiune a evenimentelor memorate și oferind un instrument de localizare a unei stări date într-o înlănțuire de stări.

Întrebarea ‘cind’ introduce un operator al masurii calitative a curgerii evenimentelor, localiznd un eveniment prin dublă coordonata a ‘locului și momentului’.

Temporalitatea este o cucerire relațională cauzalizantă foarte importanta a intelectului uman,ea eliberează subiectul într-o realitate tetra dimensionala în care pe linga forma incape și poate fi inmagazinata și mișcarea, invariant care nu incape numai în spațiu și are nevoie de extensia ‘timp’, pentru a fi cuprins în invarinta să multi obiectuala simultană.

Dimensiunea temporala a lumii asigură conștientizarea schimbarii ca stare fenomenală sistematică, segmenteza realitatea în benzi dinamice superpozabile și comparabile, permite iesirea și intrarea intențională dintr-o ‘bucata de realitate’ în altă, acțiune care izoleaza diverse regularitati dinamice, criterii ale construcției și utilizării predictive a dinamicii fenomenale.

Întrebarea ‘unde’ creează un ‘receptacul loc’, un invariant obiect nelimitat, o forma generalizată, fără forma dar cuprinzând orice forma.

Întrebările ‘unde, când și cum’, sunt nuclele de formare ale conceptelor abstracte de sistem de coordonate spatio temporal, container al cuprinderii manifestării cauzale a realității, ele dezvoltă gândirea cantitativa de tip matematic.

Întrebare ‘unde’ indică conștientizarea relatiilor de relație între forme și relație între mișcări, de către subiect, indică identificarea rapoartelor simultane între diferitele familii de forme și schimbări, le individualizeaza pozitional prin cuvinte cu sens localizant precis.

Predicatul ‘compara’ este operatorul dinamic generalizant care valorifică potențialul configurant de invarianță al întrebărilor și delimiteaza sferele de similitudine sau diferenta între familii de forme, mișcări sau acțiuni.

Ar fi exagerat dacă am pretinde posibilitatea construcției în lumea virtuală, a acelor condiții de super-rafinament conceptual al apariției intrebarii din interior, dintr-o personalizare cognitivă a unui subiect posedând un potențial operant construit independent prin cuplajul cu un mediu fenomenal simulat, dar întrebarea ca atribuire de acțiune lcalizanta de stare este realizabilă.

Întrebarea virtuală ca orice altă acțiune se construiește în programul formator de subiect interactiv și se atribuie individualiuzat. Nu știm dacă am putea atribui curiozitatea umană și capabilitatea de a se intraba unui mecanism intelectiv intern sau unei surse extraumane, dar până nu vom știi mai multe despre apariția intrabarii și conditiile informaționale care o generează orice ipoteză e la fel de corectă sau falsă.

6. Dezvoltarea constientei

Proprietatea constientei umanena este usor de identificat, greu de definit și pare imposibil de înțeles ca mod funcțional. Suntem conștienți întotdeauna de ceva și suntem conștienți de propria noastră conștientă a conștientizării acelui ceva, iar uneori ca exercitiu de autoconstientizare încercăm să ne constientizam toate constientizarile de conștientizări și să ne cuprindem întreaga personalitate în plasa conștiinței de sine.

Cu siguranta conștientă este cea mai utilizata dar stranie calitate umană, prin ea ne desprindem mereu de real, de noi insine și de propria desprindere de desprindere și devenim ‘liberi’ să intram în altă lume persoana, dar ‘neliberi’ să fim simultan altele. Am putea spune ca prin conștientizare generalizată ne putem decupla de orice varietate de realitate și orice personalizare conștientă momentană, legata de o reflectare a realului în reflectarea subiectului, primind posibilitatea oricărei identificari cu o alegere de ipostaza și a parcurgerii tuturor traseelor intențional interactive care o definesc.

În conștientizarea a ceea ce suntem sau am vrea să fim, ne putem proiecta asuma orice ‘ rol eu’ și putem refuza orice ‘eu rol’ imaginat, pretins sau impus de altii. Parcurgind mental sau efectiv seria personalizărilor disponibile ne putrm intreba dacă cumva conștientă este numai proprietatea de a fi mereu alt ‘cineva’ sau potențial este calitatea încă ne explorata, prin care am putea unifica și asuma sau respinge în bloc totalitatea personalizărilor parcurse sau gindite, oglindite într-o supra persoana sau non persoana, atunci când refuzind orice conștientizare particulară, practicam numai conștientizarea conștientizării, fără conținut, fără situare și desprinderea de o individualitate.

Ce ar deveni individul la limita când respingind promisiunea, interactivă, intelectiva și afectivă a oricărei reprezentări și asumari conștientizări de persoana, cu stările intențional operante și toate emotiile care o însoțesc, ar împinge la limita exercitiul conștientizării de conștientizare, inhibind orice conștientizare de asumare-valorizare de sine, inhibind și inhibarea de asumare și mentinindu-se în pura conștientă de conștientizare, goala de orice conținut persoana dar potențial expandabila asupra oricărei persoane?

Este conștientă o consecință a exersarii din ce în ce mai laborioase și detaliate a actului intențional socializat, al manipulării subiectului de subiect, este ea o supra identificare și localizare a individului în orice cuplare cu realul, cu sine sau cu ceilalti, prin intermediul uneltei obiectuale sau intelective, ori conștientă este o proprietate magica, non analizabila conceptual, un fel de dar existențial subtil prin care primim funcția cameleonica de a insufleti orice model de subiect gindit de noi sau propus, sau de a respinge orice alegere de individualitate.

Este conștientă umană un efect al eforturilor operant cognitive în realitatea pura ori socializata, sau este o funcție numai umană care ne deosebeste ireversibil de orice altă viețuitoare, conștientă așa cum o manifestam fiind condiția căutării și dobindirii cunoașterii de lume și de sine.

Este evident că percepția este o vedere multidimensionala a ambientului prin care omul primește și reprezintă lumea ca alcătuire de prezente și schimbări, dar percepția nu dăruie individului posibilitatea de a își vedea-reprezenta funcțiile informaționale prin care percepe, reprezintă, schimbă gestual și reconstituie lingvistic traseele sale în realitate. Noi vedem lumea dau vazul nu ‘vede vederea’ lumii, noi actionam prin gest în lume dar gestul nu creează proprietatea identificării, descrierii și controlului gestual, noi vorbim despre lume și prezența noastră, dar nu putem înțelege vorbirea și nu putem vorbi despre vorbire fără funcția constentei ‘identificant constientizante de autosituare’, care ne cupleaza și desprinde de orice reprezentare și ne dăruie perspectiva re-reprezentarii oricărei reprezentări.

Conștientizarea este o supraperceptie cu oricite dimensiuni care identifică și unifică fiecare stare informațională a subiectfgului, atribuind acestuia toate funcțiile sale interactiv cognitive cu realitatea.

Vazind formele noi generam o realitate tridimensionala, vazind vederea adaugam o forma nouă la cele vazute, anume obiectul informațional unidimensional ‘care vede’, acționând și identificind gestul adaugam o dimensiune operantionala obiectului informațional devenit video gestual. Vorbind și identificind vorbirea obiectul info devine tridimesional, înțelegerea mai adaugă o dimensiune conștientizată subiectului informațional, iar cunoașterea și identificarea cunoașterii creează subiectul cu șase dimensiuni, capabil să se reconstituie, multiplice și transfere pe sine în altii, în saptiul cu nouă dimensiuni al realității socializate.

Atunci când vom putea modela o personalitate conștientizabilă de unele sau toate ipostazele pe care le primeste-parcurge, vom deschide calea către înțelegerea individului conștient, creator de lume în subiect și de subiect în lume, capabil de diferențiere a oricărei stări de realitate și stări de sine în stările realității.

În conștientizare toate stările identificatoare de stări sunt stări ale subiectului, el este simultan cel care percepe-reprezinta și se percepe-reprezinta percepind și reprezentind, el intentioneaza și se intentioneaza intentionind, acționează și se actioneaza-actionind, el valorizeaza–asuma lumea și se supra valorizeaza–revalorizind și re asumand, el se refocalizeaza continuu asupra siesi, iesind din orice focalizare de sine, adunind întreaga realitate într-un singur punct supra persoana care cuprinde întreaga dimensiune a universului și se cuprinde pe sine în această nelimitată largire de orizont comprimată nelimitat.

Cu siguranta se va modela o anume conștientizare ca autosituare și desprindere de situare și fixare în altă situare, în spațiul acțiunilor virtuale dar toate extensiile de conștientă vor fi create de om și atribuite personalizărilor simulate, iar conștientă umană va fi și va poate va rămâne o caracteristică numai a ființei noastre.

Am sugerat posibilitatea unei ‘constientizari operaționale’ obtinute printr-un proces de recunoaștere distinctă și unificare a unei mulțimi de invarianți forma sau mișcare cu un nucleu de similitudine comun. Pe această cale obținem familii de invarianți video de diferite tipuri, unificati, iar fiecare recunoaștere de forma particulară va fi insotita de identificarea apartenentei ei la familia de form unificată, care o conține prin nucleul de similitudine comun. În acest

el ammmm obține o ‘constientizare minimală’, o conștientizare operantă de recunoaștere video. Dacă am extinde recunoașterea recunoasterii particulare la recunoașterea unei atribuiri de forma recunoscuta la familia formelor unificate care o conține, am realiza conștientizarea minimală a predicatului ‘vad’ realizata prin multiplă identificare de forma, identificarea identificării de forma și identificarea atribuirii unei identificari la familia de forme unificate.

Am avea urmatoarea conștientizare operațională minimală a predicatului ‘vad’:

1. Recunoasterea invariantului forma, mișcare, relație, altă proprietate,

Formarea familiei obiectuale, relaționale sau dinamice unificate prin punrea împreună acelor recunoașteri de invarianță forma sau mișcare care posedă un nucleu de similitudine comun și stabil,

3. Identificarea starii funcționale a unei identificari particulare,

4. Identificarea starii funcționale a generării unei familii unificate prin nucleu de similitudine

5. Identificarea unei atribuiri la o familie de forme similare,

6. Constructia familiiliei de identificari de atribuiri ale oricaror atribuiri de forme la familiile unificate care le contin.

7-Identificarea oricărei identificari de atribuiri la familia de identificari de atribuiri, prin care se conștientizează operațional orice recunoastre de forna, orice unificare de stare funcțională a procedurii de recunoaștere, orice recunoasterim de unificare și atribuire și orice recunoaștere de recunostere de unificare și atribuire la familia de atribuiri.

Pe această cale am putea constientiza și gesturile extinzind conștientizarea la mulțimea invariantilor dinamici aparținând predicatui ‘fac’

Am constientiza operațional predicatul ‘fac’ generalizat construind un generator de gesturi video, ca mișcări ale unei forme care manipulează cumva altă forma, am unifică gesturile similare în familii de gesturiu și am aplica recunoașterea multiplă realizind:

1. Recunoasterea gestului

2. Recunoasterea starii funcționale a recunoasterii gestului,

Unificarea gesturilor similare în familii,

3. Recunoasterea starii funcționale a procedurii de unificare a gesturilor în familii

4. Atribuirea unei recunoașteri la familia unificată de forme, relații sau mișcări

Recunoașterea starii funcționale a procedurii de atribuire a unui gest la familia unificată,

6. Constructia familiei de atribuiri de recunoașteri la famiiliile unificate,

7. Identificarea recunoasterii oricărei recunoașteri de atribuire la familia de atribuiri unificate.

Se poate aduce conștientizarea minimală și în spațiul lingvistic al predicatului ‘vorbesc’ realizind un generator de descrieri în limbaj ale stărilor video sau gestuale recunoscute, recunoscind starea funcțională a formării mesajelor, construind familii unificate de descrieri pe bază unei similitudini a conținutului cuvintelor ori a sensului acestora, construind atribuiri de recunoașteri și atribuiri de atribuiri de recunoașteri care să asigure orice identificare de stare funcțională care determină generarea limbajului, identificarea conținutului, atribuirea lui la familii unificate și identificarea unei atribuiri de atribuire la o familie de atribuiri.

Conștientizarea poate cuprinde și predicatul ‘înțeleg’ după aceiasi schema, numai ca aici unitatea de bază nu este descrierea făcută ci înțelegerea descrierii și atribuirea unei intelegeri la o anume familie de intelegeri cu un conținut similar.

Evident tot ce spunem este faza ulrasimplificata și schematica a unei autentice conștientizări care trebuie să cuprindă diferite blocuri funcționale precis delimitate și conectate interactiv după o procedura precisă, caracterizanta a oricărei identificari de identificare de stare funcțională în sistem, realizind simultan o anume acțiune, o recunoaștere de acțiune, o unificare de acțiune, o atribuire de acțiune la o anume familie unificată și recunoașterea desfășurării tuturor acestor procese în sistem.

Am putea sugera o schema de conștientizare operantă minimală de tipul:

1. Constructia unei acțiuni, fie ea o recunoaștere de forma, sau o asamblare și și recunoaștere de gest ori gest lingvistic,

2. Recunoasterea starii funcționale din sistem când se realizează recunoașterea

Generarea unor familii unificate conținând recunoașteri cu un nucleu de similitudine, fie el nucleu al formei, miscarii, gestului, sau nucleu sintactic ori semantic al formei sau semnificatiei cuvintului.

Identificarea genezei familiei de invarianță unificate,

5. Atribuirea unei recunoateri la familia unificată

6. Constructia unei familii generalizate de atribuiri a oricaror recunoașteri la familiile care le contin,

7. Constructia unei familii de recunoașteri de atribuiri la familia generalizată de atribuiri

8. Identificarea starii generalizate de identificare a oricărei atriburii la familia generalizată de recunoașteri de atribuiri.

Pe această cale am putea constientiza stările video, gestuale, lingvistic formante și lingvistic interpretante de mesaje, recunoscind și unificind formele, relațiile sau mișcările, realizind atribuiri de recunoașteri și atribuiri de atribuiri și recunoscind orice recunoaștere de atribuire de proprietate la familia generalizată de atribuiri.

Conștientizarea ar urma etapele:

1. Primirea și interpretarea ca forme, mișcări și acțiuni a mesajului realității corespunzind unui anume predicat,

2. Separarea claselor de invarianți, și unificarea lor în familii de forme, mișcări sau moduri operante,

3. Constientizarea particulară a fiecărei categorii obiectuale, gestuale sau lingvistice după modelul sigerat. Această minimă conștientizare cuprinde forma sau acțiunea gestuală și lingvistică, dar poate ingloba și subiectul ca obiect informnational unitar.

Conștientizarea subiectului gestual și lingvistic aparținând unui predicat se poate face numai din perspectiva subiectului lingvistic care posedă predicatul urmator, spre exemplu putem contientiza intențional operant pe cel care face de cel care vorbește, pe acesta de cel care înțelege și așa mai departe.

Subiectul care înțelege poate fi conștient unificat la un nou nivel de invarianță intențional operantă aparținând predicatului ‘stiu’ obținând o personalizare ierarhizată având o arhitectura piramidală compusă din subiecți care ‘înțeleg, vorbesc, fac și vad’.

Această variantă de conștientizare instriumentala este o consecință a unificarii fiecărei dimensiuni de invarianță obiectual operantă în familii distincte și de atribuire a fiecărei componete forma, fie ea obiect, mișcare, gest, unificare de gesturi, descriere de gest unificat în limbaj, sau descrieri de descrieri unificate și de unificare și dentificare a unificarii acestor familii de forme.

Realizarea efectivă a conștientizării simulate cere programe de identificare a diferitelor invariante dinamice sau operante modelate și atribuire a acestora la familii de moduri obiectual operante similare.

Conștientă predicatului ‘stiu’ conștientizează alte trei constiente mai inguste alocate predicatelor ‘fac, vorbesc și înțeleg’, nouă conștientă separa intraga invarianță lingvistică a subiecților interpretori, conștienți la rindul lor de alti subiecți și proiectează în interiorul ei constientizarile unor personalizări inferioare ca potențial conștientizant.

Conștientizarea sumara a predicatului știu conține urmatoare conștientizări ierarhizate:

1. Constientizarea predicatului ‘fac’ compusă din recunoașteri și atribuiri de recunoașteri forme, mișcări și gesturi unificate,

2. Constientizarea predicatului ‘vorbesc’, ca identificare și atribuire de identificare de descrieri la un subiect unificat lingvistic.

3. Constienizarea celui care înțelege capabil să constientizeze pe cei care ‘fac și vorbesc’, adică să atribuie conștientizări corespunzator dimensionate unor personalizări de rang inferior.

‘Cel care stie’ conștientizează ierarhizat pe ‘cel care înțelege, vorbește, face și vede’.

Saltul de la obiectul pur la obiectul informațional conștient, gestual apoi lingvistic și lingvistic înțelegător de subiect lingvistic, este enorm, el pretinde diferentieri de mod de formare și de mod de identificare, unificare și atribuire a diferitelor obiecte, acțiuni și lanțuri de acțiuni asupra altor acțiuni de nivel inferior.

Cel care ‘stie’ personalizează unitar un obiect informațional lingvistic interpretor de interpretori de mari dimensiuni, în interiorul căruia mulțimi de subiecți interpretori interactioneaza construindu-si propriile conștientizări de subiecți lingvistici și gestuali, atribuindu-le acestora diferite acțiuni și intenții specifice, toate constientizate distinct dintr-o anume perspectiva unificanta de caracteristică intențional activa a unei personalizări.

Subiecții care ‘stiu’ sunt niște ierarhii de unificari și atribuiri de unificari de stări gestuale, descrieri de stări gestuale și descrieri- intelegeri de alte descrieri, ele se stabilesc numai prin programele de recunoașteri de forme și moduri operante asupra formelor sau asupra altor moduri operante.

Subiectul care ‘stie’ poate identifica și individualiza constientiza maximal subiecții care ‘înțeleg’, iar în interiorul acestora proiectează alte constintizari inferioare asupra altor varietati de subiecți mai simpli intențional interactiv.

Predicatul ‘stiu’, introduce primele nuclee de individualizare a structurii de invarianță intențional lingvistică a subiecților, aceștia capătă proprietatii comportamentale flexibile, autosituante în diferite spații obiectual operante, personalizabile comportamental prin amprenta intentional-lingvistica, prin care pot fi reunoscuti și deosebiti intențional și interactiv.

Aceste multiple conștientizări de conștientizări creează module de ‘personalizare abstractă’ compatibilă cu diferite individualizari, atribuite de subiecți de rang superior celor inferiori.

Predicatul ‘stiu’ creează acel obiect informațional lingvistic multi ierarhizat care poate ‘vedea, face, vorbi și înțelege’ și a cărui capacitate de acțiune și de atribuire de acțiune este superioară subiectului care doar ‘înțelege’. Când subiecții sunt individualizati și constientizati personalizat, fiecare în spațiul sau de intenție acțiune, ei capătă o structura internă distinctă unde sunt configurabile atitea conștientizări inferioare câte permite predicatul care îi caracterizează pe fiecare.

Conștientă celui care ‘știe’ identifică structurile al trei meta personalizări asamblate unele în altele, firecare cu o conștientizare distinctă.

Atribuirile de conștientizări trebuie corelate cu dimensiunea stărilor intenționale trimise fiecărei individualizari, pentru că fiecare nivel de intenții identifică, unifică și manipulează alte intenții, de fapt intențiile afara de cele gestuale, construiesc și coordonează personalizări inferioare.

Subiectul care ‘stie’, identifică și manipulează ‘constient’ adică unitar, subiecți care ‘înțeleg’, ceea ce înseamnă că îi izoleaza ca obiecte informaționale alcatuite din ierahii de atribuiri de intenții și acțiuni, asociindu-le toate proprietățile informaționale caracterizante, provenite din creatorul de eprsonalizari de dimensiunea înțelegerii atribuite ca personalizări maximale predicatului ‘stiu’. Conștientă acestui predicat creează module socializate alcatuite din subiecți dublu constientizati care fac schimb de intenții și moduri operaționale, determinind cooperarea intențional interactivă în limbaj.

7. Cauzalitate virtuală

-Cauzalitatea este criteriul de construcție a oricărui spațiu fenomenal conținând un unui set finit de forme, proprietăți și mișcări dar o nelimitată varietate de combinatii între acestea, generind structuri pluri obiectuale cu proprietăți funcționale interactive.

Am parcurs calitativ câteva variante de realitate fiecare caracterizata prin familia formelor infotmationale maximale, capabile să identifice și manipuleze invarianți obiectuali și informationali de dimensiune inferioară.

Lumea virtuală pare a depinde din perspectiva subiectului modelat de o ‘cauza intrinsecă’, provenita din intersectia interactivă a proprietăților tuturor formelor și schimbarilor de stare introduse informațional, dar în fapt în ea funcționează numai atita cauzalitate cita îi atribuie creatorul uman.

Ar fi ideal dacă am reusi să modelam o cauzalitate informațională suficient de coerentă interactiv și creativă de noutate fenomenală virtuală încât după un anume timp în sistemul unde evolueaza modelul de lume propus să apara fără altă intervenție umană personalizarea subiectului dotat cu toate funcțiile percepției, reprezentării, acțiunii și conștientizării de sine în interiorul oricărui interval intențional operant.

Dar întrebarea ‘cum problematizam’ o lume virtuală, cum o dotam cu un subiect cunoscător capabil să identifice întrebarea și raspunsul, să caute calea construcției diferitelor configuratii obiectuale cu proprietăți date, rămâne încă fără răspuns.

Am putea intreba dacă problemele, solutiile și toate creatiile umane preexistau cumva la modul potențial în universul nostru sau au început să fie atunci când au fost descoperite, persoana umană adăugând lumii ceva inexistent ca modalitate, până la inventarea lor. Din ce criterii de cauzalitate apar problemele, unde există sursa lor, în realitate sau în mintea noastră?

Dacă problemele ar preexista în realitatea fără om, iar noi doar le-am descoperii, ar apare întrebarea felului cum apar, o realitate problematizanta independent de subiect, nu are sens, rezultind ca lumea posedă probleme numai când își creează subiectul care să le identifice și trateze ca probleme.

Dar subiectul însuși este cea mai dificil de formulat și rezolvat problemă, rezultă că înaintea punerii bazelor identificării starii problemă și rezolvarii celor mai simple probleme, universul a pus și găsit solutia la cea mai subtilă prblema, de maximă dificultate conceptuală, a constructiuei acelei entitati în care se poate reflectă întreaga realitate-univers cu stările ei problemă și rezolvarile acestora.

În subiect universul s-a construit pe sine numai astfel putind să își aduca la conștientizare starea întrebare și raspunsul, întrebarea este cauza obscură a posibilitatiil realității iar raspunsul este cauza nemijlocită, activa, responsabila de manifestarea explicita a unui fragement de realitate.

Dacă universul nostru nu posedă problemele ca moduri realitate potențiale, dar actualizate când apare subiectul cunoscător, înseamnă că există o cauzalitate obscură prin care formeaza problemă în subiect, o cale ciudata prin care apare cumva intr- o ordine inversa, intii condiția rezolvarii, adică problrma, dar fără rezolvare, această rămânând să fie descoperită ulterior.

problemă este o cantitate de informație precis evaluata, și ne-am putea intreba în ce fel e plauzibilă apariția ei inr-un sistem informațional, dacă acesta ‘nu stie’ să o evalueze ca ‘problemă’ prin prisma solutiei, să îi dea semnficatie de condiție a acțiunii.

Apariția omului ca sistem cunoscător pare verosimila dacă o tratăm ca o progresivă aparitie de noutate interactivă bazata pe nevoia gasirii unui echilibru funcțional într-un sistem morfologic-functional gata construit, dar agregarea primelor biosisteme informațional active din componente materiale ‘nevii’ este destul de greu de înțeles cauzal.

Chiar dacă am dezvoltă un program creator de forme, proprietăți și moduri operaționale particulare, prin proceduri progresiv optimizate de identificare și manipulare a formei, miscarii și însăși manipulării, prin manipulare de manipulare, este greu de asamblat un mecanism evalunat, care să discrimineze diferente valorice de realitate și să își orienteze potențialul interactiv , fără a avea criterii clare de constructiua a unui asemenea sistem personalizat operant.

Starea valorizantă, sursa stărilor problemă, este un criteriu interactiv dificil de modelat dat fiind că valoare presupune un procedu valorizant, iar acesta implica un altul valorizant de acțiune valorizantă și așa mai departe.

A crea o probleme este mai complicat decit a o rezolva, apariția problemei presupune preexistenta rezolvitorului, iar rezolvitorul este o foarte dificila punere și rezolvare de problemă.

Întrebarea cine a aparut mai intii , rezolvitorul de probleme sau problemă, este și banală și extrem de profundă, depinzind de directia din care o înțelegem. În intelegera actuala nu există ‘probleme autentice’, adică formate precis, conștient, cu înțelegerea semnificatiei lor, fără ‘subiecți cunoscători’ care să le puna, dar în acelasi însăși problemă construcției subiectului cunoscător în subiectul cunoscatoir apare tirziu în subiectul cunoscător și nu știm când își va capătă în acesta rezolvarea.

Rămâne de analizat și argumentat, dacă ‘subiectul cunoscător al unei lumi’, poate proveni din cauzalitatea acelei realități în care se auto identifică când capătă o anume amplitudine cognitivă, sau provine cu necesitate din altă cauzalitate, diferita de investigabila și inteligibila cauzalitate prin care încearcă să le explica pe toate și să se explice funcțional cauzal și pe sine.

Dacă subiectul provine din altă cauzalitate decit cea fenomenală, experimentata, el ‘este’ principial incognoscibil cu instrumentele intelective furnizate de lumea sa și cândva își va pune problemă modului în care va trebui să se schimbe pe sine pentru a se putea ‘înțelege’, ca ceva diferit de lumea în care se găsește și pe care o înțelege cauzal, cât o înțelege.

În lumea discuta virtualul nu se poate cunoaște pe sine cât timp nu are acces la programele creatoare și interpretante de mesaj subiect, construite de om, el nu poate înțelege procedurile formării mesajelor de construcție a personalizării constiente și interpretările lor, până nu se desprinde de realitatea reprezentată și pătrunde în fenomenalitatea informațională care o generează.

Există diferite matafizici mai vechi sau mai noi care tratează subiectul ca aparținând structural și funcțional propriei realități sau provenind din altă diferita, inaccesibilă simturilor, ‘realitatea creatorului’. Argumentarea valabilitatii uneia sau alteia din ipoteze aparține viitorului.

8. Cele două Realități

În lumea umană relația între ‘aspectul realității în reprezentare’, și mesajul electomagnetic, termic, chimic, etc, rămâne să fie elucidata. Cel mai simplu este să admitem că ‘ vedem ceea ce este’, iar forma și proprietatea sunt stări efective ale realității, sunt realitatea însăși așa cum ‘este ea în ființă ei’, această fiintare patrunzind fără modificare în ființă noastră, devenind realitate pentru subiect dar pastrind și statutul de ‘realitate pentru sine’.

Identitatea între ‘realitatea autonomă’ , acea realitate care ‘este și continuă să fie’ în și în afara observatiei și realitatea din perceptie-reprezentare este cea mai simplă și mai plauzibilă ipoteza de mod realitate. Presupunerea ca ceea ce vedem coincide cu acel existent care ni se comunică prin radiatia luminoasa pare logică și firească, pe de altă parte înlătură o irezolvabila problemă, cea a realtiei între sursa mesajului ca realitate distinctă de subiect și forma realității în subiect, construita-semnificata după interpretarea mesajului.

A fost creată o bogata metafizică asupra relatiei între sursa lumii independentă de om și lumea cum apare omului, presupunindu-se ca mesajul fenomenal provine de la o realitate obiectual dinamică și nu de la ceva diferit.

În prezent știm că un mesaj video poate fi difuzat de un obiect real sau construit de un sistem informațional prin sinteza de imagine.

Ochiul uman poate primi informație de la obiectele ambientului pe care credem că le vedem cum ‘sunt’, dar putem primi și informație video din propria noastră minte în starea de vis, când printr-un proces încă necunoscut creierul sintetizeaza imagini mai mult sau mai putin verosimile introducindu-ne într-o realitate unedori stranie dar care ne pare la fel de autentică și necesară ca cea naturală, când suntem captati în interiorul ei. De asemenea putem privi imaginea unui obiect pe un ecran de monitor, obiect existent sau inexistent în realitate, construit de un program de asamblare a imaginii.

Aceste alternative de realitate ne ajuta să ne imaginam ca intreagul univers ar putea fi efectul unei realități mesaj, creată de un supersistem informațional, dar dificultatea apare când încercăm să precizam ‘cum și în ce lume este cel care o primește’, care este statutul existențial al subiectului în raport cu ‘existenta realitatii’ pe care o primește și proceseaza-reprezinta.

Dacă lumea este cum o vedem, iar noi suntem printre cele vazute, concluzia imediata este ca omul aparține realității, ca o parte obiect și proces printre atitea altele, având un statut cauzal similar celorlalte forme, iar în această situație de constituent al universului el are acces ca orice altă forma la mesajul radiant purtător al alcătuirii video interactive a lumii sale. Diferenta între om și alte forme funcții este data tocmai de performanța sa funcțională, de capacitatea lui de a primi, memora și interpreta ca stare lume, spectrul mesajelor realității, alte obiecte neavind această calitate.

Prin funcția perceptual interpretantă subiectul extrage din mesajul fenomenal detectat senzorial, forma mereu schimbatoare a naturii, pe când alte obiecte nu o ‘fac’, sau o fac la un nivel interpretant mult mai redus, dar principial acelasi mesaj realitate ajunge la oricare din formele realității. Universul se dăruie ca totalitate obiectual dinamică în aceiasi măsură tuturor părților sale, doar ca foarte putine sunt capabile să ‘vada imaginea universului’, să se vada pe ele insele, să participe la propriile forme și mișcări identificindu-si prezența și personalitatea.

Dar dacă facem ipoteza că universul este un mesaj ajuns la un primitor vazator, formele vazute sunt numai efectele prelucrarii informaționale a mesajului, dar fapt interesant, numai formele apartin mesajului, pe când cel care le primește și proceseaza ca forme trebuie să fie diferit de mesaj, trebuie să fie ‘distinct existential’, de modalitatea existenței mesajului. Numai fiind distinct de mesaj și ‘coexistent cu mesajul’ într-o ‘realitate diferita’ de cea rezultata din primirea-reprezentarea lui, este posibilă interactia între subiect și mesaj al carei efect este o realitate informațională, o lume creată de subiect, modalitate intelectiv afectivă pe care o putem identifica cu însăși realitatea, ca efect al nterpretarii mesajului. Pentru a face înțeles raportul omului cu o lume primită și semnificata vom discuta sumar relația omului cu mesajele create de el.

descriere literara poate conține numeroase personaje care pot primi din partea autorului calitatea de a vorbi, câți și înțelege, în lumea lor, dar aceste ‘individualizari discursive’ primesc doar atribute de comportament uman, nu un comportament efectiv în propria lor realitate, care de fapt nu exusta , fiind un efect al reprezentării descrierii lumii lor în mintea cititorului cartii. Eroii unei carti în fapt nu pot ‘citi efectiv, nu pot face absolut nimic, ca marionete activate de miinile mentale ale cititorului, dar sunt construiti mental de acesta în ipostaza de vorbitori, cititori, de faptuitori ai oricaror acțiuni, toate acțiunile fiind atribuite personajelor, dar desfasurindu-se numai în mintea celui care parcurge și regizeaza ca ‘realitate’ opera citita.

Lasind la o parte faptul că personajele unei carti nu au simțuri efective , nu percep și reprezintă ceea ce li se atribuie, nici în cazul ca ar avea aceste funcții nu ar avea acces la mesajul cartii, mesajul fiind accesibil numai cititorului. Niște personaje realmente ‘vii’, dar vii numai în intelectul celui care îi construiește, ar trebui să ‘vada’ obiectele extrase din opera mesaj așa cum sunt construite-reprezentate de mintea cititorului, nu cum sunt descrise în mesaj. Eroii sensibili senzorial și dotati intelectiv nu există în mesaj, ei capătă această ipostaza numai asamblati în intelectul cititorului, ca efect al interpretării genezei lor, iar ca entitati vii în ‘realitatea interpretată a mesajului’, nu în ‘realitatea mesaj’, ei ar trebui să perceapa reprezinte ‘cea de a două realitate’, adică să vada ce vede cititorul când parcurge diferite pasaje din conținutul cartii și le reconstituie intelectiv afectiv în mintea sa. Așadar personajele dintr-o carte devin vii numai în mintea celui care o parcurge și ‘vad-fac’ numai ce ‘vede-face’ ochiul mintii cititorului cartii. Entitatile personaje din carte nu pot primi propria realitate din mesajul catii pentru că ele incep ‘să existe efectiv’ , incep să perceapa și actioneze abia când mesajul care le conține a ajuns în mediul interpretor adecvat, iar în realitatea mesaj nu persoane potențiale, transformabile în individualizari active, efective, numai în spațiul interpretor al unui intelect uman real și funcțional independent de mesaj.

De asemenea eroii creati mental ar trebui să se poarte, să vada, simta și înțeleagă, așa cum îi reconstituie personalizat un anume cititor când îi citeste-creaza, nu cum îi descrie interactiv autorul lor, pentru că fiecare citire-interpretare de opera creează o variantă personalizată de opera ‘scenarizata intelectiv afectiv’, de un individ distinct, necesar deosebită de altă citire -interpretare.

Evident dacă autorul cartii vrea, el poate comunica declarativ, eroilor sai, opera care îi conține, le poate darui printr-o propoziție din carte, formal, toate biografiile conținând faptele care îi individualizeaza, dar nu poate realiza efectiv acasta comunicare, nu se poate transfera explicit mesajul cartii unor indivizi care ‘incep să fie’ numai după ce mesajula a juns la un cititor ‘real’, autentic, existent anterior mesajului, simultan cu mesajul și eventual după ce mesajul a incetat să existe.

Pentru a își citii propriile biografii eroii trebuie să se desprinda de opera ca personaje aparținând operei și devin personaje efective, cum sunt spectatorii unei piese de teatru, care fiind personaje la fel de reale ca actorii, dar diferiți de ei ca indivizi, îi pot privi, reprezenta, înțelege rațional, eventual pot trai emotiile pe care actorii doar le simlueaza în dimensiunea personalizării asumate în spectacol.

Dificultatea stabilirii statutului interpretorului unei realități informaționale se manifesta masiv dacă presupunem că universul nostru este un mesaj, iar mesajul ajunge undeva, la o minte interpretantă și abia acolo devine univers morfo dinamic activ cauzal, cu forme, proprietăți, persoane cunoscătoare având intenții de acțiune, posedând tot felul de biografii. Evident acest mesaj univers nu poate fi primit și interpretat ca univers de indivizii construiti în conținutul mesajului, așa cum mesajul unei carti nu poate ajunge la personaje, înainte ca ‘mesajul opera’ să devină ‘opera lume’ iar eroii să prinda viață și să vada ce vede creatorul lor, după citirea cartii, nu ce este descris în carte ca realitate mesaj.

Dacă lumea noastră este numai un mesaj, iar noi ‘existam independent de ea pentru a o primi și interpreta’, rezultă ceva ciudat și anume ca sunt necesare două modalități existentiale diferite și anume:

1. Modul de existență al primitorului și interpretorului mesajului univers, mod existențial distinct de existență mesajului,

2-Modul existențial ‘creat’ de primitor prin interpretarea mesajului. Interpretarea atribuie personalitate, intenție, acțiune și afectivitate personajelor din mesaj, transformate din descrieri de indivizi în individualizari active dar prezente ca fiintari semnificate, intelese, numai în mintea interpretorului mesajului univers.

În mintea interpretoare subiecții din mesaj devin subiecți vii, senzorial sensibili, dinamic activi, intelectivi și afectivi, iar obiectele din mesaj devin ‘obiecte reale’, își primesc propria lor realitate difuzanta de mesaj video, audio, etc. Această realitate secunda creată în mintea interpretoare este echivalentul realității fenomenale pentru percepția și înțelegerea umană, în această lume construită intelectiv sunt proiectate formele materiale, aici apar actele intențional gestuale, se formeaza și se desfășoară subiecții conceptuali, aici identifică ei formele și proprietățile lumii, aici își primesc și rezolva stările problemă.

Cam în felul acesta trebuie intelesi subiecții virtuali ca personalizări de ordinul doi create de programul interpretor subtiul care primind mesajul de subiect și mesajul de realitate al fiecărui predicat, le transformă în ‘subiect și realitate autentice, cauzale’, dar numai în dimensiunea interpretării.

În această logică stranie dar coerentă dacă lumea noastră este informațională și dacă există un ‘individ om’ care primește mesajul informațional de realitate și îl transformă în realitate, cei care capătă ființă ca oameni prin reprezentarea mesajului sunt oameni diferiți ca mod existențial de ‘meta omul interpretor’ , necesar existent independent de mesaj. În concluzie toate personalizările umane care sunterm și care sunt extrase din mesaj sunt doar ființe fictive, construite în mintea omului interpretor autentic, a singurului individ ‘real și autonom de mesaj’, iar oamenii realității interpretate, cei care suntem ca proiectii intelective dar ne asumam ca fiintari obiective, seamana cu personajele create de cititorul unei carti, sunt individualizari atribuite într-o realitate creata-atribuita, nu sunt ființe autentice într-o lume autentică, independentă de subiect.

Rezultă că într-un univers mesaj există două categorii de subiecți, subiecții ‘reali cu adevarat’, autonomi de lumea mesajului, pe care îi putem numi ‘indivizi absoluti, primitori și inerpretori de lume. și subiecții de rangul doi, subiecți creati-interpretati, configurati în mințile absolute ca personalizări activate și aduse la fiintare, dar în fapt ‘existind ca fiintari aparente’, reale convențional în mintea absoluta, în felul în care sunt reale într-o minte umană personajele eroilor unei carti.

Aceste afirmatii greu de acceptat despre un univers mesaj și un interpretor absolut creator de personalizării mentale, relative, au o vechime de mai multe milenii, mai mult chiar, au fost și încă există indivizi care au afirmat și afirma că pot deveni subiecți absoluti, se pot decupla de mesajul univers și intra într-o realitate incaracterizabila unde ei și mesajul integral coexista, având aces la orice parte a lui.

Aceste individualitatii stranii afirma (dacă e să le dam crezare), ca pot refuza să primească lumea aparentă a mesajului fenomenal și se pot raporta la întregul univers, cum ne raportam noi ca oameni la o carte sau spectacol memorat, intrind și iesind din carte sau din spectacol și revenind când dorim, având acces la orice secvență spectacol fixata pe suportul memorie.

Dacă lumea fenomenală ca mesaj interpretat nu oferă realitatea ‘asa cum este’, nu comunică ‘forma autentică a lumii ca realitate mesaj’, din perspectiva interpretorului, dacă noi suntem doar ființe construite prin înțelegerea mesajului, nu avem și nu putem avea alt fel funcțional de a o percepe și reprezenta. În consecință rezultă că proprietatea ‘existenței’ așa cum o atribuim ca ‘fiinte create intelectiv’, o au numai ‘aspectele alcătuirii realității reprezentate’, extrase din mesaj, nu și realitatea mesaj așa cum pare ea interpretorului absolut, independent existențial de interpretorii umani relativi, inchisi în mesaj. Cel care primește mesajul și îl ‘realizeaza-reprezinta’ ca univers alcatuit din subiecți relativi, are un mod existențial incaracterizabil din perspectiva existențială a celor creati, incapabili prin construcție să își identifice starea suport.

‘Existam’ numai noi și ceea ce percepem-reprezentam, facem sau gândim, iar sursa care ne creează ca ‘existente’, este în afara orizontului nostru existențial, așa cum în afara orizontului existențial al eroilor unei carti este conținutul cartii, ca spectacol care îi conține dar nu li se oferă.

Concluzia ar fi ca o realitate non accesibilă altfel decit informațional dar explicitabila fenomenal, nu are proprietatea ‘existenței’ decit în sens relativ, ca realitate creată de un interpretor și atribuită personajelor prezente în intelect, această fiind singura varietate de ‘existenta’ pe care o putem accepta și caracteriza coerent. Dacă totuși credem că ‘fiinteaza cumva’ și o forma de supra realitate, de ‘realitate în sine’, non contactabila și non reprezentabila, dar ‘existenta în propria fiintare’, această ipoteză este contradictorie cât timp realitatea capătă existență numai în interpretare, iar realitatea opera, realitatea mesaj nu este caracterizabila ‘existential’ de cei care o alcatuiesc’

Relativ la existență din lumea virtuală, pentru subiectul virtual ‘există’ numai realitatea reprezentării formelor extrase prin interpretarea mesajului de univers în ‘supersubiectul interpretor’, care este diferit de personalizările generate, cele care asuma lumea atribuită lor prin mesaj scund, trimis unei interpretari secunde.

Dacă virtualul devenit ‘metafizician’ ar presupune că ‘există o realitate în sine’ în spatele realității vazute-reprezentate, este evident că această realitate imaginata nu ar fi identica cu acea ‘lume în sine’, tratata ca mesaj patruns în intelectul absolut, de unde derivă toate individualizarile secunde, fiecare primind și interpretind un mesaj secund de lume, trimis personalizat.

Cu privire la conceptul de ‘lume în sine’ din metafizică clasica, această ipotetică realitate intangibilă ar putea fi acea intersectie între mesaj și interpretorul absolut, existent ‘exterior mesajului și independent de mesaj’, dar ar putea avea și alte interpretari-reprezentari.

Dacă persistam să admitem că există o lume în sine din care derivă lumea fenomenală prin percepția subiectului, trebuie să decidem dacă subiectul percepator este el însuși un ‘subiect fenomen’, sau este ‘subiectul ul în sine’. Dacă subiectul uman este un ‘subiect fenomen’, adică un produs al interpretării mesajului ‘univers în sine’, care conține lumea sa, el ca subiect interpretat este interior fenomenalitatii, ea însăși construită intelectiv, el nu percepe efectiv fenomenalitate ci i se atribuie mesaj fenomenal dedicat.

Dar pentru a legitima cumva presupozitia ‘lumii în sine’ trebuie să existe un ‘subiect în sine’, cu acelasi rang existențial cu al lumii mesaj, numai astfel putind intra în legatura cu o lume similară lui ca ‘mod existential’.

Așadar suntem obligati să admitem posibilitatea’unui ‘subiect în sine’ pentru a face plauzibil conceptul de lume în sine, aparut într-un subiect fenomenal aparținând unei lumi fenomenale.

Dar dacă există un ‘subiect în sine’ și acel subiect devine fenomenal în raport cu mesajul proiprie existente, în sensul ca el nu își poate primi mesajul de proprie realitate ca subiect, fără a deveni creator de lume nu participant în sine la o lume în sine.

Dacă omul nu este subiect în sine dar provine din funcțiile perceptual intelective și creative ale unui ‘subiect în sine’, atunci lumea noastră fenomenală este creația subiectului în sine în acelasi fel în care lumea virtuală și subiectul virtual sunt creatii ale subiectului uman, devenit subiect în sine în raport cu subiectul fenomenal virtual.

În a treia variantă de existență subiectul uman este simultan și subiect în sine și subiect fenomenal. Omul este ‘subiect în sine’ când se identifică cu interpretorul de mesaj univers, creator de subiecți relativi și devine subiect fenomenal când se identifică cu mesajul de subiect fenomenal creat și atribuit de subiectul în sine.

Întotdeauna când se încearcă o investigare de modelare a unei realități plauzibile intelectiv apar întrebări vechi și dificile, asupra diferentei între lumea din subiect și lumea din spatele lumii, care se presupune că furnizează informația de realitate fenomenală, desfășurată în subiect, sau apar noi întrebări dificile despre cum am putea crea un mesaj de realitate și un subiect să spunem artificial, dar dotat cu toate funcțiile interpretante ale subiectului uman.

Principala condiție de indeplinit în construcția unei lumi mesaj desfășurată ca realitate într-un sistem interpretor este alegerea modelului de subiect care prin performanță interpretantă alocată transformă mesajul de lume în realitate spatio temporala cu forme, mișcări și evenimente.

Aici nu propunem solutii pentru construcția interpretării video, sursa formei lumii dintr-o perspectiva reprezentanta.

De asemenea nu oferim o procedura detaliată a asamblării subiectului, a genezei treptelor intenției și conștientizării acestuia, aceste proprietăți umane au cu siguranta mai multe rezolvari și când unele din ele vor deveni disponibile se va face alegerea între variante în funcție de plauzibilitatea personalizărilor obtinute.

Trebuie făcută o precizare și anume, lumea virtuală așa cum o imaginam aici se bazeaza pe două niveluri mesaj și două interpretari diferite, anume ‘interpretarea subtilă’ generatoare a personalizării subiect interpretor, și mulțimea interpretărilor alocate subiectului, care primind mesaje fenomenale, intențional gestuale sau interntional lingvistice particulare le expliciteaza ca forme, mișcări, gesturi, intenții, descrieri și intelegeri de mesaje lingvistice.

Subiectul ar trebui să fie o ierarhie intențional operantă unitară, cuprinzând identificarea și reprezentarea invariantilor forma și mișcare, a invariantilor gestuali și lingvistici activabili intențional, toate reconstituite în spațiul formării și înțelegerii limbajului.

Mesajul lingvistic ‘subtil’ purtător al personalizării subiectului are el însuși mai multe nivele configurante, corespunzind nivelului predicatului generalizat care îl interpretează, avem mesaj video și gestual subtil, mesaj lingvistic vorbit ‘subtil , mesaj înțeles ‘subtil’. Dar cel mai complicat și umanizant este mesajul cunoașterii subtile care comunică celui care știe toate continuturile de realitate formulate intențional problematizant și intențional rezolvant, însă în așa fel încât din perspectiva subiectului, el să fie autorul intebarilor și al raspunsurilor la ele.

Este inutila o încercare de detaliere calitativa a structurii interpretării subtile a mesajului virtual cât timp nu indicam cum anum trebuie format acest mesaj și mai ales cum trebuie interpretat explicit pentru a proiecta într-o personalizare conștientă diversitatea modurilor existenței așa cum apar în mintea umană.

Limbajul și interpretările ‘subtile’ dezvoltă personalitatea interpretorului capabil să activeze și interpreteze ‘ limbajul interior, el este compus din mai multe nivele de mesaj și de interpretari specializate, din care decurg subiectul informațional lingvistic cu performanță lui intențională și operantă distinctă.

Structură interpretantă calitativa a personalizării subiectului care ‘stie’;

1. Mesajul și interpretarea realității video fenomenală,

2. Mesajul unificarii tablourilor de realitate într-o arhitectura fenomenală temporalizata,

3. Mesajul autosituarii intenționale în agregatul unificat și temporalizat al realității,

4. Mesajul poblematizarii realității prin mesaje de stări video asamblabile gestual și lingvistic,

5. Mesajele rezolvant gestuale creatore de configuratii obiectuale,

6. Mesajele intenționale ale formării limbajului,

7. Mesajele înțelegerii descrierilor de stare,

8. Mesajele rezolvant conceptuale ale predicatului ‘stiu’ utilizind numai operatorii lingvisitci.

9. Unificarea tuturor acestor mesaje ale cunoașterii în spațiul creator și rezolvitor de probleme.

Starea de vis umană și realitatea virtuală.

Omul are două moduri existentiale distincte, starea de trezie, de situare perceptual interactivă conștientă de sine și lumea sa, și starea de vis, de scufundare în altă realitate, incontrolabilă intențional interpretant, unde primește alte moduri obiectual interactive , majoritatea imposibile cauzal în lumea normală.

Cunoașterea umană funcționează în lumea starii de trezie, considerata adevărată și unică realitate, independentă de noi, iar realitatea visului este apreciata ca produsul functiilor mentale, ea exprima reconstructii și rezolvari de tensiuni intelective sau sufletesti proiectate într-o lume asamblata de conștiință noastră, dar într-o stare de conștientizare diferita.

Există câteva condiții le operarii umane coerente în starea treaza:

1. Logica sitationala, a discriminarii pozitiei individului în temporalizarea a realității și alegerea-evaluarea și menținerea acțiunii până la finalizarea dorita.

2. Logica operantă, cu ajutorul căreia discriminam formele și relațiile și le aplicam acele moduri operante compatibile cu alcătuirea și proprietățile lor interactive,

3. Logica afectivă, dacă o putem numi astfel fără a construi o contradictie conceptuală, această logică a inimii determină o anume plauzibilitate a formării și intretinerii relatiilor afective, valorizante de realitate.

Aceste variante compacte de logică situtionala, interactivă și valorizantă delimiteaza personalitatea ‘treaza’ conștientă de sine și de lumea inconjuratoare, unde identifică alte personalizări similare opțional interactiv, dar diferite intențional operant momentan, prin modurile problematizant rezolvante.

Când visam, cele trei logici creatoare ale personalității treze, sunt inhibate în proportii diferite și inlocite cu ilogica globală a altei lumi, care din interior ne pare necesară, dar pe care nu o putem analiza și caracteriza rațional, așa cum o facem evenimentelor și acțiunilor din starea de trezie.

Lasind la o parte discutia ‘cauzalor visului uman, să facem un exercitiu intelectiv analizind posibilitatea generării starii de vis la subiectul virtual.

Am spus că realitatea virtuală derivă din primirea și interpretarea diferențiată a diferitelor mesaje de realitate obiectuala, gestuală lingvistică și interpretant lingvistică.

Fiecărui predicat îi corespunde o personalizare virtuală atribuită care unifică într-o retea multinivelara ordonata, toate mesajele realității temporalizate și poziționează subiectul în interiorul fiecărei realității prin procedurile de conștientizare specifică. Prin personalizare conștientă subiectul primește toate performantele sale situationale și interactive simulind cât mai bine personalizarea umană din stare de trezie.

Dar dacă am vrea ca subiectul virtual să vizeze ce ar trebui să facem? Raspunsul este simplu și cumva ‘revelant’, simularea visarii virtuale se poate realiza prin schimbarea conținutului fenomenal al mesajului virtual la toate compartimentele formei, gestului, vorbirii și înțelegerii cu schimbarea corelată, proporțională a procedurilor interpretante adecvate ambiguitatii și non cauzalității masive a mesajului de vis virtual.

Visul virtual spre deosebire de cel uman difera de realitatea virtuală pura prin conținutul mesajului, interpretării și personalizării atribuite, el nu este principial diferit ca mod de geneza realitate de realitaea video virtuală, el difera numai ca alcătuire, organizare relational-cauzala și autosituare-asumare de realitate. Visind subiectul intra în altă lume principial echivalentă fenomenal, ca mod de constructie-interpretare cu virtualitatea autentică, diferita numai prin mesaj și personalizare interpretantă. Cu alte ‘realitatea’ starii virtuale cauzale pure și virtualitatea de vis sunt identice constructiv, diferite sunt numai mesajele și interpretările.

9. Personalizarea duală a subiectului.

Pentru a lamuri funcția mesajului și interpretorului subtil vom discuta relația dintre două variante de subiect realizabil în universul uman.

Presupunem că putem crea un mesaj de realitate care să simuleze conținutul semnalului fenomenal primit de senzorii umane și dispunem de un model informațional de corp uman cu o morfologie și amplitudine funcțională care să acopere totalitatea organelor și functiilor unui corp substanțial viu, dotat cu percepție și cu toate calitățile dinamice și informaționale ale corpului uman. inconectat la realitatea fenomenalafunctie umană și funcție cvu toate celulele, toate micro și macrostructurile organelor , iar acestora le-au fost alocate tot informațional funcțiile pe care le indeplinesc. Avem astfel un model morfologic de corp virtual cu tesuturi, oase și muschi, cu o retea de vene și artere care iriga cu sânge informațional toate părțile corpului, iar în fiecare organ celule specializate declanșează și intretin modelele de reacții chimice cu diferite roluri metabolice, produc sau transfera impulsuri electrice cu diferite roluri reglante funcțional.

informat, cu o constructibil setul algoritmilor modelării corpului și dispunem de un sistem informațional destul de performant pentru a explicita acest model cu o viteza egală sau superioară vitezei cu care se petrec evenimentele în corpul fizic.

Nu putem evalua cât de performant ar trebui să fie un sistem informațional în lumea noastră pentru a prelua și dezvoltă modelul fenomenal al corpului nostru conținând sute de miliarde de celule, dacă asemenea experiment este posibil efectiv și cu ce viteza, este totuși cunoscut că orice model informațional a ceva cere mai multa materia organizata structural și funcțional decit obiectul sau procesul modelat.

Corpul modelat ar trebui să posede simulari de traductori senzoriali pentru vaz, auz și celelalte simțuri, să aiba o retea nervoasa și circulatorie similară celei umane, să posede întregul metabolism inglobind toate stările de normalitate și patologie funcțională, pentru toate organele și functiile- disfunctiile proprii corpului uman.

Vor există muschi modelati cu microstructura microfibrilara și mod funcțional specific, va fi creată o retea neuronală informațională, preluind semnale de la traductorii senzoriali către creier, sau purtind informație coordonanta funcțional între organe sau între creier și organe, vor fi de asemenea simulari de comenzi ale activării muschilor determinind comportamente gestuale. Nu vor lipsi cele mai imprtante modelari ale functiilor intelective ale creierului atribuind corpului informațional o personalizare perceptuală și conceptuală, capabilă să descrie în limbaj și să investigheze cauzal realitatea.

Creierul modelat va posedă proceduri de recunoaștere a formelor, strategii de construcție coordonata a lanturilor de gesturi, moduri de evaluare și operare lingvistică, realizind caracteristicile interactive ale predicatelor enumerate.

Acest corp informațional va avea senzatii ale realității, prin care va discrimina proprietățile simulate ale substanței, anume proprietăți fizice, chimice și configurante de mod funcțional.

Individul virtual cu toate ca va fi desfășurat într-un sitem informațional poate ‘calatorii prin realitatea naturală’, poate avea tot felul de experiențe senzoriale, gestuale, lingvistice și chiar afective, dacă omul este destul de ingenios pentru a le reconstitui informațional.

Este usor de constatat că un asemenea model informațional de corp ‘nu are prin sine’, ca să ne exprimam metafizic, nici o caracteristică umană. Corpul informațional nu este substanțial dar i se atribuie proprietatea substantizalizarii și interactiei energetice cu lumea materială, de asemenea reconstituita informațional, nu vede, i se atribuie mesajul fenomenal și interpretarea lui video, nu se mișcă, primește, reprezintă și asuma imagini ale miscarii unei forme corp video, nu vorbește dar i se atribuie atit comandă vorbirii cât și conținuturi ale mesajelor vorbite și intelese, nici nu gândește, i se atribuie gândire.

Rezultă că din funcțiile simulate informațional derivă o reperezentare de corp substanțial dinamic, capabil de percepție și reprezentare de lume, activ gestual și lingvistic într-un sptiu obiectual simulat informațional, dar tratat ca spațiu de realitate materială și energetica asemeni realității naturale.

Dacă modelul este destul de precis, putem simula o personalizare virtuală, purtătoare a tuturor parametrilor intenționali, gestuali și lingvistici aparținând unui om autentic.

Spre deosebire de omul substanțial, acest individ informațional poate primi însușiri neobisnuite, anume al se poate percepe , interpreta și înțelege structural și funcțional pe sine la nivelul de detaliere structural operantă la care a fosr creat. Cu alte cuvinte corpul informațional pe care îl numim ‘corp subtil’ are acces la întreaga să alcătuire anatomoca până la nivel de atom, el poate vede și eventul înțelege cum sunt construite și cum functioneaz toate segmentele corpului, poate primi-observa și reprezenta spre exemplu întreaga să retea sanguina, cu absolut toate vasele de sânge simulate prin program și cu toate detaliile circulatiei lichidului sanguin informațional. De asemenea corpul subtil asigură vizualizarea și înțelegerea funcțională a intregii retele neuronale virtuale, asigură identificarea și urmarirea formării și transmisiei tuturor simularilor de impulsuri produse în diferiți senzori pseodo umani modelati, oferă procesarea diferențiată a semnalelor în zone specializate din modelul informațional de creier, de asemenea clarifica procesele lingvistice și intelective prin care subiectul formeaza, comunică și înțelege mesaje în limbaj pseudo natural.

În fapt prin modelari informaționale virtualul se poate observa-cunoaste pe sine la nivelul de detaliere cunoscut de creatorul sau uman, mai mult chiar, poate experimenta pe sine modificind cum doreste parametii functionali în interiorul tuturor functiilor sale atribuite, având experiențe ‘suprasenzoriale, supra afective și supra intelective’, inaccesibile omului, care nu își poate percepe structura și funcțiile corpului pinala detaliu de modecula și micro proces energetic sau informațional.

Analizind funcția corpului informațional am putea distinge două nivele functionasle anume acel nivel prin care un anume mesaj video patruns într-un algoritm interpretor creează reprezentările video de realitate și acxel mesaj video natural, intrat din perspectiv subiectului în proprii sai analizori. Din moment ce corpul video este efectul funcționării corpului informațional apar două mesaje de realitate distincte, anume meesajele de realitate trimise în algoritmii interpretori , creatori de reprezentării de lume internă sisemnalele video fenomenale , așa cum le percepe virtualul ajuns la un anume nivel de cunoaștere și înțelegere cauzală a propriei structuri și funcții interne, similare corpului uman. În mod intersant virtualul nu ‘vede’ realitatea cu ajutorul ochilor sai ‘fizic simulați’ nici procesind mesajele electomagnetice simulate informațional, pe care el le percepe ca provenind din ‘afara corpului’, patrunzind în ochii sai și ajungind în creierul sau, considerat sursa reprezentărilor sale de lume, virtualul primește ‘ reprezentarea mesajelor video trimise în algoritmii interpretori’ și o asuma ca forma a realității. De asemenea ‘creierul fizic virtual’ așa cul ar fi perceptibil de un subiect modelat, nu proceseaza nimic, el are numai aparentă functiei interpretante și intelective virtuale, care se desfășoară în algoritmii specializati pe procesari și interpretari de mesaje intenționale și lingvistice, formatoare de aspecte ale personalizării virtuale.

În fapt nimic din ce îi pare virtualului forma și funcție video proprie nu are de fapt nici o funcție chimică, metabolica sau informațională, corpul video virtual este un efect al interpretării unui mesaj distinct, dar ca efect nu are nici o proprietate formatoare de altă proprietate.

Numim mesajul video creator în interpretare a ‘formei realității, ‘mesaj video subtil, numim mesajul video intern, ‘mesaj video aparent’, sau mesaj fenomenal aparent, fără funcție informațională, fără comunicare de alcătuire aobiectuala a realității, de asemenea numim mesajul lingvistic creator al interpretării ‘mesaj lingvistic subtil’, iar mesajul sonor intern, doar mesaj pseudo comunicant, fără a avea realmente funcție de comunicare în limbaj a aspectelor realității extrase din mesajul video subtil.

Procesul configurant de mesaj lingvistic subtil este diferit de cel al formării mesajului sonor, acesta neavind semnificație în spațiul informațional creator al corpului video virtual.

Toate procesele intelective virtuale nu se desfășoară în modelul video intern de creier virtual, acesta fiind desasemeni efectul interpretării mesajului video subtil specializat, purtind informația asupra structurii și functiilor modelate ale creierului virtual.

Pentru a experimenta veridicitatea funcțională a unui asemenea corp și personalizare modelate, am putea prelua intraga informație a mesajelor video și lingvistice subtile și trimite prin mediatori de semnal în zone funcționale specializate ale creierului uman, astfel am primi noi insine toata informația video și lingvistică a subiectului modelat și eventual am deveni acea personalizare simulată, dacă ne-am decupla corpul de toți senzorii interni și externi și am experimenta corpul și personalitatea virtuală.

Cu timpul corpul virtual ne-ar furniza întreaga informație fenomenală cratoare de intenții și comportamente în altă lume, iar propria noastră individualitate s-ar confunda cu nouă personalizarea, am uita cine am fost și am asuma nouă persoana ca proprie.

Intrind în personalizarea modelată ne-am deplasa perceptual, intențional interactiv și existențial în altă lume, care ar pare la fel de ‘naturală și autonomă’ pentru nouă noastră personalizare, pe cât de independentă și obiectivă părea autentică lume fenomenală vechii personalizări.

În această ipostaza de corp și individ primit prin modelare, chiar și funcția gândirii ar proveni din modelul creierului virtual și ne-am confuda în totalitate cu personalizarea simulată. Evidetn este un experiment fantezist, în prezent nu știm să modelam persoane pe calculator, dar nu e argumentabil ca nu am putea face așa ceva în viitor.

10. Sensurile metapredicatului ‘stiu’.

În spațiul predicatului ‘stiu’, subiectul a invatat să monteze și demonteze subiecți care ‘vad, fac, vorbesc și înțeleg’ și să îi proiecteze într-o varietate de ipostaze interactive în interiorul celui care ‘stie’.

Dimensiunea semnificantă a predicatului proiectează în spațiul de realitate virtual, un personaj intențional lingvistic, care ‘stie’ să descrie-inteleaga în limbaj subiecți intențional conștienți alcatuiti din alti subiecți conștienți, fiecare posedând un metapredicat maximal care îi determină personalitatea.

Fiecare subiect lingvistic poate identifica sau crea și controla intențional arhitecturi de personalizări alcatuite din alti subiecți. Cel care ‘stie’ identifică variante de subiecți posedând fiecare seturi de funcții sau combinatii de funcții intențional operante aparținând predicatelor ‘ vad, fac, vorbesc și înțeleg’. Familiile de interpretari generind diferite individualizari începând cu cele alocate predicatului ‘vorbesc’ sunt unificate în personalizări unitare, constiente, fiecare dezvoltind un spectru interpretant distinct și primind un mesaj de realitate personalizat, adecvat obiectual cauzal, intențional și operant potentialului operant global al personalizării unificate.

Limbajul celui care ‘stie’, acționează asupra unei individualitati cu trei etaje de personalitate, alcătuită din entitati care ‘fac, vorbesc și înțeleg, fiecare ‘subpersonalizare’ primind de la personalizarea maximală mesajul intențional interactiv compatibil cu performata să interpretantă.

Dacă cei care ‘stiu’ pot identifica, construi și atribui în limbaj alte varietati de subiecți ei devin generatori de ‘euri’ intențional lingvistice constientizate, fiecare eu modelat primind calitatea de a crea și atribui personalizări inferioare, orice personalizare având funcția autosituarii proprii într-un spațiu socio interactiv distinct, dimensionat în concordanta cu propria funcție interpretantă.

Rolul limbajului este să reconstituie o lume de entitati constientizate prin personalizare atribuită, care primește simultan atitea forme de realitate, intenție și acțiune, câte trepte de structura cauzală și mod intențional operant sunt asamblate în fiecare predicat.

Avem așa cum am spus două planuri de interpretare, interpretarea subtilă și interpretarea asumată a mesajelor de realitate. Interpretarea subtilă primind mesajul structurii personalizării activează o individualitate intențional operantă determinată, capabilă la rindul ei să primească, interpreteze și asume un domeniu de mesaje fiecare conținând o anume variantă de realitate cu o anume densitate de socilizare, adică alcătuită din subiecți inferiori. Interpretarea subtilă construiește personalitatea iar interpretările alocate, asumabile de subiect contruiesc realitatea și acțiunea implicanta în realitate.

Interpretările asumate create de interpretarea subtilă sunt proceduri de primire și interpretare de mesaj specializat atribuite personalizărilor cu diferite ranguri intențional interactive. De exemplu dacă personalitatea umană ar fi efectul unei interpretari subtile, această interpretare ar realiza entitatea om conștientizabil și cognoscibil până la un anume domeniu fenomenal cauzal și ar alocă progresiv acestei individualizari funcția percepției și reprezentării realității prin care omul ar pătrunde în lumea fenomenală, în continuare omul fenomenalizat ar primi capabilitatea implicarii gestuale în lumea formelor prin intermediul căreia ar dispune de un potențialul transformant de realitate fenomenală. Omul fenomenal activ ar mai primi ar primi funcția vorbirii, creartoare de variante de realitate, ar urma funcția înțelegerii vorbirii, a extragerii realității comunicare în limbaj. În final ar fi atribuită funcția cunoașterii, prin care omul conștient de sine, de lume și de semeni problematizeaza intențional toate segmentele realității primite prin mesaje distincte, video, gestuale și lingvistice.

Cea mai dificila și greu sintetizabila proprietate este ‘intenția virtuală’ pentru care trebuie imaginata construtia unui operator universal, ‘fara continut’ dar capabil să activeze cererea oricărui conținut mesaj, din a cărui interpretare specializata rezultă o personalizare particulară cu o dimensiune configurantă distinctă.

Intenția este un ‘operator generalizat’ activabil al oricărei stări potențial alocabile subiectului, ea individualizeaza acțiunea gestuală și lingvistică către construcția și interpretarea diferitelor variante de realitate.

Intenția poziționează continuu subiectul într-un anume interval operant intern și extern, aparținând spațiilor gesticii, vorbirii, înțelegerii sau cunoașterii, separind variante de personalizare locala dotate cu un anume gradient interactiv într-un spațiu obiectul predeterminat.

Intenția este vectorul care da invarianță opțională și operațională momentană subiectului, ea îl particularizează ca lanț selectiv configurant, dar pe fondul specializarii interactive ea agrega și întreține întreaga lui invarianță autosituant evaluantă, continuu conștientizată prin atribuirea către propriul ‘eu’ sau ‘eurile partenerilor’, a fiecărui lanț de proceduri problematizan rezolvante activate intențional.

‘Cuvintul’ este cea mai eficientă și performanță comandă ‘virtuală’, prin care subiectul intra în legatura cu sine ca obiect informațional alcatuit din subiecți inferiori lingvistic și își atribuie diferențiat tot felul de personalizări compatibile cu formari, trimiteri, primiri și intelegeri de mesaje.

Cum am mai spus, în lumea virtuală subiecții nu creează și nu pot crea limbaj, ei pot doar activa sistematic și selectiv, un supra performant proces creator de limbaj și interpretor de limbaj, și se pot conecta personalizat prin intenție la acest generator de descrieri de realitate. În conectarea intențională ca vorbitori ei activează producerea de secvențe lingvistice cu un anume conținut, iar în variantă de înțelegători ei comandă declansarea vorbirii altor subiecți și formarea de emdsaje cu un conținut ‘intenționat’.

Funcția controlului intențional al generatorului de realitate lingvistică se dobindeste prin antrenament și învățare, la fel cum omul își dezvoltă prin antrenament-instruire funcția construcției și înțelegerii mesajelor lingvistice. Virtualul poate primii progresiv intenții din ce în ce mai specializate și corelate cu efectele, prin care va comandă personalizat formari proprii de mesaje în limbaj, sau cereri de formari mesaje adreate altor subiecți urmate de generarea, prmirea și înțelegerea meaajelor comandate intențional. Probabil întreaga dificultate a construcției unei personalizări de sinteza consta în a asambla un generator de limbaj care să poata descrie o larga gamă de moduri realitate și un ‘program intențional’ care să comande anumite descrieri-interpretari, în dependență cu autosituarea subiectului itr-un anume interval intetional operant, adică în funcție de acumularea de personalitate rezultata din comenzile intențional operante anterioare.

Lumea virtuală este un joc în alt joc, prima faza a jocului, cea subtilă, creează subiectul și performantele sale de jucator , a două faza, cea fenomenală alocă subiectului realitatea obiectual cauzală, îi dăruie dimensiunea să intențională și spectrul de operatori gestuali și lingvisitci asociati prin care manipulează formele obiectuale și supra formele informaționale ale proipriei personalizări sau altor personalizări similare.

Scopul jocului virtual este transferul de individualitate virtuală de la interpretarea subtilă către interpretările alocate și asumate. Atribuirea de personalitate este prima regula a jocului, urmatoarea ar fi atribuirea de intenție plauzibilă, care face ca personalizarea formată să fie un ansamblu coerent operant, capabil de identificari și rezolvari de probleme .

Personalitatea subiecților virtuali începe odată cu scufundarea intenției în spațiul gestual și se dezvoltă progresiv parcurgind seria predicatelor lingvistice până la ultimul ‘a știi ca stii’, care atribuie aceaisi conștientizare de sine și conștientizare de parteneri.

Dinamică jocului parcurge complicarea progresivă a conținutului mesajelor și interpretărilor personalizante intențional conținând variante de intenție și acțiune gestuală și lingvistică. Intenția ‘subiecților’, este instrumentul ‘activator de personalizare virtuală’, este vectorul de formare și atribuire a personalității de către altă personalitate, în această lume.

Lumile virtuale au fiecare câte o cauzalitate ‘metaintentionala’, atribuită, aparentă, o cauzalitate creată formal nu derivată din proprietățile fundamentale ale unei ‘realitati materiale radiante’, care nu ‘există și nu poate fi’ în spațiul construcției informaționale, conceptuale, de proprietate.

Înțelegem prin cauzalitate atribuită, o decizie umană de structura, proprietate și dinamică interactiv cauzală a formelor video, dar și de defasurare calitativa și cantitativa a a tuturor modelelor de reacții chimice, de simulari de procese electomagnetice sau a oricaror moduri fenomenale virtuale pe care le gasim în fenomenalitatea universului nostru.

În spațiul virtual cele mai puternice comenzi intenționale, formatoare de subiect și atribuire de realitate asumată sunt predicatele lingvistice generalizante, de tipul ‘vorbesc, înțeleg și stiu’, ele comamnda mesaje și moduri de interpretare compatibile în care sunt activate personalizări ale subiecților. În interiorul fiecărei meta interpretari personalizante este separat câte un subiect maximal, ca ‘obiect informațional lingvistic unitar’,dotat cu propria ierarhie intențional operantă creatoare de subiectualizari inferioare.

Prin activarea metapredicatelor, generatoare de ‘euri’, ‘super-interpretarea subtilă’ formatoare de personalizări devine proprietate a subiectului, devine parte din realitata accesibilă și pătrunde progresiv în cunoașterea subiecților, explicitindu-se treptat ca procedura creatoare conștient de ‘constiente intențional operante’, de alte personalizări într-o personalizare.

Explicitarea treptată a conținutului interpretării subtile, ca procedura creatoare de subiecți, se face prin exersarea de atribuire intențională de intenție și act gestual și în continuare de atribuire conștientă de intenție formatoare și înțelegătoare de mesaj lingvistic.

Dar cât timp subiecții nu ‘detecteaza și înțeleg’ procedura informațională subtilă generatoare a mesajelor și interpretării mesajelor dedicate, atribuite la variante de subiecți, proiectat în variante de lume obiectual cauzală, ei ramin încă la stadiul ignorantei fundamentale, fiind numai percepători, experimentatori și cunoscători de realitate, nu și cunoscători ai construcției cunoscatorului de realitate, cunoscători ai acelui ‘ultim mod cognitiv’ capabil să se cunoasca pe sine.

Cunoașterea ca toate celelalte proprietăți ale subiecților virtuali este o calitate atribuită, ea nu se formeaza în spațiul de realitate în care este scufundat subiectul, ea aparține altei lumi cu o realitate deosebită, în cazul nostru proprietatea de a ‘stii’ a subiectului, provine din performanță cunoașterii umane și este atribuită prin nivelele meta intenției umane, nivelelor intenției interioare alocate diferitilor subiecți virtuali.

Am putea spune ca atribuirea de cunoaștere vituala este similară situatiei în care un programator construiește algoritmi cu diferite funcții de procesare și le oferă spre utilizare celor care nu îi înțeleg funcțional dar învață să îi foloseasca în situatiile cerute.

Dar spre deosebire de lumea umană în care unii ‘ știu ce și cum fac’ iar alti ‘fac fără să știe cum și cu ce’ , subiecții virtuali nu ‘fac’ și de fapt nici nu ‘folosesc’ efectiv informație ca personalizări autonome similare celor umane, ei sunt numai primitori de personalizări, iar în interiorul acestor atribuiri de individualitate li se atribuie acțiuni de activare a diferitelor mesaje de realitate.

În această perspectiva de instrument de activare al unor strategii de formare a subiectului și în subiect a stărilor intențional implicate, trebuie înțeles predicatul ‘stiu’, care este ca și celelalte predicate, doar o comandă virtuală foarte rafinata, creatoare de subiect și în subiect de realitate conținând trepte de personalizări și grade de fenomenalizari cauzale. Predicatul ‘stiu’ activează o intenție multinivelara, capabilă să declanseze atribuiri de individualitati în alte individualizari, toate constientizate intențional, care par din propria perspectiva ‘euri constiente’ formatoare și rezolvitoare intenționale de evenimente.

Conținutul personalizărilor este asumat de subiecții virtuali care se identifică cu ele, în acelasi fel, în care oamenii se identifică cu toate acțiunile gestuale sau lingvistice, formatoare sau interpretaoare de mesaj, pe care le declanșează. Omul care ‘stie’ atitea despre realitate, nu știe nici el ‘cum stie’, nu el este autorul conștient al personalizării sale pe care o primește traptat în decursul vieții dar nu este capabil în nici un moment să spuna ce anume din individualitatea sa viitoare va începe să se manifeste și cum, începând dintr-un anume moment.

Totuși omul învață sistematic să își înțeleagă toate modurile funcționale, prin care percepe, vorbește și gândește. Cumva o limita de cunoaștere de sine, limita de fapt depășită progresiv, este inevitabilă în universul nostru, din moment ce a crea o cunoaștere particulară este incomparabil mai simplu decit a crea explicit un cunoscător astfel dimensionat perceptual-cognitiv încât să poata capătă prin propriile funcții operante și interpretante de consecințe o anume cunoaștere, de realitate sau de sine.

7.3 Mesajele și interpretările subtile

Personalizarea virtuală posedă un ‘corp fizic’, video dinamic, având o structura internă distribuita microscopic și macroscopic pe organe și funcții. Dat fiind ca dimensiunea conștientizării virtuale asemeni celei umane nu are acces la procesele generative ale corpului cu întreaga să alcătuire morfo funcțională, acesta va fi trimis și interpretat-creat prin ceea ce vom numi ‘mesaj subtil și interpretare subtilă’, adică moduri ‘mesaj-realitate’ în afara percepției, reprezentării și posibilității de control intențional a structurii și functiilor de către subiect.

Corpul fizic virtual va fi de fapt un program de sinteza video care va putea realiza mesaje imagini până la un nivel microstructural predeterminat, ale alcătuirii tuturor organelor interne având rol psedo metabolic și pseudo informațional, de primire și procesare a semnalelor realității.

Programul creator al mesajului subtil ‘corp ‘ trimite de regula către interpretorul subtil imagini ale suprafeței corpului și ale tuturor zonelor micro și macro funcționale interne, generind structura fenomenală a tuturor componentelor interne și asigurind o ‘bază cauzală’ pentru mulțimea stărilor funcționale interne, participind la menținerea ‘in viață ‘ a subiectului. Interpretorul subtil de stare corp are dublă funcție de a primi-interpreta video mesajele video subtile, întreținând morfologia corpului ‘in existenta’, dar mai are și funcția asamblării unui mesaj video real trimis interpretorilor de realitate ai subiectului care își identifică corpul gata construit și funcțional în diferite predicate.

Interpretorul subtil în rol de creator de mesaje fenomenale trimite către interpretorul de realitate alocat personalizării constiente imagini ale suprafeței corpului, atunci când subiectul se priveste, sau îi trimite imagini ale morfologiei sale când subiectul cunoscător face explorari anatomice directe sau prin intermediul unor instrumente, care pot vizualiza cu anumite detalii diferite organe interne.

Programul corp poate crea și trimite către interpretorii controlabili intențional, când subiectul ajunge la nivelul ‘cunoscător’, imagini ale structurii retelei sanguine și nervoase, asigurind vizualizarea prin explorare specializata a curgerii sângelui pin toate vasele care compun reteaua sau oferind imaginii ale pozitionarii nervilor cu diferite funcții metabolice și informaționale.

Interpretorul subtil în rol de creator de mesaj video fenomenal asamblează și trimite cunoscatorului aflat în explorare specifică de sine structura osoasa și musculara a întregului corp, permițând reprezentări până la un anume grad de detaliere a oaselor și muschilor.

Pentru că acest model ‘corp fizic’ creat de interpretarea subtilă să fie și ‘functional’, autonom de subiect și intențiile sale, dar să devină funcțional la modul conștient, când ‘intelegerea cauzală virtuală’ a fost adusa la un anume prag de cunoaștere, va fi creat și programul ‘corp funcțional subtil’. Acest nou algoritm creator de mesaj subtil funcțional va construi informațional totalitatea stărilor funcționale ale corpului uman, simulind toate semnalele electrice cu rol reglant funcțional din toate organele interne, modelind de asemenea toate reactiile chimice care exprima-intretin funcțiile normale sau patologice ale corpului fizic virtual.

Aceste mesaje și interpretari subtile de corp funcțional vor ‘anima, vor da viață’ corpul video structural, dinamizindu-l extern și intern, autonom de virtual sau din perspectiva intențional virtuală a subiectului cunoscător, generind imagini ale tuturor stărilor funcționale specifice tuturor organelor și modurilor funcționale specializate ale corpului fizic. Mesajele video sau de altă natura ale stărilor funcționale ale corpului virtual vor fi similare celor obtinute de aparatura de investigare morfologica și funcțională umană, actuala și viitoare, capabile să identifice și puna direct în evidenta mulțimea tuturor procese electrice, chimice și informaționale care definesc modalitatea funcțională a intreguluiu corp uman.

Evident virtualul va ajunge să își exploreze și cunoasca funcțional corpul în ultimul predicat, dar aceste mesaje și interpretari subtile vor functiona continuu realizind o personalizare fizic și funcțional activa în toate predicatele.

În principiu subiectul poate primi în ultimul predicat acces la mesajele și interpretările subtile putindu-si vizualiza structura și functionarea oricât de detaliată a întregului corp, mai mult putind aduce orice schimbări morfologice și funcționale doreste, dar aceste calități ‘magice’ nu sunt atribuibile pentru că ar contrazice cauzalitatea fenomenală în care este scufundat perceptual cognitiv.

7.4 Morfologia informațională compactă a predicatului ‘știu’

1. Mesajul și interpretarea video.

2. Mesajul și interpretarea gestuală internă și externă.

3. Mesajul și interpretarea predicatului ‘vorbesc’ intern și extern.

4. Mesajul intențiilor lingvistice ale vorbirii

5. Mesajul primirii limbajului înțelegerii .

6. Mesajul intențiilor înțelegerii.

7. Mesajul predicatului ‘știu’ al punerii și rezolvarii intenționale de probleme.

8. Mesajul conștientizării de sine și ceilalti primit de subiectul care știe.